6.10.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 259/3


REGULAMENTUL (UE) 2022/1904 AL CONSILIULUI

din 6 octombrie 2022

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

având în vedere Decizia (PESC) 2022/1909 a Consiliului din 6 octombrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (1),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 833/2014 (2).

(2)

Regulamentul (UE) nr. 833/2014 pune în aplicare anumite măsuri prevăzute în Decizia 2014/512/PESC a Consiliului (3).

(3)

Ca răspuns la continuarea acțiunilor agresive ale Federației Ruse împotriva Ucrainei, organizarea „referendumuri” false ilegale în părțile din regiunile Donețk, Herson, Luhansk și Zaporijia care sunt ocupate în prezent în mod ilegal de către Federația Rusă, anexarea ilegală a respectivelor regiuni ucrainene de către Federația Rusă, precum și mobilizarea în Federația Rusă și amenințarea repetată de către acesta de a utiliza arme de distrugere în masă, Consiliul a adoptat la 6 octombrie 2022 Decizia (PESC) 2022/1909 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC.

(4)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se extinde lista de articole restricționate care ar putea contribui la dezvoltarea militară și tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare și securitate, prin includerea pe lista respectivă a anumitor substanțe chimice, agenți neurotoxici și produse care nu au altă utilizare practică în afară de aplicarea pedepsei capitale, a torturii sau a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante sau care ar putea fi utilizate în aceste scopuri. Produsele cărora li se aplică respectiva interdicție sunt, de asemenea, reglementate de Regulamentul (UE) 2019/125 al Parlamentului European și al Consiliului (4). În acest context, Regulamentul (UE) nr. 833/2014 trebuie tratat ca lex specialis și, prin urmare, în caz de conflict, prevalează asupra Regulamentului (UE) 2019/125.

(5)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de arme de foc, piese, componente esențiale și muniție pentru acestea. Produsele cărora li se aplică respectiva interdicție sunt, de asemenea, reglementate de Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5). În acest context, Regulamentul (UE) nr. 833/2014 trebuie tratat ca lex specialis și, prin urmare, în caz de conflict, prevalează asupra Regulamentului (UE) nr. 258/2012.

(6)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se extinde și mai mult interdicția cu privire la importurile de produse siderurgice care fie sunt originare din Federația Rusă, fie au fost exportate din aceasta. Prin decizie sunt impuse, de asemenea, restricții cu privire la importul altor articole care generează venituri semnificative pentru Federația Rusă. Respectiva interdicție se aplică cu privire la produsele care sunt originare din Federația Rusă sau sunt exportate din aceasta și include articole precum pasta din lemn și hârtia, anumite elemente utilizate în industria bijuteriilor – cum ar fi pietrele și metalele prețioase –, anumite echipamente și articole chimice, țigările, materialele plastice și produsele chimice finite, cum ar fi produsele cosmetice. Prin decizie se extinde, de asemenea, interdicția cu privire la export prin adăugarea unor noi articole pe lista de produse care ar putea contribui la consolidarea capacităților industriale ale Rusiei. Prin decizie sunt impuse restricții cu privire la vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul și a altor produse utilizate în sectorul aviației.

(7)

Uniunea este hotărâtă să evite amenințările la adresa securității și siguranței nucleare. În consecință, niciuna dintre măsurile din prezentul regulament nu urmărește să submineze securitatea capacităților nucleare civile sau cooperarea nucleară în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării, sau să submineze planificarea, construcția și ingineria, darea în exploatare, întreținerea sau aprovizionarea cu combustibil pentru proiectele nucleare nou construite.

(8)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se introduce o derogare de la interdicția de a furniza asistență tehnică, servicii de intermediere sau finanțare sau asistență financiară în legătură cu transportul maritim către țări terțe al țițeiului sau al produselor petroliere care sunt originare sau sunt exportate din Rusia, achiziționate la un preț egal sau inferior plafonului de preț prestabilit convenit de Coaliția pentru plafonarea prețurilor. Derogarea menționată ar trebui să atenueze consecințele negative asupra aprovizionării cu energie a țărilor terțe și să reducă creșterile prețurilor determinate de condiții de piață extraordinare, limitând în același timp veniturile din petrol ale Rusiei.

(9)

Derogarea de la interdicția de a furniza servicii maritime este condiționată de introducerea de către Consiliu a plafonului de preț în anexa XI la Decizia 2014/512/PESC. Atunci când decide dacă să introducă plafonul de preț respectiv, Consiliul va ține seama de eficacitatea măsurii în ceea ce privește rezultatele preconizate, de aderarea internațională la mecanismul de plafonare a prețurilor și de alinierea informală la acesta, precum și de eventualele efecte asupra Uniunii și statelor membre ale acesteia.

(10)

Comisia ar trebui să sprijine pe deplin Consiliul în efectuarea evaluării cu privire la oportunitatea introducerii plafonului de preț, inclusiv prin convocarea unor reuniuni de coordonare cu statele membre și cu reprezentanții industriilor afectate. După intrarea în vigoare a primei decizii a Consiliului prin care plafonul de preț devine aplicabil, Comisia va continua să convoace astfel de reuniuni pentru a evalua, printre altele, potențialele practici de eludare a plafonului de preț, cum ar fi schimbarea pavilionului navei, precum și impactul acestora asupra eficacității mecanismului de plafonare a prețurilor, și va propune soluții adecvate.

(11)

Plafonul de preț ar trebui să se aplice la transportul maritim către țări terțe de țiței sau de anumite produse petroliere, precum și la furnizarea de servicii conexe. Acesta nu afectează în nici un fel derogările care permit anumitor state membre să importe în continuare țiței și produse petroliere din Rusia din cauza situației lor specifice sau in cazul în care aprovizionarea cu țiței prin conducte din Rusia este întreruptă din motive independente de controlul lor. Anumite proiecte care sunt esențiale pentru securitatea energetică a anumitor țări terțe pot deroga de la plafonul de preț. Derogarea respectivă ar trebui să fie limitată în timp, pentru a se asigura că aceasta rămâne adecvată, și poate fi reînnoită, dacă acest lucru este justificat de nevoile legate de securitatea energetică a țării terțe.

(12)

Mecanismul de plafonare a prețurilor s-ar baza pe un proces de atestare care le-ar permite operatorilor din lanțul de aprovizionare cu petrol rusesc importat pe cale maritimă să demonstreze că acesta a fost achiziționat la un preț egal sau inferior plafonului de preț. Comisia, în strânsă consultare cu Consiliul, ar emite orientări pentru a specifica aspectele practice ale aplicării plafonului de preț, pentru a facilita punerea în aplicare uniformă și pentru a permite condiții de concurență echitabile în Uniune și la nivel mondial.

(13)

În plus față de interdicțiile existente referitoare la furnizarea de servicii pentru transportul maritim al țițeiului și al anumitor produse petroliere către țări terțe, prin Decizia (PESC) 2022/1909 se interzice și transportul maritim al acestor produse către țări terțe. Interdicția respectivă ar trebui să se aplice numai în cazul în care Consiliul adoptă măsurile necesare pentru a determina aplicarea plafonului de preț și numai după adoptarea măsurilor respective.

(14)

În cazul în care o navă aflată sub pavilionul unei țări terțe a transportat țiței sau produse petroliere din Rusia la un preț care depășește plafonul de preț, ar trebui să se interzică furnizarea de asistență tehnică, de servicii de intermediere, de finanțare sau de asistență financiară, inclusiv asigurări, în legătură cu orice transport viitor de țiței sau de produse petroliere efectuat de nava respectivă.

(15)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se extinde, de asemenea, interdicția de a se angaja în orice tranzacție cu anumite persoane juridice, entități sau organisme deținute de statul rus sau controlate de acesta prin includerea interdicției care se aplică resortisanților Uniunii de a deține posturi în cadrul organelor de conducere ale respectivelor persoane juridice, entități sau organisme.

(16)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se adaugă pe lista entităților deținute sau controlate de statul rus cu privire la care se aplică interdicția privind tranzacțiile Registrul naval rus, o entitate deținută în proporție de 100 % de stat care desfășoară activități legate de clasificarea și inspecția, inclusiv în domeniul securității, a navelor și a ambarcațiunilor înmatriculate în Rusia sau în altă țară. Prin adăugarea acestuia pe listă se interzice furnizarea oricărui fel de beneficiu cu valoare economică Registrului naval rus. Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se impune, de asemenea, retragerea autorizațiilor acordate de statele membre Registrului naval rus în temeiul Directivelor 2005/65/CE (6), 2009/15/CE (7) sau (UE) 2016/1629 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului sau al Regulamentului (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Pentru a permite statelor membre să efectueze astfel de retrageri în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și cu Directiva (UE) 2016/1629, recunoașterea de către Uniune a Registrului naval rus ar trebui să fie retrasă.

(17)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se extinde interdicția de acces în port și la ecluze pe teritoriul Uniunii pentru a cuprinde și navele certificate de Registrul naval rus.

(18)

Prin Decizia (PESC) 2022/1909 se elimină pragul pentru interdicția existentă privind furnizarea de portofele de criptoactive, de conturi de criptoactive sau de servicii de păstrare în custodie de criptoactive cetățenilor ruși și persoanelor care își au reședința în Rusia, interzicându-se astfel furnizarea acestor servicii indiferent de valoarea totală a unor astfel criptoactive.

(19)

În plus, prin Decizia (PESC) 2022/1909 se extinde interdicția existentă privind furnizarea anumitor servicii către Federația Rusă prin interzicerea furnizării de servicii de arhitectură și inginerie, precum și de servicii de consultanță în domeniul informatic și de consultanță juridică. În concordanță cu Clasificarea centrală a produselor astfel cum este prevăzută de Oficiul Statistic al Organizației Națiunilor Unite Statistical Papers, seria M, nr. 77, CPC prov., 1991, „serviciile de arhitectură și inginerie” includ atât serviciile de arhitectură și de inginerie, cât și serviciile integrate de inginerie, serviciile de urbanism și de arhitectură peisagistică și serviciile de consultanță științifică și tehnică conexe. Este în continuare permisă furnizarea de asistență tehnică în legătură cu produsele exportate către Rusia, cu condiția ca vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul unor astfel de produse să nu fie interzise în temeiul prezentului regulament în momentul furnizării asistenței tehnice respective. „Serviciile de consultanță în domeniul informatic” includ servicii de consultanță legate de instalarea echipamentelor informatice, inclusiv servicii de asistență pentru clienți în ceea ce privește instalarea de echipamente informatice (cu alte cuvinte, de echipamente fizice) și de rețele informatice și servicii de implementare de software, inclusiv toate serviciile care implică servicii de consultanță privind dezvoltarea și implementarea de software. „Serviciile de consultanță juridică” includ furnizarea de consultanță juridică clienților în proceduri necontencioase, inclusiv în tranzacții comerciale, care implică aplicarea sau interpretarea legii; participarea cu clienții sau în numele acestora la tranzacții comerciale, negocieri și alte relații cu terți; și pregătirea, executarea și verificarea documentelor juridice. „Serviciile de consultanță juridică” nu includ reprezentarea, consilierea, pregătirea de documente și verificarea documentelor în contextul serviciilor de reprezentare juridică, și anume în chestiuni sau proceduri inițiate în fața agențiilor administrative, a instanțelor sau a altor tribunale oficiale constituite în mod corespunzător, sau în cadrul procedurilor de arbitraj sau de mediere.

(20)

În fine, prin Decizia PESC 2022/1909 sunt operate anumite corecturi tehnice în textul operativ și în anumite anexe.

(21)

Măsurile respective intră sub incidența tratatului și, prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre.

(22)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 833/2014 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se modifică după cum urmează:

1.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 2aa

(1)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, de arme de foc, piese, componente esențiale și muniție pentru acestea, care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (*1), indiferent dacă provin sau nu din Uniune, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia sau în scopul utilizării în Rusia.

(2)   Se interzic:

(a)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia ori în scopul utilizării în Rusia, de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii legate de produsele menționate la alineatul (1) și de furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea produselor respective;

(b)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia sau în scopul utilizării în Rusia, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatul (1) pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export al produselor respective sau pentru furnizarea de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii conexe.

(*1)  Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul Organizației Națiunilor Unite împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și muniții (JO L 94, 30.3.2012, p. 1).”"

2.

Articolul 3c se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XI partea A, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (4) nu se aplică executării, până la 28 martie 2022, a contractelor încheiate înainte de 26 februarie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(b)

se introduce următorul alineat:

„(5a)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XI partea B, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (4) nu se aplică executării, până la 6 noiembrie 2022, a contractelor încheiate înainte de 7 octombrie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(c)

se introduce următorul alineat:

„(6a)

Prin derogare de la alineatele (1) și (4), autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor care figurează în anexa XI partea B, sau asistența tehnică, serviciile de intermediere, finanțarea sau asistența financiară aferente acestora, după ce au stabilit că acest lucru este necesar pentru producția de produse din titan necesare în industria aeronautică, pentru care nu este disponibilă nicio sursă de aprovizionare alternativă.”

3.

Articolul 3ea se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat:

„(1a)   După 8 aprilie 2023, interdicția prevăzută la alineatul (1) se aplică și tuturor navelor certificate de Registrul naval rus.”;

(b)

la alineatul (3), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În sensul prezentului articol, cu excepția alineatului (1a), «navă» înseamnă:”;

(c)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Alineatele (1) și (1a) nu se aplică în cazul unei nave care are nevoie de asistență și care caută un loc de refugiu în cazul unei escale de urgență într-un port din motive de siguranță maritimă sau în scopul salvării de vieți omenești pe mare.”;

(d)

la alineatul (5), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   Prin derogare de la alineatele (1) și (1a), autoritățile competente pot autoriza o navă să aibă acces într-un port sau la o ecluză, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că accesul este necesar pentru:”;

(e)

se introduce următorul alineat:

„(5b)   Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, accesul într-un port sau la o ecluză al unei nave dacă aceasta:

(a)

a arborat pavilionul Federației Ruse în temeiul unui regim de navlosire navă nudă început înainte de 24 februarie 2022;

(b)

și-a reluat dreptul de a arbora pavilionul statului membru de înmatriculare de bază înainte de 31 ianuarie 2023; și

(c)

nu este deținută, închiriată, exploatată sau controlată în alt mod de un resortisant rus sau de o persoană juridică, o entitate sau un organism înregistrat(ă) sau constituit(ă) în conformitate cu legislația Federației Ruse.”

4.

Articolul 3g se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

importul sau achiziționarea în Uniune, în mod direct sau indirect, de la 30 septembrie 2023, de produse siderurgice care figurează în anexa XVII, atunci când sunt prelucrate într-o țară terță, care încorporează produse siderurgice originare din Rusia care figurează în anexa XVII; în ceea ce privește produsele care figurează în anexa XVII, prelucrate într-o țară terță, care încorporează produse siderurgice originare din Rusia cu codul NC 7207 11 sau 7207 12 10, această interdicție se aplică de la 1 aprilie 2024 pentru codul NC 7207 11 și de la 1 octombrie 2024 pentru codul NC 7207 12 10.”;

(b)

la alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

„(e)

furnizarea, în mod direct sau indirect, de asistență tehnică, de servicii de intermediere, de finanțare sau de asistență financiară, inclusiv de produse financiare derivate, precum și de servicii de asigurare și reasigurare, legate de interdicțiile prevăzute la literele (a), (b), (c) și (d).”;

(c)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XVII partea A, și indiferent dacă acestea figurează în anexa XVII partea B, interdicțiile prevăzute la alineatul (1) nu se aplică executării, până la 17 iunie 2022, a contractelor încheiate înainte de 16 martie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(d)

se adaugă următoarele alineate:

„(3)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XVII partea B, dar care nu figurează în anexa XVII partea A, și fără a aduce atingere alineatului (4), interdicțiile prevăzute la alineatul (1) nu se aplică executării, până la 8 ianuarie 2023, a contractelor încheiate înainte de 7 octombrie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective. Prezenta interdicție nu se aplică produselor încadrate la codurile CN 7207 11 și 7207 12 10, cărora li se aplică alineatele (4) și (5).

(4)   Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (e) nu se aplică la importul, achiziționarea sau transportul, sau asistența tehnică sau financiară aferente acestora, următoarelor cantități de produse încadrate la codul CN 7207 12 10:

(a)

3 747 905 de tone, în perioada cuprinsă între 7 octombrie 2022 și 30 septembrie 2023;

(b)

3 747 905de tone, în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2023 și 30 septembrie 2024.

(5)   Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) nu se aplică la importul, achiziționarea sau transportul, sau asistența tehnică sau financiară aferente acestora, următoarelor cantități de produse încadrate la codul CN 7207 11:

(a)

487 202 de tone, în perioada cuprinsă între 7 octombrie 2022 și 30 septembrie 2023;

(b)

85 260 de tone, în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2023 și 31 decembrie 2023;

(c)

48 720 de tone, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și 31 martie 2024.

(6)   Volumele contingentelor de import stabilite la alineatele (4) și (5) sunt gestionate de Comisie și de statele membre în conformitate cu sistemul de gestionare a contingentelor tarifare prevăzut la articolele 49-54 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (*2).

(7)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente pot autoriza achiziționarea, importul sau transferul produselor care figurează în anexa XVII, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că acest lucru este necesar pentru crearea, exploatarea, întreținerea, aprovizionarea cu combustibil, retratarea combustibilului și asigurarea securității capacităților nucleare civile, pentru continuarea proiectării, a construcției și a dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalațiilor nucleare civile, furnizarea de materiale precursoare pentru producția de radioizotopi medicali și de aplicații medicale similare, sau de tehnologie critică pentru monitorizarea radiațiilor de mediu, precum și pentru cooperarea civilă în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării.

(8)   Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia, în termen de două săptămâni de la acordarea autorizației, cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatului (7).

(*2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558).”"

5.

Articolul 3i se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XXI partea A, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (2) nu se aplică executării, până la 10 iulie 2022, a contractelor încheiate înainte de 9 aprilie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(b)

se introduc următoarele alineate:

„(3a)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică achizițiilor efectuate în Rusia care sunt necesare pentru funcționarea reprezentanțelor diplomatice și consulare ale Uniunii și ale statelor membre, inclusiv a delegațiilor, ambasadelor și misiunilor, sau pentru uzul personal al resortisanților statelor membre și al membrilor apropiați ai familiilor acestora.

(3b)   În ceea ce privește produsele care figurează în anexa XXI partea B, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (2) nu se aplică executării, până la 8 ianuarie 2023, a contractelor încheiate înainte de 7 octombrie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(3c)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2), autoritățile competente pot autoriza achiziționarea, importul sau transferul produselor care figurează în anexa XXI ori furnizarea de asistență tehnică sau financiară aferentă acestora, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că acest lucru este necesar pentru crearea, exploatarea, întreținerea, aprovizionarea cu combustibil, retratarea combustibilului și asigurarea securității capacităților nucleare civile, pentru continuarea proiectării, a construcției și a dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalațiilor nucleare civile, furnizarea de materiale precursoare pentru producția de radioizotopi medicali și de aplicații medicale similare, sau de tehnologie critică pentru monitorizarea radiațiilor de mediu, precum și pentru cooperarea civilă în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării.”;

(c)

se adaugă următorul alineat:

„(6)   Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia, în termen de două săptămâni de la acordarea autorizației, cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatului (3c).”

6.

La articolul 3j, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Se interzice achiziționarea, importul sau transferul în Uniune, în mod direct sau indirect, al cărbunelui și al altor produse enumerate în anexa XXII care sunt originare din Rusia sau sunt exportate din Rusia.”

7.

Articolul 3k se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat:

„(3a)   În ceea ce privește produsele încadrate la codurile NC 2701, 2702, 2703 și 2704, care figurează în anexa XXIII, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (2) nu se aplică executării, până la 8 ianuarie 2023, a contractelor încheiate înainte de 7 octombrie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(b)

la alineatul (5) se introduce următoarea literă:

„(c)

crearea, exploatarea, întreținerea, aprovizionarea cu combustibil, retratarea combustibilului și asigurarea securității capacităților nucleare civile, continuarea proiectării, a construcției și a dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalațiilor nucleare civile, furnizarea de materiale precursoare pentru producția de radioizotopi medicali și de aplicații medicale similare, de tehnologie critică pentru monitorizarea radiațiilor de mediu, precum și pentru cooperarea civilă în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării.”

8.

Articolul 3n se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul executării contractelor încheiate înainte de 4 iunie 2022 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective până la:

(a)

5 decembrie 2022, pentru țițeiul încadrat la codul NC 2709 00;

(b)

5 februarie 2023, pentru produsele petroliere încadrat la codul NC 2710.”

(b)

se adaugă următoarele alineate:

„(3)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică plății creanțelor de asigurare după 5 decembrie 2022, pentru țițeiul încadrat la codul NC 2709 00, sau după 5 februarie 2023, pentru produsele petroliere încadrate la codul NC 2710, pe baza contractelor de asigurare încheiate înainte de 4 iunie 2022 și cu condiția ca asigurarea să fi încetat până la data relevantă.

(4)   Se interzice transportul către țări terțe, inclusiv prin transferuri de la o navă la alta, de țiței încadrat la codul NC 2709 00, de la 5 decembrie 2022, sau de produse petroliere încadrate la codul NC 2710, de la 5 februarie 2023, care figurează în anexa XXV, care sunt originare din Rusia sau care au fost exportate din Rusia.

(5)   Interdicția prevăzută la alineatul (4) se aplică de la data intrării în vigoare a primei decizii a Consiliului de modificare a anexei XI la Decizia 2014/512/PESC, în conformitate cu articolul 4p alineatul (9) litera (a) din respectiva decizie.

De la data intrării în vigoare a fiecărei decizii ulterioare a Consiliului de modificare a anexei XI la Decizia 2014/512/PESC, interdicția prevăzută la alineatul (4) nu se aplică, pentru o perioadă de 90 de zile, transportului de produse care figurează în anexa XXV la prezentul regulament, care sunt originare din Rusia sau au fost exportate din Rusia, cu condiția ca:

(a)

transportul să se bazeze pe un contract încheiat înainte de respectiva dată de intrare în vigoare; și

(b)

prețul de achiziție pe baril să nu fi depășit, la momentul încheierii contractului, prețul stabilit în anexa XXVIII la prezentul regulament.

(6)   Interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (4) nu se aplică:

(a)

de la 5 decembrie 2022, țițeiului încadrat la codul NC 2709 00 și, de la 5 februarie 2023, produselor petroliere încadrate la codul NC 2710, care sunt originare din Rusia sau au fost exportate din Rusia, cu condiția ca prețul de achiziție pe baril al acestor produse să nu depășească prețul stabilit în anexa XXVIII;

(b)

țițeiului sau produselor petroliere care figurează în anexa XXV, în cazul în care produsele respective sunt originare dintr-o țară terță și doar sunt încărcate în Rusia, pleacă din Rusia sau tranzitează Rusia, cu condiția ca originea lor să nu fie rusească, iar proprietarul produselor respective să nu fie resortisant rus;

(c)

transportului sau asistenței tehnice, serviciilor de intermediere, finanțării sau asistenței financiare legate de un astfel de transport al produselor menționate în anexa XXIX către țările terțe menționate în anexa respectivă, pe durata specificată în anexa respectivă.

(7)   În cazul în care, după intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului de modificare a anexei XI la Decizia 2014/512/PESC, o navă a transportat țiței sau produse petroliere menționate la alineatul (4) al căror preț de achiziție pe baril depășea, la data încheierii contractului pentru o astfel de achiziție, prețul stabilit în anexa XXVIII la prezentul regulament, se interzice ulterior prestarea serviciilor menționate la alineatul (1) referitoare la transportul de țiței sau de produse petroliere de către nava respectivă.

(8)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică dispoziției privind serviciile de pilotaj necesare din motive de siguranță maritimă.”

9.

