30.11.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 427/130


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/2087 AL COMISIEI

din 6 iulie 2021

de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (UE) 2019/1009 al Parlamentului European și al Consiliului în scopul adăugării materiilor obținute prin oxidare termică și a derivațiilor acestora ca și categorie de materii componente în produsele fertilizante UE

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1009 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 de stabilire a normelor privind punerea la dispoziție pe piață a produselor fertilizante UE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1069/2009 și (CE) nr. 1107/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 (1), în special articolul 42 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2019/1009 stabilește norme privind punerea la dispoziție pe piață a produselor fertilizante UE. Produsele fertilizante UE conțin materii componente dintr-una sau mai multe dintre categoriile enumerate în anexa II la regulamentul respectiv.

(2)

Articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1009, coroborat cu articolul 42 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din regulamentul respectiv, impune Comisiei să evalueze produsele pe bază de cenușă fără o întârziere nejustificată după 15 iulie 2019 și să îl includă în anexa II la regulamentul respectiv în cazul în care concluzia evaluării respective este că produsele fertilizante UE care conțin materia respectivă nu prezintă un risc pentru sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor, pentru siguranță sau pentru mediu și asigură eficiența agronomică.

(3)

Produsele pe bază de cenușă pot fi deșeuri și, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) 2019/1009, pot înceta să mai fie deșeuri dacă sunt conținute într-un produs fertilizant UE conform. Prin urmare, în temeiul articolului 42 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/1009, coroborat cu articolul 6 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), Comisia poate include produsele pe bază de cenușă în anexa II la Regulamentul (UE) 2019/1009 numai în cazul în care normele privind recuperarea din anexa respectivă garantează că materiile respective urmează să fie utilizate în scopuri specifice, că există o piață sau o cerere pentru acestea și că utilizarea lor nu va avea efecte negative globale asupra mediului sau a sănătății umane.

(4)

Centrul Comun de Cercetare („JRC”) al Comisiei a început evaluarea produselor pe bază de cenușă în perspectiva adoptării Regulamentului (UE) 2019/1009 și a încheiat-o în 2019. Pe parcursul evaluării, domeniul de aplicare a fost extins pentru a include gama largă de materii obținute prin oxidare termică și derivați ai acestora.

(5)

Raportul de evaluare al JRC (3) concluzionează că materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora, dacă sunt produse în conformitate cu normele privind recuperarea sugerate în raport, furnizează plantelor nutrienți sau îmbunătățesc eficiența lor nutrițională și, prin urmare, asigură eficiența agronomică.

(6)

Raportul de evaluare al JRC concluzionează, de asemenea, că există o cerere existentă și în creștere pe piață pentru materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora și că este probabil ca aceste materii să fie utilizate pentru a furniza nutrienți pentru agricultura europeană. Acesta concluzionează, de asemenea, că utilizarea materiilor obținute prin oxidare termică și a derivaților acestora produse în conformitate cu normele privind recuperarea sugerate în raport nu conduce la un impact negativ general asupra mediului sau a sănătății umane.

(7)

Normele privind recuperarea sugerate în raportul de evaluare al JRC includ măsuri de limitare a riscurilor legate de reciclare sau de producerea contaminanților, cum ar fi crearea unei liste exhaustive de materii prime eligibile și excluderea, de exemplu, a deșeurilor municipale mixte, precum și stabilirea unor condiții specifice de prelucrare și a unor cerințe de calitate a produselor. Raportul de evaluare respectiv concluzionează, de asemenea, că produsele fertilizante care conțin materii obținute prin oxidare termică și derivați ai acestora ar trebui să respecte norme specifice de etichetare și că normele de evaluare a conformității aplicabile unor astfel de produse ar trebui să includă un sistem de calitate evaluat și aprobat de un organism notificat.

