24.2.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 43/54


DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) 2022/283 A COMISIEI

din 13 decembrie 2021

de modificare, în scopul adaptării la progresul științific și tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru utilizarea mercurului în lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune cu un indice ameliorat de redare a culorii destinate iluminatului general

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (1), în special articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b),

întrucât:

(1)

Directiva 2011/65/UE impune statelor membre obligația de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin substanțele periculoase indicate în anexa II la directiva respectivă. Această restricție nu se referă la anumite aplicații care beneficiază de derogare, indicate în anexa III la directiva menționată.

(2)

Categoriile de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE sunt indicate în anexa I la directiva menționată.

(3)

Mercurul este o substanță restricționată indicată în anexa II la Directiva 2011/65/UE.

(4)

Prin Decizia 2010/571/UE (2), Comisia a acordat, printre altele, o derogare privind utilizarea mercurului în lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general, nedepășind (per bec), în lămpile cu un indice ameliorat de redare a culorii Ra > 60 („derogarea”), valorile în prezent menționate la subpunctele 4(b)-I, 4(b)-II și 4(b)-III din anexa III la Directiva 2011/65/UE. Derogarea urma să expire pe 21 iulie 2016, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din directiva menționată.

(5)

Mercurul este utilizat în lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune pentru culoarea luminii și proprietățile de redare a culorii.

(6)

În ianuarie 2015, Comisia a primit o cerere de reînnoire a derogării pentru aplicațiile menționate la subpunctele 4(b)-I, 4(b)-II și 4(b)-III (denumită în continuare „cererea de reînnoire”), care se încadra în termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE. În ianuarie 2020, același solicitant a depus o cerere actualizată de reînnoire a derogării doar pentru aplicațiile de la subpunctul 4(b)-I. În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE, derogarea rămâne valabilă până la adoptarea deciziei referitoare la cererea de reînnoire.

(7)

Evaluarea cererii de reînnoire, care a ținut cont de disponibilitatea substituenților și de impactul socioeconomic al substituirii, a concluzionat că era posibilă din punct de vedere științific și tehnic substituirea sau eliminarea mercurului din o parte a aplicațiilor menționate la subpunctul 4(b)-I și din toate aplicațiile menționate la subpunctele 4(b)-II și 4(b)-III din anexa III la Directiva 2011/65/UE. Evaluarea a concluzionat, totuși, că derogarea ar trebui reînnoită pentru partea din subpunctul 4(b)-I care se referă la lămpile cu un indice de redare a culorii mai mare de 80 și cu o putere mai mare sau egală cu 105W, precum și că, deși utilizarea mercurului este încă necesară, aceasta poate fi redusă și mai mult. Procesul de evaluare a cuprins consultări cu părțile interesate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Directiva 2011/65/UE. Observațiile primite în cursul acestor consultări au fost publicate pe un site web dedicat.

(8)

Prin urmare, este oportun să se acorde reînnoirea derogării pentru o parte a aplicațiilor de la subpunctul 4(b)-I, renumerotând-o ca 4(b), pentru o perioadă de maximum cinci ani, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2011/65/UE. Textul acestei derogări reînnoite se reformulează, astfel încât să definească domeniul de aplicare mai limitat al acesteia. Având în vedere rezultatele eforturilor în curs pentru găsirea unui substituent fiabil, este puțin probabil ca durata derogării să aibă efecte adverse asupra inovării.

(9)

Derogarea reînnoită respectă Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și, în consecință, nu diminuează protecția mediului și a sănătății prevăzută de acesta.

(10)

Întrucât condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/65/UE nu mai sunt îndeplinite în cazul aplicațiilor menționate în partea rămasă din subpunctul 4(b)-I și la subpunctele 4(b)-II și 4(b)-III din anexa III la această Directivă, ar trebui revocată derogarea pentru aceste aplicații. Ar trebui stabilite date de expirare a acestor derogări, în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (6) din Directiva 2011/65/UE.

(11)

Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa III la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 30 septembrie 2022, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.

Statele membre aplică aceste acte începând cu 1 octombrie 2022.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile menționate, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 174, 1.7.2011, p. 88.

(2)  Decizia 2010/571/UE a Comisiei din 24 septembrie 2010 de modificare, în scopul adaptării la progresul științific și tehnic, a anexei la Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește scutiri referitoare la aplicații conținând plumb, mercur, cadmiu, crom hexavalent, bifenili polibromurați sau difenil eteri polibromurați (JO L 251, 25.9.2010, p. 28).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).


ANEXĂ

În anexa III la Directiva 2011/65/UE, punctul 4(b) și subpunctele 4(b)-I, 4 (b)-II și 4(b)-III se înlocuiesc cu următorul text:

Derogare

Sfera și datele de aplicare

„4(b)

Mercurul din lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general, nedepășind (per bec), în lămpile cu un indice ameliorat de redare a culorii Ra > 80: P ≤ 105 W: se pot folosi 16 mg per bec

Expiră la 24 februarie 2027

4(b)-I

Mercurul din lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general, nedepășind (per bec), în lămpile cu un indice ameliorat de redare a culorii Ra > 60: P ≤ 155 W: se pot folosi 30 mg per bec

Expiră la 24 februarie 2023

4(b)-II

Mercurul din lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general, nedepășind (per bec), în lămpile cu un indice ameliorat de redare a culorii Ra > 60: 155 W < P ≤ 405 W: se pot folosi 40 mg per bec

Expiră la 24 februarie 2023

4(b)-III

Mercurul din lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general, nedepășind (per bec), în lămpile cu un indice ameliorat de redare a culorii Ra > 60: P > 405 W: se pot folosi 40 mg per bec

Expiră la 24 februarie 2023”