|
28.3.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 100/10 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/490 AL COMISIEI
din 25 martie 2022
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 în ceea ce privește anumite plante aparținând speciilor Juglans regia L., Nerium oleander L. și Robinia pseudoacacia L. destinate plantării, originare din Turcia, și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1213 în ceea ce privește măsurile fitosanitare pentru introducerea acestor plante destinate plantării pe teritoriul Uniunii
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 42 alineatul (4) al treilea paragraf.
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (2) stabilește, pe baza unei evaluări preliminare, o listă cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat. |
|
(2) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2018 al Comisiei (3) stabilește norme specifice privind procedura care trebuie urmată pentru efectuarea evaluării riscurilor menționată la articolul 42 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/2031 pentru respectivele plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat. |
|
(3) |
În urma unei evaluări preliminare, plantele care aparțin la 34 de genuri și o specie de plante destinate plantării originare din toate țările terțe au fost incluse în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 ca plante cu risc ridicat, printre acestea numărându-se cele din genurile Juglans L., Nerium L. și Robinia L. |
|
(4) |
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/2031, dacă se concluzionează, pe baza unei evaluări a riscurilor, că o plantă, un produs vegetal sau un alt obiect originar dintr-o țară terță, dintr-un grup de țări terțe sau dintr-o zonă specifică a țării terțe în cauză prezintă un risc inacceptabil de organisme dăunătoare, dar că acest risc poate fi redus la un nivel acceptabil prin aplicarea anumitor măsuri, Comisia trebuie să elimine respectiva plantă, respectivul produs vegetal sau alt obiect din lista stabilită în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 și să îl adauge în lista menționată la articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031. |
|
(5) |
Lista respectivă este prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei (4). |
|
(6) |
La 9 august 2019, Turcia a prezentat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante altoite în vârstă de doi ani aparținând speciei Juglans regia L. destinate plantării, cu rădăcini goale, fără frunze și cu un diametru maxim de 2 cm la baza tulpinii. Cererea menționată a fost însoțită de dosarul tehnic corespunzător. |
|
(7) |
La 19 mai 2021, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a publicat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele destinate plantării aparținând speciei Juglans regia L. din Turcia (5). Autoritatea a identificat Anoplophora chinensis, Euzophera semifuneralis, Garella musculana, Lasiodiplodia pseudotheobromae și Lopholeucaspis japonica drept organisme dăunătoare relevante pentru respectivele plante destinate plantării, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar pentru organismele dăunătoare respective și a făcut estimări în ceea ce privește probabilitatea absenței acestora. |
|
(8) |
La 27 noiembrie 2019, Turcia a prezentat Comisiei o cerere de export în Uniune de plante aparținând speciei Nerium oleander L. cu vârsta cuprinsă între un an și patru ani destinate plantării cu mediu de cultură. Această cerere a fost însoțită de dosarul tehnic respectiv. |
|
(9) |
La 25 martie 2021, autoritatea a publicat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele destinate plantării aparținând speciei Nerium oleander L. originare din Turcia (6). Autoritatea a identificat Phenacoccus solenopsis drept organism dăunător relevant pentru respectivele plante destinate plantării, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar pentru organismul dăunător respectiv și a făcut estimări în ceea ce privește probabilitatea absenței acestuia. |
|
(10) |
La 27 noiembrie 2019, Turcia a prezentat Comisiei o cerere de export în Uniune de plante destinate plantării aparținând speciei Robinia pseudoacacia L. cu vârsta cuprinsă între trei și șapte ani, cu rădăcini goale și de plante în mediu de cultură. Această cerere a fost însoțită de dosarul tehnic respectiv. |
|
(11) |
La 25 martie 2021, autoritatea a adoptat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele aparținând speciei Robinia pseudoacacia L. originare din Turcia (7). Autoritatea a identificat Anoplophora chinensis, Lopholeucapsis japonica și Pochazia shantungensis drept organisme dăunătoare relevante pentru respectivele plante destinate plantării, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar pentru organismele dăunătoare respective și a făcut estimări în ceea ce privește probabilitatea absenței acestora. |
|
(12) |
Pe baza acestor avize, măsurile necesare pentru a aborda riscul prezentat de organismele dăunătoare respective trebuie adoptate ca cerințe fitosanitare la import, pentru a se asigura că riscul fitosanitar generat de introducerea plantelor specificate în Uniune este redus la un nivel acceptabil. |
|
(13) |
Prin urmare, următoarele plante trebuie eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019: plantele destinate plantării aparținând speciei Juglans regia L., originare din Turcia, cu rădăcini goale, cu o vârstă de până la doi ani, fără frunze și cu un diametru maxim de 2 cm la baza tulpinii, plantele destinate plantării aparținând speciei Nerium oleander L., originare din Turcia, cu o vârstă de până la patru ani, și plantele destinate plantării aparținând speciei Robinia pseudoacacia L., originare din Turcia, cu o vârstă de până la șapte ani și cu un diametru maxim de 25 cm. Respectivele plante destinate plantării trebuie adăugate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 și, dacă este cazul, trebuie prevăzute în respectiva anexă măsurile fitosanitare necesare pentru import. |
|
(14) |
