2.6.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 151/66 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/865 A CONSILIULUI
din 24 mai 2022
prin care Republica Cehă este autorizată să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
În temeiul articolului 287 punctul 7 din Directiva 2006/112/CE, Republica Cehă (denumită în continuare „Cehia”) este autorizată să scutească de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 35 000 EUR, la cursul de schimb din ziua aderării sale. |
(2) |
Printr-o scrisoare înregistrată de Comisie la 23 noiembrie 2021, Cehia a solicitat autorizarea de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 punctul 7 din Directiva 2006/112/CE, scutind astfel de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională a sumei de 85 000 EUR la cursul de schimb din ziua aderării sale(„măsura specială”). Măsura specială respectivă ar urma să se aplice până la 31 decembrie 2024, data până la care statele membre trebuie să transpună Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului (2). Conform directivei respective, începând cu 1 ianuarie 2025, statelor membre li se va permite să scutească de la plata TVA livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de persoane impozabile a căror cifră de afaceri anuală în statul membru în cauză nu depășește un plafon de 85 000 EUR sau echivalentul în monedă națională. |
(3) |
În temeiul articolului 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis celorlalte state membre cererea formulată de Cehia, printr-o scrisoare din data de 16 decembrie 2021. Printr-o scrisoare din data de 20 decembrie 2021, Comisia a înștiințat Cehia că deține toate informațiile necesare pentru evaluarea cererii. |
(4) |
Măsura specială este conformă Directivei (UE) 2020/285, care vizează reducerea sarcinii de asigurare a conformității pentru întreprinderile mici și evitarea denaturării concurenței pe piața internă. |
(5) |
Măsura specială va rămâne opțională pentru persoanele impozabile, iar acestea pot opta în continuare pentru regimul normal de TVA în temeiul articolului 290 din Directiva 2006/112/CE. |
(6) |
Conform informațiilor furnizate de Cehia, măsura specială va avea un efect neglijabil asupra valorii totale a încasărilor din impozite ale Cehiei colectate în stadiul consumului final. |
(7) |
În urma intrării în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) 2021/769 al Consiliului (3), nu se efectuează niciun calcul de compensare de către Cehia în ceea ce privește declarația referitoare la resursele proprii provenite din TVA pentru exercițiul financiar 2022 și ulterior. |
(8) |
Dat fiind că Cehia preconizează că măsura specială va avea ca rezultat reducerea obligațiilor în materie de TVA și se reduc astfel sarcina administrativă și a costurile de asigurare a conformității atât pentru întreprinderile mici, cât și pentru autoritățile fiscale, și dată fiind absența oricărui impact major asupra veniturilor totale din TVA generate, Cehia ar trebui să fie autorizată să introducă măsura specială. |
(9) |
Aplicarea măsurii speciale ar trebui să fie limitată în timp. Durata ar trebui să fie suficientă pentru a permite Comisiei să evalueze eficacitatea și caracterul adecvat al pragului. În plus, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2020/285, statele membre trebuie să adopte și să publice, până la 31 decembrie 2024, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma dispozițiilor articolului 1 din directiva respectivă, prin care se modifică Directiva 2006/112/CE și sunt stabilite norme simplificate în materie de TVA pentru întreprinderile mici, și să aplice aceste dispoziții începând de la 1 ianuarie 2025. Prin urmare, este oportun ca Cehia să fie autorizată să aplice măsura specială până la 31 decembrie 2024, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin derogare de la articolul 287 punctul 7 din Directiva 2006/112/CE, Cehia este autorizată să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 85 000 EUR la cursul de schimb din ziua aderării sale.
Articolul 2
Prezenta decizie produce efecte de la data notificării.
Se aplică până la 31 decembrie 2024.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează Republicii Cehe.
Adoptată la Bruxelles, 24 mai 2022.
Pentru Consiliu
Președintele
B. LE MAIRE
(1) JO L 347, 11.12.2006, p. 1.
(2) Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici (JO L 62, 2.3.2020, p. 13).
(3) Regulamentul (UE, Euratom) 2021/769 al Consiliului din 30 aprilie 2021 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1553/89 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (JO L 165, 11.5.2021, p. 9).