Articolul 5aa se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat:

„(1a)   De la 22 octombrie 2022, se interzice deținerea oricăror posturi în cadrul organelor de conducere oricăror persoane juridice, entități sau organisme menționate la alineatul (1).”;

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul executării, până la 15 mai 2022, a contractelor încheiate înainte de 16 martie 2022 cu o persoană juridică, o entitate sau un organism menționat în anexa XIX partea A, sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”;

(c)

alineatul (2a) se înlocuiește cu următorul text:

„(2a)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește primirea plăților datorate de persoanele juridice, entitățile sau organismele menționate în anexa XIX partea A în temeiul unor contracte executate înainte de 15 mai 2022.”;

(d)

se introduc următoarele alineate:

„(2b)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul executării, până la 8 ianuarie 2023, a contractelor încheiate cu o persoană juridică, o entitate sau un organism menționat în anexa XIX partea B înainte de 7 octombrie 2022, sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(2c)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește primirea plăților datorate de persoanele juridice, entitățile sau organismele menționate în anexa XIX partea B în temeiul unor contracte executate înainte de 8 ianuarie 2023.”;

(e)

se adaugă următorul alineat:

„(4)   Prin derogare de la procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (*3) și la articolul 21 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului (*4), se retrage recunoașterea de către Uniune a Registrului naval rus în temeiul Regulamentului (CE) nr. 391/2009 și al Directivei (UE) 2016/1629.

(*3)  Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 131, 28.5.2009, p. 11)."

(*4)  Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 septembrie 2016 de stabilire a cerințelor tehnice pentru navele de navigație interioară, de modificare a Directivei 2009/100/CE și de abrogare a Directivei 2006/87/CE (JO L 252, 16.9.2016, p. 118).”"

10.

La articolul 5b, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Se interzice furnizarea de portofele de criptoactive, de conturi de criptoactive sau de servicii de păstrare în custodie de criptoactive resortisanților ruși sau persoanelor fizice care își au reședința în Rusia ori persoanelor juridice, entităților sau organismelor stabilite în Rusia.”

11.

La articolul 5m, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică atunci când constituitorul sau beneficiarul este un resortisant al unui stat membru, al unei țări membre a Spațiului Economic European sau ai Elveției sau o persoană fizică ce deține un permis de ședere temporară sau permanentă într-un stat membru, într-o țară membră a Spațiului Economic European sau în Elveția.”

12.

Articolul 5n se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5n

(1)   Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de servicii de contabilitate, de audit, inclusiv de audit statutar, de evidență contabilă sau de consultanță fiscală, ori de servicii de consultanță în afaceri și în management și servicii de relații publice către:

(a)

guvernul Rusiei; sau

(b)

persoanele juridice, entitățile sau organismele stabilite în Rusia.

(2)   Se interzice furnizarea, direct sau indirect, de servicii de arhitectură și de inginerie și de servicii de consultanță juridică și de consultanță în domeniul informatic către:

(a)

guvernul Rusiei; sau

(b)

persoanele juridice, entitățile sau organismele stabilite în Rusia.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește furnizarea de servicii care sunt strict necesare pentru finalizarea, până la 5 iulie 2022, a contractelor care nu sunt conforme cu prezentul articol, încheiate înainte de 4 iunie 2022, sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(4)   Alineatul (2) nu se aplică în ceea ce privește furnizarea de servicii care sunt strict necesare pentru finalizarea, până la 8 ianuarie 2023, a contractelor care nu sunt conforme cu prezentul articol încheiate înainte de 7 octombrie 2022, sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(5)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică furnizării de servicii care sunt strict necesare pentru exercitarea dreptului la apărare în cadrul unor proceduri judiciare și a dreptului la o cale de atac efectivă.

(6)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică furnizării de servicii care sunt strict necesare pentru a asigura accesul la proceduri judiciare, administrative sau de arbitraj într-un stat membru sau pentru recunoașterea sau executarea unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri arbitrale pronunțate într-un stat membru, cu condiția ca furnizarea acestor servicii să fie în concordanță cu obiectivele prezentului regulament și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (*5).

(7)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică furnizării de servicii destinate utilizării exclusive de către persoane juridice, entități sau organisme stabilite în Rusia care sunt deținute sau controlate exclusiv sau în comun de o persoană juridică, o entitate sau un organism care este înregistrat sau constituit în conformitate cu legislația unui stat membru, a unei țări membre a Spațiului Economic European, a Elveției sau a unei țări partenere care figurează în anexa VIII.

(8)   Alineatul (2) nu se aplică furnizării de servicii necesare pentru urgențele de sănătate publică, pentru prevenirea urgentă sau atenuarea unui eveniment susceptibil să aibă un impact grav și semnificativ asupra sănătății și a siguranței umane sau asupra mediului sau ca răspuns la dezastre naturale.

(9)   Alineatul (2) nu se aplică furnizării de servicii necesare pentru actualizarea de software, pentru utilizări nemilitare și pentru un utilizator final nemilitar, care sunt permise în temeiul articolului 2 alineatul (3) litera d) și a articolului 2a alineatul (3) litera (d) în ceea ce privește produsele care figurează în anexa VII.

(10)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2), autoritățile competente pot autoriza serviciile menționate la alineatele respective, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că acest lucru este necesar:

(a)

în scopuri umanitare, precum furnizarea de asistență sau facilitarea furnizării de asistență, inclusiv de materiale medicale, alimente sau transferul de lucrători umanitari și acordarea de asistență conexă sau pentru evacuări;

(b)

pentru activități ale societății civile care promovează în mod direct democrația, drepturile omului sau statul de drept în Rusia; sau

(c)

pentru funcționarea reprezentanțelor diplomatice și consulare ale Uniunii și ale statelor membre sau ale țărilor partenere în Rusia, inclusiv a delegațiilor, ambasadelor și misiunilor, sau a organizațiilor internaționale din Rusia care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional.

(11)   Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot autoriza serviciile menționate la alineatul respectiv, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că acest lucru este necesar pentru:

(a)

asigurarea aprovizionării critice cu energie în cadrul Uniunii și achiziționarea, importul sau transportul în Uniune de titan, aluminiu, cupru, nichel, paladiu și minereu de fier;

(b)

asigurarea continuității funcționării infrastructurilor care sunt esențiale pentru sănătatea și siguranța umană sau pentru siguranța mediului;

(c)

crearea, exploatarea, întreținerea, aprovizionarea cu combustibil, retratarea combustibilului și asigurarea securității capacităților nucleare civile, continuarea proiectării, a construcției și a dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalațiilor nucleare civile, furnizarea de materiale precursoare pentru producția de radioizotopi medicali și de aplicații medicale similare, sau de tehnologie critică pentru monitorizarea radiațiilor de mediu, precum și pentru cooperarea civilă în domeniul nuclear, în special în domeniul cercetării și dezvoltării; sau

(d)

furnizarea, de către operatorii de telecomunicații din Uniune, de servicii de comunicații electronice necesare pentru exploatarea și întreținerea serviciilor de comunicații electronice și asigurarea securității lor, inclusiv a securității cibernetice, în Rusia, în Ucraina, în Uniune, între Rusia și Uniune și între Ucraina și Uniune, precum și pentru serviciile de centre de date în Uniune.

(12)   Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia, în termen de două săptămâni de la acordarea autorizației, cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatelor (10) și (11).

(*5)  Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 6).”"

13.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 7a

Comisia modifică:

(a)

anexa XXVIII, în conformitate cu deciziile Consiliului de modificare a Deciziei 2014/512/PESC, pentru a actualiza prețurile convenite de Coaliția pentru plafonarea prețurilor; și

(b)

anexa XXIX, în conformitate cu deciziile Consiliului de modificare a Deciziei 2014/512/PESC, pentru a actualiza lista de proiecte energetice scutite pe baza unor criterii obiective de eligibilitate convenite de Coaliția pentru plafonarea prețurilor.”

14.

Anexa VII se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

15.

Anexa VIII se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

16.

Anexa XI se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

17.

Anexa XVII se modifică în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament.

18.

Anexa XIX se modifică în conformitate cu anexa V la prezentul regulament.

19.

Anexa XXI se modifică în conformitate cu anexa VI la prezentul regulament.

20.

Anexa XXIII se modifică în conformitate cu anexa VII la prezentul regulament.

21.

Anexa XXVIII se introduce în conformitate cu anexa VIII la prezentul regulament.

22.

Anexa XXIX se introduce în conformitate cu anexa IX la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 octombrie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

M. BEK


(1)  A se vedea pagina 122 din prezentul Jurnal Oficial.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO L 229, 31.7.2014, p. 1).

(3)  Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 229, 31.7.2014, p. 13).

(4)  Regulamentul (UE) 2019/125 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 ianuarie 2019 privind comerțul cu anumite bunuri care ar putea fi utilizate pentru a aplica pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (JO L 30, 31.1.2019, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul Organizației Națiunilor Unite împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și muniții (JO L 94, 30.3.2012, p. 1).

(6)  Directiva 2005/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind consolidarea securității portuare (JO L 310, 25.11.2005, p. 28).

(7)  Directiva 2009/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime (JO L 131, 28.5.2009, p. 47).

(8)  Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 septembrie 2016 de stabilire a cerințelor tehnice pentru navele de navigație interioară, de modificare a Directivei 2009/100/CE și de abrogare a Directivei 2006/87/CE (JO L 252, 16.9.2016, p. 118).

(9)  Regulamentul (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind consolidarea securității navelor și a instalațiilor portuare (JO L 129, 29.4.2004, p. 6).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 131, 28.5.2009, p. 11).


ANEXA I

Anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se modifică după cum urmează;

1.

După „Lista produselor și a tehnologiilor menționate la articolul 2a alineatul (1) și la articolul 2b alineatul (1)” se adaugă următorul text:

„Partea A”.

2.

În „Categoria VIII – Articole diverse” se adaugă următoarele poziții:

„X.A.VIII.020

Arme și dispozitive concepute pentru combaterea dezordinilor publice sau pentru autoprotecție, și anume:

a.

Arme portabile cu descărcare electrică ce pot viza un singur individ de fiecare dată când este administrat un șoc electric, inclusiv, dar fără însă a se limita la: bastoane cu electroșocuri, scuturi cu electroșocuri, pistoale electrice paralizante și pistoale electrice cu săgeți;

b.

Seturi care conțin toate componentele esențiale pentru asamblarea armelor portabile cu descărcare electrică incluse la poziția X.A.VIII.020.a; sau

Notă: Următoarele produse sunt considerate a fi componente esențiale:

1.

unitatea producătoare de șoc electric;

2.

întrerupătorul, acționat prin telecomandă sau nu; și

3.

electrozii sau, după caz, firele prin intermediul cărora urmează să fie administrat șocul electric.

c.

Arme cu descărcare electrică, fixe sau montabile, care acoperă o suprafață vastă și care pot viza mai multe persoane în vederea administrării de electroșocuri.

X.A.VIII.021

Arme și dispozitive de difuzare a unor substanțe chimice cu proprietăți incapacitante sau iritante, utilizate în vederea combaterii dezordinilor publice sau pentru autoprotecție, și anumite substanțe aferente, și anume:

a.

Arme și echipamente portabile care fie administrează o doză dintr-o substanță chimică incapacitantă sau iritantă care vizează o persoană, fie difuzează o doză dintr-o astfel de substanță care afectează o zonă restrânsă, de exemplu sub formă de ceață fină sau nor, atunci când substanța chimică respectivă este administrată sau difuzată;

Nota 1: Nu sunt incluse la această poziție echipamentele care sunt incluse la poziția ML7 litera (e) din Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare.

Nota 2: Nu sunt incluse la această poziție echipamentele portabile individuale în cazul în care acestea însoțesc utilizatorul pentru protecția sa personală, chiar dacă conțin un agent chimic.

Nota 3: Pe lângă substanțele chimice relevante, cum ar fi agenții pentru combaterea dezordinilor publice sau PAVA, produsele care sunt incluse la pozițiile X.A.VIII.021.c și X.A.VIII.021.d sunt considerate a fi substanțe chimice iritante sau incapacitante.

b.

Vanillylamidă de acid pelargonic (PAVA) (CAS 2444-46-4)

c.

Oleorășină de Capsicum (OC) (CAS 8023-77-6)

d.

Amestecuri care conțin cel puțin 0,3 % din greutate PAVA sau OC și un solvent (de exemplu, etanol, 1-propanol sau hexan), care ar putea fi administrate ca agenți chimici iritanți sau incapacitanți, în special sub formă de aerosoli și sub formă lichidă, sau ar putea fi utilizate la fabricarea de agenți chimici iritanți sau incapacitanți

Nota 1: Nu sunt incluse la această poziție sosurile și preparatele pentru sosuri, supele sau preparatele pentru supe, condimentele și produsele de asezonare amestecate, cu condiția ca PAVA sau OC să nu fie singura substanță aromatizantă componentă.

Nota 2: Nu sunt incluse la această poziție medicamentele pentru care s-a acordat o autorizație de comercializare în conformitate cu dreptul Uniunii.

e.

Echipamente fixe pentru difuzarea de substanțe chimice iritante sau incapacitante, care pot fi atașate de un perete sau de un plafon în interiorul unei clădiri, conțin un rezervor cu substanțe chimice iritante sau incapacitante și sunt activate prin utilizarea unui sistem de comandă de la distanță; sau

Notă: Pe lângă substanțele chimice relevante, cum ar fi agenții pentru combaterea dezordinilor publice sau PAVA, produsele care sunt incluse la pozițiile X.A.VIII.021.c și X.A.VIII.021.d sunt considerate a fi substanțe chimice iritante sau incapacitante.

f.

Echipamente fixe sau montabile pentru difuzarea de substanțe chimice incapacitante sau iritante care acoperă o suprafață vastă și nu sunt concepute pentru a fi atașate de un perete sau de un plafon în interiorul unei clădiri.

Nota 1: Nu sunt incluse la această poziție l echipamentele care sunt incluse la poziția ML7 litera (e) din Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare.

Nota 2: Pe lângă substanțele chimice relevante, cum ar fi agenții pentru combaterea dezordinilor publice sau PAVA, produsele care sunt incluse la pozițiile X.A.VIII.021.c și X.A.VIII.021.d sunt considerate a fi substanțe chimice iritante sau incapacitante.

X.A.VIII.022

Produse care ar putea fi utilizate pentru execuția ființelor umane prin injecție letală, după cum urmează:

a.

Anestezice barbiturice cu acțiune scurtă sau medie, inclusiv, dar nelimitându-se la:

1.

amobarbital (CAS 57-43-2);

2.

amobarbital sodic (CAS 64-43-7);

3.

pentobarbital (CAS 76-74-4);

4.

pentobarbital sodic (CAS 57-33-0);

5.

secobarbital (CAS 76-73-3);

6.

secobarbital sodic (CAS 309-43-3);

7.

tiopental (CAS 76-75-5); sau

8.

tiopental sodic (CAS 71-73-8), cunoscut și sub denumirea de tiopentonă de sodiu (thiopentone sodium).

b.

Produse care conțin unul dintre anestezicele enumerate la poziția X.A.VIII.022.a.”

3.

În „Categoria IX – Materiale speciale și echipamente conexe” poziția „X.C.IX.001 Compuși cu compoziție chimică definită, prezentați separat, în conformitate cu nota 1 de la capitolele 28 și 29 din Nomenclatura combinată” litera (b) „În concentrații mai mari sau egale cu 90 % în greutate, după cum urmează:”, se adaugă următoarele articole:

„39.

mercur (CAS 7439-97-6);

40.

clorură de bariu (CAS 10361-37-2);

41.

acid sulfuric (CAS 7664-93-9);

42.

3,3-dimetil-1-butenă (CAS 558-37-2);

43.

2,2-dimetil propanal (CAS 630-19-3);

44.

clorură de 2,2-dimetilpropil (CAS 753-89-9);

45.

2-metilbutenă (CAS 26760 – 64-5);

46.

2-cloro-3-metilbutan (CAS 631-65-2 (CAS 631-65-2);

47.

2,3-dimetil-2,3-butandiol (CAS 76-09-5);

48.

2-metil-2-butenă (CAS 513-35-9);

49.

butil-litiu (CAS 109-72-8);

50.

bromură de (metil) magneziu (CAS 75-16-1);

51.

formaldehidă (CAS 50-00-0);

52.

dietanolamină (CAS 111-42-2);

53.

carbonat de dimetil (CAS 616-38-6);

54.

hidroclorură de metildietanolamină (CAS 54060-15-0);

55.

hidroclorură de dietilamină (CAS 660-68-4);

56.

hidroclorură de diizopropilamină (CAS 819-79-4);

57.

hidroclorură de 3-chinuclidinonă (CAS 1193-65-3);

58.

hidroclorură de 3-chinuclidinol (CAS 6238-13-7);

59.

hidroclorură de (R)-3-chinuclidinol (CAS 42437-96-7);

60.

hidroclorură de N,N-dietilaminoetanol (CAS 14426-20-1).”

4.

Se adaugă următoarea parte:

„Partea B

1.   Dispozitive cu semiconductori

Codul NC

Descrierea

8541 10

Diode, altele decât diodele fotosensibile și diodele emițătoare de lumină (LED)

8541 21

Tranzistori, alții decât tranzistorii fotosensibili cu o putere de disipare mai mică de 1 W

8541 29

Alți tranzistori, alții decât tranzistorii fotosensibili

8541 49

Dispozitive fotosensibile semiconductoare (cu excepția generatoarelor și a celulelor fotovoltaice)

8541 51

Alte dispozitive semiconductoare: Traductoare cu semiconductori

8541 59

Alte dispozitive cu semiconductori

8541 90

Dispozitive cu semiconductori: Părți

2.   Circuite integrate electronice

Codul NC

Descrierea

8542 31

Procesoare și controlere, chiar combinate cu memorii, convertizoare, circuite logice, amplificatoare, circuite pentru impulsuri de tact, circuite de temporizare sau alte circuite

8542 32

Memorie

8542 33

Amplificatoare

8542 39

Alte circuite integrate electronice

8542 90

Circuite electronice integrate: Părți

3.   Aparate fotografice

Codul NC

Descrierea

9006 30

Aparate fotografice special construite pentru fotografierea submarină sau aeriană, pentru examenul medical al organelor interne sau pentru laboratoarele de medicină legală sau de criminalistică”


ANEXA II

Titlul anexei VIII la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„Lista țărilor partenere menționate la articolul 2 alineatul (4), articolul 2a alineatul (4), articolul 2d alineatul (4), articolul 3h alineatul (3), articolul 3k alineatul (4) și articolul 5n alineatul (7)”.


ANEXA III

Anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XI

Lista produselor și a tehnologiilor menționate la articolul 3c alineatul (1)

Partea A

Codul NC

Descrierea

88

Vehicule aeriene, nave spațiale și părți ale acestora

Partea B

Codul NC

Descrierea

ex 2710 19 83

Uleiuri hidraulice pentru vehiculele de la capitolul 88

2710 19 99

Alte uleiuri lubrifiante și alte uleiuri pentru aviație

4011 30 00

Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru aeronave

ex 6813 20 00

Discuri și plăcuțe de frână pentru aeronave

6813 81 00

Garnituri de frână și plăcuțe de frână

8517 71 00

Antene și reflectoare de antene de toate tipurile; părți compatibile cu acestea

8517 79 00

Alte părți legate de antene

9024 10 00

Mașini și aparate pentru testarea durității, rezistenței, compresibilității, elasticității sau a altor proprietăți mecanice ale materialelor: Mașini și aparate pentru încercarea metalelor

9026 00 00

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul debitului, nivelului, presiunii sau altor caracteristici variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu, debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, contoare de căldură) cu excepția instrumentelor și aparatelor de la pozițiile 9014 , 9015 , 9028 sau 9032


ANEXA IV

Anexa XVII la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XVII

Lista produselor siderurgice menționate la articolul 3g

Partea A

Codurile NC/TARIC

Denumirea produsului

7208 10 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 25 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 26 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 27 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 36 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 37 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 38 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 39 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 40 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 52 99

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 53 90

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 54 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7211 14 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7211 19 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7212 60 00

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 19 10

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 30 10

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 30 30

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 30 90

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 40 15

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 40 90

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7226 19 10

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7226 91 20

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7226 91 91

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7226 91 99

Foi și benzi laminate la cald din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7209 15 00

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 16 90

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 17 90

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 18 91

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 25 00

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 26 90

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 27 90

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 28 90

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 90 20

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 90 80

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 23 20

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 23 30

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 23 80

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 29 00

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 90 20

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7211 90 80

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7225 50 20

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7225 50 80

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7226 20 00

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7226 92 00

Foi laminate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7209 16 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7209 17 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7209 18 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7209 26 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7209 27 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7209 28 10

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7225 19 90

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7226 19 80

Foi de tablă electrotehnică (altele decât tolele GOES cu grăunți orientați)

7210410020

Foi cu învelișuri metalice

7210410030

Foi cu învelișuri metalice

7210490020

Foi cu învelișuri metalice

7210490030

Foi cu învelișuri metalice

7210610020

Foi cu învelișuri metalice

7210610030

Foi cu învelișuri metalice

7210690020

Foi cu învelișuri metalice

7210690030

Foi cu învelișuri metalice

7212300020

Foi cu învelișuri metalice

7212300030

Foi cu învelișuri metalice

7212506120

Foi cu învelișuri metalice

7212506130

Foi cu învelișuri metalice

7212506920

Foi cu învelișuri metalice

7212506930

Foi cu învelișuri metalice

7225920020

Foi cu învelișuri metalice

7225920030

Foi cu învelișuri metalice

7225990011

Foi cu învelișuri metalice

7225990022

Foi cu învelișuri metalice

7225990023

Foi cu învelișuri metalice

7225990041

Foi cu învelișuri metalice

7225990045

Foi cu învelișuri metalice

7225990091

Foi cu învelișuri metalice

7225990092

Foi cu învelișuri metalice

7225990093

Foi cu învelișuri metalice

7226993010

Foi cu învelișuri metalice

7226993030

Foi cu învelișuri metalice

7226997011

Foi cu învelișuri metalice

7226997013

Foi cu învelișuri metalice

7226997091

Foi cu învelișuri metalice

7226997093

Foi cu învelișuri metalice

7226997094

Foi cu învelișuri metalice

7210 20 00

Foi cu învelișuri metalice

7210 30 00

Foi cu învelișuri metalice

7210 90 80

Foi cu învelișuri metalice

7212 20 00

Foi cu învelișuri metalice

7212 50 20

Foi cu învelișuri metalice

7212 50 30

Foi cu învelișuri metalice

7212 50 40

Foi cu învelișuri metalice

7212 50 90

Foi cu învelișuri metalice

7225 91 00

Foi cu învelișuri metalice

7226 99 10

Foi cu învelișuri metalice

7210410080

Foi cu învelișuri metalice

7210490080

Foi cu învelișuri metalice

7210610080

Foi cu învelișuri metalice

7210690080

Foi cu învelișuri metalice

7212300080

Foi cu învelișuri metalice

7212506180

Foi cu învelișuri metalice

7212506980

Foi cu învelișuri metalice

7225920080

Foi cu învelișuri metalice

7225990025

Foi cu învelișuri metalice

7225990095

Foi cu învelișuri metalice

7226993090

Foi cu învelișuri metalice

7226997019

Foi cu învelișuri metalice

7226997096

Foi cu învelișuri metalice

7210 70 80

Foi cu acoperire organică

7212 40 80

Foi cu acoperire organică

7209 18 99

Produse de oțelărie

7210 11 00

Produse de oțelărie

7210 12 20

Produse de oțelărie

7210 12 80

Produse de oțelărie

7210 50 00

Produse de oțelărie

7210 70 10

Produse de oțelărie

7210 90 40

Produse de oțelărie

7212 10 10

Produse de oțelărie

7212 10 90

Produse de oțelărie

7212 40 20

Produse de oțelărie

7208 51 20

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 51 91

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 51 98

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 52 91

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 90 20

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7208 90 80

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7210 90 30

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 40 12

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 40 40

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7225 40 60

Plăci de tablă quarto din oțeluri nealiate sau din alte oțeluri aliate

7219 11 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 12 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 12 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 13 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 13 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 14 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 14 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 22 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 22 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 23 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 24 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7220 11 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7220 12 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la cald

