23.3.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 94/6 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/465 A COMISIEI
din 21 martie 2022
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/570 în ceea ce privește capacitățile rescEU în materie de laboratoare mobile și de detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN
[notificată cu numărul C(2022) 1831]
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (1), în special articolul 32 alineatul (1) litera (g),
întrucât:
(1) |
Decizia nr. 1313/2013/UE stabilește cadrul juridic al rescEU. Aceasta este o rezervă de capacități la nivelul Uniunii ce vizează oferirea de asistență în situații copleșitoare în cazul în care capacitățile totale existente la nivel național și cele angajate de statele membre în cadrul Rezervei europene de protecție civilă nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace la dezastre naturale și provocate de om. |
(2) |
În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Decizia nr. 1313/2013/UE, capacitățile rescEU trebuie să fie stabilite ținând seama de riscurile identificate și emergente și de capacitățile și de lacunele generale de la nivelul Uniunii. Există patru domenii asupra cărora rescEU ar trebui să se concentreze în mod special, și anume: combaterea aeriană a incendiilor forestiere, incidentele chimice, biologice, radiologice și nucleare („CBRN”), răspunsul medical de urgență, precum și transporturile și logistica. |
(3) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 a Comisiei (2) stabilește componența inițială a rescEU în ceea ce privește capacitățile și cerințele de calitate. În prezent, rezerva rescEU constă din capacități de combatere aeriană a incendiilor forestiere, din capacități de evacuare aeriană medicală, din echipe medicale de urgență, din constituirea de stocuri de echipamente medicale și/sau de echipamente individuale de protecție, din capacități de decontaminare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), din capacități de constituire de stocuri CBRN, din capacități de adăpostire temporară și din capacități de transport și logistică. |
(4) |
O analiză a riscurilor identificate și emergente, precum și a capacităților și a lacunelor la nivelul Uniunii arată că este necesară sprijinirea activităților de protecție civilă prin furnizarea de capacități de detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN pe teren pentru răspunsul în situații de urgență (și anume, pentru atenuarea consecințelor negative asupra vieții sau sănătății umane cauzate de substanțe CBRN), pentru activitățile de căutare (și anume, pentru determinarea locației substanțelor CBRN care nu fac obiectul controlului de reglementare), pentru răspunsul la evenimente de securitate (și anume, pentru a răspunde unor acte potențial infracționale sau neautorizate săvârșite cu intenție care implică sau vizează substanțe CBRN) și pentru supravegherea evenimentelor majore (și anume, pentru prevenirea actelor infracționale sau neautorizate săvârșite cu intenție care implică substanțe CBRN). |
(5) |
Capacitatea ar trebui să includă un sprijin la distanță (reachback) în materie de evaluare tehnică pentru activitățile de detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN puse în aplicare în cadrul mecanismului Uniunii. Această componentă de sprijin la distanță ar trebui, de asemenea, să fie pusă la dispoziția autorităților naționale. Sprijinul la distanță ar putea fi furnizat de o singură instituție sau de un grup de instituții specializate. |
(6) |
Capacitatea este concepută ca un ansamblu unic cu un grad ridicat de scalabilitate și modularitate internă; acest lucru face posibilă, dacă este necesar, desfășurarea separată a componentelor sale individuale adaptate la activitățile de intervenție în situații de urgență, de căutare, de răspuns în materie de securitate sau de supraveghere, precum și adaptate riscului sau amenințării chimice, biologice, radiologice sau nucleare specifice. |
(7) |
De asemenea, din analiza riscurilor identificate și emergente, precum și a capacităților și a lacunelor la nivelul Uniunii a reieșit necesitatea instituirii unor capacități în materie de laboratoare mobile. Principalul obiectiv al capacităților în materie de laboratoare mobile este de a oferi un sprijin flexibil și adaptabil în cazul în care capacitățile statelor membre de a detecta, de a analiza sau de a verifica agenții patogeni sau substanțele CBRN sunt copleșite. Capacitățile în materie de laboratoare mobile s-ar putea concentra pe diferite specializări cu un grad ridicat de scalabilitate, modularitate și interoperabilitate. |
(8) |
În conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Decizia nr. 1313/2013/UE, cerințele de calitate din cadrul rescEU ar trebui să se bazeze pe standarde stabilite la nivel internațional, atunci când există deja astfel de standarde. Prin urmare, cerințele de calitate pentru componenta biologică a laboratoarelor mobile ar trebui să se bazeze pe clasificările laboratoarelor mobile de reacție rapidă (3) furnizate de Organizația Mondială a Sănătății. |