(8)

Pe baza celor de mai sus, Comisia concluzionează că materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora, dacă sunt produse în conformitate cu normele privind recuperarea sugerate în raportul de evaluare al JRC, asigură eficiența agronomică în sensul articolului 42 alineatul (1) primul paragraf litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2019/1009. Mai mult, ele respectă criteriile prevăzute la articolul 6 din Directiva 2008/98/CE. În fine, dacă sunt conforme cu celelalte cerințe prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/1009 în general și în anexa I la regulamentul respectiv în special, ele nu ar prezenta un risc pentru sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor, pentru siguranță sau pentru mediu în sensul articolului 42 alineatul (1) primul paragraf litera (b) punctul (i) din Regulamentul (UE) 2019/1009. Prin urmare, materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora ar trebui să fie incluse în anexa II la Regulamentul (UE) 2019/1009, sub rezerva normelor privind recuperarea respective.

(9)

În special, subprodusele de origine animală sau produsele derivate în sensul Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) ar trebui să fie permise ca materii prime pentru materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2019/1009 numai dacă și atunci când punctele lor finale din lanțul de producție au fost determinate în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și vor fi atinse, cel târziu, până la sfârșitul procesului de producție a produsului fertilizant UE care conține materiile obținute prin oxidare termică sau derivații acestora.

(10)

Mai mult, având în vedere faptul că materiile obținute prin oxidare termică și derivații acestora pot fi considerate deșeuri sau subproduse recuperate în sensul Directivei 2008/98/CE, astfel de materii ar trebui excluse din categoriile 1 și 11 de materii componente din anexa II la Regulamentul (UE) 2019/1009 în temeiul articolului 42 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul respectiv.

(11)

Este important să se asigure că produsele fertilizante care conțin materii obținute prin oxidare termică și derivați ai acestora vor respecta norme de etichetare suplimentare și că vor face obiectul unei proceduri de evaluare a conformității, inclusiv al unui sistem de calitate evaluat și aprobat de un organism notificat. Prin urmare, este necesar să se modifice anexa III și anexa IV la Regulamentul (UE) 2019/1009, pentru a prevedea cerințe de etichetare și o evaluare a conformității adecvată pentru astfel de produse fertilizante.

(12)

Având în vedere că cerințele prevăzute în anexa II și III la Regulamentul (UE) 2019/1009 și procedurile de evaluare a conformității prevăzute în anexa IV la regulamentul respectiv urmează să se aplice de la 16 iulie 2022, este necesar să se amâne aplicarea prezentului regulament până la aceeași dată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) 2019/1009 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa II se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

2.

Anexa III se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

3.

Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 16 iulie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 iulie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 170, 25.6.2019, p. 1.

(2)  Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).

(3)  Huygens, D., Saveyn, H. G. M, Tonini, D., Eder, P., Delgado Sancho, L., Technical proposals for selected new fertilising materials under the Fertilising Products Regulation (Regulation (EU) 2019/1009) – Process and quality criteria, and assessment of environmental and market impacts for precipitated phosphate salts & derivates, thermal oxidation materials & derivates and pyrolysis & gasification materials, EUR 29841 EN, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2019, ISBN 978-92-76-09888-1, doi:10.2760/186684, JRC117856.

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală) (JO L 300, 14.11.2009, p. 1).


ANEXA I

Anexa II la Regulamentul (UE) 2019/1009 se modifică după cum urmează:

1.

În partea I, se adaugă următorul punct:

„CMC 13: Materii obținute prin oxidare termică și derivații acestora”;

2.

Partea II se modifică după cum urmează:

(a)

la CMC 1, punctul 1, se adaugă următoarea literă (j):

„(j)

materiilor obținute prin oxidare termică sau a derivaților acestora, care sunt recuperate din deșeuri sau sunt subproduse în sensul Directivei 2008/98/CE, sau”;

(b)

la CMC 11, punctul 1, se adaugă următoarea literă (f):

„(f)

materiilor obținute prin oxidare termică sau a derivaților acestora, care sunt recuperate din deșeuri sau sunt subproduse în sensul Directivei 2008/98/CE, sau”;

(c)

se adaugă următorul CMC 13:

CMC 13: MATERII OBȚINUTE PRIN OXIDARE TERMICĂ SAU DERIVAȚII ACESTORA

1.

