31.10.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 281/1


REGULAMENTUL (UE) 2022/2090 AL CONSILIULUI

din 27 octombrie 2022

de stabilire, pentru anul 2023, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește aplicabile în Marea Baltică și de modificare a Regulamentului (UE) 2022/109 în ceea ce privește anumite posibilități de pescuit în alte ape

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede că măsurile de conservare se adoptă ținându-se cont de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit și de alte organisme consultative, de avizele primite din partea consiliilor consultative înființate pentru zonele geografice relevante, precum și de recomandările comune emise de statele membre.

(2)

Consiliul trebuie să adopte măsuri privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit, inclusiv privind anumite condiții legate funcțional de respectivele posibilități de pescuit, după caz. Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că posibilitățile de pescuit trebuie să fie repartizate între statele membre în așa fel încât să se asigure relativa stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc sau activitate de pescuit.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 stabilește pentru politica comună în domeniul pescuitului obiectivul de a obține rata de exploatare a capturii maxime durabile (MSY) până în 2015, acolo unde este posibil, și, în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, cel târziu până în 2020 pentru toate stocurile. Obiectivul perioadei de tranziție până în 2020 a fost de a echilibra atingerea MSY pentru toate stocurile cu eventualele implicații socioeconomice ale posibilelor ajustări ale posibilităților de pescuit aferente.

(4)

Prin urmare, capturile totale admisibile (TAC) ar trebui să fie stabilite, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pe baza avizelor științifice disponibile, ținându-se seama de implicațiile biologice și socioeconomice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate.

(5)

Regulamentul (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește un plan multianual pentru stocurile de cod, hering și șprot din Marea Baltică și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective. Planul respectiv urmărește să asigure faptul că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit asigurarea MSY. Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că, pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale specifice, posibilitățile de pescuit se stabilesc în conformitate cu regulile prevăzute în planurile multianuale respective.

(6)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1139, posibilitățile de pescuit pentru stocurile enumerate la articolul 1 din regulamentul respectiv trebuiau stabilite astfel încât să se atingă mortalitatea prin pescuit la valoarea MSY, exprimate sub formă de intervale, cât mai curând posibil și în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, cel târziu până în 2020. Prin urmare, limitele de captură aplicabile în 2023 pentru stocurile relevante din Marea Baltică ar trebui să fie stabilite în conformitate cu obiectivele planului multianual stabilit prin regulamentul respectiv.

(7)

La 31 mai 2022, Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) și-a publicat avizul științific anual pentru stocurile din Marea Baltică, cu excepția avizului privind heringul din vestul Mării Baltice, care a fost publicat la 30 iunie 2022. Acesta indică faptul că biomasa stocului de hering din vestul Mării Baltice în subdiviziunile ICES 20-24 a crescut ușor, dar este de numai 59 % din valoarea-limită de referință a biomasei stocului de reproducere (Blim), valoare sub care capacitatea de reproducere ar putea fi redusă. În plus, recrutarea este în continuare la un nivel minim istoric. Prin urmare, ICES a publicat pentru al cincilea an consecutiv un aviz privind capturi zero pentru heringul din vestul Mării Baltice. În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1139, ar trebui să fie adoptate, prin urmare, toate măsurile de remediere adecvate pentru a asigura o revenire rapidă a stocului în cauză la niveluri peste nivelul capabil să asigure MSY. În plus, respectiva dispoziție impune adoptarea unor măsuri de remediere suplimentare. Prin urmare, în 2022, pescuitul direcționat de hering din vestul Mării Baltice a fost închis și a fost stabilită o TAC foarte scăzută pentru capturile accidentale inevitabile de hering din vestul Mării Baltice, pentru a se evita fenomenul „speciilor de blocaj”. Cu toate acestea, vizarea heringului din vestul Mării Baltice a fost permisă pentru operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice și cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (3), precum și pentru micii pescari din zonele costiere care pescuiesc cu anumite unelte pasive. Având în vedere avizul ICES și situația neschimbată a stocurilor, este oportun să se mențină nivelul posibilităților de pescuit și măsurile de remediere legate funcțional.