7219 31 00

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 32 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 32 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 33 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 33 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 34 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 34 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 35 10

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 35 90

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 90 20

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 90 80

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 21

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 29

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 41

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 49

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 81

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 20 89

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 90 20

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7220 90 80

Foi și benzi din oțeluri inoxidabile laminate la rece

7219 21 10

Plăci de tablă quarto inoxidabilă, laminate la cald

7219 21 90

Plăci de tablă quarto inoxidabilă, laminate la cald

7214 30 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 91 10

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 91 90

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 31

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 39

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 50

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 71

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 79

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 99 95

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7215 90 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 10 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 21 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 22 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 40 10

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 40 90

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 50 10

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 50 91

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 50 99

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 99 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 10 20

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 20 10

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 20 91

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 20

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 41

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 49

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 61

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 69

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 70

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 30 89

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 60 20

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 60 80

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 70 10

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 70 90

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7228 80 00

Bare de calitate comercială și profiluri ușoare din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7214 20 00

Vergele de armătură

7214 99 10

Vergele de armătură

7222 11 11

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 11 19

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 11 81

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 11 89

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 19 10

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 19 90

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 11

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 19

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 21

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 29

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 31

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 39

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 81

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 20 89

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 30 51

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 30 91

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 30 97

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 40 10

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 40 50

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7222 40 90

Bare și profile ușoare din oțeluri inoxidabile

7221 00 10

Sârmă laminată din oțeluri inoxidabile

7221 00 90

Sârmă laminată din oțeluri inoxidabile

7213 10 00

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 20 00

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 10

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 20

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 41

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 49

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 70

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 91 90

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 99 10

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7213 99 90

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7227 10 00

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7227 20 00

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7227 90 10

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7227 90 50

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7227 90 95

Sârmă laminată din oțeluri nealiate sau din alte aliaje

7216 31 10

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 31 90

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 32 11

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 32 19

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 32 91

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 32 99

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 33 10

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7216 33 90

Profile din fier sau din oțeluri nealiate

7301 10 00

Palplanșe

7302 10 22

Material feroviar

7302 10 28

Material feroviar

7302 10 40

Material feroviar

7302 10 50

Material feroviar

7302 40 00

Material feroviar

7306 30 41

Alte tuburi, țevi

7306 30 49

Alte tuburi, țevi

7306 30 72

Alte tuburi, țevi

7306 30 77

Alte tuburi, țevi

7306 61 10

Secțiuni tubulare

7306 61 92

Secțiuni tubulare

7306 61 99

Secțiuni tubulare

7304 11 00

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 22 00

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 24 00

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 41 00

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 49 83

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 49 85

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 49 89

Tuburi și țevi fără sudură din oțeluri inoxidabile

7304 19 10

Alte tuburi fără sudură

7304 19 30

Alte tuburi fără sudură

7304 19 90

Alte tuburi fără sudură

7304 23 00

Alte tuburi fără sudură

7304 29 10

Alte tuburi fără sudură

7304 29 30

Alte tuburi fără sudură

7304 29 90

Alte tuburi fără sudură

7304 31 20

Alte tuburi fără sudură

7304 31 80

Alte tuburi fără sudură

7304 39 30

Alte tuburi fără sudură

7304 39 50

Alte tuburi fără sudură

7304 39 82

Alte tuburi fără sudură

7304 39 83

Alte tuburi fără sudură

7304 39 88

Alte tuburi fără sudură

7304 51 81

Alte tuburi fără sudură

7304 51 89

Alte tuburi fără sudură

7304 59 82

Alte tuburi fără sudură

7304 59 83

Alte tuburi fără sudură

7304 59 89

Alte tuburi fără sudură

7304 90 00

Alte tuburi fără sudură

7305 11 00

Tuburi mari sudate

7305 12 00

Tuburi mari sudate

7305 19 00

Tuburi mari sudate

7305 20 00

Tuburi mari sudate

7305 31 00

Tuburi mari sudate

7305 39 00

Tuburi mari sudate

7305 90 00

Tuburi mari sudate

7306 11 00

Alte țevi sudate

7306 19 00

Alte țevi sudate

7306 21 00

Alte țevi sudate

7306 29 00

Alte țevi sudate

7306 30 12

Alte țevi sudate

7306 30 18

Alte țevi sudate

7306 30 80

Alte țevi sudate

7306 40 20

Alte țevi sudate

7306 40 80

Alte țevi sudate

7306 50 21

Alte țevi sudate

7306 50 29

Alte țevi sudate

7306 50 80

Alte țevi sudate

7306 69 10

Alte țevi sudate

7306 69 90

Alte țevi sudate

7306 90 00

Alte țevi sudate

7215 10 00

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7215 50 11

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7215 50 19

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7215 50 80

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 10 90

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 20 99

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 50 20

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 50 40

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 50 61

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 50 69

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7228 50 80

Bare finisate la rece din oțeluri nealiate și din alte oțeluri aliate

7217 10 10

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 10 31

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 10 39

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 10 50

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 10 90

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 20 10

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 20 30

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 20 50

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 20 90

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 30 41

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 30 49

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 30 50

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 30 90

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 90 20

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 90 50

Sârmă din oțeluri nealiate

7217 90 90

Sârmă din oțeluri nealiate

Partea B

Codurile NC/TARIC

Denumirea produsului

7206

fier și oțeluri nealiate, în lingouri sau în alte forme primare (cu excepția deșeurilor lingotate, a produselor obținute prin turnare continuă și a fierului de la poziția 7203 )

7207

semifabricate din fier sau din oțeluri nealiate

7208

produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald, neplacate și neacoperite

7209

produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la rece, neplacate și neacoperite

7210

produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald sau la rece, placate sau acoperite

7211

produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime mai mică de 600 mm, laminate la cald sau la rece, neplacate și neacoperite

7212

produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime mai mică de 600 mm, laminate la cald sau la rece, placate sau acoperite

7213

bare și tije din fier sau din oțeluri nealiate laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate

7214

bare și tije din fier sau din oțeluri nealiate, simplu forjate, laminate, trase sau extrudate la cald, inclusiv cele torsionate după laminare (cu excepția celor în rulouri cu spire nearanjate)

7215

bare și tije din fier sau din oțeluri nealiate obținute sau finisate la rece, chiar prelucrate, sau obținute la cald și prelucrate, nedenumite și necuprinse în altă parte

7216

profile din fier sau din oțeluri nealiate, nedenumite și necuprinse în altă parte

7217

sârmă din fier sau din oțeluri nealiate, în rulouri (cu excepția barelor și tijelor)

7218

oțeluri inoxidabile, în lingouri sau în alte forme primare (cu excepția deșeurilor lingotate și a produselor obținute prin turnare continuă); semifabricate din oțeluri inoxidabile

7219

produse laminate plate din oțeluri inoxidabile, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald sau la rece

7220

produse laminate plate din oțeluri inoxidabile, cu o lățime mai mică de 600 mm, laminate la cald sau la rece

7221

bare și tije din oțeluri inoxidabile laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate

7222

alte bare și tije din oțeluri inoxidabile; profile din oțeluri inoxidabile, nedenumite și necuprinse în altă parte

7223

sârmă din oțeluri inoxidabile, în rulouri (cu excepția barelor și a tijelor)

7224

oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, în lingouri sau în alte forme primare, semifabricate din oțeluri aliate altele decât inoxidabile (cu excepția deșeurilor lingotate și a produselor obținute prin turnare continuă)

7225

produse laminate plate din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald sau la rece

7226

produse laminate plate din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, cu o lățime mai mică de 600 mm, laminate la cald sau la rece

7227

bare și tije din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate

7228

alte bare și tije din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, profile din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, nedenumite și necuprinse în altă parte; bare și tije tubulare, pentru foraj, din oțeluri aliate sau nealiate

7229

sârmă din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, în rulouri (cu excepția barelor și a tijelor)

7301

palplanșe din fier sau din oțel, chiar perforate sau confecționate din elemente asamblate; profile din fier sau din oțel, obținute prin sudare

7302

materiale de construcție pentru liniile ferate, din fontă, din fier sau din oțel: șine, contrașine și cremaliere, ace și inimi de macaz, macazuri și alte elemente de încrucișare sau de schimbare de cale, traverse, eclise de îmbinare, cuzineți, pene de fixare, plăci de bază, plăci de așezare, plăci de strângere, plăci și bare de ecartament și alte piese special concepute pentru așezarea, îmbinarea sau fixarea șinelor

7303

tuburi, țevi și profile tubulare, din fontă

7304

tuburi, țevi și profile tubulare, fără sudură, din fier sau din oțel (cu excepția produselor din fontă)

7305

tuburi și țevi având secțiunea circulară și diametrul exterior de peste 406,4 mm, pentru produse laminate plate din fier sau din oțel (de exemplu, sudate, fălțuite sau cu margini simplu apropiate)

7306

tuburi, țevi și profile tubulare (de exemplu, sudate sau nituite, fălțuite sau cu margini simplu apropiate), din fier sau din oțel (cu excepția celor din fontă, a tuburilor și țevilor fără sudură, a tuburilor și țevilor cu secțiune interioară și exterioară circulară și cu diametrul exterior de peste 406,4 mm)

7307

accesorii de țevărie (de exemplu, racorduri, coturi, manșoane) din fier sau din oțel

7308

construcții și părți de construcții (de exemplu, poduri și elemente de poduri, porți de ecluze, turnuri, piloni, stâlpi, coloane, șarpante, acoperișuri, uși și ferestre și tocurile lor, pervazuri și praguri, obloane, balustrade, stâlpi și coloane) din fier sau din oțel; table, tole, tije, bare, profile, țevi și produse similare, din fontă, din fier sau din oțel, pregătite în vederea utilizării lor în construcții (cu excepția construcțiilor prefabricate de la poziția 9406 )

7309

rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fier sau din oțel, pentru orice substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate), cu o capacitate mai mare de 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic (cu excepția recipientelor special concepute sau echipate pentru unul sau mai multe moduri de transport)

7310

rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fier sau din oțel, pentru orice substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate), cu o capacitate mai mică sau egală cu 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic, nedenumite și necuprinse în altă parte;

7311

recipiente din fier sau din oțel, pentru gaze comprimate sau lichefiate (cu excepția recipientelor special concepute și echipate pentru unul sau mai multe tipuri de transport)

7312

toroane, cabluri, benzi împletite, parâme, odgoane și articole similare, din fier sau din oțel (cu excepția produselor izolate electric și a torsadelor pentru împrejmuiri și a sârmei ghimpate)

7313

sârmă ghimpată din fier sau din oțel; torsade ghimpate sau nu, din sârmă sau din benzi de fier sau de oțel, de tipul celor utilizate pentru împrejmuiri

7314

pânze metalice (inclusiv pânzele continue sau fără sfârșit), grilaje, plase și zăbrele din sârmă de fier sau de oțel; table și benzi expandate, din fier sau din oțel (cu excepția țesăturilor din sârme de metal pentru îmbrăcăminte, mobilier sau utilizări similare)

7315

lanțuri și părțile acestora, din fier sau din oțel (altele decât lănțișoarele pentru ceasuri, pentru bijuterii și similare, lanțurile de tăiere, lanțurile cu cupe pentru benzi transportoare, lanțurile cu clești pentru mașinile textile și similare, lanțurile de siguranță pentru închiderea ușilor, lanțurile de măsurare)

7316

ancore, ancore gheare de pisică și părțile acestora, din fier sau din oțel

7317

cuie, ținte, pioneze, crampoane cu vârf, agrafe ondulate sau cu margini tăiate oblic și articole similare, din fier sau din oțel, chiar cu cap din alte materiale (cu excepția celor cu cap din cupru și a capselor în benzi)

7318

șuruburi, buloane, piulițe, tirfoane, cârlige filetate, nituri, știfturi, pene, șaibe (inclusiv șaibele elastice, de siguranță) și articole similare, din fier sau din oțel (cu excepția cuielor șurub, dopurilor, cepurilor și articolelor similare, filetate)

7319

ace de cusut, ace de tricotat, andrele, croșete, poansoane pentru broderie și articole similare pentru folosire manuală, din fier sau din oțel; ace de siguranță și alte ace din fier sau din oțel, nedenumite în altă parte

7320

arcuri și lamelele pentru arcuri, din fier sau din oțel (cu excepția arcurilor de ceasornicărie, a arcurilor pentru bastoane și a mânerelor de umbrele sau parasolare, a amortizoarelor și a tijelor de cuplu sau a barelor de torsiune din secțiunea 17)

7321

sobe de încălzit, cazane cu vatră, mașini de gătit, cuptoare (inclusiv cele care pot fi utilizate suplimentar și la încălzirea centrală), grătare barbecue, plăci radiante, reșouri cu gaze, plite de încălzit mâncarea și aparate neelectrice similare, pentru uz casnic, precum și părțile acestora, din fier sau din oțel (cu excepția cazanelor, a radiatoarelor, a încălzitoarelor de apă și a boilerelor pentru încălzire centrală)

7322

radiatoare pentru încălzirea centrală, cu încălzire neelectrică, și părțile acestora, din fier sau din oțel; generatoare și distribuitoare de aer cald, inclusiv cele care pot funcționa și ca distribuitoare de aer rece sau de aer condiționat, cu încălzire neelectrică, prevăzute cu un ventilator sau cu o suflantă cu motor și părțile acestora, din fier sau din oțel

7323

articole de menaj sau de uz gospodăresc și părțile acestora, din fier sau din oțel; sârmă de parchet din fier sau din oțel; bureți, spălătoare de vase, mănuși și articole similare pentru curățat, lustruit sau utilizări similare, din fier sau din oțel (altele decât bidoanele, cutiile și recipientele similare de la poziția 7310 ); coșuri pentru deșeuri menajere; lopeți, tirbușoane și alte articole cu caracter de unealtă; articolele de cuțitărie, lingurile, polonicele, furculițele etc. de la pozițiile 8211 -8215 ; obiecte de ornament; articole sanitare)

7324

articole sanitare, de igienă sau de toaletă și părțile acestora, din fier sau din oțel (altele decât bidoanele, cutiile și recipientele similare de la poziția 7310 , dulăpioarele de farmacie sau de toaletă suspendate și celelalte mobile de la capitolul 94 și accesoriile acestora)

7325

articole din fier sau din oțel, turnate, nedenumite în altă parte

7326

articole din fier sau din oțel, nedenumite în altă parte (cu excepția articolelor turnate)


ANEXA V

Anexa XIX la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XIX

Lista persoanelor juridice, entităților și organismelor menționate la articolul 5aa

Partea A

OPK OBORONPROM

UNITED AIRCRAFT CORPORATION

URALVAGONZAVOD

ROSNEFT

TRANSNEFT

GAZPROM NEFT

ALMAZ-ANTEY

KAMAZ

ROSTEC (RUSSIAN TECHNOLOGIES STATE CORPORATION)

JSC PO SEVMASH

SOVCOMFLOT

UNITED SHIPBUILDING CORPORATION

Partea B

RUSSIAN MARITIME REGISTER of SHIPPING (RMRS)


ANEXA VI

Anexa XXI la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XXI

Lista produselor și a tehnologiilor menționate la articolul 3i

Partea A

Cod NC

Denumirea produsului

0306

Crustacee, atât decorticate, cât și nedecorticate, vii, proaspete, refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură; crustacee afumate, atât decorticate, cât și nedecorticate, atât fierte, cât și nefierte înainte sau în timpul afumării; crustacee nedecorticate, fierte în apă sau în aburi, chiar refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură

1604 31 00

Caviar

1604 32 00

Înlocuitori de caviar

2208

Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80 % vol; rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase

2303

Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului și reziduuri similare, pulpa de sfeclă de zahăr, resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr și alte deșeuri rezultate de la fabricarea zahărului, depuneri și deșeuri rezultate de la fabricarea berii sau de la distilare, chiar aglomerate sub formă de pelete

2523

Cimenturi hidraulice (inclusiv cimenturi nepulverizate, numite «clinker»), chiar colorate

ex 2825

Hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice; alte baze anorganice; alți oxizi, hidroxizi și peroxizi de metale, cu excepția codurilor NC 2825 20 00 și 2825 30 00

ex 2835

Fosfinați (hipofosfiți), fosfonați (fosfiți) și fosfați; polifosfați, cu compoziție chimică definită sau nu, cu excepția codului NC 2835 26 00

ex 2901

Hidrocarburi aciclice, cu excepția codului NC 2901 10 00

2902

Hidrocarburi ciclice

ex 2905

Alcooli aciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția codului 2905 11 00

2907

Fenoli; fenoli-alcooli

2909

Eteri, eteri-alcooli, eteri-fenoli, eteri-alcooli-fenoli, peroxizi ai alcoolilor, peroxizi ai eterilor, peroxizi ai acetalilor și ai semiacetalilor, peroxizi ai cetonelor (cu compoziție chimică definită sau nu) și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

3104 20

Clorură de potasiu

3105 20

Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin cele trei elemente fertilizante azot, fosfor și potasiu

3105 60

Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin două elemente fertilizante fosfor și potasiu

ex 3105 90 20

Alte îngrășăminte care conțin clorură de potasiu

ex 3105 90 80

Alte îngrășăminte care conțin clorură de potasiu

3902

Polimeri de propilenă sau de alte olefine, sub forme primare

4011

Anvelope pneumatice noi, din cauciuc

44

Lemn și articole din lemn; cărbune de lemn

4705

Paste din lemn obținute prin combinarea unei prelucrări mecanice și a unei prelucrări chimice

4804

Hârtii și cartoane kraft necretate, în rulouri sau foi, altele decât cele de la poziția 4802 sau 4803

6810

Articole din ciment, din beton sau din piatră artificială, chiar armate

7005

Geam (sticlă flotată și sticlă șlefuită sau polizată pe una sau două fețe) în foi sau în plăci, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

7007

Sticlă securit, constând din sticlă călită sau formată din foi lipite (stratificată)

7010

Damigene, sticle, baloane, borcane, căni, ambalaje tubulare, fiole și alte recipiente, din sticlă, folosite pentru transport sau ambalare; recipiente din sticlă pentru conserve; dopuri, capace și alte dispozitive de închidere, din sticlă

7019

Fibre de sticlă (inclusiv vata de sticlă) și articole din aceste materiale [de exemplu, fire, semitort (rovings), țesături]

7106

Argint (inclusiv argint aurit sau platinat), sub formă brută sau semiprelucrată sau sub formă de pulbere

7606

Table și benzi de aluminiu, cu o grosime peste 0,2 mm

7801

Plumb sub formă brută

ex 8411

Turboreactoare, turbopropulsoare și alte turbine cu gaz cu excepția pieselor de turboreactoare sau turbopropulsoare cu codul NC 8411 91 00

8431

Părți care pot fi recunoscute ca fiind numai sau în principal destinate mașinilor sau aparatelor de la pozițiile 8425 -8430

8901

Pacheboturi, nave de croazieră, feriboturi, cargouri, șlepuri și nave similare pentru transportul persoanelor sau mărfurilor

8904

Remorchere și împingătoare

8905

Nave-far, nave pentru stingerea incendiilor, nave de dragare, macarale plutitoare și alte nave pentru care navigația este numai subsidiară față de funcția principală; docuri plutitoare; platforme de forare sau de exploatare, plutitoare sau submersibile

9403

Alt mobilier și părți ale acestuia

Partea B

Cod NC

Denumirea produsului

2402

Țigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri și țigarete, din tutun sau din înlocuitori de tutun

2811

Acizi anorganici și compuși anorganici oxigenați ai nemetalelor [alții decât clorura de hidrogen (acidul clorhidric), acidul clorosulfuric, acidul sulfuric, oleul, acidul azotic, acizii sulfonitrici, pentaoxidul de difosfor, acidul fosforic, acizii polifosforici, oxizii de bor și acizii borici)

2818

Corindon artificial, cu compoziție chimică definită sau nu; oxid de aluminiu; hidroxid de aluminiu

2834

Nitriți; nitrați

2836

Carbonați; percarbonați; carbonat de amoniu comercial conținând carbamat de amoniu

2903

Derivați halogenați ai hidrocarburilor

2905 11

Metanol (alcool metilic)

2914

Cetone și chinone, chiar conținând alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2915

Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2917

Acizi policarbonici, anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2922

Amino compuși cu funcții oxigenate

2923

Săruri și hidroxizi de amoniu cuaternari; lecitine și alte fosfoaminolipide, cu compoziție chimică definită sau nu

2931

Compuși organo-anorganici separați, cu compoziție chimică definită (cu excepția compușilor organo-sulf și a compușilor mercurului)

2933

Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate

3301

Uleiuri esențiale, deterpenizate sau nu, inclusiv cele așa-zise «concrete» sau «absolute»; rezinoide; oleorășini de extracție; soluții concentrate de uleiuri esențiale în grăsimi, în uleiuri stabilizate, în ceară sau în substanțe similare, obținute prin extracție din flori sau macerare; subproduse terpenice rezultate din deterpenizarea uleiurilor esențiale; ape distilate aromatice și soluțiile apoase de uleiuri esențiale

3304

Produse de înfrumusețare sau de machiaj și preparate pentru întreținerea sau îngrijirea pielii, inclusiv preparate de protecție împotriva soarelui și preparate pentru bronzare (altele decât medicamentele); preparate pentru manichiură sau pedichiură

3305

Preparate pentru îngrijirea părului

3306

Preparate pentru igiena bucală sau dentară, inclusiv pudrele și cremele pentru facilitarea aderenței protezelor dentare; ață utilizată pentru curățarea spațiilor interdentare (ață dentară), în ambalaje individuale pentru vânzarea cu amănuntul

3307

Preparate pentru ras, inclusiv produse pentru preras și după ras, deodorante ~corporale, preparate pentru baie și duș, depilatoare și alte preparate de parfumerie, de toaletă sau cosmetice, nedenumite în altă parte; deodorante pentru încăperi, preparate chiar parfumate, care au sau nu proprietăți dezinfectante

3401

Săpunuri; produse și preparate organice tensioactive pentru a fi utilizate ca săpun, sub formă de bare, în calupuri, în bucăți sau forme modelate, care conțin sau nu săpun; produse și preparate organice tensioactive pentru spălarea pielii, sub formă lichidă sau cremă, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care conțin sau nu săpun; hârtie, vată, fetru și materiale nețesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu săpun sau detergent

3402

Agenți organici de suprafață (alții decât săpunurile); preparate tensioactive, preparate pentru spălat (inclusiv preparatele auxiliare pentru spălat) și preparate de curățat, care conțin sau nu săpun (altele decât cele de la poziția 3401 )

3404

Ceară artificială și ceară preparată

3801

Grafit artificial; grafit coloidal sau semicoloidal; preparate pe bază de grafit sau de alt cărbune, sub formă de paste, blocuri, plachete sau alte semifabricate

3811

Preparate antidetonante, inhibitori de oxidare, aditivi peptizanți, amelioratori de viscozitate, aditivi anticorozivi și alți aditivi preparați, pentru uleiurile minerale (inclusiv pentru benzină) sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale

3812

Preparate numite «acceleratori de vulcanizare»; plastifianți compuși pentru cauciuc sau materiale plastice nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate antioxidante și alți stabilizatori compuși pentru cauciuc sau materiale plastice

3817

Alchilbenzeni în amestec și alchil-naftaline în amestec, produse prin alchilarea benzenului și a naftalinei (cu excepția amestecurilor de izomeri ai hidrocarburilor ciclice)

3819

Lichide pentru frâne hidraulice și alte lichide preparate pentru transmisii hidraulice, care nu conțin sau care conțin sub 70 % din greutate uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

3823

Acizi grași monocarboxilici industriali; uleiuri acide de rafinare; alcooli grași industriali

3824

Lianți preparați pentru tipare și miezuri de turnătorie; produse chimice și preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite și necuprinse în altă parte

