1.12.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 310/12


DECIZIA (UE) 2022/2341 A CONSILIULUI

din 21 noiembrie 2022

de modificare a Deciziei (UE) 2021/1345 în ceea ce privește autorizarea începerii negocierilor cu Columbia și cu Mexic în vederea încheierii unor acorduri privind comerțul cu produse ecologice

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatele (3) și (4),

având în vedere recomandarea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (1) stabilește posibilitatea de a acorda acces la piața Uniunii produselor ecologice provenite din țări terțe care au fost recunoscute, în temeiul unui acord comercial, ca având un sistem de producție care îndeplinește aceleași obiective și principii prin aplicarea unor norme ce asigură același nivel de garantare a conformității pe care îl asigură normele Uniunii.

(2)

Prin Decizia (UE) 2021/1345 (2), Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri în vederea unor acorduri privind comerțul cu produse ecologice între Uniunea Europeană și Argentina, Australia, Canada, Costa Rica, India, Israel, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Tunisia și Statele Unite.

(3)

Comisia a început negocieri cu Columbia și cu Mexic în temeiul Deciziei Consiliului din 16 iunie 2014 (3). Decizia respectivă conținea un termen-limită al duratei negocierilor, care nu au putut fi finalizate înainte de expirarea termenului-limită.

(4)

Prin urmare, ar trebui să înceapă negocierile în vederea încheierii unor acorduri privind comerțul cu produse ecologice cu Columbia și cu Mexic. Respectivele negocieri ar trebui să se desfășoare pe baza directivelor de negociere prevăzute în addendumul la Decizia (UE) 2021/1345.

(5)

Prin urmare, Decizia (UE) 2021/1345 ar trebui să fie modificată pentru a include în domeniul său de aplicare Columbia și Mexic.

(6)

Directivele de negociere prevăzute în addendumul la Decizia (UE) 2021/1345 ar trebui să fie modificate pentru a include trimiteri la Columbia și la Mexic.

(7)

Prin urmare, Decizia (UE) 2021/1345 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (UE) 2021/1345 se modifică după cum urmează:

1.

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Decizia (UE) 2021/1345 a Consiliului din 28 iunie 2021 de autorizare a începerii negocierilor cu Argentina, Australia, Canada, Columbia, Costa Rica, India, Israel, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Tunisia și Statele Unite în vederea încheierii unor acorduri privind comerțul cu produse ecologice”

;

2.

la articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Comisia este autorizată să înceapă negocieri cu Argentina, Australia, Canada, Columbia, Costa Rica, India, Israel, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Tunisia și Statele Unite în vederea încheierii unor acorduri privind comerțul cu produse ecologice.”

;

3.

addendumul se înlocuiește cu textul care figurează în addendumul la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Comisiei.

Adoptată la Bruxelles, 21 noiembrie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

Z. NEKULA


(1)  Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO L 150, 14.6.2018, p. 1).

(2)  Decizia (UE) 2021/1345 a Consiliului din 28 iunie 2021 de autorizare a începerii negocierilor cu Argentina, Australia, Canada, Costa Rica, India, Israel, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Tunisia și Statele Unite în vederea încheierii de acorduri privind comerțul cu produse ecologice (JO L 306, 31.8.2021, p. 2).

(3)  Decizia Consiliului din 16 iunie 2014 de autorizare a începerii negocierilor pentru o serie de acorduri între Uniunea Europeană și țări terțe privind comerțul cu produse ecologice (a se vedea documentul ST 10474/14 pe portalul http://register.consilium.europa.eu).