(8)

În ceea ce privește stocul de cod din zona estică a Mării Baltice, începând din 2019, ICES a fost în măsură să își bazeze avizul de precauție pe o evaluare mai bogată în date. ICES estimează că biomasa stocului de cod din estul Mării Baltice este în continuare sub Blim și a crescut foarte puțin din 2021. Prin urmare, ICES a publicat, pentru al patrulea an consecutiv, un aviz de capturi zero pentru heringul din estul Mării Baltice. Începând din 2019, în Uniune au fost adoptate măsuri stricte de conservare. În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1139, pescuitul direcționat de cod din estul Mării Baltice a fost închis, iar TAC pentru capturile accidentale inevitabile de cod din estul Mării Baltice a fost stabilită la un nivel foarte scăzut, pentru a se evita fenomenul „speciilor de blocaj”. În plus, au fost adoptate măsuri de remediere suplimentare legate funcțional de posibilitățile de pescuit, sub forma închiderii zonelor de reproducere și a interzicerii pescuitului recreativ în zona principală de distribuție. Având în vedere avizul ICES și situația neschimbată a stocurilor, este oportun să se mențină nivelul posibilităților de pescuit și măsurile de remediere legate funcțional.

(9)

În ceea ce privește stocul de cod din vestul Mării Baltice, estimările științifice indică de mai mulți ani că biomasa stocului de reproducere se situează sub valoarea de referință, sub care trebuie luate măsuri de gestionare specifice și adecvate (Btrigger). Prin urmare, în ultimii ani au fost adoptate măsuri de gestionare din ce în ce mai stricte. În 2021, ICES a decis să efectueze o evaluare mai aprofundată, care a arătat că, timp de peste 10 ani, biomasa stocului de cod din vestul Mării Baltice s-a situat în cea mai mare parte sub nivelul Blim. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1139, pescuitul direcționat de cod din vestul Mării Baltice a fost închis, iar TAC pentru capturile accidentale inevitabile de cod din vestul Mării Baltice a fost stabilită la un nivel foarte scăzut, pentru a se evita fenomenul „speciilor de blocaj”. În plus, au fost adoptate măsuri de remediere suplimentare legate funcțional de posibilitățile de pescuit, sub forma închiderii unor zone de reproducere extinse, care acoperă și pescuitul recreativ, și a reducerii suplimentare a limitei zilnice a capturilor în cadrul pescuitului recreativ. În 2022, ICES a revizuit biomasa stocului în sens descrescător și, în pofida unei ușoare creșteri în anul trecut, biomasa este estimată la mai puțin de 40 % din Blim. Din cauza estimărilor ușor crescute privind recrutarea și a unor factori suplimentari de mortalitate neclari, pe care ICES nu îi poate include în prezent în modelul său de evaluare, avizul privind mortalitatea prin pescuit care conduce la MSY (FMSY) este de a crește capturile totale. Cu toate acestea, ICES a subliniat că previziunile sale pe termen scurt sunt extrem de incerte și că, având în vedere mortalitatea suplimentară neclară, probabilitatea ca biomasa stocului să rămână sub Blim în 2024 ar putea fi de 66 % dacă posibilitățile de pescuit sunt stabilite la valoarea FMSY. Mai mult, la fel ca în 2021, ICES nu a fost în măsură să furnizeze un aviz separat privind capturile pentru capturile comerciale și cele obținute în cadrul pescuitului recreativ. Având în vedere situația stocurilor în scădere și incertitudinea legată de avizul privind capturile la valoarea FMSY, este oportun să se adopte o abordare precaută și să se mențină nivelul posibilităților de pescuit și măsurile de remediere legate funcțional.

(10)

În 2020, ICES a estimat că biomasa heringului din zona centrală a Mării Baltice a scăzut sub Btrigger, iar în 2021 că s-a apropiat de nivelul Blim. În 2022, ICES a estimat că biomasa a crescut, dar a rămas în continuare sub Btrigger. Stocul s-a bazat numai pe clasa de vârstă 2019, iar estimarea forței sale a variat substanțial din 2020. Prin urmare, este oportun să se stabilească posibilitățile de pescuit în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1139.

(11)

Biomasa heringului din Golful Botnic este în continuă scădere din 2010. În 2019, ICES a decis să furnizeze un aviz bazat pe abordarea elaborată pentru stocurile cu date limitate, ca urmare a unei importante erori retrospective în ceea ce privește evaluarea stocurilor. În urma unei analize aprofundate, ICES a fost din nou în măsură să furnizeze un aviz MSY în 2021. Avizul actualizat pentru 2021 a vizat creșterea substanțială a posibilităților de pescuit pentru 2021, pe baza estimării potrivit căreia biomasa era în sfârșit în creștere. Avizul ICES pentru 2022 a inclus recomandarea de a reduce ușor posibilitățile de pescuit. Cu toate acestea, în avizul pentru 2023, ICES a revizuit în mod semnificativ biomasa stocului în sens descrescător. Potrivit ICES, această biomasă mai mică se datorează, cel mai probabil, scăderii continue a dimensiunii heringului. ICES estimează că biomasa stocului este în prezent la un nivel puțin peste Btrigger. Singurul scenariu de captură recomandat de ICES care ar menține stocul peste Btrigger în 2024 este cel mai scăzut nivel al intervalului FMSY. Având în vedere evoluția negativă a stocului și necesitatea de a evita ca stocul să scadă sub Btrigger, este oportun să se stabilească posibilitățile de pescuit la cel mai scăzut nivel FMSY.