3901

Polimeri de etilenă, în forme primare

3903

Polimeri de stiren, în forme primare

3904

Polimeri de clorură de vinil sau de alte olefine halogenate, în forme primare

3907

Poliacetali, alți polieteri și rășini epoxidice, în forme primare; policarbonați, rășini alchidice, poliesteri alilici și alți poliesteri, în forme primare

3908

Poliamide, în forme primare

3916

Monofilamente a căror dimensiune maximă în secțiunea transversală depășește 1 mm (monofire), inele, tije, bare și profile din material plastic, chiar prelucrate la suprafață, dar neprelucrate altfel

3917

Tuburi, țevi și accesorii ale acestora (de exemplu, îmbinări, coturi, flanșe), din materiale plastice

3919

Plăci, foi, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, din materiale plastice, chiar în rulouri (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3920

Plăci, foi, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3921

Plăci, foi, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice, ranforsate, stratificate, asociate cu alte materiale, prevăzute cu suport din alte materiale, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3923

Articole de transport sau de ambalare din materiale plastice; bușoane, dopuri, capace, capsule și alte dispozitive de închidere din materiale plastice

3925

Articole pentru construcții din materiale plastice, nedenumite și necuprinse în altă parte

3926

Articole din materiale plastice și articole din alte materiale de la pozițiile 3901 -3914 , nedenumite și necuprinse în altă parte

4107

Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare, «inclusiv piei pergamentate» de bovine, «inclusiv de bivoli» sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite [cu excepția pieilor tăbăcite în grăsimi (piei chamois), pieilor lăcuite, a pieilor lăcuite stratificate și a pieilor metalizate)

4202

Valize, geamantane și cufere, inclusiv casete de toaletă și mape port-documente, serviete, ghiozdane, tocuri pentru ochelari, tocuri pentru binocluri, tocuri pentru aparate fotografice, pentru aparate de filmat, cutii pentru instrumente muzicale sau arme, tocuri de pistol și articole similare; genți de voiaj, genți izolate termic pentru produse alimentare și băuturi, truse de toaletă, rucsacuri, genți, sacoșe pentru cumpărături, portofele, portmonee, porthărți, tabachere, pungi pentru tutun, truse pentru scule, genți pentru articole sportive, cutii pentru sticle sau bijuterii, cutii pentru pudră, casete pentru argintărie și articole similar, din piele naturală sau reconstituită, din foi de material plastic, din materiale textile, din fibră vulcanizată sau din carton sau acoperite în totalitate sau în mare parte cu astfel de materiale sau cu hârtie

4301

Blănuri brute (inclusiv capetele, cozile, labele și alte bucăți utilizabile în blănărie), altele decât pieile brute de la pozițiile 4101 , 4102 sau 4103

4703

Paste chimice din lemn, cu sodă sau cu sulfat, altele decât pastele de dizolvare

4801

Hârtie de ziar, astfel cum se specifică în nota 4 din capitolul 48, în rulouri cu o lățime de peste 28 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 28 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4802

Hârtii și cartoane necretate, de tipul celor utilizate pentru scris, tipărit sau în alte scopuri grafice și hârtii și cartoane pentru cartele sau benzi de perforat, neperforate, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni, și hârtii și cartoane fabricate manual (cu excepția hârtiei de ziar de la poziția 4801 și a hârtiei de la poziția 4803 )

4803

Hârtii de tipul celor utilizate ca hârtie igienică, șervețele de demachiat, pentru șters mâinile, ca șervețele sau hârtii similare pentru uz casnic, de igienă sau de toaletă, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, chiar creponate, încrețite, gofrate, ștanțate, perforate, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4805

Alte hârtii și cartoane, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm și cealaltă este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, nesupuse unei alte prelucrări decât cea stipulată la nota 3 din acest capitol, nedenumite și neclasificate în altă parte

4810

Hârtii și cartoane, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, cu sau fără lianți, fără alte stratificări sau aplicări la suprafață, chiar colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția tuturor celorlalte hârtii și cartoane cretate)

4811

Hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, cretate, impregnate, acoperite, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, având orice dimensiuni (cu excepția articolelor de la pozițiile 4803 , 4809 și 4810 )

4818

Hârtie igienică și hârtii similare, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice, de tipul celor utilizate pentru uz casnic sau sanitar, în rulouri cu o lățime de maximum 36 cm sau decupate la dimensiune; batiste, șervețele demachiante, hârtie pentru șters mâinile, fețe de masă și șervete, lenjerie de pat și articole similare pentru uz casnic, de toaletă, pentru uz igienic sau spitalicesc, îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau din straturi subțiri din fibre celulozice

4819

Cutii, saci, pungi, cornete și alte ambalaje din hârtie, carton, vată de celuloză sau din straturi subțiri din fibre celulozice, nedenumite și necuprinse în altă parte; bibliorafturi, tăvi pentru scrisori și articole similare din carton pentru birou, magazine sau similare

4823

hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, în benzi sau rulouri cu lățimea de cel mult 36 cm, în foi dreptunghiulare sau pătrate la care nicio latură nu este mai mare de 36 cm în stare nepliată sau decupate în alte forme decât dreptunghiulare sau pătrate și articole din pastă de hârtie, hârtie, carton, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice, nedenumite și necuprinse în altă parte

5402

fire din filamente sintetice, inclusiv monofilamente sintetice de peste 67 decitex (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5601

vată din materiale textile și articole din aceasta; fibre textile cu o lungime de cel mult 5 mm, (fire tunse de pe postav), noduri și nopeuri (butoni) din materiale textile (altele decât vata și articolele din aceasta impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare și produsele impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu parfumuri, cosmetice, săpunuri etc.)

5603

articole nețesute, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate, nedenumite și necuprinse în altă parte

6204

taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, pentru femei sau fete (cu excepția celor tricotate sau croșetate, a bluzoanelor și articolelor similare, a combinezoanelor, jupoanelor și chiloților, treningurilor, combinezoanelor și costumelor de schi și a costumelor de baie)

6305

saci și săculeți pentru ambalarea mărfurilor, din toate tipurile de materiale textile

6403

încălțăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală sau reconstituită și cu fețe din piele naturală (alta decât încălțămintea ortopedică, încălțămintea la care sunt fixate patine de gheață sau cu rotile și încălțămintea de jucărie)

6806

lâna de zgură, de rocă sau lâna minerală similară; vermiculită expandată, argilă expandată, zgură expandată și produse minerale similare expandate; amestecuri și articole din materiale minerale pentru izolări termice sau fonice sau pentru absorbția zgomotului (altele decât articolele din beton ușor, azbest, azbociment, celulozociment sau similare, amestecuri și alte articole din azbest sau pe bază de azbest și produsele ceramice)

6807

articole din asfalt sau din materiale similare, de exemplu, bitum de petrol sau smoală de huilă

6808

panouri, planșe, dale, blocuri și articole similare, din fibre vegetale, din paie sau din talaș, așchii, rumeguș sau din alte deșeuri din lemn aglomerate cu ciment, ipsos sau alți lianți minerali (altele decât articolele din azbociment, celulozociment sau similare)

6814

mică prelucrată și articole din mică, inclusiv mică aglomerată sau reconstituită, chiar pe suport de hârtie, carton sau alte materiale (cu excepția izolatorilor electrici, a pieselor izolante, a rezistențelor și condensatorilor, a ochelarilor de protecție din mică și lentilele acestora și mica prezentată sub formă de accesorii pentru pomul de Crăciun)

6815

articole din piatră sau din alte minerale, inclusiv din fibre de carbon și articole din acestea și articole din turbă, nedenumite și necuprinse în altă parte

6902

cărămizi, blocuri, dale, plăci și produse similare din ceramică, refractare, pentru construcții (altele decât cele din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare)

6907

plăci și dale din ceramică pentru pavaj sau pentru acoperit pereții; cuburi din ceramică pentru mozaic și articole similare, indiferent dacă sunt pe un suport sau nu (cu excepția celor din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare, a produselor refractare, a plăcilor special adaptate ca seturi de masă, a obiectelor decorative și a plăcilor special fabricate pentru sobe)

7104

pietre prețioase și semiprețioase, sintetice sau reconstruite, chiar prelucrate sau asortate, dar neînșirate, nemontate și neîncastrate; pietre prețioase sau semiprețioase sintetice sau reconstruite, neasortate, înșirate temporar pentru facilitarea transportului

7112

Deșeuri și resturi de metale prețioase sau de metale placate sau dublate cu metale prețioase; alte deșeuri și resturi care conțin metale prețioase sau compuși ai metalelor prețioase de tipul celor utilizate în principal pentru recuperarea metalelor prețioase (cu excepția deșeurilor și resturilor topite în blocuri, lingouri sau forme similare neprelucrate)

7115

Articole din metale prețioase sau din metale placate sau dublate cu metale prețioase, nedenumite în altă parte

8207

Unelte interschimbabile pentru utilaje de mână, mecanice sau nu, sau pentru mașini-unelte (de exemplu, de ambutisat, de ștanțat, de poansonat, de tarodat, de filetat, de găurit, de alezat, de broșat, de frezat, de strunjit, de înșurubat), inclusiv filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor, precum și scule pentru găurirea rocilor sau sondarea terenului

8212

Brice și aparate de ras neelectrice, din metale comune, inclusiv eboșe în benzi

8302

Decorațiuni, articole de feronerie și articole similare, din metale comune, pentru mobilă, uși, scări, ferestre, jaluzele, caroserii, articole de șelărie, valize, cufere, cofrete și pentru alte articole similare; cuiere pentru haine, cuiere pentru pălării, suporturi și articole similare, din metale comune; rotițe și rotile cu monturi din metale comune; închizători automate, din metale comune, pentru uși

8309

Dopuri (inclusiv dopurile cu coroană, cu filet și de turnare în pahare), capace, capsule pentru sticle, cepuri filetate, acoperitoare de cepuri, sigilii și alte accesorii pentru ambalaje, din metale comune

8407

Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie)

8408

Motoare cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel sau semi-diesel)

8409

Părți care pot fi recunoscute ca fiind destinate numai sau în principal motoarelor cu piston de la pozițiile 8407 sau 8408

8412

Motoare și mașini motrice (cu excepția turbinelor cu vapori, motoarelor cu piston cu combustie internă, turbinelor hidraulice, roților hidraulice, turbinelor cu gaz și motoarelor electrice); părți ale acestora

8413

Pompe pentru lichide, chiar cu dispozitiv de măsurare (cu excepția pompelor din material ceramic, pompelor medicale de aspirație sau implantate în corpul pacientului); elevatoare de lichid (cu excepția pompelor); părți ale acestora

8414

Pompe de aer sau de vid (cu excepția elevatoarelor cu compuși de gaze și a elevatoarelor și transportatoarelor pneumatice); compresoare de aer sau de alte gaze și ventilatoare; hote aspirante de extracție sau de reciclare, cu ventilator încorporat, chiar filtrante; părți ale acestora

8418

Frigidere, congelatoare și alte echipamente pentru producerea frigului, electrice sau nu; pompe de căldură; părți ale acestora (cu excepția mașinilor și a aparatelor pentru condiționarea aerului de la poziția 8415 )

8419

Aparate și dispozitive, chiar încălzite electric (cu excepția furnalelor, cuptoarelor și a altor aparate de la poziția 8514 ), pentru prelucrarea materialelor prin operații ce implică o schimbare a temperaturii cum sunt încălzirea, coacerea, fierberea, prăjirea, distilarea, rectificarea, sterilizarea, pasteurizarea, etuvarea, uscarea, evaporarea, vaporizarea, condensarea sau răcirea (cu excepția aparatelor de uz casnic); încălzitoare de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare; părți ale acestora

8421

centrifuge, inclusiv uscătoare centrifugale (cu excepția celor pentru separarea izotopică); mașini și aparate pentru purificarea sau epurarea lichidelor sau gazelor; părți ale acestora (cu excepția rinichilor artificiali)

8422

Mașini pentru spălat vesela; mașini și aparate pentru curățat sau uscat sticle sau alte recipiente; mașini și aparate pentru umplut, închis, astupat sau etichetat sticle, cutii, saci sau alte recipiente; mașini și aparate de capsulat sticle, borcane, tuburi sau recipiente similare; alte mașini și aparate de împachetat sau ambalat mărfurile, inclusiv mașinile și aparatele de ambalat în folie termoretractabilă; mașini și aparate pentru gazeificarea băuturilor; părți ale acestora

8424

Aparate mecanice (inclusiv cele manevrate manual) pentru proiectat, dispersat sau pulverizat lichide sau pulberi, nedenumite în altă parte; extinctoare, chiar încărcate (cu excepția bombelor și grenadelor extinctoare); aerografe și aparate similare (cu excepția mașinilor și aparatelor electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a carburilor metalice sinterizate de la poziția 8515 ); mașini și aparate cu jet de nisip, cu jet de vapori și aparate similare cu jet; părți ale acestora, nedenumite în altă parte

8426

Macarale derrick (biga); macarale, inclusiv macarale suspendate (cu excepția macaralelor pe roți și a vagoanelor-macarale pentru utilizarea pe căile ferate); poduri rulante, macarale-portal de descărcare sau de manevrare, macarale-pod, cărucioare-călăreț și cărucioare-macara

8450

Mașini de spălat rufe, inclusiv cele cu dispozitiv de uscare; părți ale acestora

8455

Laminoare pentru metale și cilindrii lor; componente pentru laminoare pentru metale

8466

Părți și accesorii destinate numai sau în principal mașinilor de la pozițiile 8456 -8465 , inclusiv portpiesele și portsculele, filierele cu declanșare automată, capetele divizoare și alte dispozitive speciale care se montează pe mașini, nedenumite în altă parte; portscule destinate uneltelor sau sculelor manuale de orice tip

8467

Unelte pneumatice, hidraulice sau cu motor (electric sau neelectric) încorporat, pentru utilizare manuală; părți ale acestora

8471

Mașini automate de prelucrare a datelor și unități ale acestora; cititoare magnetice sau optice, mașini pentru transpunerea datelor pe suport sub formă codificată și mașini de prelucrare a acestor date, nedenumite în altă parte

8474

Mașini și aparate pentru sortat, cernut, separat, spălat, concasat, măcinat, amestecat sau malaxat pământ, pietre, minereuri și alte substanțe minerale solide (inclusiv praf și pastă); mașini pentru aglomerat, format sau modelat combustibili minerali solizi, paste ceramice, ciment, ghips sau alte substanțe minerale sub formă de praf sau de pastă; mașini pentru fabricat forme de nisip pentru turnat; părți ale acestora

8477

Mașini și aparate pentru prelucrarea cauciucului sau a materialelor plastice sau pentru fabricarea produselor din aceste materiale, nedenumite și necuprinse în altă parte a acestui capitol, părți ale acestora

8479

Mașini și aparate mecanice cu funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol; părți ale acestora

8480

Rame pentru forme de turnătorie; plăci de bază pentru forme; modele pentru forme; forme pentru metale (altele decât lingotierele), pentru carburi metalice, sticlă, materiale minerale, cauciuc sau materiale plastice (altele decât formele din grafit sau din alt cărbune, formele din materiale ceramice sau sticlă și formele sau matrițele pentru linotipuri)

8481

Articole de robinetărie și articole similare pentru țevi, cazane, rezervoare, cuve și recipiente similare, inclusiv reductoarele de presiune și vanele termostatice; părți ale acestora

8482

Rulmenți cu bile, cu galeți, cu role sau cu ace (cu excepția bilelor de oțel de la poziția 7326 ); părți ale acestora

8483

Arbori de transmisie, inclusiv arbori cu came și vilbrochene și manivele; lagăre și cuzineți; angrenaje și roți de fricțiune; angrenaje și roți de fricțiune; șuruburi cu bile sau cu role; traductoare de viteză și alte variatoare, inclusiv convertizoare de cuplu; volanți și fulii, inclusiv fulii cu mufle; ambreiaje și organe de cuplare, inclusiv articulații; părți ale acestora

8487

Părți de mașini sau de aparate, nedenumite în altă parte în capitolul 84 (cu excepția părților care conțin conexiuni electrice, izolatori, bobine, contacte sau alte caracteristici electrice)

8501

Motoare și generatoare electrice (cu excepția grupurilor electrogene)

8502

Grupuri electrogene și convertizoare rotative electrice

8503

Părți care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal motoarelor și generatoarelor electrice, grupurilor electrogene și convertizoarelor rotative electrice, nedenumite în altă parte

8504

Transformatoare electrice, convertizoare statice (de exemplu redresoare), bobine de reactanță și de inductanță; părți ale acestora

8511

Aparate și dispozitive electrice de aprindere sau de pornire pentru motoare cu aprindere prin scânteie sau prin compresie, de exemplu, magnetouri, dinamuri-magnetou, bobine de aprindere, bujii de aprindere sau de încălzire, demaroare; generatoare, de exemplu, dinamuri, alternatoare și conjunctoare-disjunctoare utilizate cu aceste motoare; părți ale acestora

8516

Încălzitoare de apă și termoplonjoare electrice; aparate electrice pentru încălzirea încăperilor, a podelelor sau pentru utilizări similare; aparate electrotermice pentru coafură (de exemplu, uscătoare de păr, căști pentru coafură, ondulatoare) sau pentru uscarea mâinilor; fiare electrice de călcat; alte aparate electrotermice pentru uz casnic; rezistențe încălzitoare (altele decât cele de la poziția 8545 ); părți ale acestora

8517

Aparate telefonice pentru beneficiari, inclusiv telefoanele pentru rețeaua de telefonie mobilă și pentru alte rețele fără fir: alte aparate pentru transmisia sau recepția vocii, a imaginii sau a altor date, inclusiv aparatele pentru comunicație, în rețele cu sau fără fir (cum ar fi o rețea locală sau o rețea de mare suprafață); părți ale acestora (cu excepția aparatelor de transmisie sau recepție de la pozițiile 8443 , 8525 , 8527 sau 8528 )

8523

Discuri, benzi, dispozitive de stocare remanentă a datelor pe bază de semiconductori, «cartele inteligente» și alte suporturi pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, chiar înregistrate, inclusiv matrițele și formele galvanizate pentru fabricarea discurilor (altele decât produsele de la capitolul 37)

8525

Aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune, chiar încorporând un aparat de recepție sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului; camere de televiziune, aparate fotografice digitale și camere video cu înregistrare

8526

Aparate de radiodetecție și de radiosondaj (radar), aparate de radionavigație și aparate de radiotelecomandă

8531

Aparate electrice de semnalizare acustică sau vizuală, de exemplu, sonerii, sirene, tablouri de avertizare, sisteme antifurt sau de avertizare împotriva incendiilor) (altele decât pentru vehicule, automobile, biciclete sau de semnalizare a traficului); părți ale acestora

8535

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, siguranțe, eclatoare pentru paratrăsnete, limitatoare de tensiune, regulatoare de undă, prize de curent și alți conectori, cutii de joncțiune sau doze de legătură), pentru o tensiune de peste 1 000  V (cu excepția pupitrelor de comandă, a dulapurilor, a panourilor etc. de la poziția 8537 )

8536

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice, de exemplu întrerupătoare, comutatoare, relee, siguranțe, regulatoare de undă, fișe, prize de curent, dulii pentru lămpi și alți conectori, cutii de joncțiune), pentru o tensiune de peste 1 000  V (cu excepția pupitrelor de comandă, a dulapurilor, a panourilor etc. de la poziția 8537 )

8537

Tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri și alte suporturi echipate cu mai multe aparate de la pozițiile 8535 sau 8536 , pentru comanda sau distribuirea electricității, inclusiv cele care încorporează instrumente sau aparate de la capitolul 90, precum și aparatele cu comandă numerică (altele decât aparatele de comutare pentru telefonie și telegrafie cu fir)

8538

Părți destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8535 , 8536 sau 8537 , nedenumite în altă parte

8539

Lămpi și tuburi electrice cu incandescență sau cu descărcare, articole numite «faruri și proiectoare etanșe» și lămpi și tuburi cu raze ultraviolete sau infraroșii; lămpi cu arc; lămpi cu diode electroluminiscente (LED); părți ale acestora

8541

Diode, tranzistori și dispozitive similare semiconductoare; dispozitive fotosensibile semiconductoare, inclusiv celule fotovoltaice chiar asamblate în module sau montate în panouri (altele decât generatoarele fotovoltaice); diode emițătoare de lumină (LED); cristale piezoelectrice montate: părți ale acestora

8542

Circuite integrate electronice; părți ale acestora

8543

Mașini și aparate electrice care au o funcție proprie, nedenumite în capitolul 85 și părți ale acestora

8544

Fire, cabluri (inclusiv cabluri coaxiale) și alte conductoare electrice izolate (chiar emailate sau oxidate anodic), cu sau fără conectori; cabluri din fibre optice, constituite din fibre izolate individual, asamblate sau nu cu conductori electrici sau dotate cu conectoare

8545

Electrozi din cărbune, perii din cărbune, cărbuni pentru lămpi sau pentru baterii și alte articole din grafit sau din alt cărbune, cu sau fără metal, pentru utilizări electrice

8603

Vagoane automotoare pentru cale ferată sau tramvai și drezine cu motor (altele decât cele de la poziția 8604 )

8606

Vagoane pentru transportul mărfurilor pe calea ferată sau căi similare (altele decât vagoanele automotoare, vagoanele de bagaje și vagoanele poștale)

8701

Tractoare (cu excepția cărucioarelor-tractoare de la poziția 8709 )

8703

Autoturisme și alte autovehicule, proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse (cu excepția autovehiculelor de la poziția 8702 )

8704

Autovehicule pentru transportul mărfurilor, inclusiv șasiurile de autovehicule cu cabină

8716

Remorcile și semiremorcile; alte vehicule nepropulsate mecanic (cu excepția vehiculelor pentru căi ferate și similare); părți ale acestora, nedenumite în altă parte

8802

Vehicule aeriene cu motor (de exemplu, elicoptere, avioane); vehicule spațiale, inclusiv sateliți și vehicule pentru lansarea acestora și vehicule suborbitale

8903

Iahturi și alte nave și ambarcațiuni de agrement sau pentru sport; bărci cu rame și canoe

9001

Fibre optice și fascicule de fibre optice; cabluri din fibre optice (cu excepția celor constituite din fibre izolate individual de la poziția 8544 ); materiale polarizante sub formă de foi sau plăci; lentile, inclusiv lentile de contact, prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, nemontate (altele decât cele din sticlă neprelucrată optic)

9006

Aparate fotografice, aparate și dispozitive, inclusiv lămpi și tuburi, pentru producerea luminii de blitz în tehnica fotografică (cu excepția lămpilor și tuburilor cu descărcare de la poziția 8539 )

9013

Dispozitive cu cristale lichide care nu constituie articole cuprinse mai specific la alte poziții; lasere (cu excepția diodelor laser); alte aparate și instrumente optice, nedenumite în altă parte la capitolul 90

9014

Busole, inclusiv compasuri de navigație; alte instrumente și aparate de navigație (cu excepția echipamentelor de radionavigație)

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul debitului, nivelului, presiunii sau altor caracteristici variabile ale lichidelor sau gazelor, de exemplu, debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, contoare de căldură (cu excepția instrumentelor și aparatelor de la pozițiile 9014 , 9015 , 9028 sau 9032 )

9027

Instrumente și aparate pentru analize fizice sau chimice, de exemplu, polarimetre, refractometre, spectrometre, analizoare de gaze sau gaze arse; instrumente și aparate de măsură și control al viscozității, porozității, dilatării, tensiunii superficiale sau similare; instrumente și aparate pentru măsurări calorimetrice, acustice sau fotometrice, inclusiv exponometre; microtoame

9030

Osciloscoape, analizoare de spectru și alte instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul mărimilor electrice (cu excepția celor de la poziția 9028 ); instrumente și aparate pentru măsurarea sau detectarea radiațiilor alfa, beta, gama, a razelor X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații ionizante

9031

Instrumente, aparate și mașini de măsură sau de control, nedenumite în altă parte la capitolul 90; proiectoare de profile

