|
24.5.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 145/1 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/803 AL COMISIEI
din 16 februarie 2022
de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului prin specificarea normelor procedurale pentru exercitarea competenței de a impune amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe cu privire la furnizorii de servicii de raportare a datelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 38k alineatul (10),
întrucât:
|
(1) |
Având în vedere dimensiunea transfrontalieră a prelucrării datelor de piață, calitatea datelor și necesitatea de a realiza economii de scară și de a evita impactul negativ al eventualelor divergențe atât asupra calității datelor, cât și asupra sarcinii furnizorilor de servicii de raportare a datelor, Regulamentul (UE) 2019/2175 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a transferat competențele de autorizare și de supraveghere în ceea ce privește activitățile furnizorilor de servicii de raportare a datelor în cadrul Uniunii către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). |
|
(2) |
Este oportun să se precizeze normele procedurale pentru exercitarea de către ESMA a competenței de a impune amenzi și penalități cu titlu cominatoriu furnizorilor de servicii de raportare a datelor aflați în sfera supravegherii sale. În special, Regulamentul (UE) nr. 600/2014 prevede că aceste norme procedurale ar trebui să includă dispoziții privind dreptul la apărare, colectarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu, precum și dispoziții privind termenele de prescripție pentru impunerea și executarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu. |
|
(3) |
Atunci când constată că există indicii importante privind posibila existență a unor fapte care pot constitui una sau mai multe încălcări ale cerințelor aplicabile furnizorilor de servicii de raportare a datelor, ESMA numește un agent de investigații independent din cadrul său pentru a cerceta chestiunea respectivă. După încheierea investigației, agentul de investigații îi oferă persoanei care face obiectul investigației posibilitatea de a fi audiată. Aceasta înseamnă că persoana în cauză ar trebui să aibă dreptul de a formula observații în scris într-un termen rezonabil de cel puțin patru săptămâni, înainte ca agentul de investigații să transmită ESMA constatările sale. Persoanei care face obiectul investigației ar trebui să i se permită să fie asistată de un consilier ales de aceasta. Agentul de investigații ar trebui să analizeze dacă este necesar ca, în urma observațiilor transmise de persoana care face obiectul investigației, să modifice raportul de constatare înainte de a-l transmite ESMA. |
|
(4) |
ESMA ar trebui să evalueze caracterul complet al dosarului transmis de agentul de investigații pe baza unei liste de documente. Pentru a asigura faptul că persoana care face obiectul investigației este în măsură să își pregătească în mod adecvat apărarea, înainte de a adopta o decizie finală cu privire la aplicarea de amenzi sau de măsuri de supraveghere, ESMA ar trebui să se asigure că persoanei respective i se oferă posibilitatea de a prezenta observații scrise suplimentare. |
|
(5) |
Pentru a se asigura că persoanele cooperează în contextul unei investigații, ESMA ar trebui să poată lua anumite măsuri coercitive. În cazul în care a luat o decizie prin care impune unei persoane să pună capăt unei încălcări sau i-a solicitat acesteia să furnizeze informații complete ori să prezinte evidențe, date, proceduri sau orice alt material în integralitatea sa ori în cazul în care a luat decizia de a efectua o inspecție la fața locului, ESMA poate impune penalități cu titlu cominatoriu pentru a obliga persoana care face obiectul investigației să respecte decizia luată. Înainte de a impune penalități cu titlu cominatoriu, ESMA ar trebui să ofere persoanei respective posibilitatea de a prezenta observații scrise. |
|
(6) |
Dreptul la apărare ar trebui pus în balanță cu necesitatea, în circumstanțe specifice, a unei acțiuni urgente din partea ESMA. În cazul în care se justifică o acțiune urgentă în temeiul articolului 38l din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, dreptul la apărare al persoanei care face obiectul investigației nu ar trebui să constituie un obstacol în calea adoptării de către ESMA a unor măsuri urgente. În acest caz, pentru a împiedica aducerea unor prejudicii grave și iminente sistemului financiar, ESMA poate adopta o decizie provizorie fără a oferi persoanei care face obiectul investigației ocazia de a prezenta observații. ESMA ar trebui să ofere persoanei care face obiectul investigației posibilitatea de a fi audiată cât mai curând posibil după adoptarea deciziei provizorii și înainte de adoptarea unei decizii de confirmare. Cu toate acestea, procedura ar trebui să acorde persoanei care face obiectul investigației dreptul de a fi audiată în prealabil de agentul de investigații. |