Un produs fertilizant UE poate conține materii obținute prin oxidare termică produse prin conversie termochimică în condiții de nelimitare a oxigenului, exclusiv pornind de la una sau mai multe dintre următoarele materii prime:

(a)

organisme vii sau moarte sau părți ale acestora care nu au fost prelucrate sau au fost prelucrate numai cu mijloace manuale, mecanice sau gravitaționale, prin dizolvare în apă, prin flotație, prin extracție apoasă, prin distilare cu vapori sau prin încălzire numai în scopul eliminării apei, sau care sunt extrase din aer prin orice mijloace, cu excepția (*1):

materiilor provenite din deșeuri municipale mixte;

nămolului de epurare, nămolului industrial sau nămolului de dragare; și

subproduselor de origine animală sau produselor derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;

(b)

deșeuri vegetale provenite din industria de prelucrare a alimentelor și deșeuri vegetale fibroase provenite din producția de pastă virgină și din producția de hârtie din celuloză virgină, dacă nu sunt modificate chimic;

(c)

fracțiune de biodeșeuri rezultate din operațiunile ulterioare de tratare a deșeurilor biologice colectate separat în vederea reciclării în sensul Directivei 2008/98/CE, pentru care incinerarea produce cele mai bune rezultate ecologice în conformitate cu articolul 4 din directiva respectivă, altele decât subprodusele de origine animală sau produsele derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;

(d)

materii rezultate dintr-un proces controlat de conversie microbiană sau termochimică care utilizează exclusiv materiile prime menționate la literele (a), (b) și (c);

(e)

nămoluri de epurare provenite de la instalațiile municipale de tratare a apelor reziduale, altele decât subprodusele de origine animală sau produsele derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;

(f)

materii rezultate din tratarea independentă a apelor uzate care nu intră sub incidența Directivei 91/271/CEE a Consiliului (*2) provenite din prelucrarea produselor alimentare, din industria hranei pentru animale, a hranei pentru animale, a laptelui și băuturilor, altele decât subprodusele de origine animală sau produsele derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;

(g)

deșeuri în sensul Directivei 2008/98/CE, cu excepția (*1):

materiilor prime menționate la literele (a)-(f);

deșeurilor periculoase în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE;

materiilor provenite din deșeuri municipale mixte;

biodeșeurilor în sensul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2008/98/CE, provenite din biodeșeuri colectate separat la sursă; și

subproduselor de origine animală sau produselor derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;

(h)

combustibili auxiliari (gaz natural, gaz lichefiat, condensate de gaz natural, gaze de proces și componente ale acestora, țiței, cărbune, cocs, precum și materii derivate din acestea), atunci când sunt utilizați în vederea prelucrării materiilor prime menționate la literele (a)-(g);

(i)

substanțe care sunt utilizate în procesele de producție din industria siderurgică; sau

(j)

substanțe și amestecuri, cu excepția (*1):

materiilor prime menționate la literele (a)-(i);

deșeurilor în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE;

substanțelor sau amestecurilor care au încetat să mai fie deșeuri în unul sau mai multe state membre în temeiul măsurilor naționale de transpunere a articolului 6 din Directiva 2008/98/CE;

substanțelor formate din precursori care au încetat să mai fie deșeuri în unul sau mai multe state membre în temeiul măsurilor naționale de transpunere a articolului 6 din Directiva 2008/98/CE, sau amestecurilor care conțin astfel de substanțe; și

subproduselor de origine animală sau produselor derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009.

2.

Fără a aduce atingere punctului 1, un produs fertilizant UE poate conține materii obținute prin oxidare termică produse prin conversie termochimică în condiții de nelimitare a oxigenului din materii de categoria 2 sau 3 sau din produse derivate din acestea, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 32 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și în măsurile menționate la articolul 32 alineatul (3) din regulamentul respectiv, singure sau amestecate cu materiile prime menționate la punctul 1, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(a)

punctul final al lanțului de producție a fost determinat în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;

(b)

sunt îndeplinite condițiile de la punctele 3, 4 și 5.

3.

Oxidarea termică trebuie să aibă loc în condiții de nelimitare a oxigenului, astfel încât gazul rezultat din procesul de conversie termochimică să fie adus, după ultima admisie de aer de combustie, în mod controlat și omogen și chiar în condițiile cele mai nefavorabile, la o temperatură de cel puțin 850 °C timp de cel puțin 2 secunde. Aceste condiții se aplică tuturor materiilor prime, cu excepția:

(a)

materiilor prime menționate la punctul 1 literele (a), (b) și (h) sau care rezultă dintr-un proces controlat de conversie microbiană sau termochimică care utilizează exclusiv aceste materii; și

(b)

materiilor prime menționate la punctul 2,

pentru care se aplică o temperatură de cel puțin 450 °C timp de cel puțin 0,2 secunde.

