12.12.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 318/32 |
DECIZIA (PESC) 2022/2432 A CONSILIULUI
din 12 decembrie 2022
de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1). |
(2) |
Uniunea rămâne neclintită în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. |
(3) |
Iranul furnizează sprijin militar pentru războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei. Având în vedere gravitatea situației, Consiliul consideră că pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa la Decizia 2014/145/PESC ar trebui să fie adăugate patru persoane și patru entități implicate în dezvoltarea și livrarea către Rusia de vehicule aeriene fără pilot. |
(4) |
Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri. |
(5) |
Prin urmare, Decizia 2014/145/PESC ar trebui să se modifice în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia 2014/145/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 2022.
Pentru Consiliu
Președintele
J. BORRELL FONTELLES
(1) Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 16).
ANEXĂ
Următoarele persoane și entități se adaugă pe lista persoanelor, entităților și organismelor prevăzută în anexa la Decizia 2014/145/PESC:
Persoane
|
Nume |
Date de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
„1268 |
Yousef ABOUTALEBI یوسف ابوطالبی |
Data nașterii: 29.5.1983 Cetățenie: iraniană Sexul: masculin Funcție: director general al societății Oje Parvaz Mado Nafar (Mado) |
Yousef Aboutalebi este directorul general al societății Oje Parvaz Mado Nafar (Mado), inclusă pe lista UE, o societate cu sediul în Iran specializată în fabricarea de componente pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV) și în importul și exportul de bunuri comerciale. Mado este afiliată Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC). Prin intermediul Mado, Aboutalebi a achiziționat motoare UAV destinate utilizării în scop militar de către IRGC și entitățile care au legături cu IRGC. Motoare fabricate de Mado au fost găsite în UAV-urile Shahed-136 iraniene utilizate de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, Yousef Aboutalebi sprijină acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
1269 |
Ali Reza BALALI علیرضا بلالی |
Cetățenie: iraniană Sexul: masculin Grad: general de brigadă Funcție: agent și consilier al lui Amir Ali Hajizadeh, șeful Forțelor Aerospațiale ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC AF) |
Generalul de brigadă Ali Reza Balali este agent și consilier în cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC) pe lângă șeful Forțelor Aerospațiale ale IRGC (IRGC AF), Amir Ali Hajizadeh, inclus pe lista UE. Balali a organizat și a promovat un eveniment de prezentare și instruire cu vehicule aeriene militare fără pilot (UAV) în Kashan, Iran, în august 2022, la care au fost invitate și au participat forțe ruse. Astfel, a sprijinit forțele ruse să utilizeze UAV-uri iraniene în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin urmare, generalul de brigadă Ali Reza Balali sprijină acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
1270 |
Abdollah MEHRABI عبدلله مهرابی |
Data nașterii: 22.12.1961 Cetățenie: iraniană Sexul: masculin Grad: general de brigadă Funcție: șef al Organizației pentru cercetare și autosuficiență pentru Jihad din cadrul Forțelor Aerospațiale ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC AF) |
Generalul de brigadă Abdollah Mehrabi este șeful Organizației pentru cercetare și autosuficiență pentru Jihad din cadrul Forțelor Aerospațiale ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC AF) și fost coproprietar al societății Oje Parvaz Mado Nafar (Mado), inclusă pe lista UE. Mehrabi a achiziționat de la Mado motoare pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV) pentru a fi utilizate de Organizația pentru cercetare și autosuficiență pentru Jihad din cadrul IRGC ASF. În UAV-urile Shahed-136 iraniene utilizate de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei au fost găsite motoare fabricate de Mado. Prin urmare, generalul de brigadă Abdollah Mehrabi sprijină acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
1271 |
Hamid VAHEDI حمید واحدی |
Cetățenie: iraniană Sexul: masculin Grad: general de brigadă Funcție: comandant-șef al Forțelor Aeriene Iraniene |
Generalul de brigadă Hamid Vahedi este comandantul-șef al Forțelor Aeriene Iraniene. În această funcție, este implicat în luarea deciziilor cu privire la programul iranian privind vehiculele aeriene fără pilot (UAV), la exporturile de UAV-uri și la cooperarea în domeniul apărării cu Federația Rusă în acest sens, toate acestea conducând la utilizarea de UAV-uri iraniene de către Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, generalul de brigadă Hamid Vahedi sprijină acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022” |