(12)

În conformitate cu avizul ICES privind cambula de Baltica, codul este capturat în mod accidental în cadrul pescuitului de cambulă de Baltica. Conform avizului ICES privind șprotul, acesta din urmă este capturat în pescuitul mixt cu heringul și reprezintă o specie-pradă pentru cod. Este oportun să se ia în considerare respectivele interacțiuni dintre mai multe specii și să se stabilească posibilitățile de pescuit pentru cambula de Baltica și șprot în intervalul inferior FMSY corespunzător.

(13)

În ceea ce privește somonul din subdiviziunile ICES 22-31, ICES a declarat de mai mulți ani că starea stocurilor din râuri este foarte eterogenă. În 2021, în urma unei analize aprofundate, ICES a recomandat ca toate capturile comerciale și cele obținute în cadrul pescuitului recreativ din bazinul principal, care sunt, prin natura lor, activități mixte de pescuit care capturează somon din stocuri sănătoase și slabe din râuri, să fie oprite pentru a proteja stocurile slabe din râuri. Cu toate acestea, ICES a considerat că pescuitul direcționat existent în zonele de coastă din Golful Botnic și din Marea Åland ar putea continua în timpul migrației somonului în timpul verii. Prin urmare, a fost stabilită o TAC specifică pentru capturile accidentale de somon din aceste zone, cu excepția operațiunilor de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice, cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241, și pescuitului costier la nord de latitudinea 59° 30′ N de la 1 mai la 31 august. De asemenea, au fost adoptate măsuri de remediere suplimentare legate funcțional de posibilitățile de pescuit, sub forma unor restricții privind utilizarea paragatelor și a unei limite zilnice a capturilor în cadrul pescuitului recreativ. În 2022, ICES și-a reportat avizul din 2021. Prin urmare, este oportun să se mențină nivelul posibilităților de pescuit și măsurile de remediere legate funcțional, clarificând în același timp faptul că pescarul care practică pescuitul recreativ ar trebui să înceteze pescuitul de somon pentru restul zilei după capturarea primului somon cu înotătoarea adipoasă tăiată.

(14)

Pentru a asigura utilizarea deplină a posibilităților de pescuit costier, pentru somon s-a introdus, în 2019, o flexibilitate interzonală limitată între subdiviziunile ICES 22-31 și subdiviziunea ICES 32. Având în vedere posibilitățile de pescuit neschimbate pentru respectivele două stocuri, este oportun să se mențină flexibilitatea actuală.

(15)

Interzicerea pescuitului de păstrăv de mare dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază și limitarea capturilor accidentale de păstrăv de mare la 3 % din captura combinată de păstrăv de mare și de somon au contribuit într-o mare măsură la o reducere substanțială a erorilor de raportare semnificative din trecut privind capturile pentru pescuitul de somon, în special sub formă de capturi de păstrăv de mare. Prin urmare, este oportun să se mențină dispoziția relevantă pentru păstrarea unui nivel scăzut de raportare eronată.

(16)

Măsurile privind pescuitul recreativ de cod și somon și măsurile de conservare a stocurilor de păstrăv de mare și de somon nu ar trebui să aducă atingere măsurilor naționale mai stricte în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(17)

Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (4), în special de articolul 33 privind înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și de articolul 34 privind transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit către Comisie. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să precizeze codurile legate de debarcarea stocurilor reglementate de prezentul regulament pe care statele membre trebuie să le utilizeze atunci când transmit date Comisiei.

(18)

Prin Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (5) au fost prevăzute condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a TAC-urilor, inclusiv, la articolele 3 și 4, dispoziții privind flexibilitatea pentru stocurile care fac obiectul unor TAC-uri de precauție și analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, atunci când stabilește TAC-urile, Consiliul trebuie să decidă cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolele 3 și 4, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. Mai recent, articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 a prevăzut un mecanism de flexibilitate de la an la an pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Prin urmare, pentru a se evita o flexibilitate excesivă care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine vii, ar împiedica realizarea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului și ar deteriora starea biologică a stocurilor, este necesar să se precizeze în mod explicit că articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică pentru TAC-urile analitice numai atunci când flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu este utilizată.