(9) |
Ar trebui să se instituie capacități de detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN și capacități în materie de laboratoare mobile pentru a răspunde riscurilor cu probabilitate redusă de producere și cu impact major, în conformitate cu categoriile menționate la articolul 3d din Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 și după consultarea statelor membre. |
(10) |
Prin urmare, ar trebui ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 să fie modificată în consecință. |
(11) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 33 alineatul (1) din Decizia nr. 1313/2013/UE, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 1a, se adaugă următorul punct 4: „4. «sprijin la distanță (reachback)» înseamnă procesul de obținere a sprijinului din partea unor entități care nu sunt trimise pe teren.” |
2. |
La articolul 2, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
|
3. |
Articolul 3a se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3a Costurile eligibile ale capacităților rescEU în materie de evacuare aeriană, echipe medicale de urgență de tip 2 și de tip 3, constituire de stocuri medicale, decontaminare CBRN, constituire de stocuri CBRN, adăpostire temporară, transport, logistică, detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN și laboratoare mobile La calcularea costurilor totale eligibile ale capacităților rescEU se iau în considerare toate categoriile de costuri menționate în anexa Ia la Decizia nr. 1313/2013/UE.” |
4. |
La articolul 3e, alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text: „(3) Capacitățile rescEU menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (c)-(l) sunt instituite cu obiectivul de a gestiona riscurile cu probabilitate redusă de producere și cu impact major. (4) Atunci când capacitățile rescEU menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (c)-(l) sunt trimise pe teren în cadrul mecanismului Uniunii, asistența financiară a Uniunii acoperă 100 % din costurile operaționale, în conformitate cu articolul 23 alineatul (4b) din Decizia nr. 1313/2013/UE.” |
5. |
Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie. |
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 21 martie 2022.
Pentru Comisie
Janez LENARČIČ
Membru al Comisiei
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 924.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 a Comisiei din 8 aprilie 2019 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește capacitățile rescEU și de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2014/762/UE a Comisiei (JO L 99, 10.4.2019, p. 41).
(3) Orientări privind clasificarea laboratoarelor mobile de reacție rapidă (RRML). Copenhaga, Biroul regional pentru Europa al OMS, 2021.
ANEXĂ
În anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 se adaugă următoarele secțiuni 11 și 12:
„11. Capacități de detectare, prelevare de probe, identificare și monitorizare CBRN pentru răspunsul în situații de urgență, pentru activitățile de căutare, pentru răspunsul la evenimente de securitate și pentru supravegherea evenimentelor majore
|
|
||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||
|
|
12. Capacități în materie de laboratoare mobile
Sarcini |
|
||||||||||||||||
Capacități |
|
||||||||||||||||
Componente principale |
Experți
Logistică
Gestionarea informațiilor
Echipamente
Siguranță
|
||||||||||||||||
Autosuficiență |
|
||||||||||||||||
Trimiterea pe teren |
|
(1) Orice eveniment care, pe baza evaluărilor naționale ale amenințărilor, poate necesita desfășurarea unor activități de supraveghere CBRN (de exemplu, adunări publice de mare amploare, evenimente sportive, reuniuni ale șefilor de stat, concerte muzicale, expoziții mondiale).
(2) Acestea includ toate tipurile de urgențe naturale sau provocate de om care implică materiale periculoase sau substanțe CBRN. Printre exemple se numără situațiile de urgență care rezultă din dezastre naturale, din activități industriale, de transport sau de cercetare, din acte infracționale sau neautorizate săvârșite cu intenție, din acte teroriste sau conflicte armate sau din prăbușirea unui satelit și căderea de deșeuri spațiale pe Pământ.
(3) În conformitate cu articolul 12 alineatul (10) din Decizia 1313/2013/UE, în cazul în care un dezastru din afara Uniunii ar putea afecta în mod semnificativ unul sau mai multe state membre sau pe cetățeni ai acestora, pot fi trimise pe teren capacități rescEU.
(4) Cum ar fi autoritățile de protecție civilă, autoritățile de aplicare a legii, serviciile de informații, autoritățile responsabile cu eliminarea dispozitivelor explozive sau cu asistența tehnică.
(5) De exemplu, pentru a sprijini analiza inițială a probelor.