|
(7) |
Dosarele întocmite de ESMA și de agentul de investigații conțin informații care sunt indispensabile pentru ca persoana în cauză să se poată pregăti pentru procedurile judiciare sau administrative. După ce o persoană care face obiectul investigației a primit notificarea raportului de constatare fie din partea agentului de investigații, fie din partea ESMA, persoana respectivă ar trebui să aibă dreptul de a avea acces la dosar, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele de afaceri. Utilizarea documentelor din dosar la care s-a obținut acces ar trebui să fie permisă numai în cadrul procedurilor judiciare sau administrative referitoare la încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014. |
|
(8) |
Atât competența de a impune amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, cât și competența de a le executa ar trebui să facă obiectul unui termen de prescripție. Din motive de consecvență, termenele de prescripție pentru impunerea și executarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu ar trebui să țină seama de legislația existentă a Uniunii care se aplică în cazul impunerii de sancțiuni entităților supravegheate și al executării acestor sancțiuni și de experiența ESMA referitoare la aplicarea acestei legislații. |
|
(9) |
Pentru a asigura păstrarea în siguranță a amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu colectate, ESMA ar trebui să le depună în conturi purtătoare de dobândă deschise exclusiv în scopul colectării unor amenzi unice sau a unor penalități cu titlu cominatoriu care vizează încetarea unei încălcări unice. Din motive de prudență bugetară, ESMA ar trebui să transfere sumele către Comisie numai după ce deciziile au devenit definitive ca urmare a epuizării căilor de atac sau a expirării termenului de exercitare a unei căi de atac. |
|
(10) |
Pentru a asigura buna funcționare a noului cadru de supraveghere pentru furnizorii de servicii de raportare a datelor, astfel cum a fost prevăzut la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2019/2175, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare de urgență, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Definiție
În sensul prezentului regulament, „furnizor de servicii de raportare a datelor” înseamnă un mecanism de publicare aprobat sau un mecanism de raportare aprobat, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 34, respectiv la articolul 2 alineatul (1) punctul 36 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
Articolul 2
Norme procedurale aplicabile procedurilor în fața agentului de investigații referitoare la încălcări
(1) După finalizarea unei investigații referitoare la posibile încălcări ale cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și înainte de a transmite dosarul către ESMA, agentul de investigații menționat la articolul 38k alineatul (1) din regulamentul respectiv informează în scris persoana care face obiectul investigației cu privire la constatările sale și îi oferă acesteia posibilitatea de a prezenta observații scrise în temeiul alineatului (3). Raportul de constatare prezintă faptele care pot constitui una sau mai multe încălcări ale cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, inclusiv o evaluare a naturii și a gravității încălcărilor respective, ținând seama de criteriile prevăzute la articolul 38g alineatul (2) din regulamentul respectiv.
(2) Raportul de constatare stabilește un termen-limită rezonabil în care persoana care face obiectul investigației poate formula observații scrise. În cazul altor investigații decât cele menționate la articolul 5, acest termen este de cel puțin patru săptămâni. Agentul de investigații nu este obligat să țină seama de observațiile scrise primite după expirarea termenului-limită respectiv.
(3) Persoana care face obiectul investigației poate include în observațiile sale scrise toate faptele pe care le consideră relevante pentru apărarea sa și, dacă este posibil, anexează documente care servesc drept elemente de probă pentru faptele expuse. Persoana care face obiectul investigației poate propune ca agentul de investigații să audieze alte persoane care pot corobora faptele pe care le-a expus în observațiile sale.