Entități
|
Denumire |
Date de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
„122. |
Societatea de proiectare și fabricare de motoare de aeronave (Design and Manufacturing of Aircraft Engines) (DAMA) طراحی و ساخت موتور هواپیما |
Adresă: Shishesh Mina Street, Karaj Special Road, Teheran, Iran Număr de înregistrare: 14005160213 Locul principal de desfășurare a activității: Iran |
Societatea de proiectare și fabricare de motoare de aeronave (DAMA) este o societate iraniană. DAMA este implicată în componentele de cercetare, dezvoltare și producție ale programului iranian privind vehiculele aeriene fără pilot (UAV) Shahed-171, care se află în proprietatea Forțelor Aerospațiale ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC AF). DAMA este o firmă-paravan care a desfășurat sub acoperire activități de achiziții publice pentru Corporația industriilor producătoare de aeronave din Iran (HESA), o entitate afiliată Ministerului Apărării și Suportului Logistic pentru Forțele Armate din Iran (MODAFL). Iranul a vândut Federației Ruse mai multe tipuri de UAV, printre care Shahed 171, dezvoltat de DAMA. UAV Shahed-171 au fost utilizate de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, DAMA sprijină material acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
123 |
Organizația pentru cercetare și autosuficiență pentru Jihad din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (Islamic Revolutionary Guard Corps Research and Self-Sufficiency Jihad Organization) (IRGC SSJO) سازمان جهاد خودکفایی و تحقیقات سپاه |
Adresă: Teheran și Isfahan, Iran Tip de entitate: contractant militar Locul înregistrării: Teheran, Iran Data înregistrării: 1993 Locul principal de desfășurare a activității: Iran Alte entități asociate: Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC) |
Organizația pentru cercetare și autosuficiență pentru Jihad din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC SSJO) este o unitate de cercetare și dezvoltare care dezvoltă și produce radare cu pătrundere la sol, sisteme de comunicații, armament, vehicule de luptă și echipamente electronice de război cibernetic. Ca parte a Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC), IRGC SSJO a fost implicată în activități de cercetare și dezvoltare, precum și de achiziții publice, legate de dezvoltarea vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) iraniene, dintre care unele sunt utilizate de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, IRGC SSJO sprijină material acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
124 |
Societatea Oje Parvaz Mado Nafar (Oje Parvaz Mado Nafar Company) (Mado) شرکت اوژه پرواز مادو نفر (مادو) alias: Owj Parvaz Mado Nafar Company LLC |
Adresă: Qom, No. 1106, 11 Hemmat Corner, Hemmat Square, Hemmat Boulevard, Shokuhieh Industrial Town, Qom Province, 3718116354, Iran |
Societatea Oje Parvaz Mado Nafar (Mado) este o societate cu sediul în Iran specializată în fabricarea de componente pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV). Mado a produs motoare UAV pentru entități care au legături cu Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC), inclusiv motoare utilizate în UAV Shahed-136. UAV Shahed-136 sunt utilizate, sub numele de Geran-2, de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, Mado sprijină material acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
12.12.2022 |
125 |
Societatea Paravar Pars (Paravar Pars Company) شرکت پراور پارس alias: Paravar Pars Aerospace Research and Engineering Services; Paravar Pars Aerospace Research Institute; Paravar Pars Engineering And Services Aerospace Research Company; Paravar Pars; ParavarPars; Pravarpars Engineering Research and Design Company |
Locul principal de desfășurare a activității: la 13 km pe autostrada Shahid Babaei, după Universitatea Imam Hossein, lângă șoseaua Telo, Teheran, Iran E-mail: info@paravar-pars.com |
Societatea Paravar Pars este asociată îndeaproape cu Universitatea Imam Hossein, controlată de Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene. Societatea Paravar Pars a produs vehicule aeriene fără pilot (UAV) pentru Forțele Aerospațiale ale IRGC (IRGC AF) și a testat UAV-uri pentru marina IRGC. În special, societatea Paravar Pars a fost implicată în cercetarea, dezvoltarea și producția UAV-urilor Shahed-171 iraniene dezvoltate de IRGC AF. UAV-urile Shahed-171 produse în Iran sunt utilizate de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Prin urmare, societatea Paravar Pars sprijină material acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. De asemenea, societatea Paravar Pars este răspunzătoare de sprijinirea cu resurse materiale sau financiare a factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei sau beneficiază de pe urma acțiunilor acestora. |
12.12.2022” |