6.4.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 107/18


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/545 AL COMISIEI

din 26 ianuarie 2022

de completare a Regulamentului (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unor norme detaliate privind procedurile specifice de încercare și cerințele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele și pentru omologarea de tip a acestor sisteme ca unități tehnice separate și de modificare a anexei II la regulamentul menționat

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 și (CE) nr. 661/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010, (UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr. 1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr. 65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr. 1230/2012 și (UE) 2015/166 ale Comisiei (1), în special articolul 4 alineatul (6) și articolul 6 alineatul (6),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2019/2144 stabilește o obligație generală pentru autovehicule de a fi echipate cu anumite sisteme avansate pentru vehicule. Anexa II la regulamentul respectiv trebuie să enumere cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivele lor de înregistrare a datelor privind evenimentele și pentru omologarea de tip a acestor sisteme ca unități tehnice separate. Este necesar ca cerințele respective să fie completate prin stabilirea unor norme armonizate detaliate privind procedurile specifice de încercare și cerințele tehnice pentru o astfel de omologare de tip.

(2)

Cerințele tehnice și procedurile de încercare prevăzute în prezentul regulament se aplică autovehiculelor din categoriile M1 și N1, în conformitate cu datele aplicabile pentru refuzul acordării omologării UE de tip în ceea ce privește categoriile de vehicule prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2144.

(3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (13) din Regulamentul (UE) 2019/2144, dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele este un sistem al cărui unic scop este de a înregistra și stoca parametrii critici legați de accident, precum și informațiile disponibile cu puțin timp înainte de o coliziune, în timpul acesteia și imediat după aceasta cu scopul de a obține date mai exacte și mai aprofundate privind accidentele, care să permită statelor membre să efectueze analize de siguranță rutieră și să evalueze eficacitatea măsurilor specifice.

(4)

Procedurile de încercare și cerințele tehnice detaliate pentru omologarea de tip a tipurilor de vehicule în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele fac obiectul dispozițiilor Regulamentului ONU nr. 160 (2). Prin urmare, regulamentul ONU respectiv trebuie adăugat pe lista cerințelor aplicabile menționate la articolul 4 alineatul (5) și la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/2144.

(5)

Regulamentul ONU nr. 160 include cerințele privind elementele de date pe care trebuie să le înregistreze dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele, formatul acestor date, cerințele pentru captarea, înregistrarea și stocarea la bord a datelor, precum și cerințele privind efectuarea încercărilor de impact și capacitatea de supraviețuire în cadrul încercărilor de impact.

(6)

Toate cerințele tehnice prevăzute în seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160 (3) se aplică de la datele specificate în anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144, fără a aduce atingere obligațiilor internaționale ale Uniunii.

(7)

În scopul de a garanta faptul că producătorii de vehicule iau măsuri adecvate pentru a asigura protecția datelor dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele împotriva manipulării, precum și disponibilitatea datelor dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele prin intermediul interfeței standardizate și în scopul de a permite anonimizarea datelor respective, cerințele respective trebuie completate cu cerințe suplimentare privind extragerea datelor, protecția vieții private și securitatea datelor.

(8)

Pentru a se asigura faptul că datele înregistrate de dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele rămân anonimizate, producătorii trebuie să fie obligați să ia măsurile adecvate pentru a preveni raportarea sau extragerea datelor respective împreună cu orice informații referitoare la o persoană fizică.

(9)

Până la instituirea unor protocoale de comunicare standardizate pentru accesarea și extragerea datelor referitoare la evenimente, prin intermediul unui act delegat al Comisiei, producătorii de vehicule trebuie să furnizeze părților relevante informații cu privire la modul de accesare, extragere și interpretare a datelor din dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.

(10)

Starea de funcționare corectă a dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și funcționalitatea sa corectă și integritatea software-ului acestuia trebuie verificate prin inspecții tehnice periodice ale vehiculelor.

(11)

Tabelul care conține lista cerințelor din anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144 nu include nicio trimitere la actele de reglementare în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele. Prin urmare, este necesar să se introducă în anexa respectivă o trimitere la prezentul regulament și la Regulamentul ONU nr. 160.

(12)

Lista regulamentelor ONU menționate la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/2144, cuprinsă în anexa I la regulamentul respectiv, trebuie modificată pentru a include o trimitere la seria 01 de amendamente la regulamentul ONU nr. 160.

(13)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/2144 trebuie să fie modificat în consecință.