Având în vedere incertitudinile identificate în dosarele respective de către autoritate, simpla aplicare a măsurilor propuse de Turcia în dosare nu poate reduce la un nivel acceptabil riscul generat de introducerea plantelor specificate în Uniune. Pentru a reduce riscul fitosanitar la un astfel de nivel, ar trebui să se solicite ca plantele respective să fi fost cultivate în locuri de producție indemne de dăunători, în plus față de măsurile propuse deja de Turcia în dosare. |
|
(15) |
Anoplophora chinensis și Lopholeucaspis japonica sunt menționate ca organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (8). Euzophera semifuneralis, Garella musculana, Lasiodiplodia pseudotheobromae, Phenacoccus solenopsis și Pochazia shantungensis nu sunt încă menționate în lista respectivă, dar ar putea îndeplini condițiile pentru a fi menționate, odată ce se va efectua o evaluare completă a riscurilor. |
|
(16) |
În conformitate cu articolul 42 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/2031, evaluarea riscurilor va fi efectuată într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, având în vedere cererea de importuri, măsurile fitosanitare temporare privind Euzophera semifuneralis, Garella musculana, Lasiodiplodia pseudotheobromae, Phenacoccus solenopsis și Pochazia shantungensis sunt necesare și adecvate până la finalizarea evaluării riscurilor. |
|
(17) |
Pentru a se conforma obligațiilor care decurg din Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (9), importul produselor respective în Uniune trebuie să înceapă în cel mai scurt timp posibil. Prin urmare, prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(18) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Articolul 2
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1213
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 25 martie 2022.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 317, 23.11.2016, p. 4.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei din 18 decembrie 2018 de stabilire a unei liste provizorii cu plante, produse vegetale sau alte obiecte cu risc ridicat, în sensul articolului 42 din Regulamentul (UE) 2016/2031, și a unei liste cu plante pentru care nu sunt necesare certificate fitosanitare în vederea introducerii în Uniune, în sensul articolului 73 din același regulament (JO L 323, 19.12.2018, p. 10).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2018 al Comisiei din 18 decembrie 2018 de stabilire a normelor specifice privind procedura care trebuie urmată pentru efectuarea evaluării riscurilor prezentate de plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 323, 19.12.2018, p. 7).
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei din 21 august 2020 privind măsurile fitosanitare pentru introducerea în Uniune a anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte care au fost eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 (JO L 275, 24.8.2020, p. 5).
(5) Grupul PLH al EFSA (Grupul pentru sănătatea plantelor din cadrul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară), „Scientific Opinion on the Commodity risk assessment of Juglans regia plants from Turkey” (Aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele aparținând speciei Juglans regia originare din Turcia). EFSA Journal 2021;19(6):6665, 99 pp. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2021.6665
(6) EFSA PLH Panel, „Scientific Opinion on the commodity risk assessment of Nerium oleander plants from Turkey” (Aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele aparținând speciei Nerium oleander originare din Turcia). EFSA Journal 2021;19(5):6569, 34 pp. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2021.6569
(7) EFSA PLH Panel, „Scientific Opinion on the commodity risk assessment of Robinia pseudoacaciar plants from Turkey” (Aviz științific privind evaluarea riscurilor prezentate de plantele aparținând speciei Robinia pseudoacacia originare din Turcia). EFSA Journal 2021;19(5):6568, 54 pp. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2021.6568
(8) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1).
(9) Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (adoptat la 15 aprilie 1994, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995), 1867 UNTS 493 (Acordul SPS).
ANEXA I
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019, la punctul 1 din tabel, coloana a doua „Descriere” se rectifică după cum urmează:
|
1. |
Rubrica pentru „Juglans L.” se înlocuiește cu următorul text: „ Juglans L., altele decât plantele destinate plantării aparținând speciei Juglans regia L. în vârstă de până la doi ani, cu rădăcini goale, fără frunze și cu un diametru maxim de 2 cm la baza tulpinii, originare din Turcia”. |
|
2. |
Rubrica pentru „Nerium L.” se înlocuiește cu următorul text: „ Nerium L., altele decât plantele destinate plantării aparținând speciei Nerium oleander L. în vârstă de până la patru ani, originare din Turcia”. |
|
3. |
Rubrica „Robinia L., altele decât plantele altoite aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini goale, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2,5 cm, originare din Israel și care aparțin speciei Robinia pseudoacacia L.” se înlocuiește cu următorul text: „ Robinia L., altele decât plantele altoite aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini goale, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2,5 cm, originare din Israel și care aparțin speciei Robinia pseudoacacia L. și atele decât plantele în vârstă de până la șapte ani și care aparțin speciei Robinia pseudoacacia L., cu un diametru maxim de 25 cm, originare din Turcia”. |
ANEXA II
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 se modifică după cum urmează:
|
1. |
După „… butașilor nerădăcinoși de plante aparținând speciei Jasminum polyanthum Franchet destinați plantării” se introduc următoarele rubrici:
|
|
2. |
Se adaugă următoarea rubrică după „Plante altoite aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini goale, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2,5 cm, aparținând speciei Robinia pseudoacacia”:
|