(19)

Biomasa stocului de cod din estul Mării Baltice, de cod din vestul Mării Baltice și de hering din vestul Mării Baltice este sub Blim și numai capturile accidentale, operațiunile de pescuit în scopuri științifice și, în cazul heringului din vestul Mării Baltice, anumite activități de pescuit costier la scară mică sunt permise în 2023. Prin urmare, statele membre care au o cotă din TAC relevante s-au angajat să nu aplice flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 în cazul stocurilor respective în 2023, astfel încât în 2023 capturile să nu depășească TAC stabilită pentru codul din estul Mării Baltice, pentru heringul din vestul Mării Baltice și pentru codul din vestul Mării Baltice. În plus, la sud de latitudinea 59° 30′ N, biomasa majorității stocurilor de somon din râuri este sub valoarea-limită de referință pentru producția de puiet (Rlim) și numai capturile accidentale și operațiunile de pescuit în scopuri științifice sunt permise în 2023. Prin urmare, statele membre în cauză și-au asumat un angajament similar privind flexibilitatea de la an la an în ceea ce privește capturile de somon din bazinul principal în 2023.

(20)

Regulamentul (UE) 2022/109 al Consiliului (6) stabilește posibilitățile de pescuit pentru merluciul norvegian până la 31 octombrie 2022 în diviziunea ICES 3a, în apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea 2a. Perioada de pescuit pentru merluciul norvegian este 1 noiembrie-31 octombrie. Pentru a permite începerea activităților de pescuit la 1 noiembrie 2022, pe baza unor noi avize științifice și în urma consultărilor cu Regatul Unit, este necesar să se stabilească o TAC preliminară pentru merluciul norvegian în diviziunea ICES 3a, în apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a pentru perioada 1 noiembrie 2022-31 decembrie 2022. Această TAC preliminară ar trebui să fie stabilită în conformitate cu avizul ICES publicat la 7 octombrie 2022.

(21)

Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului durabil între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Groenlandei și Guvernul Danemarcei, pe de altă parte, precum și protocolul de punere în aplicare a acestuia (7) prevăd că Uniunea primește 7,7 % din TAC pentru capelinul (Mallotus villosus) care va fi pescuit în apele Groenlandei din subzonele ICES 5 și 14. La 7 octombrie 2022, Uniunea a primit informații din partea autorităților groenlandeze că, în urma celor mai bune avize științifice disponibile și pe baza acordului la care au ajuns Groenlanda, Islanda și Norvegia cu privire la capelin, Guvernul Groenlandei și-a stabilit cota. În conformitate cu protocolul de punere în aplicare, Groenlanda ar dori să ofere Uniunii 7 760 de tone de capelin. În așteptarea acceptării de către Uniune a ofertei de capelin și a punerii în aplicare a acesteia în dreptul Uniunii, posibilitățile de pescuit pentru stocul respectiv prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/109 ar trebui marcate cu mențiunea „Urmează să se stabilească”.

(22)

Avizul științific actualizat pentru bacaliarul albastru din diviziunea ICES 8c, subzonele 9 și 10 și din apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1. pentru 2022 a fost publicat de ICES la 12 octombrie 2022. Respectivul aviz științific actualizat este un aviz MSY și se bazează pe un nou model de evaluare elaborat de ICES în cursul unui exercițiu de benchmark pentru stocul respectiv desfășurat în februarie 2022. Posibilitățile de pescuit pentru stocul respectiv pentru 2022, stabilite prin Regulamentul (UE) 2022/109, ar trebui să fie modificate pe baza avizului științific actualizat respectiv, iar TAC ar trebui stabilită în conformitate cu cea mai mare valoare din intervalul FMSY („FMSY upper”), întrucât bacaliarul albastru este specia cea mai limitativă în cadrul pescuitului mixt.

(23)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2022/109 ar trebui să fie modificat în consecință.

(24)

Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit, dispozițiile prezentului regulament referitoare la Marea Baltică ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2023. Limitele de captură prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/109 se aplică de la 1 ianuarie 2022. Prin urmare, dispozițiile introduse prin prezentul regulament privind limitele de captură respective ar trebui, de asemenea, să se aplice de la 1 ianuarie 2022. Cu toate acestea, prezentul regulament ar trebui să se aplice merluciului norvegian în diviziunea ICES 3a, în apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona ICES 4 și în apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a de la 1 noiembrie 2022 până la 31 octombrie 2023, deoarece perioada respectivă este sezonul de pescuit al merluciului norvegian. Având în vedere necesitatea de a continua activitățile de pescuit durabil și de a începe activitățile de pescuit la timp pentru deschiderea sezonului de pescuit, dispozițiile prezentului regulament în ceea ce privește limitele de captură pentru capelin în apele groenlandeze din subzonele ICES 5 și 14 ar trebui să se aplice de la 15 octombrie 2022. Întrucât posibilitățile de pescuit în cauză nu au fost încă epuizate sau vor fi sporite prin prezentul regulament, aplicarea retroactivă a prezentului regulament nu aduce atingere principiilor securității juridice și încrederii legitime. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește, pentru anul 2023, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește din Marea Baltică și modifică anumite posibilități de pescuit în alte ape stabilite prin Regulamentul (UE) 2022/109.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care își desfășoară activitatea în Marea Baltică.