9032

Instrumente și aparate pentru reglare sau control (cu excepția articolelor de robinetărie de la poziția 8481 )

9401

Scaune, chiar transformabile în paturi, și părțile lor, nedenumite în altă parte (cu excepția celor utilizate în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare de la poziția 9402 )

9404

Somiere (cu excepția arcurilor metalice pentru scaune); articole de pat și articole similare (de exemplu, saltele, pături, plăpumi, perne) cu arcuri sau umplute cu orice fel de materiale, inclusiv cele din cauciuc alveolar sau material plastic alveolar, acoperite sau nu (altele decât saltelele și pernele pneumatice sau cu apă, cuverturile, fețele de perne și husele)

9405

Aparate de iluminat, inclusiv proiectoarele și părțile lor, nedenumite în altă parte; însemnele luminoase, plăcile indicatoare luminoase și articolele similare, care au o sursă de lumină permanentă fixă, precum și părțile lor, nedenumite în altă parte

9406

Construcții prefabricate, chiar complete sau asamblate


ANEXA VII

Anexa XXIII la Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XXIII

Lista produselor și a tehnologiilor menționate la articolul 3k

Cod NC

Denumirea produsului

0601 10

Bulbi, tuberculi, cepe, rădăcini tuberculate, grife și rizomi, în repaus vegetativ

0601 20

Bulbi, tuberculi, cepe, rădăcini tuberculate, grife și rizomi, în vegetație sau în floare; puieți, plante și rădăcini de cicoare

0602 30

Rododendroni și azalee, altoiți sau nealtoiți

0602 40

Trandafiri, altoiți sau nealtoiți

0602 90

Alte plante vii (inclusiv rădăcinile acestora), butași și altoi; spori de ciuperci - altele

0604 20

Frunze, ramuri și alte părți de plante, fără flori și fără boboci de flori, ierburi, mușchi și licheni, pentru buchete și ornamente, proaspete, uscate, albite, vopsite, impregnate sau altfel pregătite - proaspete

2508 40

Alte argile

2508 70

Pământuri de șamotă sau de cărămizi silicioase

2509 00

Cretă

2512 00

Făină silicioasă fosilă (de exemplu, kieselgur, tripolit și diatomit) și alte pământuri silicioase similare, cu o densitate aparentă de maximum 1, chiar calcinate

2515 12

Simplu debitat, cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară

2515 20

Ecausin și alte pietre calcaroase pentru cioplit sau pentru construcții; alabastru

2518 20

Dolomită calcinată sau sinterizată

2519 10

Carbonat de magneziu natural (magnezită)

2520 10

Gips; anhidrit

2521 00

Piatră de var pentru furnale; piatră de var și alte roci calcaroase de tipul celor folosite pentru fabricarea varului sau a cimentului

2522 10

Var nestins

2522 30

Var hidraulic

2525 20

Pudră de mică

2526 20

Steatit natural, chiar degroșat sau simplu debitat prin tăiere cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară; talc - măcinat sau pulverizat

2530 20

Kieserit, epsomit (sulfați de magneziu naturali)

2701 00

Huilă; brichete, aglomerate de formă ovoidală și combustibili solizi în forme similare, obținuți din huilă

2702 00

Lignit, chiar aglomerat, cu excepția gagatului

2703 00

Turbă (inclusiv turba pentru așternut), chiar aglomerată

2704 00

Cocs și semicocs de huilă, de lignit sau de turbă, chiar aglomerate; cărbune de retortă

2707 30

Xilol (xileni)

2708 20

Cocs de smoală

2712 10

Vaselină

2712 90

Vaselină; ceară de parafină, ceară de petrol microcristalină, ceară din praf de cărbune (slack wax), ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte tipuri de ceară minerală și produse similare obținute prin sinteză sau prin alte procedee, chiar colorate:

2715 00

Mastic bituminos, cut-backs și alte amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural sau de bitum natural, de bitum de petrol, de gudron mineral sau de smoală de gudron mineral - altele

2804 10

Hidrogen

2804 30

Azot

2804 40

Oxigen

2804 61

Siliciu - cu un conținut în greutate de minimum 99,99 % siliciu

2804 80

Arsen

2806 10

Clorura de hidrogen (acid clorhidric)

2806 20

Acid clorosulfuric

2811 29

Alți compuși oxigenați anorganici ai nemetalelor - altele

2813 10

Disulfură de carbon

2814 20

Amoniac în soluție apoasă

2815 12

Hidroxid de sodiu (sodă caustică) - în soluție apoasă (leșie de sodă caustică)

2818 30

Hidroxid de aluminiu

2819 90

Oxizi și hidroxizi de crom - altele

2820 10

Dioxid de mangan

2827 31

Alte cloruri - de magneziu

2827 35

Alte cloruri - de nichel

2828 90

Hipocloriți; hipoclorit de calciu comercial; cloriți; hipobromiți - altele

2829 11

Clorați - de sodiu

2832 20

Sulfiți (cu excepția sodiului)

2833 24

Sulfați de nichel

2833 30

Alauni

2834 10

Nitriți (azotiți)

2836 30

Hidrogenocarbonat de sodiu (bicarbonat de sodiu)

2836 50

Carbonat de calciu

2839 90

Silicați; silicați de metale alcaline comerciali - altele

2840 30

Perborați

2841 50

Alți cromați și dicromați; percromați

2841 80

Tungstenați (wolframați)

2843 10

Metale prețioase în stare coloidală

2843 21

Nitrat de argint

2843 29

Compuși ai argintului - altele

2843 30

Compuși ai aurului

2847 00

Peroxid de hidrogen (apă oxigenată), chiar solidificat cu uree

2901 23

Butenă (butilenă) și izomerii acesteia

2901 24

Buta-1,3-dienă și izopren

2901 29

Hidrocarburi aciclice - nesaturate - altele

2902 11

Ciclohexan

2902 30

Toluen

2902 41

o-xilen

2902 43

p-xilen

2902 44

Amestec de izomeri ai xilenului

2902 50

Stiren

2903 11

Clormetan (clorură de metil) și cloretan (clorură de etil)

2903 12

Diclormetan (clorură de metilen)

2903 21

Clorură de vinil (cloretilenă)

2903 23

Tetracloretilenă (percloretilenă)

2903 29

Derivați clorurați nesaturați ai hidrocarburilor aciclice - altele

2903 76

Bromoclorodifluormetan (Halon-1211), bromotrifluorometan (Halon-1301) și dibromotetrafluoroetani (Halon-2402)

2903 81

1,2,3,4,5,6-Hexaclorciclohexan (HCH (ISO)), inclusiv lindan (ISO, DCI)

2903 91

Clorbenzen, orto-diclorbenzen și para-diclorbenzen

2904 10

Derivați care conțin numai grupe sulfonice, sărurile lor și esterii lor etilici

2904 20

Derivați care conțin numai grupe nitro sau nitrozo

2904 31

Acid perfluoroctansulfonic

2905 13

Butan-1-ol (alcool n-butilic)

2905 16

Octanol (alcool octilic) și izomerii acestuia

2905 19

Alcooli monohidroxilici saturați - altele

2905 41

2-Etil-2-(hidroximetil)propan-1,3-diol (trimetilolpropan)

2905 59

Alți polialcooli - altele

2906 13

Steroli și inozitoli

2906 19

Ciclanici, ciclenici sau cicloterpenici - altele

2907 11

Fenol (hidroxibenzen) și sărurile lui

2907 13

Octifenol, nonilfenol și izomerii lor; sărurile acestor produse

2907 19

Monofenoli - altele

2907 22

Hidrochinonă și sărurile ei

2909 11

Pentaclorfenol (ISO)

2909 20

Eteri ciclanici, ciclenici, cicloterpenici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2909 41

2,2′-Oxidietanol (dietilenglicol)

2909 43

Eteri monobutilici de etilen glicol sau de dietilen glicol

2909 49

Eteri-alcooli și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați - altele

2910 10

Oxiran (oxid de etilenă)

2910 20

Metiloxiran (oxid de propilenă)

2911 00

Acetali și semiacetali, care conțin chiar alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2912 12

Etanal (acetaldehidă)

2912 49

Aldehide-alcooli, aldehide-eteri, aldehide-fenoli și aldehide care conțin alte funcții oxigenate - altele

2912 60

Paraformaldehidă

2914 11

Acetonă

2914 61

Antrachinonă

2915 13

Esterii acidului formic

2915 90

Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați - altele

2916 12

Esterii acidului acrilic

2916 13

Acid metacrilic și sărurile lui

2916 14

Esterii acidului metacrilic

2916 15

Acizi oleic, linoleic sau linolenic, sărurile și esterii lor

2917 33

Ortoftalații de dinonil sau de didecil

2920 11

Paration (ISO) și paration metil (ISO) (metil-paration)

2921 22

Hexametilendiamină și sărurile ei

2921 41

Anilină și sărurile ei

2922 11

Monoetanolamină și sărurile ei

2922 43

Acid antranilic și sărurile lui

2923 20

Lecitine și alte fosfoaminolipide

2930 40

Metionină

2933 54

Alte derivate de maloniluree (acid barbituric); sărurile acestor produse

2933 71

6-Hexanlactamă (epsilon-caprolactamă)

3201 90

Extracte tanante de origine vegetală; tanini și sărurile lor, eterii, esterii și alți derivați ai acestor produse

3202 10

Produse tanante organice sintetice

3202 90

Produse tanante organice sintetice; produse tanante anorganice; preparate tanante, care conțin chiar produse tanante naturale; preparate enzimatice pentru pretăbăcire

3203 00

Substanțe colorante de origine vegetală sau animală (inclusiv extracte colorante, cu excepția negrului de origine animală), chiar cu compoziție chimică definită; preparate pe bază de substanțe colorante de origine vegetală sau animală de tipul celor utilizate pentru vopsirea țesăturilor sau pentru producerea de preparate colorante (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 ) - altele

3204 90

Substanțe colorante organice sintetice, chiar cu compoziție chimică definită; preparate menționate la nota 3 din acest capitol, pe bază de substanțe colorante organice sintetice; produse organice sintetice de tipul celor utilizate ca agenți de strălucire fluorescentă sau ca luminofori, chiar cu compoziție chimică definită

3205 00

Lacuri colorante (altele decât lacurile și vopselele chinezești sau japoneze); preparate pe bază de lacuri colorante de tipul celor utilizate pentru vopsirea țesăturilor sau pentru producerea de preparate colorante (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 )

3206 41

Ultramarin și preparatele pe bază de ultramarin de tipul celor utilizate pentru colorarea oricărui material sau pentru producerea de preparate colorante (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 )

3206 49

Substanțe colorante anorganice sau minerale, nedenumite în altă parte; preparate pe bază de substanțe colorante anorganice sau minerale de tipul celor utilizate pentru colorarea oricărui material sau pentru producerea de preparate colorante, nedenumite în altă parte (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 și a produselor anorganice de tipul celor utilizate ca luminofori) - altele

3207 10

Pigmenți, opacifianți și culori preparate și preparate similare

3207 20

Engobe

3207 30

Produse lichide pentru obținerea luciului și preparate similare

3207 40

Frite și altă sticlă, sub formă de pulbere, granule, lamele sau fulgi

3208 10

Lacuri și vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu neapos; soluții definite la nota 4 din capitolul 32 - pe bază de poliesteri

3208 20

Lacuri și vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu neapos; soluții definite la nota 4 din capitolul 32 - pe bază de polimeri acrilici sau vinilici

3208 90

Lacuri și vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu neapos; soluții definite la nota 4 din capitolul 32

3209 10

Lacuri și vopsele, inclusiv emailuri, pe bază de polimeri acrilici sau vinilici, dispersați sau dizolvați într-un mediu apos

3209 90

Lacuri și vopsele, inclusiv emailuri, pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu apos (cu excepția celor pe bază de polimeri acrilici sau vinilici) - altele

3210 00

Alte lacuri și vopsele (inclusiv emailuri și vopsele de apă); pigmenți de apă preparați de tipul celor utilizați pentru finisarea pieilor

3212 90

Pigmenți (inclusiv pulberi și fulgi metalici) dispersați în medii neapoase, sub formă de lichid sau de pastă, de tipul celor utilizate pentru fabricarea vopselelor (inclusiv a emailurilor); folii pentru marcare prin presare la cald; tincturi și alte substanțe colorante prezentate în forme sau ambalaje condiționate pentru vânzarea cu amănuntul - altele

3214 10

Chit pentru geamuri, chit pentru îmbinări, cimenturi de rășină și alte masticuri; gleturi pentru zugrăvit

3214 90

Chit pentru geamuri, chit pentru îmbinări, cimenturi de rășină și alte masticuri; glet pentru zugrăvit; gleturi nerefractare de tipul celor utilizate în construcții la fațade, pereți interiori, podele, tavane și similare - altele

3215 11

Cerneluri de imprimat - negru

3215 19

Cerneluri de imprimat - altele

3403 11

Preparate lubrifiante (inclusiv lichide de răcire, preparate pentru degriparea șuruburilor, preparate antirugină sau anticorozive și preparate pentru demulare pe bază de lubrifianți) și preparate de tipul celor utilizate pentru tratarea cu ulei și gresarea materialelor textile, pieilor, blănurilor sau altor materiale, cu excepția preparatelor care conțin, cu rol de constituenți de bază, minimum 70 % în greutate uleiuri din petrol sau uleiuri obținute din minerale bituminoase - care conțin uleiuri din petrol sau uleiuri obținute din materiale bituminoase - preparate pentru tratarea materialelor textile, a pieilor, a blănurilor sau a altor materiale

3403 19

Preparate lubrifiante (inclusiv lichide de răcire, preparate pentru degriparea șuruburilor, preparate antirugină sau anticorozive și preparate pentru demulare pe bază de lubrifianți) și preparate de tipul celor utilizate pentru tratarea cu ulei și gresarea materialelor textile, pieilor, blănurilor sau altor materiale, cu excepția preparatelor care conțin, cu rol de constituenți de bază, minimum 70 % în greutate uleiuri din petrol sau uleiuri obținute din minerale bituminoase - care conțin uleiuri din petrol sau uleiuri obținute din materiale bituminoase - altele

3403 91

Preparate pentru tratarea materialelor textile, a pieilor, a blănurilor sau a altor materiale

3403 99

Preparate lubrifiante (inclusiv lichide de răcire, preparate pentru degriparea șuruburilor, preparate antirugină sau anticorozive și preparate pentru demulare pe bază de lubrifianți) și preparate de tipul celor utilizate pentru tratarea cu ulei și gresarea materialelor textile, pieilor, blănurilor sau altor materiale, cu excepția preparatelor care conțin, cu rol de constituenți de bază, minimum 70 % în greutate uleiuri din petrol sau uleiuri obținute din minerale bituminoase - altele

3505 10

Dextrine și alte amidonuri și fecule modificate

3506 99

Cleiuri și alți adezivi preparați, nedenumiți și necuprinși în altă parte; produse de orice fel folosite ca adezivi sau cleiuri, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca adezivi sau cleiuri, cu o greutate netă de maximum 1 kg - altele

3701 20

Pelicule fotografice cu developare și revelare instantanee

3701 91

Pentru fotografii în culori (policrome)

3702 32

Alte pelicule, care conțin o emulsie de halogenură de argint

3702 39

Pelicule fotografice sensibilizate, neimpresionate, în role, din alte materiale decât hârtia, cartonul sau textilele; pelicule fotografice cu developare și revelare instantanee, în role, sensibilizate, neimpresionate - altele

3702 43

Alte pelicule, neperforate, cu o lățime de peste 105 mm - cu o lățime de peste 610 mm și o lungime de maximum 200 m

3702 44

Alte pelicule, neperforate, cu o lățime de peste 105 mm - cu o lățime de peste 105 mm, dar de maximum 610 mm

3702 55

Alte pelicule, pentru fotografii în culori (policrome) - cu o lățime de peste 16 mm, dar de maximum 35 mm și o lungime de peste 30 m

3702 56

Alte pelicule, pentru fotografii în culori (policrome) - cu o lățime de peste 35 mm

3702 97

Alte pelicule, pentru fotografii în culori (policrome) - cu o lățime de maximum 35 mm și o lungime de peste 30 mm

3702 98

Pelicule fotografice, sensibilizate, în role, neimpresionate, perforate, pentru fotografii monocrome, cu o lățime de maximum 35 mm (cu excepția celor din hârtie, carton și textile, precum și a celor pentru raze X)

3703 20

Hârtii, cartoane și textile fotografice, sensibilizate, neimpresionate, pentru fotografii în culori (policrome) (cu excepția produselor în role, cu o lățime de peste 610 mm)

3703 90

Hârtii, cartoane și textile fotografice, sensibilizate, neimpresionate, pentru fotografii monocrome (cu excepția produselor în role, cu o lățime de peste 610 mm)

3705 00

Plăci și pelicule fotografice, impresionate și developate (cu excepția produselor realizate din hârtie, carton sau textile, a filmelor cinematografice și a plăcilor de imprimare gata pregătite pentru întrebuințare)

3706 10

Filme cinematografice impresionate și developate, care conțin sau nu înregistrarea sunetului sau care conțin numai înregistrarea sunetului, cu o lățime de cel puțin 35 mm

3801 20

Grafit coloidal sau semicoloidal

3806 20

Săruri de colofoniu, de acizi rezinici sau de derivați de colofoniu sau de acizi rezinici (cu excepția sărurilor de aducți de colofoniu)

3807 00

Gudron de lemn; uleiuri din gudron de lemn; creozot de lemn; metanol brut (spirt de lemn); smoală vegetală; smoală pentru butoaie de bere și preparate similare pe bază de colofoniu, de acizi rezinici sau de smoală vegetală (cu excepția smoalei de Burgundia, a smoalei galbene, a smoalei de stearină, a smoalei de acizi grași, a gudronului gras și a smoalei de glicerină)

3809 10

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate (de exemplu produse pentru scrobit și preparate pentru mordansare), de felul celor folosite în industria textilă, industria hârtiei, industria pielăriei sau în alte industrii similare, nedenumite în altă parte, pe bază de amidon sau derivații acestuia

3809 91

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate cum ar fi produsele pentru scrobit și preparatele pentru mordansare de felul celor folosite în industria textilă sau în industrii similare, nedenumite în altă parte (cu excepția celor pe bază de substanțe amilacee)

3809 92

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate cum ar fi produsele pentru scrobit și preparatele pentru mordansare de felul celor folosite în industria hârtiei sau în industrii similare, nedenumite în altă parte (cu excepția celor pe bază de substanțe amilacee)

3809 93

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate cum ar fi produsele pentru scrobit și preparatele pentru mordansare de felul celor folosite în industria pielăriei sau în industrii similare, nedenumite în altă parte (cu excepția celor pe bază de substanțe amilacee)

3810 10

Preparate pentru decaparea suprafeței metalelor; paste și pulberi din metale și din alte materiale pentru sudură sau lipire

3811 21

Aditivi preparați pentru uleiuri lubrifiante, care conțin uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

3811 29

Aditivi preparați pentru uleiuri lubrifiante, care nu conțin uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

3811 90

Inhibitori de oxidare, aditivi peptizanți, amelioratori de viscozitate, aditivi anticorozivi și alți aditivi preparați, pentru uleiurile minerale (inclusiv pentru benzină) sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale (cu excepția preparatelor antidetonante și a aditivilor pentru uleiuri lubrifiante)

3812 20

Plastifianți compuși pentru cauciuc sau materiale plastice nedenumite în altă parte

3813 00

Preparate și încărcături pentru aparate extinctoare; grenade și bombe extinctoare (cu excepția dispozitivelor extinctoare, chiar portabile, încărcate sau nu, a produselor cu compoziție chimică nedefinită separate, în alte forme, cu proprietăți extinctoare)

3814 00

Solvenți și diluanți organici compuși, nedenumiți în altă parte; preparate concepute pentru îndepărtarea lacurilor și vopselelor (cu excepția dizolvantului pentru lac de unghii)

3815 11

Catalizatori pe suport cu nichel sau un compus de nichel ca substanță activă, nedenumiți în altă parte

3815 12

Catalizatori pe suport cu metale prețioase sau un compus al metalelor prețioase ca substanță activă, nedenumiți în altă parte

3815 19

Catalizatori pe suport, nedenumiți în altă parte (cu excepția celor cu metale prețioase, un compus al metalelor prețioase, nichel sau un compus al nichelului ca substanță activă)

3815 90

Inițiatori de reacție, acceleratori de reacție și preparate catalitice, nedenumite în altă parte (cu excepția acceleratorilor de vulcanizare și a catalizatorilor pe suport)

3816 00 10

Dolomită aglomerată

3817 00

Alchilbenzeni în amestec și alchil-naftaline în amestec, produse prin alchilarea benzenului și a naftalinei (cu excepția amestecurilor de izomeri ai hidrocarburilor ciclice)

3819 00

Lichide pentru frâne hidraulice și alte lichide preparate pentru transmisii hidraulice, care nu conțin sau care conțin sub 70 % din greutate uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

3820 00

Preparate antigel și lichide preparate pentru degivrare (cu excepția aditivilor preparați pentru uleiuri minerale sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale)

3823 13

Acizi grași de tal, industriali

3827 90

Amestecuri conținând derivați halogenați ai metanului, etanului și propanului (cu excepția celor de la subpozițiile 3824 71 00-3824 78 00)

3824 81

Amestecuri și preparate care conțin oxiran («oxid de etilenă»)

3824 84

Amestecuri și preparate care conțin aldrin (iso), camfeclor (iso) («toxafen»), clordan (iso), clordeconă (iso), ddt (iso) (clofenotan (dci), 1,1,1-triclor-2,2-bi(p-clorfenil)etan), dieldrin (iso, dci), endosulfan (iso), endrin (iso), heptaclor (iso) sau mirex (iso)

3824 99

Produse chimice și preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite în altă parte

3825 90

Produse reziduale ale industriei chimice sau ale industriilor conexe, nedenumite în altă parte (cu excepția deșeurilor)

3826 00

Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase

3901 40

Copolimeri etilen-alfa-olefinici, care au o densitate relativă de sub 0,94, sub forme primare

3902 20

Poliizobutilenă, sub forme primare

3902 30

Copolimeri de propilenă, sub forme primare

3902 90

Polimeri de propilenă sau de alte olefine, sub forme primare (cu excepția polipropilenei, a poliizobutilenei și a copolimerilor de propilenă)

3903 19

Polistiren, sub forme primare (cu excepția polistirenului expandabil)

3903 90

Polimeri de stiren, sub forme primare [cu excepția polistirenului, a copolimerilor de stiren-acrilonitril (SAN) și a copolimerilor de acrilonitril-butadien-stiren (ABS)]

3904 10

Poli(clorură de vinil), sub forme primare, neamestecată cu alte substanțe

3904 50

Polimeri de clorură de viniliden, sub forme primare

3905 12

Poli(acetat de vinil), în dispersie apoasă

3905 19

Poli(acetat de vinil), sub forme primare (cu excepția celui în dispersie apoasă)

3905 21

Copolimeri de acetat de vinil, în dispersie apoasă

3905 29

Copolimeri de acetat de vinil, sub forme primare (cu excepția celor în dispersie apoasă)

3905 91

Copolimeri de vinil, sub forme primare (cu excepția copolimerilor de clorură de vinil și de acetat de vinil și a altor copolimeri de clorură de vinil și a copolimerilor de acetat de vinil)

3906 10

Poli(metacrilat de metil), sub forme primare

3906 90

Polimeri acrilici sub forme primare [cu excepția poli(metacrilatului de metil)]

3907 21

Polieteri, sub forme primare (cu excepția poliacetalilor și a produselor de la poziția 3002 10)

3907 40

Policarbonați, sub forme primare

3907 70

Poliacid lactic, sub forme primare

3907 91

Poliesteri alilici și alți poliesteri, nesaturați, sub forme primare (cu excepția policarbonaților, a rășinilor alchidice, a polietilenei tereftalat și a poliacidului lactic)

