20.5.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 141/13


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/790 AL COMISIEI

din 19 mai 2022

de rectificare a anumitor versiuni lingvistice ale Regulamentului (UE) nr. 965/2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului (1), în special articolul 31,

întrucât:

(1)

În urma adoptării Regulamentului (UE) 2016/1199 al Comisiei (2), a fost detectată o eroare în versiunile în limbile cehă și suedeză ale punctului 1 litera (b) din anexa la regulamentul respectiv. Acest punct, care stabilește definiția termenului „operațiune deasupra mării”, a înlocuit punctul 86 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (3). Eroarea afectează fondul dispoziției respective.

(2)

Prin urmare, versiunile în limbile cehă și suedeză ale Regulamentului (UE) nr. 965/2012 trebuie să fie rectificate în consecință. Celelalte versiuni lingvistice nu sunt afectate.

(3)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(nu privește versiunea în limba română)

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 mai 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 212, 22.8.2018, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2016/1199 al Comisiei din 22 iulie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 965/2012 în ceea ce privește aprobarea operațională a navigației bazate pe performanțe, certificarea și supravegherea furnizorilor de servicii de date și operațiunile deasupra mării cu elicoptere, precum și de rectificare a regulamentului respectiv (JO L 198, 23.7.2016, p. 13).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei din 5 octombrie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 296, 25.10.2012, p. 1).