15.12.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/2457 AL COMISIEI

din 14 decembrie 2022

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1993 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul antidumping de bază”), în special articolul 13 alineatul (4) și articolul 14 alineatul (5),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993 al Comisiei din 6 noiembrie 2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (2),

întrucât:

1.   MĂSURILE ÎN VIGOARE

(1)

Prin Regulamentul (UE) nr. 791/2011 (3), Consiliul a instituit taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză.

(2)

În urma investigațiilor anticircumvenție, aceste măsuri au fost extinse prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 (4), (UE) nr. 21/2013 (5) și (UE) nr. 1371/2013 (6) ale Consiliului, astfel cum au fost modificate ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1711 al Comisiei (7), asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă sunt declarate sau nu ca fiind originare din aceste țări, cu excepția celor produse de Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. și de Pyrotek India Pvt. Ltd.

(3)

Aceste măsuri au fost extinse ulterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 976/2014 al Comisiei (8) asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă ușor modificate.

(4)

Măsurile aflate în prezent în vigoare sunt instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/788 al Comisiei (9), care a acordat o scutire pentru SPG Glass Fibre PVT. Ltd.

2.   PROCEDURA

2.1.   Cererea de scutire

(5)

La 23 august 2021, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de scutire de la măsurile antidumping aplicabile importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India. Cererea a fost înaintată de societatea Urja Products Private Limited (denumită în continuare „solicitantul”).

(6)

Cererea conținea elemente de probă conform cărora solicitantul era un nou producător-exportator și îndeplinea criteriile pentru a beneficia de o scutire în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul antidumping de bază, și anume: (1) nu a exportat produsul care face obiectul reexaminării în Uniune în cursul perioadei de investigație pe baza căreia s-au instituit măsurile, și anume 1 aprilie 2012-31 martie 2013 (denumită în continuare „perioada investigației inițiale”); (2) nu este afiliat niciunui exportator sau producător care face obiectul măsurilor antidumping instituite prin regulamentul inițial; (3) a exportat efectiv în Uniune produsul care face obiectul reexaminării după încheierea perioadei investigației inițiale sau și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate semnificativă în Uniune și (4) nu a fost implicat în practici de circumvenție.

(7)

Comisia a constatat că cererea a furnizat suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei investigații în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul antidumping de bază pentru a stabili posibilitatea de a acorda solicitantului o scutire de la măsurile extinse.

2.2.   Deschiderea investigației

(8)

La 20 aprilie 2022, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/651 (10), Comisia a deschis reexaminarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1993 în scopul stabilirii posibilității de a acorda o scutire solicitantului. Prin același regulament, Comisia a abrogat taxele antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993 cu privire la importurile produsului care face obiectul reexaminării provenite de la solicitant și a impus autorităților vamale să ia măsurile adecvate pentru a înregistra aceste importuri (denumit în continuare „regulamentul de deschidere”).

(9)

Comisia a invitat părțile interesate să o contacteze pentru a participa la investigația de reexaminare. Toate părțile interesate au avut posibilitatea de a prezenta observații cu privire la deschiderea investigației și de a solicita să fie audiate de Comisie și/sau de consilierul-auditor pentru proceduri comerciale în termenele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/651. Nu s-au primit observații sau cereri de audiere.

2.3.   Produsul care face obiectul reexaminării

(10)

Produsul care face obiectul reexaminării este reprezentat de țesăturile cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 63 00, ex 7019 64 00, ex 7019 65 00, ex 7019 66 00 și ex 7019 69 90 (codurile TARIC 7019630014, 7019640014, 7019650014, 7019660014 și 7019699014). Codurile NC și TARIC sunt menționate numai cu titlu informativ.

(11)

Țesăturile cu ochiuri deschise din fibră de sticlă pot avea diferite dimensiuni ale ochiurilor și diferite greutăți pe metru pătrat și se utilizează în principal ca materiale de consolidare în sectorul construcțiilor (izolare termică externă, consolidarea podelelor, repararea pereților).

2.4.   Perioada investigației de reexaminare

(12)

Perioada investigației de reexaminare a acoperit perioada cuprinsă între 1 aprilie 2012 și 31 decembrie 2021 (denumită în continuare „perioada investigației de reexaminare”).

2.5.   Investigația

(13)

Comisia a cerut solicitantului să completeze un chestionar pentru a obține informațiile pe care le-a considerat necesare pentru investigație. Solicitantul a transmis răspunsul la chestionar la 2 iunie 2022.

(14)

Ulterior, Comisia a efectuat o vizită de verificare la sediul solicitantului în septembrie 2022. Comisia a căutat să verifice toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru a stabili dacă solicitantul întrunește condițiile necesare.

3.   CONSTATĂRI

(15)

În ceea ce privește condiția (1), Comisia a făcut trimitere la constatările anterioare (11) conform cărora solicitantul nu a produs sau exportat în Uniune produsul care face obiectul investigației în cursul perioadei investigației inițiale. În consecință, s-a concluzionat că este îndeplinită condiția (1).

(16)

În ceea ce privește condiția (2), investigația a identificat mai multe societăți afiliate, și anume Jayatma Industries Ltd care se ocupă de textile și îmbrăcăminte, Mihikita Enterprises Ltd care se ocupă de construcții și inginerie civilă și Denis Chem Lab Ltd care se ocupă de dispozitive medicale. Niciuna dintre aceste societăți nu a fost implicată în producția, prelucrarea, vânzarea sau cumpărarea produsului care face obiectul investigației. Prin urmare, s-a concluzionat că este îndeplinită condiția (2).