(14)

Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, deoarece aceste dispoziții stabilesc norme privind cerințele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul lor de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și pentru omologarea de tip a dispozitivelor de înregistrare a datelor privind evenimentele ca unități tehnice separate. Ca urmare a normelor prevăzute în prezentul regulament, este necesar să se adauge, în anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144, trimiterea la prezentul regulament, la Regulamentul ONU nr. 160 și la seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160. Prin urmare, este oportun ca aceste dispoziții să fie prevăzute într-un regulament delegat unic.

(15)

Întrucât cerințele Regulamentului (UE) 2019/2144 în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele pentru vehiculele din categoriile M1 și N1 urmează să se aplice de la 6 iulie 2022, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Regulamentul se aplică categoriilor de vehicule M1 și N1, astfel cum sunt definite la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

Articolul 2

Cerințe tehnice aplicabile

(1)   Dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele al unui vehicul trebuie să respecte cerințele tehnice stabilite:

(a)

în Regulamentul ONU nr. 160; și

(b)

la articolele 3, 4 și 5 din prezentul regulament.

(2)   Omologarea de tip a unui dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele ca unitate tehnică separată poate fi acordată cu condiția ca unitatea tehnică separată să respecte aceleași cerințe ca cele prevăzute la punctul 5.3 (paragraful introductiv) și la punctele 5.3.3, 5.3.4, 5.3.5 și 5.5 din Regulamentul ONU nr. 160.

(3)   În cazul în care autovehiculul este echipat cu un dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele omologat ca unitate tehnică separată, vehiculul și dispozitivul acestuia de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să respecte cerințele tehnice menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Cu toate acestea, în ceea ce privește punctul 5 din Regulamentul ONU nr. 160, acestea trebuie să respecte cerințele prevăzute la punctele 5.1, 5.2, 5.3.1, 5.3.2 și 5.4 din regulamentul respectiv.

Articolul 3

Securitatea datelor

(1)   Datele legate de accident pe care dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele le înregistrează și le stochează trebuie să fie protejate împotriva manipulării prin respectarea cerințelor tehnice relevante și a dispozițiilor tranzitorii din Regulamentul ONU nr. 155 (5), seria originală de amendamente sau orice serie ulterioară de amendamente la acesta.

(2)   Actualizările de software efectuate pe dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să fie protejate pentru a preveni în mod rezonabil compromiterea acestora și pentru a preveni în mod rezonabil actualizările nevalide.

Articolul 4

Extragerea datelor

(1)   Datele privind accidentele înregistrate de dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie puse la dispoziție pentru a fi extrase prin portul serial de date de pe conectorul standardizat pentru transmisia de date menționat la punctul 2.9 din anexa X la Regulamentul (UE) 2018/858. În cazul în care portul serial de date nu mai este funcțional după coliziune, datele trebuie să poată fi recuperate printr-o conexiune directă la dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.

(2)   Producătorul vehiculului furnizează autorității de omologare de tip și, la cererea unei autorități de omologare de tip, oricărui producător sau reparator de componente, instrumente de diagnosticare sau echipamente de încercare interesat informații cu privire la modul în care pot fi accesate, recuperate și interpretate datele privind evenimentele.

(3)   Vehiculele și dispozitivele lor de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să fie proiectate astfel încât să permită unui instrument de extragere a datelor să producă rapoarte privind evenimentele care să conțină următoarele elemente de date:

(a)

fiecare dintre elementele de date obligatorii, astfel cum se prevede în Regulamentul ONU nr. 160;

(b)

tipul, varianta și versiunea exactă de vehicul (inclusiv sistemele active de siguranță și de evitare a accidentelor instalate la bord) ale vehiculului pe care este instalat dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.

Datele menționate la litera (b) de mai sus trebuie să fie, de asemenea, disponibile la finalizarea încercării de coliziune menționate la punctul 5.4.3 din Regulamentul ONU nr. 160.

(4)   Datele înregistrate de dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele nu trebuie să poată fi extrase prin intermediul interfețelor accesibile fără a fi necesară deblocarea vehiculului sau utilizarea unor instrumente sau a unor interfețe ale vehiculului pentru conexiuni fără fir.

(5)   Datele dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele puse la dispoziție în temeiul alineatului (1):

(a)

trebuie să fie disponibile într-un format prelucrabil automat;

(b)

nu trebuie să includă nicio informație care ar permite corelarea datelor respective cu o persoană fizică sau nu trebuie să fie puse la dispoziție dacă sunt însoțite de astfel de informații.