(4) Agentul de investigații poate invita o persoană care face obiectul investigației și căreia i s-a transmis un raport de constatare să ia parte la o audiere. Persoanele care fac obiectul investigației pot fi asistate de un consilier ales de acestea. Audierile nu sunt publice.
Articolul 3
Norme procedurale aplicabile procedurilor în fața ESMA referitoare la încălcări legate de amenzi și măsuri de supraveghere
(1) Dosarul complet care trebuie transmis ESMA de agentul de investigații trebuie să includă următoarele documente:
|
(a) |
raportul de constatare și o copie a acestuia adresate persoanei care face obiectul investigației; |
|
(b) |
o copie a observațiilor formulate în scris de persoana care face obiectul investigației; |
|
(c) |
procesele-verbale ale tuturor audierilor. |
(2) În cazul în care un dosar este incomplet, ESMA adresează agentului de investigații o cerere motivată de depunere a unor documente suplimentare.
(3) În cazul în care consideră că faptele descrise în raportul de constatare al agentului de investigații nu constituie încălcări ale cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, ESMA decide închiderea cazului și notifică această decizie persoanei care face obiectul investigației.
(4) În cazul în care nu este de acord cu constatările agentului de investigație, ESMA transmite un nou raport de constatare persoanei care face obiectul investigației. Raportul de constatare respectiv stabilește un termen-limită de cel puțin patru săptămâni în care persoana care face obiectul investigației poate formula observații scrise. ESMA nu este obligată să ia în considerare observațiile scrise primite după expirarea termenului-limită respectiv în contextul adoptării unei decizii privind existența unei încălcări, privind adoptarea de măsuri de supraveghere și privind impunerea unei amenzi în conformitate cu articolele 38g și 38h din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
(5) În cazul în care este de acord cu toate constatările agentului de investigații sau cu o parte dintre ele, ESMA informează persoana care face obiectul investigației cu privire la acest lucru. Comunicarea stabilește un termen de cel puțin două săptămâni în cazul în care ESMA este de acord cu toate constatările și de cel puțin patru săptămâni în cazul în care ESMA nu este de acord cu toate constatările, termen în care persoana care face obiectul investigației poate prezenta observații în scris. ESMA nu este obligată să ia în considerare observațiile scrise primite după expirarea termenului-limită respectiv în contextul adoptării unei decizii privind existența unei încălcări, privind adoptarea de măsuri de supraveghere și privind impunerea unei amenzi în conformitate cu articolele 38g și 38h din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
(6) ESMA poate să invite persoana care face obiectul investigației și căreia i s-a transmis un raport de constatare să ia parte la o audiere. Persoana care face obiectul investigației poate fi asistată de un consilier ales de aceasta. Audierile nu sunt publice.
(7) În cazul în care decide că o persoană care face obiectul investigației a săvârșit una sau mai multe dintre încălcările menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și adoptă o decizie de impunere a unei amenzi în conformitate cu articolul 38h din regulamentul respectiv, ESMA notifică imediat decizia respectivă persoanei care face obiectul investigației.
Articolul 4
Norme procedurale aplicabile procedurilor în fața ESMA referitoare la încălcări legate de penalitățile cu titlu cominatoriu
(1) Înainte de adoptarea unei decizii de impunere a unei penalități cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 38i din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, ESMA transmite un raport de constatare persoanei care face obiectul procedurilor, în care precizează motivele impunerii unei penalități cu titlu cominatoriu și cuantumul acestei penalități pentru fiecare zi de neconformare. Raportul de constatare stabilește un termen-limită de cel puțin patru săptămâni în care persoana care face obiectul procedurilor poate formula observații scrise. ESMA nu este obligată să ia în considerare, pentru luarea deciziei privind penalitățile cu titlu cominatoriu, observațiile scrise primite după expirarea acestui termen.