4.

Oxidarea termică are loc într-o cameră de incinerare sau de ardere. Camera respectivă poate procesa doar materii prime care nu sunt contaminate cu alte fluxuri de materii, sau materii prime, altele decât subprodusele de origine animală sau produsele derivate care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, care au fost contaminate neintenționat cu alte fluxuri de materii într-un incident punctual care are ca rezultat numai prezența de urme de compuși exogeni.

În instalația în care are loc oxidarea termică trebuie îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

liniile de producție pentru prelucrarea materiilor prime menționate la punctele 1 și 2 trebuie să fie clar separate de liniile de producție pentru prelucrarea altor materii prime,

(b)

materia primă este oxidată astfel încât conținutul de carbon organic total (Corg) al zgurilor și cenușii de vatră rezultate să fie mai mic de 3 % din substanța uscată a materiei;

(c)

se evită contactul fizic între materiile prime și materiile rezultate după procesul de conversie termochimică, inclusiv în timpul depozitării.

5.

Materiile obținute prin oxidare termică trebuie să fie cenușă sau zguri și să aibă cel mult:

(a)

6 mg/kg de substanță uscată de HAP16  (*3);

(b)

20 ng echivalenți de toxicitate OMS (*4) de PCDD/F (*5)/kg de substanță uscată.

6.

Un produs fertilizant UE poate conține derivați din materii obținute prin oxidare termică care au fost produși din materiile prime menționate la punctele 1 și 2 care îndeplinesc condițiile de la punctul 5 și care au fost produse printr-un proces de conversie termochimică în conformitate cu punctele 3 și 4.

Procesul de producere a derivaților se efectuează astfel încât să modifice în mod intenționat compoziția chimică a materiilor obținute prin oxidare termică.

Procesul de fabricare a derivaților trebuie să fie de următorul tip:

(a)

fabricație chimică: derivații sunt produși printr-una sau mai multe etape de fabricație chimică în cursul căreia materiile obținute prin oxidare termică reacționează cu materiile prime menționate la punctul 1 litera (j) care sunt consumate sau utilizate pentru prelucrarea chimică, în timp ce polimerii nebiodegradabili nu trebuie utilizați;

(b)

fabricație termochimică: derivații sunt produși printr-una sau mai multe etape de fabricație în cursul căreia materiile obținute prin oxidare termică reacționează termochimic cu reactanții menționați la punctele 1 și 2 care sunt consumați sau utilizați pentru prelucrarea chimică.

Materiile obținute prin oxidare termică care prezintă una sau mai multe dintre proprietățile periculoase enumerate în anexa III la Directiva 2008/98/CE nu sunt amestecate și nu sunt utilizate în reacții, nici cu deșeuri, nici cu substanțe sau materii cu intenția de a reduce substanțele periculoase la niveluri inferioare valorilor-limită pentru proprietatea periculoasă prevăzute în anexa III la directiva respectivă. Utilizând metoda bilanțului masic, producătorii care utilizează materii obținute prin oxidare termică cu proprietăți periculoase trebuie să demonstreze eliminarea sau transformarea contaminanților la niveluri inferioare valorilor-limită stabilite în anexa III la Directiva 2008/98/CE.

7.

Contaminanții dintr-un produs fertilizant UE care conțin sau constau în materii obținute prin oxidare termică sau derivați ai acestora nu trebuie să depășească următoarele valori-limită:

(a)

crom total (Cr): 400 mg/kg de substanță uscată, în cazul în care materiile obținute prin oxidare termică sau derivații acestora provin din materiile prime menționate la punctul 1 litera (e), (g) sau (i);

(b)

taliu (Tl): 2 mg/kg de substanță uscată, în cazul în care materiile obținute prin oxidare termică sau derivații acestora provin din materiile prime menționate la punctul 1 litera (e), (g), (h) sau (i).

