|
17.1.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 10/4 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/55 AL COMISIEI
din 9 noiembrie 2021
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/403 în ceea ce privește adăugarea unui nou model de certificat pentru intrarea în Uniune a anumitor ungulate care provin din Uniune, sunt deplasate către o țară terță sau un teritoriu terț pentru participarea lor la evenimente, expoziții, prezentări și spectacole și care sunt apoi deplasate înapoi în Uniune, precum și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește lista țărilor terțe autorizate pentru intrarea în Uniune a ungulatelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 230 alineatul (1), articolul 238 alineatul (3) și articolul 239 alineatul (3),
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (2), și în special articolul 90 primul paragraf literele (a) și (e) și articolul 126 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme privind bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la oameni, inclusiv cerințe privind certificarea oficială a sănătății animale pentru diferite deplasări ale animalelor, materialelor germinative și produselor de origine animală și cerințe pentru intrarea în Uniune a animalelor, a materialelor germinative și a produselor de origine animală. Respectivele cerințe legate de intrarea în Uniune sunt specificate mai detaliat în Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (3). |
|
(2) |
Articolul 239 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede posibilitatea pentru Comisie de a adopta norme speciale privind derogările de la cerințele generale vizând intrarea în Uniune a animalelor care provin din Uniune și care sunt deplasate către o țară terță sau un teritoriu terț și care sunt apoi deplasate înapoi în Uniune din țara terță respectivă sau teritoriul terț respectiv. În temeiul articolului respectiv, articolul 177 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2022/54 al Comisiei (4) pentru a stabili norme speciale pentru intrarea ungulatelor care provin din Uniune, sunt deplasate într-o țară terță sau într-un teritoriu terț pentru a participa la evenimente, expoziții, prezentări și spectacole (evenimente) organizate în afara Uniunii și sunt apoi deplasate imediat înapoi în Uniune. |
|
(3) |
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 al Comisiei (5) stabilește, printre altele, modele de certificate și declarații de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune și tranzitul prin Uniune al animalelor terestre. Cu toate acestea, regulamentul de punere în aplicare respectiv nu include niciun model de certificat care să însoțească transporturile de ungulate originare din Uniune, care sunt deplasate într-o țară terță sau într-un teritoriu terț pentru a participa la evenimente organizate în afara Uniunii și care sunt apoi deplasate imediat înapoi în Uniune. Este necesar ca în certificatul respectiv, autoritatea competentă din țara terță respectivă sau din teritoriul terț respectiv în care are loc evenimentul să furnizeze garanțiile necesare în ceea ce privește conformitatea cu cerințele de sănătate animală pentru aceste intrări specifice de animale, prevăzute la articolul 177 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692, astfel cum a fost modificat. Prin urmare, pentru a se evita orice perturbare nejustificată a comerțului, este necesar să se modifice Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 pentru a prevedea ca acest model de certificat să însoțească transporturile respective. |
|
(4) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (6) stabilește listele țărilor terțe, teritoriilor sau zonelor acestora din care este permisă intrarea în Uniune a speciilor și categoriilor de animale care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692. În particular, partea 1 din anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv prevede lista țărilor terțe, teritoriilor sau zonelor acestora din care este permisă intrarea în Uniune a ungulatelor. Partea 4 din anexa respectivă prevede anumite garanții de sănătate animală care pot fi atribuite anumitor țări terțe, teritorii sau zone ale acestora în conformitate cu articolul 237 din Regulamentul (UE) 2016/429. Având în vedere riscurile pentru sănătatea animală care ar putea fi generate de circulația ungulatelor originare din Uniune, deplasate într-o țară terță sau într-un teritoriu terț și apoi deplasate imediat înapoi în Uniune, este necesar ca posibilitatea prevăzută la articolul 177 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 de intrare înapoi în Uniune a unor astfel de ungulate în urma participării la evenimente organizate în afara Uniunii să fie limitată la anumite țări și teritorii terțe care oferă garanțiile necesare. Prin urmare, este necesar ca această posibilitate să fie descrisă ca o garanție de sănătate animală în partea 4 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 și limitată la anumite țări terțe sau teritorii terțe autorizate pentru introducerea în Uniune a ungulatelor în partea 1 din anexa respectivă. |
|
(5) |
Prin urmare, este necesar ca Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2021/403 și (UE) 2021/404 să fie modificate în consecință. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 14, după litera (k) se adaugă o nouă literă (l):
|
|
2. |
Anexa II se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. |
Articolul 2
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 9 noiembrie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(3) Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei din 30 ianuarie 2020 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele privind intrarea în Uniune, precum și circulația și manipularea după intrare, a transporturilor de anumite animale, de materiale germinative și de produse de origine animală (JO L 174, 3.6.2020, p. 379).
(4) Regulamentul delegat (UE) 2022/54 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/692 în ceea ce privește cerințele suplimentare privind intrarea în Uniune a anumitor ungulate care provin din Uniune, sunt deplasate într-o țară terță sau într-un teritoriu terț pentru a participa la evenimente, expoziții, prezentări și spectacole, după care sunt deplasate imediat înapoi în Uniune (a se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 al Comisiei din 24 martie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) 2016/429 și (UE) 2017/625 ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește modelele de certificate de sănătate animală și modelele de certificate de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune și circulația între statele membre a transporturilor de anumite categorii de animale terestre și de material germinativ provenit de la acestea, certificarea oficială privind astfel de certificate și de abrogare a Deciziei 2010/470/UE (JO L 113, 31.3.2021, p. 1).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei din 24 martie 2021 de stabilire a listelor cu țările terțe, teritoriile sau zonele din acestea din care introducerea în Uniune de animale, material germinativ și produse de origine animală este autorizată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 114, 31.3.2021, p. 1).
ANEXA I
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Următoarea rubrică se adaugă în secțiunea referitoare la ungulate din tabelul în care sunt prezentate modelele de certificate de sănătate animală și certificatele și declarațiile de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune și tranzitul prin Uniune, după rubrica „CAM-CER”:
|
||||
|
2. |
După capitolul 12 și înainte de capitolul 13, se introduce următorul capitol 12a: „CAPITOLUL 12A: MODEL DE CERTIFICAT DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU INTRAREA ÎN UNIUNE A ANUMITOR UNGULATE CARE PROVIN DIN UNIUNE, SUNT DEPLASATE CĂTRE O ȚARĂ TERȚĂ SAU UN TERITORIU TERȚ PENTRU PARTICIPAREA LOR LA EVENIMENTE, EXPOZIȚII, PREZENTĂRI ȘI SPECTACOLE ȘI SUNT APOI DEPLASATE ÎNAPOI ÎN UNIUNE (MODELUL «ENTRY-EVENTS»)
|
ANEXA II
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Partea 1 se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
În partea 4, după rubrica referitoare la garanția de sănătate animală „ADV” se adaugă următoarea rubrică:
|