(2) Din momentul în care furnizorul de servicii de raportare a datelor sau persoana care face obiectul procedurilor s-a conformat deciziei relevante menționate la articolul 38i alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, nu se mai impune o penalitate cu titlu cominatoriu.
(3) O decizie menționată la articolul 38i alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 indică temeiul juridic și motivele care stau la baza deciziei, cuantumul și data de începere a penalității cu titlu cominatoriu.
(4) ESMA poate să invite persoana care face obiectul procedurilor să ia parte la o audiere. Persoana care face obiectul procedurilor poate fi asistată de un consilier ales de aceasta. Audierile nu sunt publice.
Articolul 5
Norme procedurale aplicabile deciziilor provizorii de impunere a unor măsuri de supraveghere
(1) Prin derogare de la articolul 3 alineatele (4), (5) și (6) și de la articolul 4 alineatele (1) și (4), procedura prevăzută la prezentul articol se aplică în cazul în care ESMA adoptă decizii provizorii în temeiul articolului 38l alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
(2) În cazul în care decide că o persoană care face obiectul investigației a săvârșit una sau mai multe încălcări ale cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și adoptă o decizie provizorie de impunere a unor măsuri de supraveghere în conformitate cu articolul 38g din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, ESMA notifică imediat decizia respectivă persoanei care face obiectul deciziei provizorii.
ESMA stabilește un termen-limită de cel puțin patru săptămâni în care persoana care face obiectul deciziei provizorii poate să formuleze observații scrise cu privire la decizia respectivă. ESMA nu este obligată să ia în considerare observațiile scrise primite după expirarea termenului respectiv.
În cazul în care i se solicită acest lucru, ESMA îi acordă persoanei care face obiectul deciziei provizorii acces la dosar. Documentele din dosar la care s-a obținut acces se utilizează numai în scopul procedurilor judiciare sau administrative referitoare la aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014.
ESMA poate să invite persoana care face obiectul deciziei provizorii să ia parte la o audiere. Persoanele care fac obiectul deciziei provizorii pot fi asistate de un consilier ales de acestea. Audierile nu sunt publice.
(3) ESMA ia o decizie finală cât mai curând posibil după adoptarea deciziei provizorii.
În cazul în care, după audierea persoanei care face obiectul deciziei provizorii, ESMA consideră că persoana care face obiectul deciziei provizorii a săvârșit o încălcare a dispozițiilor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, ESMA adoptă o decizie de confirmare prin care impune una sau mai multe măsuri de supraveghere prevăzute la articolul 38g din Regulamentul (UE) nr. 600/2014. ESMA notifică imediat această decizie persoanelor care fac obiectul deciziei provizorii.
(4) În cazul în care ESMA adoptă o decizie finală care nu confirmă decizia provizorie, se consideră că decizia provizorie este abrogată.
Articolul 6
Accesul la dosar și utilizarea documentelor
(1) Dacă i se solicită acest lucru, ESMA permite accesul la dosar al persoanei care face obiectul investigației căreia agentul de investigații sau ESMA i-a transmis un raport de constatare. Accesul se acordă după notificarea raportului de constatare.
(2) Documentele din dosar la care s-a obținut acces sunt utilizate de persoana la care se face referire la alineatul (1) numai în scopul procedurilor judiciare sau administrative referitoare la aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014.
Articolul 7
Termene de prescripție pentru impunerea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu
(1) Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu impuse furnizorilor de servicii de raportare a datelor și altor persoane care fac obiectul investigației sunt supuse unui termen de prescripție de cinci ani.
(2) Termenul de prescripție menționat la alineatul (1) începe să curgă în ziua următoare celei în care a fost săvârșită încălcarea. În cazul unor încălcări continue sau repetate, termenul de prescripție respectiv începe să curgă din ziua în care încetează încălcarea.