(2)   Prezentul regulament se aplică, de asemenea, pescuitului recreativ, în cazul în care acesta este menționat în mod explicit în dispozițiile relevante.

Articolul 3

Definiții

În scopul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

În plus, se aplică următoarele definiții:

1.

„subdiviziune” înseamnă o subdiviziune a Mării Baltice a Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES), astfel cum este definită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (8);

2.

„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă cantitatea din fiecare stoc care poate fi capturată timp de un an de zile;

3.

„cotă” înseamnă o proporție din TAC repartizată Uniunii, unui stat membru sau unei țări terțe;

4.

„pescuit recreativ” înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele biologice marine în scop recreativ, turistic sau sportiv.

CAPITOLUL II

Posibilități de pescuit

Articolul 4

TAC și repartizări

TAC-urile, cotele și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexă.

Articolul 5

Dispoziții speciale privind repartizarea posibilităților de pescuit

Repartizarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere:

(a)

schimburilor efectuate în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(b)

deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;

(c)

debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(d)

cantităților retrase în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau transferate în temeiul articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(e)

deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Articolul 6

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

Stocurile de specii nevizate aflate în limitele biologice sigure menționate la articolul 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 care pot beneficia de derogarea de la obligația de scădere a capturilor din cotele relevante sunt identificate în tabelele TAC-urilor relevante din anexa la prezentul regulament.

Articolul 7

Închiderea zonelor de reproducere a codului în scop de protecție

(1)   Se interzice pescuitul cu orice tip de unealtă de pescuit în subdiviziunile 25 și 26 în perioada 1 mai-31 august.

(2)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)

operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice, cu condiția ca cercetările respective să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241;

(b)

navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri care pescuiesc cu setci, cu plase de încurcare sau cu setci cu sirec, cu paragate de fund, cu paragate în limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază, cu paragate flotante, cu undițe de mână și cu echipament de pescuit la dandinetă sau cu unelte de pescuit pasiv similare în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente;

(c)

navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în subdiviziunea 25 stocuri de pești pelagici pentru consumul uman direct, utilizând unelte cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel mult 45 mm, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 50 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente și ale căror debarcări sunt sortate.

(3)   Se interzice pescuitul cu orice tip de unealtă de pescuit în subdiviziunile 22 și 23 în perioada 15 ianuarie-31 martie și în subdiviziunea 24 în perioada 15 mai-15 august.

(4)   Interdicția prevăzută la alineatul (3) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)

operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice, cu condiția ca cercetările respective să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241;

(b)

navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri care pescuiesc cu setci, cu plase de încurcare sau cu setci cu sirec, cu paragate de fund, cu paragate în limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază, cu paragate flotante, cu undițe de mână și cu echipament de pescuit la dandinetă sau cu unelte de pescuit pasiv similare în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente;

(c)

navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în subdiviziunea 24 stocuri de pești pelagici pentru consumul uman direct, utilizând unelte cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel mult 45 mm, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 40 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente și ale căror debarcări sunt sortate;

(d)

navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc cu drage moluște bivalve în subdiviziunea 22, în zone în care adâncimea apei este mai mică de 20 de metri conform coordonatelor din harta marină oficială emisă de autoritățile naționale competente.

(5)   Comandanții navelor de pescuit menționate la alineatul (2) litera (b) sau (c) și la alineatul (4) litera (b), (c) sau (d) se asigură că activitatea lor de pescuit poate fi monitorizată în orice moment de către autoritățile de control ale statului membru competent.

Articolul 8

Măsuri privind pescuitul recreativ de cod în subdiviziunile 22-26

(1)   În cadrul pescuitului recreativ, poate fi reținut cel mult un exemplar de cod per pescar pe zi în subdiviziunile 22 și 23 și în subdiviziunea 24 în limita a șase mile marine măsurate de la liniile de bază. Cu toate acestea, în perioada 15 ianuarie-31 martie, pescuitul recreativ de cod este interzis în zonele respective.