Articolul 5

Dispoziții privind inspecțiile tehnice

În scopul inspecțiilor tehnice periodice ale vehiculelor, următoarele caracteristici ale dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să poată fi verificate:

1.

starea sa corectă de funcționare, prin observarea vizuală a stării semnalului de avertizare în caz de defecțiune la activarea întrerupătorului principal al vehiculului și la verificarea stării becurilor. Dacă semnalul de avertizare în caz de defecțiune este afișat într-un spațiu comun (zonă în care pot fi afișate două sau mai multe funcții/simboluri de informare, dar nu simultan), înainte de verificarea stării semnalului de avertizare în caz de defecțiune trebuie verificat dacă funcționează spațiul comun;

2.

funcționalitatea sa corectă și integritatea software-ului, prin utilizarea unei interfețe electronice a vehiculului, precum cea prevăzută la punctul (14) din secțiunea I a anexei III la Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6), în cazul în care caracteristicile tehnice ale vehiculului permit acest lucru și dacă sunt furnizate datele necesare. Producătorii se asigură că pun la dispoziție informațiile tehnice necesare pentru utilizarea interfeței electronice a vehiculului în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/621 al Comisiei (7).

Articolul 6

Dispoziții temporare privind omologările în temeiul Regulamentului ONU nr. 160

(1)   Începând cu 6 iulie 2022, autoritățile naționale refuză, din motive legate de dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele, să acorde omologarea UE de tip sau omologarea națională de tip unor noi tipuri de vehicule dacă acestea nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament și cu cerințele tehnice din seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160. Cu toate acestea, autoritățile naționale acceptă, până la 1 iulie 2024, omologările acordate în afara UE în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 160 ca alternativă la o omologare în conformitate cu seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160, în scopul acordării unei omologări UE în conformitate cu prezentul regulament.

(2)   Începând cu 6 iulie 2024, din motive legate de dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele, autoritățile naționale interzic înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi, în cazul în care aceste vehicule nu respectă dispozițiile prezentului regulament și cerințele tehnice din seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160, deoarece certificatele de conformitate ale acestor vehicule nu mai sunt valabile. Cu toate acestea, autoritățile naționale acceptă, până la 1 iulie 2026, omologările în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 160, acordate în afara UE ca alternativă la o omologare în conformitate cu seria 01 de amendamente la Regulamentul ONU nr. 160 în scopul înmatriculării, vânzării și punerii în circulație a unor astfel de vehicule în conformitate cu articolele 48, 49 și 50 din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 7

Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2144

Anexele I și II la Regulamentul (UE) 2019/2144 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 8

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 6 iulie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 26 ianuarie 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 325, 16.12.2019, p. 1.

(2)  Regulamentul ONU nr. 160 – Dispoziții uniforme privind omologarea autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele (JO L 221, 21.6.2021, p. 15); Regulamentul ONU nr. 160 – Dispoziții uniforme privind omologarea autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele [2021/1215], seria 01 de amendamente (JO L 265, 26.7.2021, p. 3).

(3)  Regulamentul ONU nr. 160 – Dispoziții uniforme privind omologarea autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele [2021/1215], seria 01 de amendamente (JO L 265, 26.7.2021, p. 3).

(4)  Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).

(5)  Regulamentul ONU nr. 155 – Dispoziții uniforme referitoare la omologarea vehiculelor în ceea ce privește securitatea cibernetică și sistemul de gestionare a securității cibernetice [2021/387] (JO L 82, 9.3.2021, p. 30).

(6)  Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (JO L 127, 29.4.2014, p. 51).

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/621 al Comisiei din 17 aprilie 2019 privind informațiile tehnice necesare pentru inspecția tehnică a elementelor autovehiculelor care trebuie testate, privind utilizarea metodelor de testare recomandate, precum și de stabilire a normelor detaliate privind formatul datelor și procedurile de accesare a informațiilor tehnice relevante (JO L 108, 23.4.2019, p. 5).


ANEXĂ

Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2144

Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/2144 se modifică după cum urmează:

160

Dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele (EDR)

Seria 01 de amendamente

JO L 265, 26.7.2021, p. 3

M1, N1

În partea E din anexa II, rândul referitor la cerința E5 se înlocuiește cu următorul text:

„Obiect

Acte de reglementare

Dispoziții tehnice specifice suplimentare

M1

M2

M3

N1

N2

N3

O1

O2

O3

O4

STU

Componentă

E5 Dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele

Regulamentul delegat (UE) 2022/545 al Comisiei  (*1)

Regulamentul ONU nr. 160

 

B

D

D

B

D

D

 

 

 

 

B

 


(*1)  Regulamentul delegat (UE) 2022/545 al Comisiei din 26 ianuarie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unor norme detaliate privind procedurile specifice de încercare și cerințele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele și pentru omologarea de tip a acestor sisteme ca unități tehnice separate și de modificare a anexei II la regulamentul menționat (JO L 107, 5.4.2022, p. 18).”