3908 10

Poliamida-6, -11, -12, -6,6, -6,9, -6,10 sau -6,12, sub forme primare

3908 90

Poliamide, sub forme primare (cu excepția poliamidei-6, -11, -12, -6,6, -6,9, - 6,10 sau -6,12)

3909 20

Rășini melaminice, sub forme primare

3909 39

Rășini aminice, sub forme primare (cu excepția rășinilor ureice și de tiouree, a rășinilor melaminice și mdi)

3909 40

Rășini fenolice, sub forme primare

3909 50

Poliuretani, sub forme primare

3912 11

Acetați de celuloză neplastifiați, sub forme primare

3912 90

Celuloză și derivații ei chimici, nedenumiți în altă parte, sub forme primare (cu excepția acetaților de celuloză, a nitraților de celuloză și a eterilor de celuloză)

3915 20

Deșeuri, șpan, talaș, spărturi de polimeri de stiren

3917 10

Mațe artificiale din proteine întărite sau din materiale plastice celulozice

3917 23

Tuburi, țevi și furtunuri rigide din polimeri de clorură de vinil

3917 31

Tuburi, țevi și furtunuri flexibile, din materiale plastice, care pot suporta o presiune minimă de 27,6 MPa

3917 32

Tuburi, țevi și furtunuri flexibile, din materiale plastice, neranforsate cu alte materiale, nici asociate în alt mod cu alte materiale, fără accesorii

3917 33

Tuburi, țevi și furtunuri flexibile din materiale plastice, neranforsate cu alte materiale, nici asociate în alt mod cu alte materiale, cu accesorii, garnituri sau racorduri

3920 10

Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din polimeri de etilenă nealveolari, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3920 61

Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din policarbonați nealveolari, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare [cu excepția celor din poli(metacrilat de metil), a produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 ]

3920 69

Plăci, foi, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din poliesteri nealveolari, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață sau doar decupate în forme dreptunghiulare, inclusiv pătrate (cu excepția policarbonaților, a poli(etilen tereftalatului) și a altor poliesteri nesaturați, a produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane prevăzute la poziția 3918 )

3920 73

Plăci, foi, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din acetați de celuloză nealveolari, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3920 91

Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din poli(butiral de vinil) nealveolar, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția produselor autoadezive și a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 )

3921 19

Plăci, foi, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice alveolare, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare (cu excepția celor din polimeri de stiren, din polimeri de clorură de vinil, din poliuretani și celuloză regenerată, a produselor autoadezive, a învelitorilor pentru podele, pereți și tavane de la poziția 3918 și a barierelor antiaderențe, sterile, pentru chirurgie sau stomatologie de la subpoziția 3006.10.30)

3922 90

Bideuri, vase de closet, rezervoare de apă și articole similare pentru utilizări sanitare și igienice, din materiale plastice (cu excepția căzilor, a cabinelor de duș, a chiuvetelor, a lavoarelor, a scaunelor și capacelor pentru closete)

3925 20

Uși, ferestre și ramele acestora, pervazuri și praguri pentru uși, din materiale plastice

4002 11

Latex de cauciuc stiren-butadienic (SBR); latex de cauciuc stiren-butadienic carboxilat (XSBR)

4002 20

Cauciuc butadienic (BR), sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4002 31

Cauciuc izobuten-izoprenic (butilcauciuc) (IIR), sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4002 39

Cauciuc izobuten-izoprenic halogenat (CIIR sau BIIR), sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4002 41

Latex cloroprenic (cauciuc clorobutadienic) (CR)

4002 51

Latex de cauciuc acrilonitrilbutadienic (NBR)

4002 80

Amestecuri de cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle și tipuri similare de cauciuc natural cu cauciuc sintetic sau factice, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4002 91

Cauciuc sintetic și factice derivat din uleiuri, sub forme primare sau în plăci, foi și benzi [cu excepția cauciucului stiren-butadienic (SBR), a cauciucului stiren-butadienic carboxilat (XSBR), a cauciucului butadienic (BR), a cauciucului izobuten-izoprenic (butilcauciuc) (IIR), a cauciucului izobuten-izoprenic halogenat (CIIR sau BIIR), a cauciucului cloroprenic (CR), a cauciucului acrilonitrilbutadienic (NBR), a cauciucului izoprenic (IR) și a cauciucului etilenopropilendienic neconjugat (EPDM)]

4002 99

Cauciuc sintetic și factice derivat din uleiuri, sub forme primare sau în plăci, foi și benzi [cu excepția latexului, a cauciucului stiren-butadienic (SBR), a cauciucului stiren-butadienic carboxilat (XSBR), a cauciucului butadienic (BR), a cauciucului izobuten-izoprenic (butilcauciuc) (IIR), a cauciucului izobuten-izoprenic halogenat (CIIR sau BIIR), a cauciucului cloroprenic (CR), a cauciucului acrilonitrilbutadienic (NBR), a cauciucului izoprenic (IR) și a cauciucului etilenopropilendienic neconjugat (EPDM)]

4005 10

Cauciuc nevulcanizat, amestecat cu negru de fum sau silice, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4005 20

Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub formă de soluții sau dispersii (cu excepția cauciucului amestecat cu negru de fum sau silice și a amestecurilor de cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle și gume naturale similare care conțin cauciuc sintetic sau factice derivat din uleiuri)

4005 91

Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub formă de plăci, foi sau benzi (cu excepția cauciucului amestecat cu negru de fum sau silice și a amestecurilor de cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle și gume naturale similare care conțin cauciuc sintetic sau factice derivat din uleiuri)

4005 99

Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare (cu excepția soluțiilor și a dispersiilor, a celor care conțin negru de fum sau silice, a amestecurilor de cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle sau tipuri similare de cauciuc natural cu cauciuc sintetic sau factice și a celor sub formă de plăci, foi sau benzi)

4006 10

Profile pentru reșapare, din cauciuc nevulcanizat

4008 21

Plăci, foi și benzi din cauciuc nealveolar

4009 12

Tuburi, țevi și furtunuri din cauciuc vulcanizat (cu excepția celui durificat), neranforsate cu alte materiale, nici asociate cu alte materiale, cu accesorii

4009 41

Tuburi, țevi și furtunuri din cauciuc vulcanizat (cu excepția celui durificat), ranforsate cu alte materiale sau altfel asociate cu alte materiale decât metalul sau materialele textile, fără accesorii

4010 31

Curele de transmisie continue (fără sfârșit), de secțiune trapezoidală, din cauciuc vulcanizat, striate, cu o circumferință exterioară de peste 60 cm, dar de maximum 180 cm

4010 33

Curele de transmisie continue (fără sfârșit), de secțiune trapezoidală, din cauciuc vulcanizat, striate, cu o circumferință exterioară de peste 180 cm, dar de maximum 240 cm

4010 35

Curele de transmisie continue (fără sfârșit), crestate (sincrone), din cauciuc vulcanizat, cu o circumferință exterioară de peste 60 cm, dar de maximum 150 cm

4010 36

Curele de transmisie continue (fără sfârșit), crestate (sincrone), din cauciuc vulcanizat, cu o circumferință exterioară de peste 150 cm, dar de maximum 198 cm

4010 39

Curele de transmisie din cauciuc vulcanizat [cu excepția curelor de transmisie continue (fără sfârșit), de secțiune trapezoidală, striate, cu o circumferință exterioară de peste 60 cm, dar de maximum 240 cm și a curelelor de transmisie continue (fără sfârșit), crestate (sincrone), cu o circumferință exterioară de peste 60 cm, dar de maximum 198 cm]

4012 11

Anvelope pneumatice reșapate, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru autoturisme (inclusiv cele de tip break și cele de curse)

4012 13

Anvelope pneumatice reșapate, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru aeronave

4012 19

Anvelope pneumatice reșapate, din cauciuc (cu excepția celor utilizate pentru autoturisme, mașini de tip break, mașini de curse, autobuze, camioane și aeronave)

4012 20

Anvelope pneumatice uzate, din cauciuc

4016 93

Garnituri, șaibe și alte etanșări, din cauciuc vulcanizat (cu excepția celor din cauciuc durificat și a celor din cauciuc alveolar)

4407 19

Lemn de conifere, tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm [cu excepția celui de pin (pinus spp.), brad (abies spp.) și molid (picea spp.)]

4407 92

Fag (fagus spp.) tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm

4407 94

Cireș (prunus spp.) tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm

4407 97

Plop și plop tremurător (populus spp.), tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm

4407 99

Lemn, tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm (cu excepția lemnului tropical, a lemnului de conifere, a stejarului (quercus spp.), a fagului (fagus spp.), a arțarului (acer spp.), a cireșului (prunus spp.), a frasinului (fraxinus spp.), a mesteacănului (betula spp.), a plopului și a plopului tremurător (populus spp.)

4408 10

Foi pentru furnir (inclusiv cele obținute prin tranșarea lemnului stratificat), foi pentru placaj din lemn de conifere sau pentru alt lemn stratificat similar și alt lemn tăiat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit, îmbinat lateral sau cap la cap, cu o grosime de maximum 6 mm

4411 13

Panouri fibrolemnoase de densitate medie (MDF), cu grosimea de peste 5 mm, dar de maximum 9 mm

4411 94

Panouri fibrolemnoase sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau alți lianți organici, cu o densitate de maximum 0,5 g/cm3 (cu excepția panourilor fibrolemnoase de densitate medie «MDF»; a plăcilor aglomerate, chiar lipite cu una sau mai multe benzi de panouri fibrolemnoase; a lemnului stratificat cu un strat de placaj, a panourilor celulare din lemn în cazul cărora ambele fețe sunt panouri fibrolemnoase, a cartonului și a componentelor care se recunosc ca fiind piese de mobilier)

4412 31

Placaj constituit exclusiv din foi de lemn cu grosimea de maximum 6 mm, cu cel puțin un strat exterior din lemn tropical (cu excepția foilor de lemn densificat, a panourilor celulare din lemn, a lemnului încrustat și a foilor care se recunosc ca fiind piese de mobilier)

4412 33

Placaj constituit exclusiv din foi de lemn cu o grosime de minimum 6 mm, cu cel puțin un strat exterior din lemn, altul decât de conifere (cu excepția celui din bambus, cu un strat exterior din lemn tropical sau din lemn de anin, frasin, fag, mesteacăn, cireș, castan, ulm, eucalipt, nuc American, castan porcesc, lămâi verde, arțar, stejar, platan, plop și plop tremurător, salcâm, arbore de lalea sau nuc, și a foilor de lemn densificat, a panourilor celulare din lemn, a lemnului încrustat și a foilor care se recunosc ca fiind piese de mobilier)

4412 94

Lemn stratificat, având la mijloc plăcuțe, șipci sau lamele (cu excepția celui din bambus, a placajului constituit exclusiv din foi de lemn cu grosimea de maximum 6 mm, a foilor de lemn densificat, a lemnului încrustat și a foilor care se recunosc ca fiind piese de mobilier)

4416 00

Butoaie, cuve, putini și alte produse de dogărie și părțile lor, din lemn, inclusiv doagele

4418 40

Cofraje pentru betonare (cu excepția panourilor din placaj)

4418 60

Stâlpi și grinzi, din lemn

4418 79

Panouri asamblate pentru acoperit podeaua, din lemn, altul decât lemnul de bambus (cu excepția panourilor cu mai multe straturi și a panourilor pentru acoperit podele mozaicate)

4503 10

Dopuri de orice tip, din plută naturală (inclusiv eboșele cu muchii finisate)

4504 10

Plăci de orice formă, cuburi, blocuri, plăci, foi și benzi, cilindri plini, inclusiv discuri, de plută aglomerată

4701 00

Paste mecanice din lemn, netratate chimic

4703 19

Paste chimice din lemn, nealbite, altul decât de conifere, cu sodă sau cu sulfat (cu excepția pastelor de dizolvare)

4703 21

Paste chimice semialbite sau albite din lemn de conifere, cu sodă sau cu sulfat (cu excepția pastelor de dizolvare)

4703 29

Paste chimice semialbite sau albite din lemn, altul decât de conifere, cu sodă sau cu sulfat (cu excepția pastelor de dizolvare)

4704 11

Paste chimice nealbite din lemn de conifere, cu bisulfit (cu excepția pastelor de dizolvare)

4704 21

Paste chimice semialbite sau albite din lemn de conifere, cu bisulfit (cu excepția pastelor de dizolvare)

4704 29

Paste chimice semialbite sau albite din lemn, altul decât de conifere, cu bisulfit (cu excepția pastelor de dizolvare)

4705 00

Paste din lemn obținute prin combinarea unei prelucrări mecanice și a unei prelucrări chimice

4706 30

Paste din materiale fibrocelulozice din bambus

4706 92

Paste chimice din materiale fibrocelulozice [cu excepția celor din bambus, lemn, linters de bumbac și fibre obținute din hârtie sau carton reciclate (deșeuri și maculatură)]

4707 10

Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură) din hârtie kraft nealbită, hârtie ondulată sau carton ondulat

4707 30

Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură), obținute în principal din pastă mecanică (de exemplu, ziare, periodice și imprimate similare)

4802 20

Hârtie și carton necretate, de tipul celor utilizate ca suport pentru hârtie și carton fotosensibile, termosensibile sau electrosensibile, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni

4802 40

Hârtii suport pentru tapet, necretate

4802 58

Hârtii și cartoane necretate, de tipul celor utilizate pentru scris, tipărit sau în alte scopuri grafice și hârtii și cartoane pentru cartele sau benzi de perforat, neperforate, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni, fără fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic sau la care <= 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie astfel de fibre, cu o greutate > 150 g/m2, nedenumite în altă parte

4802 61

Hârtii și cartoane necretate, de tipul celor utilizate pentru scris, tipărit sau în alte scopuri grafice și hârtii și cartoane pentru cartele sau benzi de perforat, neperforate, în rulouri de orice dimensiuni, în cazul cărora > 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic, nedenumite în altă parte

4804 11

Hârtii și cartoane pentru coperți, numite kraftliner, nealbite, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm

4804 19

Hârtii și cartoane pentru coperți, numite kraftliner, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm (cu excepția celor nealbite și a articolelor de pozițiile 4802 și 4803 )

4804 21

Hârtii kraft pentru saci de mari dimensiuni, nealbite, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm (cu excepția articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 29

Hârtii kraft pentru saci de mari dimensiuni, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm (cu excepția articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 31

Hârtii și cartoane kraft, nealbite, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de maximum 150 g/m2 (cu excepția hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 39

Hârtii și cartoane kraft, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de maximum 150 g/m2 (cu excepția celor nealbite, a hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 41

Hârtii și cartoane kraft, nealbite, necretate, în rulouri a căror lățime depășește 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură depășește 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate peste 150 g/m2, dar sub 225 g/m2 (cu excepția hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 42

Hârtii și cartoane kraft, necretate, în rulouri a căror lățime depășește 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură depășește 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de peste 150 g/m2, dar sub 225 g/m2, albite uniform în masă, la care peste 95 % din greutatea compoziției fibroase totale o constituie fibrele de lemn obținute printr-un procedeu chimic (cu excepția hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 49

Hârtii și cartoane kraft, necretate, în rulouri a căror lățime depășește 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care cel puțin o latură depășește 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de peste 150 g/m2, dar sub 225 g/m2 (cu excepția celor nealbite, a celor albite uniform în masă, la care peste 95 % din greutatea compoziției fibroase totale o constituie fibrele de lemn obținute printr-un procedeu chimic, a hârtiilor și cartoanelor kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 52

Hârtii și cartoane kraft, necretate, în rulouri a căror lățime depășește 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură depășește 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de peste 225 g/m2, albite uniform în masă, la care peste 95 % din greutatea compoziției fibroase totale o constituie fibrele de lemn obținute printr-un procedeu chimic (cu excepția hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4804 59

Hârtii și cartoane kraft, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu o greutate de minimum 225 g/m2 (cu excepția celor nealbite, a celor albite uniform în masă, la care peste 95 % din greutatea compoziției fibroase totale o constituie fibrele de lemn obținute printr-un procedeu chimic, a hârtiilor și cartoanelor pentru coperți, numite kraftliner, a hârtiilor kraft pentru saci de mari dimensiuni și a articolelor de la pozițiile 4802 , 4803 sau 4808 )

4805 24

Testliner (carton din fibre recuperate), necretat, în rulouri cu lățimea > 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură are > 36 cm și cealaltă are > 15 cm, în stare nepliată, cu greutatea > 150 g/m2

4805 25

Testliner (carton din fibre recuperate), necretat, în rulouri cu lățimea > 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură are > 36 cm și cealaltă are > 15 cm, în stare nepliată, cu greutatea > 150 g/m2

4805 40

Hârtie și carton filtru, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care cel puțin o latură este mai mare 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4805 91

Hârtie și carton, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm și cealaltă este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, cu greutatea <= 150 g/m2, nedenumite în altă parte

4805 92

Hârtie și carton, necretate, în rulouri cu lățimea > 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură are > 36 cm și cealaltă are > 15 cm, în stare nepliată, cu greutatea de peste 150 g dar sub 225 g/m2, nedenumite în altă parte

4806 10

Hârtii și cartoane sulfurizate (pergament vegetal), în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4806 20

Hârtii rezistente la grăsimi (greaseproof), în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4806 30

Hârtie calc, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4806 40

Hârtii pergament și alte hârtii glazurate, transparente sau translucide, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată (cu excepția hârtiilor și cartoanelor sulfurizate, a hârtiilor rezistente la grăsimi și a hârtiei calc)

4807 00

Hârtii și cartoane asamblate plan prin lipire, necretate la suprafață și neimpregnate, chiar întărite în interior, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4808 90

Hârtii și cartoane, creponate, încrețite, gofrate, ștanțate sau perforate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată (cu excepția hârtiei kraft pentru saci de mari dimensiuni și a altor hârtii kraft și a articolelor de la poziția 4803 )

4809 20

Hârtii autocopiante, chiar imprimate, în rulouri a căror lățime depășește 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care cel puțin o latură depășește 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată (cu excepția hârtiilor carbon și a hârtiilor copiante similare)

4810 13

Hârtii și cartoane de tipul celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice, fără fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic, sau în care maximum 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie astfel de fibre, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, în rulouri de orice dimensiuni

4810 19

Hârtii și cartoane de tipul celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice, fără fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic, sau în care maximum 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie astfel de fibre, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care una dintre laturi este de peste 435 mm sau una din laturi este de maximum 435 mm și cealaltă de peste 297 mm, în stare nepliată

4810 22

Hârtie ușor cretată, utilizată pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice, cu greutatea totală <= 72 g/m2, având greutatea stratului de acoperire <= 15 g/m2 pe o față, pe un suport la care >= 50 % din greutatea totală a compoziției fibroase reprezintă fibre obținute printr-un procedeu mecanic, cretată cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe ambele fețe, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni

4810 31

Hârtii și cartoane kraft, albite uniform în masă și la care > 95 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie fibrele de lemn obținute printr-un procedeu chimic, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni, cu greutatea <= 150 g/m2 (cu excepția celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice)

4810 39

Hârtie și carton multistrat, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice; a hârtiei sau cartonului albite pe o suprafață uniformă conținând peste 95 % din greutate fibre lemnoase procesate chimic în comparație cu conținutul total de fibre)

4810 92

Hârtie și carton multistrat, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice, a hârtiei și a cartonului kraft)

4810 99

Hârtii și cartoane cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, cu sau fără lianți, fără alte stratificări sau aplicări la suprafață, chiar colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția celor utilizate pentru scris, imprimat sau pentru alte scopuri grafice, a hârtiei și a cartonului kraft, a hârtiei și cartonului multistrat, fără alte stratificări sau aplicări la suprafață)

4811 10

Hârtii și cartoane gudronate, bituminate sau asfaltate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, având orice dimensiuni

4811 51

Hârtii și cartoane, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, cretate, impregnate sau acoperite cu rășini artificiale sau cu materiale plastice, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni, albite și cântărind > 150 g/m2 (cu excepția celor adezive)

4811 59

Hârtii și cartoane, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, cretate, impregnate sau acoperite cu rășini artificiale sau cu materiale plastice, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția celor albite și cântărind > 150 g/m2, precum și a celor adezive)

4811 60

Hârtii și cartoane, cretate, impregnate sau acoperite cu ceară, parafină, stearină, ulei sau glicerol, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția articolelor de la pozițiile 4803 , 4809 și 4818 )

4811 90

Hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din celuloză moale, cretate, impregnate, acoperite, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, având orice dimensiuni (cu excepția produselor de tipul celor descrise la pozițiile 4803 , 4809 și 4810 și 4818 și la subpozițiile 4811.10-4811.60)

4814 90

Hârtii tapet și hârtii similare pentru acoperit pereții; hârtii transparente autocolante (cu excepția hârtiilor pentru acoperit pereții constituite din hârtie impregnată sau acoperită pe față cu un strat de material plastic, gofrat, colorat, imprimat cu motive sau altfel decorat)

4819 20

Cutii și obiecte din carton, pliante, din hârtie sau carton neondulat

4822 10

Tamburi, bobine, fuzete, canete, mosoare și suporturi similare din pastă de hârtie, hârtie sau carton, chiar perforate sau întărite, pentru înfășurarea firelor textile

4823 20

Hârtie și carton de filtru, în benzi sau rulouri cu lățimea <= 36 cm, în foi de formă dreptunghiulară sau pătrată, la care nicio latură nu este > 36 cm în stare nepliată, sau decupate în forme, altele decât dreptunghiulară sau pătrată

4823 40

Hârtii cu diagrame pentru aparatele de înregistrat, sub formă de bobine, foi sau discuri, în rulouri cu lățimea <= 36 cm, în foi dreptunghiulare sau pătrate la care nicio latură nu este > 36 cm în stare nepliată, sau decupate în discuri

4823 70

Articole turnate sau presate din pastă de hârtie, nedenumite și necuprinse în altă parte

4906 00

planuri și desene de arhitectură, de inginerie și alte planuri și desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual; texte manuscrise; reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată și copii carbon obținute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus

5105 39

Păr fin de animale, cardat sau pieptănat (cu excepția lânii și a părului de capră de Cașmir)

5105 40

Păr grosier, pieptănat sau cardat

5106 10

Fire din lână cardată care conțin lână în proporție de minimum 85 % din greutate (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5106 20

Fire din lână cardată care conțin preponderent lână, dar sub 85 % din greutate (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5107 20

Fire din lână pieptănată care conțin preponderent lână, dar sub 85 % din greutate (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5112 11

Țesături care conțin lână pieptănată sau păr fin de animale pieptănat >= 85 % din greutate, cu o greutate <= 200 g/m2 (cu excepția țesăturilor pentru utilizări tehnice, specificate la poziția 5911 )

5112 19

Țesături care conțin lână pieptănată sau păr fin de animale, pieptănat >= 85 % din greutate, cu o greutate > 200 g/m2

5205 21

Fire simple de bumbac, din fibre pieptănate, care conțin bumbac în proporție >= 85 % din greutate, cu o densitate lineară >= 714,29 decitex (<= 14 nm) (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5205 28

Fire simple de bumbac, din fibre pieptănate, care conțin bumbac în proporție >= 85 % din greutate, cu o densitate lineară < 83,33 decitex (> 120 nm) (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5205 41

Fire de bumbac răsucite sau cablate, din fibre pieptănate, care conțin bumbac în proporție >= 85 % din greutate, cu o densitate lineară >= 714,29 decitex (<= 14 nm) pe fir simplu (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5206 42

Fire de bumbac răsucite sau cablate, care conțin preponderent, dar < 85 % din greutate, bumbac, din fibre pieptănate și cu o densitate lineară >= 232,56 decitex și < 714,29 decitex (> 14 nm și <= 43 nm) pe fir simplu (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5209 11

Țesături din bumbac cu legătură pânză, care conțin bumbac în proporție >= 85 % din greutate și cu o greutate > 200 g/m2, nealbite