(2)   Pescuitul recreativ de cod este interzis în subdiviziunea 24 dincolo de șase mile marine măsurate de la liniile de bază și în subdiviziunile 25 și 26.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor naționale mai stricte adoptate în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 9

Măsuri privind pescuitul recreativ de somon în subdiviziunile 22-31

(1)   Pescuitul recreativ de somon este interzis în subdiviziunile 22-31. Orice exemplar de somon capturat accidental se eliberează imediat înapoi în mare.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), pescuitul recreativ de somon este permis în următoarele condiții cumulative:

(a)

nu poate fi reținut mai mult de un exemplar de somon cu înotătoarea adipoasă tăiată per pescar pe zi;

(b)

după capturarea primului somon cu înotătoarea adipoasă tăiată, pescarul recreativ încetează pescuitul de somon pentru restul zilei;

(c)

toate exemplarele din orice specie de pește reținute sunt debarcate întregi.

(3)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2), pescuitul recreativ de somon la nord de latitudinea 59° 30′ N este permis de la 1 mai la 31 august în zonele situate în limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor naționale mai stricte adoptate în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 10

Măsuri pentru conservarea stocurilor de păstrăv de mare și de somon în subdiviziunile 22-32

(1)   Navele de pescuit ale Uniunii nu pescuiesc păstrăv de mare dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază în subdiviziunile 22-32, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023. În cazul pescuitului de somon dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază în subdiviziunea 32, capturile accidentale de păstrăv de mare nu depășesc în niciun moment 3 % din captura totală de somon și de păstrăv de mare prezentă la bord sau debarcată după fiecare campanie de pescuit.

(2)   Pescuitul cu paragate dincolo de patru mile marine măsurate de la liniile de bază în subdiviziunile 22-31 este interzis.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor naționale mai stricte adoptate în temeiul articolelor 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 11

Flexibilitate

(1)   Cu excepția cazului în care anexa la prezentul regulament conține dispoziții contrare, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC de precauție, iar articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul menționat se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC analitice.

(2)   Articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică în cazul în care un stat membru utilizează flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 12

Transmiterea datelor

Atunci când statele membre transmit Comisiei date privind cantitățile capturate sau debarcate din stocuri în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.

CAPITOLUL III

Dispoziții finale

Articolul 13

Modificarea Regulamentului (UE) 2022/109

Regulamentul (UE) 2022/109 se modifică după cum urmează:

1.

în anexa IA partea A, tabelul referitor la posibilitățile de pescuit pentru merluciu (Merluccius merluccius) în diviziunea ICES 8c, în subzonele ICES 9 și 10 și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 se înlocuiește cu următorul tabel:

„Specia:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(HKE/8C3411)

Spania

 

9 021

 

TAC analitică”;

Franța

866

Portugalia

4 209

Uniune

14 096

 

 

TAC

14 429

2.

în anexa IA partea B, tabelul cu posibilitățile de pescuit pentru merluciul norvegian (Trisopterus esmarkii) din diviziunea ICES 3a, din apele Regatului Unit și ale Uniunii din subzona ICES 4, precum și din apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a se înlocuiește cu următorul tabel:

„Specia:

Merluciu norvegian și capturi accidentale asociate

Trisopterus esmarkii

Zona:

3a; apele Regatului Unit și apele Uniunii din zona 4; apele Regatului Unit din zona 2a

(NOP/2A3A4.)

Anul

2022

 

2023

 

 

Danemarca

49 478

(1)(3)

24 727

(1)(6)

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

9

(1)(2)(3)

5

(1)(2)(6)

Țările de Jos

36

(1)(2)(3)

18

(1)(2)(6)

Uniune

49 524

(1)(3)

24 750

(1)(6)

Regatul Unit

10 204

(2)(3)

5 250

(2)(6)

Norvegia

0

(4)

0

(4)

Insulele Feroe

0

(5)

0

(5)

TAC

59 728

 

30 000

 

(1)

Până la 5 % din cotă poate consta în capturi accidentale de eglefin și merlan (OT2/*2A3A4). Capturile accidentale de eglefin și merlan deduse din cotă în temeiul prezentei dispoziții și capturile accidentale de specii deduse din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, împreună, 9 % din cotă.

(2)

Cota poate fi pescuită exclusiv în apele Regatului Unit și în apele Uniunii din zonele 2a, 3a și 4.

(3)

Se poate pescui doar în perioada 1 noiembrie 2021-31 octombrie 2022.

(4)

Se utilizează o sită de sortare.

(5)

Se utilizează o sită de sortare. Această cantitate include maximum 15 % capturi accidentale inevitabile (NOP/*2A3A4), care se deduc din această cotă.

