30.5.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 147/42


DECIZIA (UE) 2022/832 A CONSILIULUI

din 24 mai 2022

de numire a membrilor și a supleanților în consiliul de administrație al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind înființarea unui Institut European pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați (1), în special articolul 10,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 prevede numirea de către Consiliu a celor 18 membri în consiliul de administrație al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, precum și a supleanților acestora, pentru o perioadă de trei ani. Pentru fiecare mandat, membrii și supleanții numiți de Consiliu reprezintă 18 state membre, în ordinea președințiilor rotative, un membru și un supleant fiind desemnat de fiecare stat membru în cauză.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 prevede că membrii consiliului de administrație și supleanții sunt numiți astfel încât să fie asigurate cele mai înalte standarde de competență și o gamă largă de competențe relevante și transdisciplinare în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și că o reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților în cadrul consiliului de administrație ar trebui să fie urmărită.

(3)

Guvernele Ungariei, Poloniei, Danemarcei, Ciprului, Irlandei, Lituaniei, Greciei, Italiei, Letoniei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Slovaciei, Maltei, Estoniei, Bulgariei, Austriei, României și Finlandei au prezentat Consiliului candidaturi pentru membrii și supleanții care urmează să fie numiți în consiliul de administrație pentru perioada 1 iunie 2022-31 mai 2025,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Următoarele persoane sunt numite în calitate de membri și supleanți în consiliul de administrație al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați pentru perioada 1 iunie 2022-31 mai 2025 pentru a reprezenta statele membre în cauză:

REPREZENTANȚI AI GUVERNELOR

Țara

Membri

Supleanți

Ungaria

Dna Brigitta GYEBNÁR

Dna Rita NAGYLAKI

Polonia

Dl Paweł KOSMULSKI

Dna Karolina MICHALCZYK

Danemarca

Dna Kira UITTERDIJK APPEL

Dl Jeppe HOLM NIELSEN

Cipru

Dl Stavros CHRISTOFI

Dl Alexandros ALEXANDROU

Irlanda

Dna Jane Ann DUFFY

Dna Deirdre NÍ NÉILL

Lituania

Dna Jolanta SAKALAUSKIENĖ

Dna Greta TUMĖNIENĖ

Grecia

Dna Eleni NTALAKA

Dna Sophia NIKOLAOU

Italia

Dna Laura MENICUCCI

Dl Stefano PIZZICANNELLA

Letonia

Dna Ieva JUHŅĒVIČA

Dna Agnese GAILE

Luxemburg

Dna Maryse FISCH

Dna Valérie DEBOUCHÉ

Țările de Jos

Dna Esther VAN DIJK

Dl Michael NINABER VAN EIJBEN

Slovacia

Dna Zuzana BRIXOVÁ

Dl Ján TOMAŠTÍK

Malta

Dna Annalise DESIRA

Dna Sasha Na Jeong FARRUGIA

Estonia

Dna Lee MARIPUU

Dna Eva Liina KLIIMAN

Bulgaria

Dna Irina IVANOVA

Dna Mila NIKOLOVA

Austria

Dna Jacqueline NIAVARANI

Dna Katja GERSTMANN

România

Dl Dan MOLDOVAN

Dna Maria ULICAN

Finlanda

Dna Tanja AUVINEN

Dna Eeva RAEVAARA

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 24 mai 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

M. FESNEAU


(1)   JO L 403, 30.12.2006, p. 9.