5211 19

Țesături din bumbac care conțin preponderent, dar în proporție < 85 % din greutate, bumbac, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate > 200 g/m2, nealbite (cu excepția celor cu legătură diagonală sau încrucișată, al căror raport de legătură este maximum 4 și a țesăturilor cu legătură pânză)

5211 51

Țesături din bumbac cu legătură pânză, care conțin preponderent, dar în proporție < 85 % din greutate, bumbac, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate > 200 g/m2, imprimate

5211 59

Țesături din bumbac care conțin preponderent, dar în proporție < 85 % din greutate, bumbac, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate > 200 g/m2, imprimate (cu excepția celor cu legătură diagonală sau încrucișată, al căror raport de legătură este maximum 4 și a țesăturilor cu legătură pânză)

5308 20

Fire din cânepă

5402 63

Fire din filamente răsucite sau cablate din polipropilenă, inclusiv monofilamente < 67 decitex (cu excepția aței de cusut, a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul și a firelor texturate)

5403 33

Fire din filamente de acetat de celuloză, inclusiv monofilamente < 67 decitex, simple (cu excepția aței de cusut, a firelor de mare rezistență și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5403 42

Fire din filamente din acetat de celuloză răsucite sau cablate, inclusiv monofilamente < 67 decitex, simple (cu excepția aței de cusut, a firelor de mare tenacitate și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5404 12

Monofilamente din polipropilenă >= 67 decitex și cu o dimensiune a secțiunii transversale <= 1 mm (cu excepția elastomerilor)

5404 19

Monofilamente sintetice >= 67 decitex și cu o dimensiune a secțiunii transversale <= 1 mm (cu excepția celor din elastomeri și polipropilenă)

5404 90

Benzi și forme similare, de exemplu, paie artificiale, din materiale textile sintetice, cu o lățime aparentă de <= 5 mm

5407 30

Țesături din fire de filamente sintetice, inclusiv monofilamente de >= 67 decitex și cu o dimensiune a secțiunii transversale de <= 1 mm, constituite din straturi din fire textile paralelizate care se suprapun în unghi ascuțit sau drept, fixate între ele la punctele de încrucișare ale firelor printr-un liant sau prin termosudare

5501 90

Cabluri din filamente sintetice, astfel cum se specifică la nota 1 de la capitolul 55 (cu excepția filamentelor acrilice, modacrilice, din poliesteri, din polipropilenă, din nailon sau din alte poliamide)

5502 10

Cabluri din filamente artificiale, astfel cum se specifică la nota 1 de la capitolul 55, din acetat

5503 19

Fibre discontinue din nailon sau din alte poliamide, necardate și nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare (cu excepția celor din aramide)

5503 40

Fibre discontinue din poliepropilenă, necardate și nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

5504 90

Fibre artificiale discontinue, necardate și nepieptănate, nici altfel prelucrate pentru filare (cu excepția celor din viscoză)

5506 40

Fibre discontinue din polipropilenă, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

5507 00

Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

5512 21

Țesături care conțin >= 85 % din greutate fibre discontinue acrilice sau modacrilice, nealbite sau albite

5512 99

Țesături care conțin >= 85 % din greutate fibre sintetice discontinue, vopsite, fabricate din fire de diferite culori sau imprimate (altele decât cele din fibre discontinue acrilice sau modacrilice sau fibre discontinue din poliester)

5516 44

Țesături care conțin preponderent fibre artificiale discontinue, dar < 85 % din greutate, amestecate în principal sau numai cu bumbac, imprimate

5516 94

Țesături care conțin preponderent, dar sub 85 % din greutate, fibre artificiale discontinue, altele decât cele amestecate în principal sau numai cu bumbac, cu lână, cu păr fin de animale sau cu filamente sintetice sau artificiale, imprimate

5601 29

Vată din materiale textile și articole din aceasta (cu excepția celor din bumbac și fibre sintetice sau artificiale; a tampoanelor igienice și a tampoanelor interne, a șervețelelor igienice și a scutecelor pentru copii și a articolelor sanitare similare, a vetei și a articolelor din aceasta impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare, precum și a produselor impregnate, îmbibate sau acoperite cu parfum, cosmetice, săpunuri, detergenți etc.)

5601 30

Fire tunse de pe postav, noduri și nopeuri (butoni) din materiale textile

5604 90

Fire textile, benzi și forme similare de la poziția 5404 sau 5405 , impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic (cu excepția imitațiilor de catgut, a firelor și a corzilor prevăzute cu cârlige pentru pescuit sau altfel montate în linie, pentru pescuit)

5605 00

Fire metalizate, chiar «îmbrăcate», constituite din fire textile, benzi sau forme similare de la poziția 5404 și 5405 din fibre textile, combinate cu metal sub formă de fire, benzi sau pulbere, sau acoperite cu metal (cu excepția firelor fabricate dintr-un amestec de fibre textile și fibre metalice, cu proprietăți antistatice; a firelor armate cu fire metalice; a articolelor având caracter de articole de pasmanterie)

5607 41

Sfori pentru legat din polietilenă sau polipropilenă

5801 27

Catifele și plușuri de urzeală, din bumbac [cu excepția țesăturilor buclate de tip buret (éponge), a suprafețelor textile cu smocuri și a panglicilor de la poziția 5806 ]

5803 00

Țesături tip gazeu (cu excepția panglicilor de la poziția 5806 )

5806 40

Panglici fără bătătură, din fire sau fibre paralelizate și lipite (bolduc), cu o lățime <= 30 cm

5901 10

Țesături acoperite cu clei sau cu substanțe amilacee, de tipul celor utilizate în legătorie, cartonaj, ca materiale de acoperire sau pentru utilizări similare

5905 00

Tapet din materiale textile

5908 00

Fitile textile țesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, lămpi de gătit, brichete, lumânări sau articole similare; Manșoane pentru lămpi cu incandescență și tricoturi tubulare, care servesc la fabricarea acestora, chiar impregnate (cu excepția fitilurilor acoperite cu ceară de formă conică, a fitilurilor și a fitilurilor detonante, a fitilurilor sub formă de fire textile și a fitilurilor din fibră de sticlă)

5910 00

Benzi transportoare sau curele de transmisie, din materiale textile, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate cu materiale plastice sau ranforsate cu metal sau cu alte materiale (cu excepția celor cu o grosime mai mică de 3 mm și cu o lungime nedeterminată sau numai tăiate la o anumită lungime, impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu cauciuc sau fabricate din fire sau corzi impregnate sau acoperite cu cauciuc)

5911 10

Țesături, pâsle și țesături dublate cu pâslă, acoperite, îmbrăcate sau stratificate cu cauciuc, piele sau alte materiale, de tipul celor utilizate pentru fabricarea garniturilor de cardă, și produse similare pentru alte utilizări tehnice, inclusiv panglicile fabricate din catifea, impregnate cu cauciuc, pentru acoperirea sulurilor de la mașinile de țesut

5911 31

Țesături și pâsle fără sfârșit sau prevăzute cu dispozitive de joncțiune, de tipul celor utilizate la mașinile de prelucrare a hârtiei sau la mașinile similare, de exemplu, pentru fabricat pastă de lemn sau azbociment, cu o greutate < 650 g/m2

5911 32

Țesături și pâsle fără sfârșit sau prevăzute cu dispozitive de joncțiune, de tipul celor utilizate la mașinile de prelucrare a hârtiei sau la mașinile similare, de exemplu, pentru fabricat pastă de lemn sau azbociment, cu o greutate >= 650 g/m2

5911 40

Țesături pentru filtrare de tipul celor utilizate la presele de ulei sau pentru utilizări tehnice similare, inclusiv cele din păr uman

6001 99

Catifea, pluș, tricotate sau croșetate (cu excepția celor din bumbac sau din fibre sintetice sau artificiale și a materialelor așa-zise cu «păr lung»)

6003 40

Materiale tricotate sau croșetate, din fibre artificiale, cu o lățime <= 30 cm (cu excepția celor care conțin >= 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate și a barierelor anti-aderențe, sterile, pentru chirurgie sau stomatologie de la subpoziția 3006.10.30)

6005 36

Materiale tricotate cu urzeală, nealbite sau albite, din fibre sintetice (inclusiv cele obținute pe mașini de produs panglici), cu o lățime > 30 cm (cu excepția celor care conțin >= 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6005 44

Materiale tricotate cu urzeală, imprimate, din fibre artificiale (inclusiv cele obținute pe mașini de produs panglici), cu o lățime > 30 cm (cu excepția celor care conțin >= 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6006 10

Materiale, tricotate sau croșetate, cu o lățime > 30 cm, din lână sau din păr fin de animale (cu excepția materialelor tricotate cu urzeală, inclusiv a celor obținute pe mașini de produs panglici, a celor care conțin >= 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6309 00

Îmbrăcăminte purtată sau uzată și accesorii pentru aceasta, pături și pleduri, lenjerie de uz casnic și articole de mobilier interior, din toate tipurile de materiale textile, inclusiv toate tipurile de încălțăminte și obiecte de acoperit capul, care prezintă semne de uzură apreciabilă și prezentate în vrac sau în baloți, în saci sau în ambalaje similare (cu excepția covoarelor, a altor acoperitoare de podea și a tapiseriilor)

6802 92

Pietre calcaroase, sub orice formă (cu excepția marmurei, travertinului și alabastrului, a dalelor, cuburilor și a articolelor similare de la subpoziția 6802.10, a imitațiilor de bijuterii, a ceasurilor, a lămpilor și aparatelor de iluminat și a părților acestora, a producțiilor originale de artă statuară sau de sculptură, a pavelelor, a bordurilor pentru trotuar și a dalelor pentru pavaj)

6804 23

Pietre de moară, pietre abrazive și articole similare, fără batiuri, pentru ascuțit, polizat, șlefuit, rectificat, tăiat, din pietre naturale (cu excepția celor din materiale abrazive aglomerate sau din ceramică, a pietrelor ponce parfumate, a pietrelor de ascuțit, de șlefuit sau polizat manual, a pietrelor abrazive și materialelor similare utilizate numai la frezele stomatologice)

6806 10

Lână de zgură, de rocă și altă lână minerală similară, chiar amestecate între ele, în vrac, foi sau rulouri

6806 90

Amestecuri și articole din materiale minerale pentru izolări termice sau fonice sau pentru absorbția zgomotului (altele decât lâna de zgură, de rocă și lâna minerală similară, vermiculita expandată, argilele expandate, zgura expandată și produsele din materiale minerale similare expandate, articolele din beton ușor, azbociment, celulozociment sau similare, amestecurile și alte articole din azbest sau pe bază de azbest și produsele ceramice)

6807 10

Articole din asfalt sau din materiale similare, de exemplu, bitum de petrol sau smoală de huilă, în rulouri

6807 90

Articole din asfalt sau din materiale similare, de exemplu, bitum de petrol sau smoală de huilă (cu excepția celor în rulouri)

6809 19

Planșe, plăci, panouri, dale și articole similare, din ipsos sau din compoziții pe bază de ipsos (cu excepția celor ornamentate, a celor acoperite sau întărite numai cu hârtie sau cu carton și a articolelor aglomerate cu ipsos pentru izolări termice, fonice sau pentru absorbția zgomotului)

6810 91

Elemente prefabricate pentru clădiri sau construcții civile, din ciment, din beton sau din piatră artificială, chiar armate

6811 81

Plăci ondulate din celulozociment sau similare, care nu conțin azbest

6811 82

Plăci, panouri, dale, țigle și articole similare din celulozociment sau similare, care nu conțin azbest (cu excepția plăcilor ondulate)

6811 89

Articole din celulozociment sau similare, care nu conțin azbest (cu excepția plăcilor ondulate și a altor plăci, panouri, dale și articole similare)

6813 89

Materiale de fricțiune și articole din acestea, de exemplu, plăci, role, benzi, segmenți, discuri, șaibe și membrane, pentru ambreiaje sau pentru toate organele supuse frecării, pe bază de substanțe minerale sau celuloză, chiar combinate cu materiale textile sau cu alte materiale (cu excepția celor care conțin azbest și a garniturilor de frână)

6814 90

Mică prelucrată și articole din mică (altele decât izolatoarele electrice, piesele izolante, rezistențele și condensatoarele, ochelarii de protecție din mica și sticlele acestora, mica prezentată sub formă de accesorii pentru pomul de Crăciun și plăcile, foile și benzile de mică aglomerată sau reconstituită, chiar pe suport)

6901 00

Cărămizi, blocuri, dale, plăci și alte produse ceramice din pulberi silicioase fosile (de exemplu, kieselgur, tripolit, diatomit) sau din pământuri silicioase similare

6904 10

Cărămizi pentru construcții (cu excepția celor din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare și a cărămizilor refractare de la poziția 6902 )

6905 10

Țiglă pentru acoperișuri

6905 90

Elemente de șemineu, canale de fum, ornamente arhitectonice din ceramică și alte articole de construcție din ceramică (altele decât cele din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare, produsele refractare din ceramică pentru construcții, țevile și celelalte piese de canalizare și pentru utilizări similare și țigla pentru acoperișuri)

6906 00

Țevi, jgheaburi și accesorii de țevărie, din ceramică (altele decât cele din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare, articolele ceramice refractare, elementele de șemineu, tuburile speciale pentru laboratoare, tuburile izolatoare și accesoriile lor și toate elementele tubulare pentru utilizări electrotehnice)

6907 22

Plăci și dale din ceramică pentru pavaj sau pentru acoperit pereții, cu un coeficient de absorbție a apei care depășește 0,5 %, dar nu depășește 10 % din greutate (cu excepția ceramicilor refractare, a cuburilor pentru mozaic și a ceramicii de finisaj)

6907 40

Ceramică de finisaj

6909 90

Jgheaburi, rezervoare și recipiente similare din ceramică pentru gospodăria rurală; Ulcioare și recipiente similare de transport sau ambalare, din ceramică (cu excepția recipientelor de uz general pentru laboratoare, a recipientelor pentru magazine și a articolelor de menaj)

7002 20

Bare sau baghete din sticlă, neprelucrate

7002 31

Tuburi din cuarț topit sau alte silice topite, neprelucrate

7002 32

Tuburi din sticlă cu un coeficient de dilatare liniară <= 5 × 10-6 per grad Kelvin între 0 °C și 300 °C, neprelucrate (cu excepția tuburilor din sticlă cu un coeficient de dilatare liniară <= 5 × 10-6 per grad Kelvin între 0 °C și 300 °C)

7002 39

Tuburi de sticlă, neprelucrate (cu excepția tuburilor de sticlă cu un coeficient de dilatare liniară <= 5 × 10-6 per grad Kelvin între 0 °C și 300 °C, sau a celor din cuarț sau din alte silice topite)

7003 30

Profile de sticlă, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrate altfel

7004 20

Sticlă trasă sau suflată, în foi, colorată în masă, opacifiată, placată (dublată) sau cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

7005 10

Geam (sticlă flotată și sticlă șlefuită sau polizată pe una sau două fețe) în foi sau în plăci, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrat prin alte procedee (cu excepția geamului armat)

7005 30

Geam (sticlă flotată și sticlă șlefuită sau polizată pe una sau două fețe) în foi sau în plăci, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, armat, dar neprelucrat prin alte procedee

7007 11

Sticlă securit călită, de dimensiuni și forme care permit utilizarea sa pentru autovehicule, vehicule aeriene, nave sau alte vehicule

7007 29

Sticlă securit formată din foi lipite (stratificată) (cu excepția sticlei de dimensiuni și forme care permit folosirea sa pentru autovehicule și tractoare, vehicule aeriene, nave sau pentru alte vehicule, a sticlei izolante cu straturi multiple)

7011 10

Învelișuri din sticlă (inclusiv baloane și tuburi) deschise, și părți ale acestora, din sticlă, fără garnituri, pentru iluminat electric

7202 92

Ferovanadiu

7207 12

Semifabricate din fier sau din oțeluri nealiate care conțin, în greutate, < 0,25 % carbon, cu secțiunea rectangulară, «nu pătrată», a căror lățime este minimum dublul grosimii

7208 25

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime >= 600 mm, în rulouri, simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite, cu o grosime >=4,75 mm, decapate, fără modele în relief

7208 90

Produse laminate plate, din fier sau din oțel, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald și prelucrate, dar neplacate și neacoperite

7209 25

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime >= 600 mm, altfel decât în rulouri, simplu laminate la rece, neplacate și neacoperite, cu o grosime >= 3 mm

7209 28

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime >= 600 mm, altfel decât în rulouri, simplu laminate la rece, neplacate și neacoperite, cu o grosime < 0,5 mm

7210 90

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald sau la rece, placate sau acoperite (cu excepția celor cositorite, acoperite cu plumb, zinc, oxizi de crom, crom și oxizi de crom, aluminiu și a celor vopsite, lăcuite sau acoperite cu materiale plastice)

7211 13

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, simplu laminate la cald pe cele patru fețe sau în calibru închis, neplacate și neacoperite, cu o lățime > 150 mm, dar < 600 mm și cu o grosime de >= 4 mm, altfel decât în rulouri și fără modele în relief, cunoscute sub numele de «platbande late»

7211 14

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime < 600 mm, simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite, cu o grosime de >= 4,75 mm (cu excepția «platbandelor late»)

7211 29

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime < 600 mm, simplu laminate la rece, neplacate și neacoperite, care conțin, în greutate, >= 0,25 % carbon

7212 10

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime < 600 mm, laminate la cald sau la rece, cositorite

7212 60

Produse laminate plate, din fier sau din oțeluri nealiate, cu o lățime < 600 mm, laminate la cald sau la rece, placate

7213 20

Bare și tije laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine), din oțeluri nealiate pentru prelucrare pe mașini-unelte automate (cu excepția barelor și a tijelor care au crestături, caneluri, nervuri sau alte deformări, adâncite sau în relief, produse în cursul laminării)

7213 99

Bare și tije laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate, din fier sau oțeluri nealiate (CECO) (cu excepția produselor cu secțiunea circulară cu un diametru < 14 mm, a barelor și tijelor din oțeluri pentru prelucrare pe mașini-unelte automate și a barelor și tijelor care au crestături, caneluri, nervuri sau alte deformări, adâncite sau în relief, produse în cursul laminării)

7215 50

Bare și tije din fier sau din oțeluri nealiate, simplu obținute sau finisate la rece (cu excepția oțelurilor pentru prelucrare pe mașini-unelte automate)

7216 10

Profile în formă de U, I sau H, din fier sau din oțeluri nealiate, simplu laminate sau trase la cald sau extrudate, cu o înălțime < 80 mm

7216 22

Profile în formă de T din fier sau din oțeluri nealiate, simplu laminate sau trase la cald, cu o înălțime de < 80 mm

7216 33

Profile în formă de H, din fier sau din oțeluri nealiate, simplu laminate, trase sau extrudate la cald, cu o înălțime >= 80 mm

7216 69

Profile din fier sau din oțeluri nealiate, simplu obținute sau finisate la rece (cu excepția foilor profilate)

7218 91

Semifabricate din oțel inoxidabil, cu secțiunea transversală dreptunghiulară (alta decât pătrată)

7219 24

Produse laminate plate din oțeluri inoxidabile, cu o lățime >= 600 mm, simplu laminate la cald, altfel decât în rulouri, cu grosimea < 3 mm

7222 30

Alte bare și tije din oțeluri inoxidabile, obținute sau finisate la rece și prelucrate, sau simplu forjate la rece, sau forjate, sau formate la cald prin alte mijloace și prelucrate

7224 10

Oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, în lingouri sau în alte forme primare (cu excepția deșeurilor lingotate și a produselor obținute prin turnare continuă)

7225 19

Produse laminate plate din oțeluri cu siliciu numite «magnetice», cu o lățime >= 600 mm, fără grăunți orientați

7225 30

Produse laminate plate din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, cu o lățime >= 600 mm, simplu laminate la cald, în rulouri (cu excepția produselor din oțeluri cu siliciu numite «magnetice»)

7225 99

Produse laminate plate, din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, cu o lățime de minimum 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece, prelucrate (cu excepția produselor acoperite cu zinc și a produselor din oțeluri cu siliciu numite «magnetice»)

7226 91

Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, cu o lățime < 600 mm (cu excepția produselor din oțeluri silicioase numite «magnetice»)

7228 30

Bare și tije din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, simplu laminate, trase sau extrudate la cald [cu excepția produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silico-manganoase, a semifabricatelor, a produselor laminate plate și a barelor și tijelor laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine)]

7228 60

Bare și tije din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, obținute sau finisate la rece și prelucrate sau obținute la cald și prelucrate, nedenumite și necuprinse în altă parte [cu excepția produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silico-manganoase, a semifabricatelor, a produselor laminate plate și a barelor și tijelor laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine)]

7228 70

Profile din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, nedenumite și necuprinse în altă parte

7228 80

Bare și tije tubulare, pentru foraj, din oțeluri aliate sau nealiate

7229 90

Sârmă din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, în rulouri (cu excepția barelor și tijelor din oțeluri silico-manganoase)

7301 20

Profile din fier sau din oțel, obținute prin sudare

7304 24

Tuburi și țevi de cuvelaj sau de producție, fără sudură, de tipul celor utilizate pentru extracția petrolului sau a gazelor, din oțel inoxidabil

7305 39

Tuburi și țevi având secțiunea circulară și diametrul exterior de peste 406,4 mm, din fier sau din oțel, sudate (cu excepția produselor sudate longitudinal, a produselor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau de gaze sau de tipul celor utilizate pentru extracția petrolului sau a gazelor)

7306 50

Tuburi, țevi și profile tubulare, sudate, cu secțiunea circulară, din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile (cu excepția tuburilor și țevilor având secțiuni circulare interne și externe și diametrul extern de peste 406,4 mm și a tuburilor și țevilor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau de gaze, sau a tuburilor și țevilor de cuvelaj sau de producție de tipul celor utilizate pentru extracția petrolului sau a gazelor)

7307 22

Coturi, curbe și manșoane, filetate

7309 00

Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare pentru orice fel de substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate) din fontă, din fier sau din oțel, cu o capacitate peste 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic

7314 12

Pânze metalice continue sau fără sfârșit, pentru utilaje, din oțeluri inoxidabile

7318 24

Cuie spintecate, știfturi, piroane și pene, din fier sau din oțel

7320 20

Arcuri elicoidale, din fier sau din oțel (exceptând arcurile spirale plate, arcurile de ceasornicărie, arcurile pentru bețele sau mânerele de umbrelă sau parasolar și amortizoarele din secțiunea 17)

7322 90

Generatoare și distribuitoare de aer cald, inclusiv cele care pot funcționa și ca distribuitoare de aer rece sau de aer condiționat, cu încălzire neelectrică, prevăzute cu un ventilator sau cu o suflantă cu motor și părțile acestora, din fier sau din oțel

7324 29

Căzi de baie din tablă de oțel

7407 10

Bare, tije și profile din cupru rafinat

7408 11

Sârmă din cupru rafinat, a cărei dimensiune maximă a secțiunii transversale este mai mare de 6 mm

7408 19

Sârmă din cupru rafinat, a cărei dimensiune maximă a secțiunii transversale este mai mare de 6 mm

7409 11

Tablă și bandă din cupru rafinat, în rulouri, cu o grosime de peste 0,15 mm (altele decât tabla și banda expandată și benzile izolate electric)

7409 19

Tablă și bandă din cupru rafinat, altfel decât în rulouri, cu o grosime de peste 0,15 mm (altele decât tabla și banda expandată și benzile izolate electric)

7409 40

Tablă și bandă din aliaje pe bază de cupru-nichel (cupronichel) sau de cupru-nichel-zinc (alpaca), altfel decât în rulouri, cu o grosime de peste 0,15 mm (altele decât tabla și banda expandată și benzile izolate electric)

7411 29

Tuburi și țevi din aliaje de cupru [altele decât aliajele pe bază de cupru-zinc (alamă), de cupru-nichel (cupronichel) și de cupru-nichel-zinc (alpaca)]