(6)

Se poate pescui doar în perioada 1 noiembrie 2022-31 octombrie 2023.”;

3.

în anexa IB, tabelul referitor la posibilitățile de pescuit pentru capelin (Mallotus villosus) în apele groenlandeze din subzonele ICES 5 și 14 se înlocuiește cu următorul tabel:

„Specia:

Capelin

Mallotus villosus

Zona:

apele groenlandeze din zonele 5 și 14

(CAP/514GRN.)

Danemarca

Urmează să se stabilească.

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

Urmează să se stabilească.

 

Suedia

Urmează să se stabilească.

 

Toate statele membre

Urmează să se stabilească.

(1)

Uniune

Urmează să se stabilească.

(2)(3)

Norvegia

Urmează să se stabilească.

(3)

TAC

Nu se aplică.

 

(1)

Danemarca, Germania și Suedia pot avea acces la cota pentru „toate statele membre” doar după ce și-au epuizat cota proprie. Cu toate acestea, statele membre care dețin peste 10 % din cota Uniunii nu au în niciun caz acces la cota pentru „toate statele membre”. Capturile care urmează să fie deduse din această cotă comună se raportează separat (CAP/514GRN_AMS.).

(2)

Pescuitul poate începe atunci când Uniunea acceptă o ofertă pentru cotele respective de la autoritățile groenlandeze în cadrul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului durabil între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Groenlandei și Guvernul Danemarcei, pe de altă parte, și al protocolului de punere în aplicare a acordului. Statele membre se asigură că capturile lor nu depășesc cantitatea oferită de autoritățile groenlandeze, după deducerea cantităților transferate către Norvegia.

(3)

Pentru o perioadă de pescuit de la 15 octombrie 2022 până la 15 aprilie 2023.”

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2023.

Prin derogare de la al doilea paragraf:

(a)

articolul 13 punctul 1 se aplică de la 1 ianuarie 2022;

(b)

articolul 13 punctul 2 se aplică de la 1 noiembrie 2022 până la 31 octombrie 2023;

(c)

articolul 13 punctul 3 se aplică de la 15 octombrie 2022 până la 15 aprilie 2023.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 octombrie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

M. BEK


(1)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(2)  Regulamentul (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile de cod, hering și șprot din Marea Baltică și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2187/2005 al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1098/2007 al Consiliului (JO L 191, 15.7.2016, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 și (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului (JO L 198, 25.7.2019, p. 105).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3).

(6)  Regulamentul (UE) 2022/109 al Consiliului din 27 ianuarie 2022 de stabilire, pentru anul 2022, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia (JO L 21, 31.1.2022, p. 1).

(7)   JO L 175, 18.5.2021, p. 3.

(8)  Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale de către statele membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (JO L 87, 31.3.2009, p. 70).


ANEXĂ

TAC-uri APLICABILE NAVELOR DE PESCUIT ALE UNIUNII ÎN ZONELE PENTRU CARE AU FOST STABILITE TAC-URI, ÎN FUNCȚIE DE SPECIE ȘI DE ZONĂ

În următoarele tabele sunt stabilite TAC-uri și cote de pescuit (în tone de greutate în viu, dacă nu se precizează altfel) pentru fiecare stoc și condițiile legate funcțional de acestea.

Mențiunile referitoare la zonele de pescuit sunt mențiuni ale zonelor ICES, dacă nu se precizează altfel.

Stocurile de pește sunt indicate în ordinea alfabetică a denumirilor științifice ale speciilor.

În sensul prezentului regulament, următorul tabel de corespondență indică denumirile științifice și denumirile comune:

Denumire științifică

Codul alfa-3

Denumire comună

Clupea harengus

HER

Hering nordic

Gadus morhua

COD

Cod de Atlantic

Pleuronectes platessa

PLE

Cambulă de Baltica

Salmo salar

SAL

Somon de Atlantic

Sprattus sprattus

SPR

Șprot


Tabelul 1

Specia:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

Subdiviziunile 30-31

(HER/30/31.)

Finlanda

65 627

 

TAC analitică

Suedia

14 420

 

Uniune

80 047

 

TAC

80 047

 


Tabelul 2

Specia:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

Subdiviziunile 22-24

(HER/3BC+24)

Danemarca

110

(1)

TAC analitică

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

435

(1)

Finlanda

0

(1)

Polonia

103

(1)

Suedia

140

(1)

Uniune

788

(1)

TAC

788

(1)

(1)

Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

Prin derogare de la primul paragraf, operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice pot fi direcționate către hering, cu condiția ca respectivele cercetări să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.

