17.6.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 162/35


DECIZIA (UE) 2022/936 A CONSILIULUI

din 13 iunie 2022

privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul celei de a 14-a reuniuni a Comitetului de experți tehnici al Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF) în ceea ce privește modificarea specificațiilor tehnice uniforme referitoare la aplicațiile telematice pentru transportul de marfă și revizuirea anexei B la Regulile uniforme ATMF privind derogările, precum și în cadrul procedurii scrise a Comitetului de revizuire al OTIF în ceea ce privește modificarea Regulilor uniforme ATMF

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Uniunea a aderat la Convenția privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (COTIF), prin Acordul dintre Uniunea Europeană și Organizația Interguvernamentală pentru Transporturile Internaționale Feroviare privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (1).

(2)

În temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (f) din COTIF, a fost înființat Comitetul de experți tehnici (denumit în continuare „CTE”) al OTIF.

(3)

În temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din COTIF și în conformitate cu articolul 6 din apendicele F la COTIF referitor la Regulile uniforme privind validarea standardelor tehnice și adoptarea de specificații tehnice uniforme aplicabile materialului feroviar destinat utilizării în traficul internațional, CTE are competența de a adopta sau de a modifica, printre altele, specificațiile tehnice uniforme (denumite în continuare „UTP”) privind aplicațiile telematice pentru transportul de marfă (denumite în continuare „UTP TAF”).

(4)

În conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (e) din COTIF și cu articolele 7a și 21 din apendicele G la COTIF referitor la Regulile uniforme privind admiterea din punct de vedere tehnic a materialului feroviar utilizat în traficul internațional (denumite în continuare „Regulile uniforme ATMF”), CTE are competența de a adopta sau de a modifica anexa B la Regulile uniforme ATMF în ceea ce privește derogările de la aplicarea UTP.

(5)

CTE a inclus pe ordinea de zi a celei de a 14-a sesiuni a sale, care va avea loc la 14 și 15 iunie 2022, o propunere cuprinzând decizii de modificare a UTP TAF și revizuirea anexei B la Regulile uniforme ATMF în ceea ce privește derogările de la aplicarea UTP.

(6)

Obiectivele deciziilor CTE avute în vedere sunt alinierea UTP TAF la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/541 al Comisiei (2), precum și alinierea anexei B la Regulile uniforme ATMF la Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(7)

Comitetul de revizuire instituit în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (c) din COTIF (denumit în continuare „Comitetul de revizuire”) urmează să organizeze o procedură scrisă pentru a decide cu privire la modificarea articolului 3a alineatul (5) și a articolului 15 alineatul (2) din Regulile uniforme ATMF.

(8)

Obiectivul deciziei Comitetului de revizuire avute în vedere este alinierea regulilor uniforme ATMF la Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(9)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul CTE și, în ceea ce privește revizuirea Regulilor uniforme ATMF, în cadrul Comitetului de revizuire, dat fiind că deciziile propuse vor avea caracter obligatoriu pentru Uniune.

(10)

Deciziile OTIF avute în vedere sunt conforme cu dreptul și cu obiectivele strategice ale Uniunii, deoarece contribuie la alinierea legislației OTIF la dispozițiile echivalente din dreptul Uniunii și, prin urmare, ar trebui sprijinite de Uniune,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 14-a sesiuni a CTE al COTIF privind modificările aduse UTP TAF și revizuirea anexei B la Regulile uniforme ATMF în ceea ce privește derogările de la aplicarea UTP este următoarea:

1.

să se voteze în favoarea propunerii CTE de actualizare a UTP TAF (documentul de lucru al CTE: TECH-22004-CTE14);

2.

să se voteze în favoarea propunerii CTE de actualizare a anexei B la Regulile uniforme ATMF în ceea ce privește derogările de la aplicarea UTP (documentul de lucru al CTE: TECH-22005-CTE14).

Articolul 2

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii, în cadrul procedurii scrise a Comitetului de revizuire, privind revizuirea parțială a Regulilor uniforme ATMF este de a vota în favoarea propunerii CTE de modificare a articolului 3a alineatul (5) și a articolului 15 alineatul (2) din Regulile uniforme ATMF (documentul de lucru al CTE: TECH-22019-CTE14-7).

Articolul 3

După adoptare, deciziile CTE și ale Comitetului de revizuire se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicându-se data intrării lor în vigoare.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 13 iunie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

M. FESNEAU


(1)  JO L 51, 23.2.2013, p. 8.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/541 al Comisiei din 26 martie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2014 în ceea ce privește simplificarea și îmbunătățirea calculării și a schimbului de date și actualizarea procedurii de gestionare a controlului modificărilor (JO L 108, 29.3.2021, p. 19).

(3)  Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (JO L 138, 26.5.2016, p. 44).

(4)  Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară (JO L 138, 26.5.2016, p. 102).