|
14.11.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 293/43 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2022/2234 A CONSILIULUI
din 14 noiembrie 2022
privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/235/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Iran
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),
având în vedere Decizia 2011/235/PESC a Consiliului din 12 aprilie 2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Iran (1), în special articolul 3 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 12 aprilie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/235/PESC. |
|
(2) |
La 25 septembrie 2022, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație în numele Uniunii prin care deplânge utilizarea forței, pe scară largă și în mod disproporționat, de către forțele de securitate iraniene împotriva protestatarilor neviolenți, ceea ce a dus la un număr mare de morți și răniți. Declarația a precizat, de asemenea, că cei responsabili de uciderea Mahsei Amini trebuie să fie trași la răspundere și a solicitat autorităților iraniene să asigure anchete transparente și credibile pentru a clarifica numărul de decese și de persoane arestate, să elibereze toți protestatarii neviolenți și să asigure respectarea garanțiilor procedurale pentru toți deținuții. În plus, declarația a subliniat că decizia Iranului de a restricționa sever accesul la internet și de a bloca platformele de mesagerie instantanee încalcă în mod flagrant libertatea de exprimare. În cele din urmă, declarația a afirmat că Uniunea va lua în considerare toate opțiunile de care dispune pentru a răspunde la uciderea Mahsei Amini și la modul în care forțele de securitate iraniene au reacționat la demonstrațiile care au urmat. |
|
(3) |
La 17 octombrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (PESC) 2022/1956 (2) care include 11 persoane și patru entități pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa la Decizia 2011/235/PESC pentru implicarea lor în încălcări grave ale drepturilor omului în Iran. |
|
(4) |
În respectivul context și în conformitate cu angajamentul Uniunii de a răspunde la toate aspectele îngrijorătoare legate de Iran, inclusiv la situația drepturilor omului, o persoană ar trebui să fie inclusă pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa la Decizia 2011/235/PESC. |
|
(5) |
Prin urmare, anexa la Decizia 2011/235/PESC ar trebui să fie modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia 2011/235/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles 14 noiembrie 2022.
Pentru Consiliu
Președintele
J. BORRELL FONTELLES
(1) JO L 100, 14.4.2011, p. 51.
(2) Decizia de punere în aplicare (PESC) 2022/1956 a Consiliului din 17 octombrie 2022 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/235/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Iran (JO L 269 I, 17.10.2022, p. 9).
ANEXĂ
Următoarea persoană se adaugă pe lista persoanelor și entităților prevăzută în anexa I la Decizia 2011/235/PESC:
Persoane
|
|
Nume |
Informații de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
|
„107. |
VAHIDI Ahmad وحیدی احمد |
Locul nașterii: Shiraz (Iran) Data nașterii: 27 iulie 1958 Cetățenie: iraniană Sexul: masculin Funcție: ministru de interne |
Ahmad Vahidi este ministrul de interne al Iranului de la 25 august 2021. Ca atare, este responsabil de Forțele de Aplicare a Legii din Iran (LEF). De la preluarea mandatului său, un număr fără precedent de funcționari militari și de securitate au fost numiți drept guvernatori ai provinciilor, care joacă roluri esențiale în coordonarea activităților de control al mulțimii de către forțele speciale ale poliției, miliția Basij și Corpul Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC). De la jumătatea lunii septembrie 2022, când au început protestele legate de moartea Mahsei Amini, au fost documentate pe scară largă încălcări flagrante și grave ale drepturilor omului de către LEF, cum ar fi tragerea fără discernământ cu muniție de război asupra protestatarilor pașnici, inclusiv a copiilor. Peste 70 de protestatari au murit și sute au fost grav răniți, inclusiv copii. De la începutul demonstrațiilor, forțele de poliție au reținut, de asemenea, în mod arbitrar, numeroși apărători ai drepturilor omului și jurnaliști. Totodată, Vahidi a pledat în mod public în favoarea unei abordări dure față de persoanele care participă la demonstrații. Prin urmare, se face răspunzător de încălcări grave ale drepturilor omului în Iran. |
14.11.2022” |