(3) Orice acțiune întreprinsă de ESMA sau de autoritatea națională competentă care acționează la cererea ESMA în conformitate cu articolul 38o din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 în scopul investigației sau al procedurilor referitoare la o încălcare a cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 întrerupe termenul de prescripție pentru impunerea de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu. Respectivul termen de prescripție se întrerupe de la data la care acțiunea este notificată furnizorului de servicii de raportare a datelor sau persoanei care face obiectul investigației referitoare la o încălcare a cerințelor menționate la articolul 38g alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
(4) După fiecare întrerupere menționată la alineatul (3), termenul de prescripție se reia de la zero. Termenul de prescripție expiră cel târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție s-a încheiat fără ca ESMA să fi impus o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu. Acest termen se prelungește cu intervalul de timp în care a fost suspendat termenul de prescripție în temeiul alineatului (5).
(5) Termenul de prescripție pentru impunerea de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu se suspendă pe perioada în care decizia ESMA face obiectul unor proceduri pendinte în fața comisiei de apel menționate la articolul 60 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3) sau face obiectul unui control judiciar din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 38m din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
Articolul 8
Termenele de prescripție pentru executarea sancțiunilor
(1) Competența ESMA de a executa deciziile adoptate în temeiul articolelor 38h și 38i din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 este supusă unui termen de prescripție de cinci ani.
(2) Termenul de prescripție menționat la alineatul (1) se calculează începând cu ziua următoare celei în care decizia devine definitivă.
(3) Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor este întrerupt de:
|
(a) |
o notificare transmisă de ESMA persoanei care face obiectul procedurilor cu privire la o decizie prin care se modifică cuantumul inițial al amenzii sau al penalității cu titlu cominatoriu; |
|
(b) |
orice măsură luată de ESMA sau de o autoritate națională competentă acționând la solicitarea ESMA în conformitate cu articolul 38o din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, care are drept scop executarea plății sau a termenilor și condițiilor de plată aferente amenzii sau penalității cu titlu cominatoriu. |
(4) După fiecare întrerupere menționată la alineatul (3), termenul de prescripție se reia de la zero.
(5) Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se suspendă pe perioada în care:
|
(a) |
se acordă timp pentru efectuarea plății; |
|
(b) |
se suspendă executarea plății în temeiul unei decizii pendinte a comisiei de apel a ESMA, în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și al unui control judiciar din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 38m din Regulamentul (UE) nr. 600/2014. |
Articolul 9
Colectarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu
(1) Cuantumurile amenzilor și ale penalităților cu titlu cominatoriu colectate de ESMA se depun într-un cont purtător de dobândă deschis de ESMA până la data la care acestea capătă un caracter definitiv. În cazul în care colectează în paralel mai multe amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, ESMA se asigură că acestea sunt depuse în conturi sau subconturi diferite. Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu plătite nu se înscriu în bugetul ESMA și nu se înregistrează drept sume bugetare.
(2) După ce a stabilit că amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu au căpătat un caracter definitiv în urma epuizării tuturor căilor de atac posibile, ESMA transferă Comisiei cuantumurile respective și dobânzile potențiale acumulate. Cuantumurile respective se înscriu apoi în bugetul Uniunii la categoria Venituri.
(3) ESMA raportează periodic Comisiei cu privire la cuantumul amenzilor și al penalităților cu titlu cominatoriu impuse, precum și cu privire la statutul acestora.
Articolul 10
Intrare în vigoare și data aplicării
Prezentul regulament intră în vigoare și se aplică în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 februarie 2022.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 173, 12.6.2014, p. 84.
(2) Regulamentul (UE) 2019/2175 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), a Regulamentului (UE) nr. 1094/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de asigurări și Pensii Ocupaționale), a Regulamentului (UE) nr. 1095/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) 2016/1011 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și a Regulamentului (UE) 2015/847 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri (JO L 334, 27.12.2019, p. 1).
(3) Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).