Prin derogare de la primul paragraf, pescuitul acestei cote este permis pentru navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri care pescuiesc cu setci, cu plase de încurcare, cu undițe de mână, cu capcane de pescuit închise sau cu echipamente de pescuit la dandinetă. Comandanții navelor de pescuit respective se asigură că activitatea lor de pescuit poate fi monitorizată în orice moment de către autoritățile de control ale statului membru competent.


Tabelul 3

Specia:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunile 25-27, 28.2, 29 și 32

(HER/3D-R30)

Danemarca

1 558

 

TAC analitică

Germania

413

 

Estonia

7 957

 

Finlanda

15 531

 

Letonia

1 964

 

Lituania

2 068

 

Polonia

17 645

 

Suedia

23 686

 

Uniune

70 822

 

TAC

Nu se aplică.


Tabelul 4

Specia:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

subdiviziunea 28.1

(HER/03D.RG)

Estonia

21 078

 

TAC analitică

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament.

Letonia

24 565

 

Uniune

45 643

 

TAC

45 643

 


Tabelul 5

Specia:

Cod de Atlantic

Gadus morhua

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunile 25-32

(COD/3DX32.)

Danemarca

 

137

(1)

TAC de precauție

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

54

(1)

Estonia

13

(1)

Finlanda

10

(1)

Letonia

51

(1)

Lituania

33

(1)

Polonia

159

(1)

Suedia

138

(1)

Uniune

595

(1)

TAC

Nu se aplică.

(1)

(1)

Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

Prin derogare de la primul paragraf, operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice pot fi direcționate către cod, cu condiția ca respectivele cercetări să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.


Tabelul 6

Specia:

Cod de Atlantic

Gadus morhua

Zona:

Subdiviziunile 22-24

(COD/3BC+24)

Danemarca

214

(1)

TAC analitică

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

104

(1)

Estonia

5

(1)

Finlanda

4

(1)

Letonia

18

(1)

Lituania

11

(1)

Polonia

57

(1)

Suedia

76

(1)

Uniune

489

(1)

TAC

489

(1)

(1)

Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

Prin derogare de la primul paragraf, operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice pot fi direcționate către cod, cu condiția ca respectivele cercetări să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.


Tabelul 7

Specia:

Cambulă de Baltica

Pleuronectes platessa

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunile 22-32

(PLE/3BCD-C)

Danemarca

8 105

 

TAC analitică

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament.

Germania

900

 

Polonia

1 697

 

Suedia

611

 

Uniune

11 313

 

TAC

11 313

 


Tabelul 8

Specia:

Somon de Atlantic

Salmo salar

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunile 22-31

(SAL/3BCD-F)

Danemarca

13 223

(1)(2)

TAC analitică

Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Germania

1 471

(1)(2)

Estonia

1 344

(1)(2)(3)

Finlanda

16 488

(1)(2)

Letonia

8 411

(1)(2)

Lituania

989

(1)(2)

Polonia

4 011

(1)(2)

Suedia

17 874

(1)(2)

Uniune

63 811

(1)(2)

TAC

Nu se aplică.

(1)

Exprimat în număr de pești.

(2)

Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

Prin derogare de la primul paragraf, operațiunile de pescuit desfășurate în scopul exclusiv al cercetărilor științifice pot fi direcționate către somon, cu condiția ca respectivele cercetări să fie efectuate cu respectarea deplină a condițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.

Prin derogare de la primul paragraf, pescuitul acestei cote este permis navelor de pescuit ale Uniunii la nord de latitudinea 59° 30′ N în zonele situate în limita a patru mile marine măsurate de la liniile de bază în perioada 1 mai-31 august.

(3)

Condiție specială: din această cotă pot fi pescuite cel mult 450 de exemplare în apele Uniunii din subdiviziunea 32 (SAL/*3D32)


Tabelul 9

Specia:

Somon de Atlantic

Salmo salar

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunea 32

(SAL/3D32.)

Estonia

969

(1)

TAC de precauție

Finlanda

8 486

(1)

Uniune

9 455

(1)

TAC

Nu se aplică.

(1)

Exprimat în număr de pești.


Tabelul 10

Specia:

Șprot

Sprattus sprattus

Zona:

apele Uniunii din subdiviziunile 22-32

(SPR/3BCD-C)

Danemarca

22 107

 

TAC analitică

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament.

Germania

14 006

 

Estonia

25 671

 

Finlanda

11 573

 

Letonia

31 005

 

Lituania

11 216

 

Polonia

65 798

 

Suedia

42 738

 

Uniune

224 114

 

TAC

Nu se aplică.