7415 21

Șaibe și inele (inclusiv șaibe și inele elastice și inele de blocare), din cupru

7505 11

Bare, tije, profile și sârmă, din nichel nealiat, nedenumite în altă parte (cu excepția produselor izolate electric)

7505 21

Sârmă din nichel nealiat (cu excepția produselor izolate electric)

7506 10

Table, benzi și folii, din nichel nealiat (altele decât tabla și banda expandată)

7507 11

Tuburi și țevi din nichel nealiat

7508 90

Articole din nichel

7605 19

Sârmă din aluminiu nealiat, a cărei dimensiune maximă a secțiunii transversale este <= 7 mm (exceptând toroanele, cablurile, parâmele și celelalte articole de la poziția 7614 , sârma izolată electric și corzile pentru instrumente muzicale)

7605 29

Sârmă din aliaje de aluminiu, a cărei dimensiune maximă a secțiunii transversale este <= 7 mm (alta decât toroanele, cablurile, parâmele și celelalte articole de la poziția 7614 , sârma izolată electric și corzile pentru instrumente muzicale)

7606 92

Table și benzi din aliaje de aluminiu, cu o grosime > 0,2 mm (în alte forme decât pătrate sau dreptunghiulare)

7607 20

Folii și benzi subțiri din aluminiu, pe suport, cu o grosime (fără suport) <= 0,2 mm (exceptând foliile pentru presare de la poziția 3212 și foliile condiționate ca accesorii pentru pomul de Crăciun)

7611 00

Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din aluminiu, pentru orice substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate), cu o capacitate > 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic (cu excepția recipientelor special concepute sau echipate pentru unul sau mai multe moduri de transport)

7612 90

Rezervoare, butoaie, butii, bidoane, cutii și recipiente similare din aluminiu, inclusiv recipiente tubulare rigide, pentru orice substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate), cu o capacitate <= 300 l, nedenumite în altă parte

7613 00

Recipiente din aluminiu pentru gaze comprimate sau lichefiate

7616 10

Ținte, cuie, crampoane cu vârf (altele decât cele de la poziția 8305 ), șuruburi, buloane, piulițe, cârlige cu filet, nituri, cuie spintecate, știfturi, pene, șaibe și inele și articole similare

7804 11

Plăci, table, folii și benzi, din plumb; plăci, table, folii și benzi, din plumb; pulberi și fulgi (palete) din plumb – plăci, foi, benzi și folii cu o grosime de maximum 0,2 mm (fără a lua în considerare suportul)

7804 19

Plăci, table, folii și benzi, din plumb; pulberi și fulgi (paiete) din plumb – Plăci, foi, benzi și folii – Altele

7905 00

Plăci, foi, benzi și folii din zinc

8001 20

Aliaje de staniu sub formă brută

8003 00

Bare, tije, profile și sârmă din staniu

8007 00

Articole din staniu

8101 10

Pulberi de tungsten

8102 97

Deșeuri și resturi de molibden (altele decât cenușa și reziduurile care conțin molibden)

8105 90

Articole din cobalt

8109 31

Deșeuri și resturi de zirconiu - Cu un conținut, în greutate, mai mic de 1 parte hafniu la 500 de părți de zirconiu

8109 39

Deșeuri și resturi de zirconiu - Altele

8109 91

Articole din zirconiu - Cu un conținut, în greutate, mai mic de 1 parte hafniu la 500 de părți de zirconiu

8109 99

Articole din zirconiu – Altele

8202 20

Pânze de ferăstrău-bandă (ferăstrău-panglică), din metale comune

8207 60

Unelte pentru alezat sau broșat

8208 10

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice - pentru prelucrarea metalelor

8208 20

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice - pentru prelucrarea lemnului

8208 30

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice - utilizate de industria alimentară

8208 90

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice - altele

8301 20

Broaște de tipul celor utilizate pentru autovehicule, din metale comune

8301 70

Chei prezentate separat

8302 30

Alte decorațiuni, articole de feronerie și articole similare pentru autovehicule

8307 10

Tuburi flexibile din fier sau oțel, cu sau fără accesoriile acestora

8309 90

Dopuri (inclusiv dopurile cu filet și de turnare în pahare), capace, capsule pentru sticle, cepuri filetate, acoperitoare de cepuri, sigilii și alte accesorii pentru ambalaje, din metale comune (cu excepția dopurilor cu coroană)

8402 12

Cazane acvatubulare cu o producție orară de abur de maximum 45 de tone

8402 19

Alte cazane generatoare de vapori, inclusiv cazanele mixte

8402 20

Cazane numite «de apă supraîncălzită»

8402 90

Cazane generatoare de abur sau de alți vapori, altele decât cazanele pentru încălzire centrală destinate să producă în același timp apă caldă și abur de joasă presiune; Cazane numite «de apă supraîncălzită» - Părți

8404 10

Instalații auxiliare pentru cazanele de la pozițiile 8402 sau 8403 , de exemplu, economizoare, supraîncălzitoare, dispozitive de curățat funingine sau recuperatoare de gaz;

8404 20

Condensatoare pentru mașinile cu abur sau alți vapori

8404 90

Generatoare de gaz de aer sau generatoare de gaz de apă, cu sau fără epuratoarele lor; generatoare de acetilenă și generatoare similare de gaz, prin procedeul cu apă, cu sau fără epuratoarele lor - Părți

8405 90

Părți ale generatoarelor de gaz de aer sau ale generatoarelor de gaz de apă și ale generatoarelor de acetilenă sau ale generatoarelor similare de gaz, prin procedeul cu apă, nedenumite în altă parte

8406 90

Turbine cu vapori - Părți

8412 10

Motoare cu reacție, altele decât turboreactoarele

8412 21

Motoare – cu mișcare rectilinie (cilindri)

8412 29

Motoare hidraulice - Altele

8412 39

Motoare pneumatice - Altele

8414 90

Pompe de aer sau de vid, compresoare de aer sau de alte gaze și ventilatoare; hote aspirante de extracție sau de reciclare, cu ventilator încorporat, chiar filtrante; nișe de securitate biologică etanșe la gaz, echipate sau nu cu filtre - Părți

8415 83

Alte mașini și aparate pentru condiționarea aerului, care au ventilator cu motor și dispozitive proprii de modificare a temperaturii și umidității, inclusiv cele la care umiditatea nu poate fi reglată separat - fără dispozitiv de răcire

8416 10

Arzătoare care utilizează combustibili lichizi

8416 20

Arzătoare care utilizează combustibili solizi pulverizați sau gaze, inclusiv arzătoare mixte

8416 30

Focare automate, inclusiv antefocarele lor, grătarele lor mecanice, dispozitivele lor mecanice pentru evacuarea cenușii și dispozitivele similare (cu excepția arzătoarelor)

8416 90

Părți de arzătoare pentru alimentarea focarelor precum focarele automate, inclusiv antefocarele lor, grătarele lor mecanice, dispozitivele lor mecanice pentru evacuarea cenușii și dispozitivele similare

8417 20

Cuptoare de brutărie, patiserie sau pentru fabricarea biscuiților, neelectrice

8419 19

Încălzitoare de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare (cu excepția încălzitoarelor de apă cu încălzire instantanee și a cazanelor sau a încălzitoarelor de apă pentru încălzire centrală)

8420 99

Părți de calandre și laminoare, altele decât cele pentru metale sau sticlă și cilindri pentru aceste mașini - Altele

8421 19

Centrifuge, inclusiv uscătoare centrifugale - Altele

8421 91

Părți de centrifuge, inclusiv de uscătoare centrifugale

8424 89 40

Aparate mecanice pentru proiectat, dispersat sau pulverizat de tipul celor utilizate numai sau în principal pentru fabricarea circuitelor imprimate sau a ansamblelor de circuite imprimate

8424 90 20

Părți de aparate mecanice de la subpoziția 8424 89 40

8425 11

Palane, altele decât ascensoarele basculante sau mecanismele de ridicat de tipul utilizat la ridicarea vehiculelor, cu motor electric

8426 12

Portaluri mobile pe roți cu pneuri și cărucioare-călăreț

8426 99

Macarale derrick (biga); macarale, inclusiv macarale suspendate; cadre mobile cu mecanism de ridicare, macarale transtainer și cărucioare de sarcină echipate cu macara - Altele

8428 20

Elevatoare sau transportoare, pneumatice

8428 32

Alte elevatoare, transportoare sau conveioare, cu acțiune continuă, pentru mărfuri - Altele, cu cupe

8428 33

Alte elevatoare, transportoare sau conveioare, cu acțiune continuă, pentru mărfuri - Altele, cu bandă sau curea

8428 90

Alte mașini și utilaje

8429 19

Buldozere (inclusiv cu lamă orientabilă) - Altele

8429 59

Lopeți mecanice, excavatoare, încărcătoare și lopeți încărcătoare - altele - Altele

8430 10

Sonete pentru baterea pilonilor și mașini pentru extragerea pilonilor

8430 39

Haveze și mașini de săpat tuneluri sau galerii - Altele

8439 10

Mașini și aparate pentru fabricarea pastei din materiale fibroase celulozice

8439 30

Mașini și aparate pentru finisarea hârtiei sau cartonului

8440 90

Mașini și aparate pentru broșat sau legat cărți, inclusiv mașinile pentru cusut foi - Părți

8441 30

Mașini pentru fabricarea cutiilor, lăzilor, tuburilor de carton, bidoanelor sau ambalajelor similare, altfel decât prin mulare

8442 40

Părți ale acestor mașini, aparate sau echipamente

8443 13

Alte mașini și aparate de imprimat tip offset

8443 15

Mașini și aparate de imprimat tipografice, altele decât cele alimentate cu hîrtie în sul, cu excepția mașinilor și aparatelor flexografice

8443 16

Mașini și aparate de imprimat, flexografice

8443 17

Mașini și aparate de imprimat, heliografice

8443 91

Părți și accesorii ale mașinilor și aparatelor de imprimat utilizate la imprimarea cu ajutorul planșelor, cilindrilor și altor organe de imprimare de la poziția 8442

8444 00

Mașini pentru extrudarea, laminarea, texturarea sau tăierea materialelor textile sintetice sau artificiale

8448 11

Ratiere și mecanisme Jacquard; reductoare, perforatoare și copiatoare de unctu; mașini de șnuruit unctu după perforare

8448 19

Mașini și aparate auxiliare pentru mașinile de la pozițiile 8444 , 8445 , 8446 sau 8447 - Altele

8448 33

Fuse de filat și furcile de flaier, inele de filatură și cursori pentru mașinile cu inele

8448 42

Piepteni, cocleți și rame pentru cocleți

8448 49

Părți și accesorii ale războaielor de țesut sau ale dispozitivelor sau aparatelor lor auxiliare - Altele

8448 51

Platine, ace și alte articole care participă la formarea ochiurilor

8451 10

Mașini pentru curățirea uscată

8451 29

Mașini de uscat – Altele

8451 30

Mașini și prese de călcat, inclusive presele de fixare

8451 90

Mașini și aparate (altele decât cele de la poziția 8450 ) pentru spălarea, curățirea, stoarcerea, uscarea, călcarea, presarea (inclusiv presele de fixare), albirea, vopsirea, apretarea, finisarea, acoperirea sau impregnarea firelor, țesăturilor sau articolelor confecționate din materiale textile și mașini pentru acoperirea țesăturilor sau altor suporturi utilizate pentru fabricarea articolelor de acoperit podele cum este linoleumul; mașini pentru rularea, derularea, plierea, tăierea sau dantelarea țesăturilor - Părți

8453 10

Mașini și aparate pentru prepararea, tăbăcirea sau prelucrarea pieilor

8453 80

Alte mașini și utilaje

8453 90

Mașini și aparate pentru prepararea, tăbăcirea sau prelucrarea pieilor sau pentru fabricarea sau repararea încălțămintei sau altor obiecte din piele, altele decât mașinile de cusut - Părți

8454 10

Convertizoare

8459 10

Centrele de prelucrare glisante

8459 70

Alte mașini de filetat sau tarodat

8461 20

Șepinguri și mașini de mortezat, pentru prelucrarea metalelor, carburilor metalice sau metaloceramicelor

8461 30

Mașini de broșat, pentru prelucrarea metalelor, carburilor metalice sau metaloceramicelor

8461 40

Mașini de danturat, de rectificat sau de finisat angrenaje

8461 90

Mașini-unelte de rabotat, șepinguri, de mortezat, de broșat, de danturat și finisat angrenaje dințate, de debitat, de tăiat cu ferăstrăul, de secționat și alte mașini care acționează prin eliminarea metalului sau compușilor metaloceramici, nedenumite și necuprinse în altă parte - Altele

8465 20

Centre de prelucrare

8465 93

Mașini de șlefuit, de polizat sau de lustruit

8465 94

Mașini de curbat sau de asamblat

8466 10

Portscule și filiere cu declanșare automată

8466 91

Alte părți și accesorii destinate numai sau în principal mașinilor de la pozițiile 8456 -8465 , inclusiv portpiesele și portsculele, filierele cu declanșare automată, capetele divizoare și alte dispozitive speciale care se montează pe mașini; portscule destinate uneltelor sau sculelor manuale de orice tip - Pentru mașinile de la poziția 8464

8466 92

Alte părți și accesorii destinate numai sau în principal mașinilor de la pozițiile 8456 -8465 , inclusiv portpiesele și portsculele, filierele cu declanșare automată, capetele divizoare și alte dispozitive speciale care se montează pe mașini; portscule destinate uneltelor sau sculelor manuale de orice tip - Pentru mașinile de la poziția 8465

8472 10

Duplicatoare

8472 30

Mașini pentru trierea, plierea, punerea în plic sau pe bandă a corespondenței, mașini de deschis, de închis sau de ștampilat corespondența și mașini de aplicat sau de obliterat timbre

8473 21

Părți și accesorii ale mașinilor electronice de calculat de la subpozițiile 8470 10 , 8470 21 sau 8470 29

8474 10

Mașini și aparate pentru sortat, cernut, separat sau spălat

8474 39

Mașini și aparate pentru amestecat sau de malaxat - Altele

8474 80

Mașini și aparate pentru sortat, cernut, separat, spălat, concasat, măcinat, amestecat sau malaxat pământ, pietre, minereuri și alte substanțe minerale solide (inclusiv praf și pastă); mașini pentru aglomerat, format sau modelat combustibili minerali solizi, paste ceramice, ciment, ghips sau alte substanțe minerale sub formă de praf sau de pastă; mașini pentru fabricat forme de nisip pentru turnat - Alte mașini

8475 21

Mașini pentru fabricarea fibrelor optice și a eboșelor acestora

8475 29

Mașini pentru fabricarea sau prelucrarea la cald a sticlei sau a articolelor din sticlă - Altele

8475 90

Mașini pentru asamblarea lămpilor, tuburilor sau becurilor electrice sau electronice sau a becurilor pentru flashuri (blitz), care conțin un înveliș de sticlă; mașini pentru fabricarea sau prelucrarea la cald a sticlei sau a articolelor din sticlă - Altele

8477 40

Mașini pentru formare sub vid și alte mașini pentru termoformare

8477 51

Pentru formarea sau reșaparea anvelopelor pneumatice sau pentru formarea sau modelarea camerelor de aer

8479 10

Mașini și aparate pentru lucrări publice, construcții sau activități similare

8479 30

Prese pentru fabricarea panourilor din particule sau din fibre de lemn sau din alte materiale lemnoase și alte mașini și aparate pentru prelucrarea lemnului sau a plutei

8479 50

Roboți industriali nedenumiți și necuprinși în altă parte

8479 90

Mașini și aparate mecanice cu funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte în capitolul 84 - Părți

8480 20

Plăci de bază pentru forme

8480 30

Modele pentru forme

8480 60

Forme pentru materiale minerale

8481 10

Valve reductoare de presiune

8481 20

Valve pentru transmisiile oleohidraulice sau pneumatice

8481 40

Supape (valve) de preaplin sau de siguranță

8482 20

Rulmenți cu role conice, inclusiv subansamblurile de conuri și role conice

8482 91

Bile, galeți, role și ace

8482 99

Alte părți

8484 10

Garnituri de etanșare și articole similare din foi de metal combinate cu alte materiale sau din două sau mai multe straturi de metal

8484 20

Garnituri pentru etanșări mecanice

8484 90

Garnituri de etanșare și articole similare din foi de metal combinate cu alte materiale sau din două sau mai multe straturi de metal; seturi sau sortimente de garnituri de etanșare și similare de compoziții diferite prezentate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; garnituri mecanice - Altele

8501 33

Alte motoare de curent continuu; generatoare de curent continuu, altele decât generatoarele fotovoltaice – cu o putere de peste 75 kW, dar de maximum 375 kW

8501 62

Generatoare de curent alternativ (alternatoare), altele decât generatoarele fotovoltaice cu o putere de peste 75 kVA, dar de maximum 375 kVA

8501 63

Generatoare de curent alternativ (alternatoare), altele decât generatoarele fotovoltaice cu o putere de peste 375 kVA, dar de maximum 750 kVA

8501 64

Generatoare de curent alternativ (alternatoare), altele decât generatoarele fotovoltaice cu o putere de peste 750 kVA

8502 31

Grupuri electrogene pentru energie eoliană

8502 39

Alte grupuri electrogene - Altele

8502 40

Convertizoare rotative electrice

8504 33

Transformatoare cu o putere de peste 16 kVA, dar de maximum 500 kVA

8504 34

Transformatoare cu o putere de peste 500 kVA

8505 20

Cuplaje, ambreiaje, schimbătoare de viteză și frâne electromagnetice

8506 90

Pile galvanice și baterii primare - Părți

8507 30

Acumulatoare electrice, inclusiv separatoarele lor, chiar de formă pătrată sau dreptunghiulară - Cu nichel-cadmiu

8514 31

Cuptoare cu fascicule de electroni

8525 50

Aparate de emisie

8530 90

Aparate electrice de semnalizare (altele decât cele pentru transmiterea de mesaje), de securitate, de control sau de comandă pentru căile ferate sau similare, pentru căile rutiere, fluviale, aeriene sau locuri de parcare, instalații portuare sau aeroporturi (altele decât cele de la poziția 8608 ) - Părți

8532 10

Condensatoare fixe destinate rețelelor electrice de 50/60 Hz, cu o putere reactivă de minimum 0,5 kvar (condensatoare de putere)

8533 29

Alte rezistoare ficse - Altele

8535 30

Separatoare și întrerupătoare

8535 90

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, siguranțe, eclatoare pentru paratrăsnete, limitatoare de tensiune, regulatoare de undă, prize de curent și alți conectori, cutii de joncțiune sau doze de legătură), pentru o tensiune de peste 1 000  V - Altele

8539 41

Lămpi cu arc

8540 20

Tuburi pentru camere de televiziune; tuburi convertizoare sau intensificatoare de imagini; alte tuburi cu fotocatod

8540 60

Alte tuburi catodice

8540 79

Tuburi cu microunde (de exemplu, magnetroane, clistroane, tuburi cu unde progresive, carcinotroane), cu excepția tuburilor comandate prin grilă - Altele

8540 81

Tuburi și valve electronice de recepție sau de amplificare

8540 89

Alte lămpi, tuburi și valve - Altele

8540 91

Părți ale tuburilor catodice

8540 99

Alte părți

8543 10

Acceleratoare de particule

8547 90

Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conținând piese simple metalice de asamblare (de exemplu, dulii cu filet), încorporate în masă, pentru mașini, aparate sau instalații electrice, altele decât izolatorii de la poziția 8546 ; tuburile izolatoare și piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior - Altele

8602 90

Alte locomotive și locotractoare (cu excepția celor cu sursă exterioară de electricitate sau cu acumulatoare electrice și a locomotivelor diesel-electrice)

8604 00

Vehicule pentru întreținere sau pentru servicii de cale ferată sau similare, chiar autopropulsate (de exemplu, vagoane-atelier, vagoane-macara, vagoane echipate pentru completarea balastului, mașini de aliniat șinele pentru calea ferată, vagoane de probă și drezine)

8606 92

Alte vagoane pentru transportul mărfurilor pe calea ferată sau căi similare, fără autopropulsie - Deschise, cu lateralele nedetașabile, cu o înălțime de peste 60 cm

8701 21

Tractoare rutiere pentru semiremorci - având doar motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel)

8701 22

Tractoare rutiere pentru semiremorci - având, pentru propulsie, atât un motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cât și un motor electric

8701 23

Tractoare rutiere pentru semiremorci - având, pentru propulsie, atât un motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cât și un motor electric

8701 24

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având, pentru propulsie, numai cu motor electric

8701 30

Tractoare cu șenile (cu excepția celor cu conducător pedestru)

8704 10

Autobasculante concepute pentru a fi utilizate în afara drumurilor publice

8704 22

Alte autovehicule pentru transportul mărfurilor – cu o greutate în sarcină maximă de peste 5 tone, dar de maximum 20 de tone

8704 32

Alte autovehicule pentru transportul mărfurilor – cu o greutate în sarcină maximă de peste 5 tone

8705 20

Macarale mobile derrick pentru sondare sau forare

8705 30

Autovehicule pentru stingerea incendiilor

8705 90

Autovehicule pentru utilizări speciale, altele decât cele proiectate în principal pentru transportul de persoane sau de mărfuri (de exemplu, pentru depanare, automacarale, pentru stingerea incendiilor, autobetoniere, pentru curățarea străzilor, pentru împrăștiat materiale, autoateliere, unități radiologice auto) - Altele

8709 90

Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanțe scurte; cărucioare de tractare de tipul celor utilizate în gări; părți ale acestora - Părți

8716 20

Remorci și semiremorci autoîncărcătoare sau autodescărcătoare, pentru utilizări agricole

8716 39

Alte remorci și semiremorci pentru transportul mărfurilor - Altele

9010 10

Aparate și echipamente pentru developarea automată a peliculelor fotografice, a filmelor cinematografice sau a hârtiei fotografice în role sau pentru expunerea automată a peliculei developate pe role de hârtie fotografică

9015 40

Instrumente și aparate de fotogrametrie

9015 80

Alte instrumente și aparate

9015 90

Instrumente și aparate de geodezie, de topografie, de arpentaj, de nivelmetrie, de fotogrametrie, de hidrografie, de oceanografie, de hidrologie, de meteorologie sau de geofizică, cu excepția busolelor; telemetre - Părți și accesorii

9029 10

Contoare de turații sau de producție, pentru taximetre, de kilometraj, podometre și contoare similare

9031 20

Bancuri de probă

9032 81

Alte aparate pentru control și reglare automată și aparate hidraulice și pneumatice - Altele

9401 10

Scaune pentru vehicule aeriene

9401 20

Scaune pentru automobile

9403 30

Mobilier din lemn de tipul celui utilizat în birouri

9406 10

Construcții prefabricate din lemn

9406 90

Construcții prefabricate, chiar complete sau asamblate - Altele

9606 30

Forme pentru nasturi și alte părți de nasturi; eboșe de nasturi

9608 91

Penițe de scris și vârfuri pentru penițe

9612 20

Din fibre sintetice sau artificiale, cu o lățime sub 30 mm, introduse în carcase de plastic sau metal, de tipul celor folosite la mașini de scris automate, echipamente de prelucrare automată a datelor și alte mașini


ANEXA VIII

La Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se adaugă următoarea anexă:

„ANEXA XXVIII

Prețurile menționate la articolul 3n alineatul (6) litera (a)

[tabel cu codurile NC ale produselor și prețurile corespunzătoare, astfel cum au fost convenite de Coaliția pentru plafonarea prețurilor]


ANEXA IX

La Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se adaugă următoarea anexă:

„ANEXA XXIX

Lista proiectelor menționate la articolul 3n alineatul (6) litera (c)

Obiectul derogării

Data aplicării

Data expirării

Transportul cu vaporul în Japonia de țiței încadrat la codul NC 2709 00 , amestecat cu condensat, provenind din proiectul Sakhalin-2 (Сахалин-2), situat în Rusia, precum și asistența tehnică, serviciile de brokeraj, finanțarea sau asistența financiară în legătură cu un astfel de transport.

5 decembrie 2022

5 iunie 2023