(17)

În ceea ce privește condiția (3), în 2021 solicitantul a exportat produsul care face obiectul investigației către două societăți din UE. Prin urmare, s-a concluzionat că solicitantul îndeplinește condiția (3).

(18)

În sfârșit, în cursul investigației, s-a constatat că solicitantul a produs întreaga cantitate pe care a exportat-o în Uniune. S-a constatat, de asemenea, că solicitantul nu a importat nicio materie primă din China pentru fabricarea produsului care face obiectul reexaminării. Prin urmare, investigația a confirmat că solicitantul nu a fost implicat în practici de circumvenție, astfel cum sunt definite la articolul 13 din regulamentul de bază. Prin urmare, Comisia a concluzionat că criteriul (4) a fost, de asemenea, îndeplinit.

(19)

În consecință, Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (4) din regulamentul antidumping de bază. Prin urmare, solicitantul trebuie să fie scutit de măsurile antidumping în vigoare în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993.

(20)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993 trebuie modificat.

4.   MODIFICAREA LISTEI SOCIETĂȚILOR CARE BENEFICIAZĂ DE O SCUTIRE DE MĂSURILE EXTINSE

(21)

Având în vedere constatările menționate mai sus și în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) și cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, Comisia a concluzionat că solicitantul trebuie adăugat pe lista societăților care sunt scutite de măsurile antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993.

(22)

Solicitantul și industria din Uniune au fost informați cu privire la intenția Comisiei de a scuti Urja Products Private Limited de la măsurile antidumping în vigoare.

(23)

Părților li s-a acordat posibilitatea de a prezenta observații. Nu s-au primit observații.

(24)

Prezentul regulament este conform cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/788, alineatele (1) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Prin prezentul regulament, se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiului mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 63 00, ex 7019 64 00, ex 7019 65 00, ex 7019 66 00 și ex 7019 69 90 (codurile TARIC 7019 63 00 19, 7019 64 00 19, 7019 65 00 18, 7019 66 00 18 și 7019 69 90 19), originare din Republica Populară Chineză.”

„(3)   Taxa antidumping definitivă aplicabilă importurilor originare din Republica Populară Chineză, astfel cum se prevede la alineatul (2), se extinde prin prezentul regulament asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise similare (care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 63 00, ex 7019 64 00, ex 7019 65 00, ex 7019 66 00 și ex 7019 69 90) expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India și Indonezia (codurile TARIC 7019 63 00 14, 7019 63 00 15, 7019 64 00 14, 7019 64 00 15, 7019 65 00 14, 7019 65 00 15, 7019 66 00 14, 7019 66 00 15, 7019 69 90 14 și 7019 69 90 15), cu excepția celor produse de Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd (cod TARIC adițional B942), Pyrotek India Pvt. Ltd (cod TARIC adițional C051), SPG Glass Fibre Pvt. Ltd (cod TARIC adițional C205) și de Urja Products Private Limited (cod TARIC adițional C861), asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise similare expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia (codurile TARIC 7019 63 00 11, 7019 64 00 11, 7019 65 00 11, 7019 66 00 11 și 7019 69 90 11), precum și asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise similare expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan și Thailanda (codurile TARIC 7019 63 00 12, 7019 63 00 13, 7019 64 00 12, 7019 64 00 13, 7019 65 00 12, 7019 65 00 13, 7019 66 00 12, 7019 66 00 13, 7019 69 90 12 și 7019 69 90 13).

Aplicarea scutirii acordate societăților Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd, Pyrotek India Pvt. Ltd, SPG Glass Fibre PVT. Ltd și Urja Products Private Limited este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale din statele membre a unei facturi comerciale valabile, care să fie conformă cu cerințele stabilite în anexa II la prezentul regulament. În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică taxa antidumping instituită la alineatul (1).”

Articolul 2

(1)   Autoritățile vamale sunt invitate să suspende înregistrarea importurilor instituită în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/651.

(2)   Nu se percep retroactiv taxe definitive pentru importurile înregistrate.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)   JO L 288, 7.11.2017, p. 4.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului din 3 august 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză (JO L 204, 9.8.2011, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 al Consiliului din 16 iulie 2012 de extindere a taxei antidumping definitive instituite de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia (JO L 196, 24.7.2012, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 al Consiliului din 10 ianuarie 2013 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan sau Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan sau Thailanda (JO L 11, 16.1.2013, p. 1).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 al Consiliului din 16 decembrie 2013 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 privind importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India și Indonezia (JO L 346, 20.12.2013, p. 20).

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1711 al Comisiei din 13 noiembrie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 al Consiliului în ceea ce privește data de aplicare a scutirilor acordate producătorilor-exportatori indieni (JO L 286, 14.11.2018, p. 12).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 976/2014 al Comisiei din 15 septembrie 2014 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 privind importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, ușor modificate, originare, de asemenea din Republica Populară Chineză (JO L 274, 16.9.2014, p. 13).

(9)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/788 al Comisiei din 30 mai 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1993 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 134, 31.5.2018, p. 5).

(10)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/651 al Comisiei din 20 aprilie 2022 de deschidere a unei reexaminări a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1993 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări, în scopul stabilirii posibilității de a acorda unui producător-exportator indian o scutire de la măsurile respective, de abrogare a taxei antidumping cu privire la importurile provenite de la respectivul producător-exportator și de supunere la înregistrare a importurilor provenite de la respectivul producător-exportator (JO L 119, 21.4.2022, p. 68).

(11)  În conformitate cu considerentul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1371/2013, Comisia a constatat că „ Urja Products nu fabrică produsul care face obiectul anchetei ”.