Conținutul de clor (Cl-) nu trebuie să depășească 30 g/kg de substanță uscată. Cu toate acestea, această valoare-limită nu se aplică produselor fertilizante UE obținute printr-un proces de fabricație în cazul în care un compus care conține Cl- a fost adăugat cu intenția de a produce săruri alcaline metalice sau săruri alcalino-pământoase și este declarat în conformitate cu anexa III.

Conținutul de vanadiu (V) nu trebuie să depășească 600 mg/kg de substanță uscată în cazul în care materiile obținute prin oxidare termică sau derivații acestora provin din materiile prime menționate la punctul 1 litera (g) sau (i).

8.

Materiile obținute prin oxidare termică sau derivații acestora vor fi fost înregistrate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, pe baza unui dosar care conține:

(a)

informațiile prevăzute în anexele VI, VII și VIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006; și

(b)

un raport de securitate chimică în temeiul articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, care să reglementeze utilizarea sa ca produs fertilizant,

cu excepția cazului în care substanța este exceptată în mod explicit de la obligația de înregistrare astfel cum este prevăzut în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 sau la punctul 6, 7, 8 sau 9 din anexa V la regulamentul menționat.

(*1)  Excluderea unei materii prime de la o literă nu o împiedică să fie o materie primă eligibilă în virtutea unei alte litere."

(*2)  Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, 30.5.1991, p. 40)."

(*1)  Excluderea unei materii prime de la o literă nu o împiedică să fie o materie primă eligibilă în virtutea unei alte litere."

(*1)  Excluderea unei materii prime de la o literă nu o împiedică să fie o materie primă eligibilă în virtutea unei alte litere."

(*3)  Sumă de naftalină, acenaftilen, acenaften, fluoren, fenantren, antracen, fluoranten, piren, benz[a]antracen, crisen, benz[b]fluoranten, benz[k]fluoranten, benz[a]piren, indeno[1,2,3-cd]piren, dibenzo[a,h]antracen și benzo[ghi]perilen."

(*4)  van den Berg M., L.S. Birnbaum, M. Denison, M. De Vito, W. Farland, et al. (2006) The 2005 World Health Organization Re-evaluation of Human and Mammalian Toxic Equivalency Factors for Dioxins and Dioxin-like Compounds. Toxicological sciences: an official journal of the Society of Toxicology 93:223-241. doi:10.1093/toxsci/kfl055."

(*5)  Dibenzo-p-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați.”"


(*1)  Excluderea unei materii prime de la o literă nu o împiedică să fie o materie primă eligibilă în virtutea unei alte litere.

(*2)  Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, 30.5.1991, p. 40).

(*3)  Sumă de naftalină, acenaftilen, acenaften, fluoren, fenantren, antracen, fluoranten, piren, benz[a]antracen, crisen, benz[b]fluoranten, benz[k]fluoranten, benz[a]piren, indeno[1,2,3-cd]piren, dibenzo[a,h]antracen și benzo[ghi]perilen.

(*4)  van den Berg M., L.S. Birnbaum, M. Denison, M. De Vito, W. Farland, et al. (2006) The 2005 World Health Organization Re-evaluation of Human and Mammalian Toxic Equivalency Factors for Dioxins and Dioxin-like Compounds. Toxicological sciences: an official journal of the Society of Toxicology 93:223-241. doi:10.1093/toxsci/kfl055.

(*5)  Dibenzo-p-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați.””


ANEXA II

În partea I din anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2019/1009, se adaugă următorul punct:

„7a.

În cazul în care produsul fertilizant UE conține sau constă în materii obținute prin oxidare termică sau derivați ai acestora menționate în CMC 13 din partea II a anexei II și are un conținut de mangan (Mn) de peste 3,5 % din masă, trebuie să se declare conținutul de mangan.”


ANEXA III

În partea II din anexa IV la Regulamentul (UE) 2019/1009, modulul D1 (Asigurarea calității procesului de producție) se modifică după cum urmează:

1.

Punctul 2.2 se modifică după cum urmează:

(a)

litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

desene, scheme, descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea procesului de producție a produsului fertilizant UE și, în ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 sau 13, astfel cum sunt definite în anexa II, o descriere în scris și o diagramă a procesului de producție, în care fiecare tratament, recipient și zonă de depozitare sunt identificate în mod clar,”;

(b)

se introduce litera (ga), după cum urmează:

„(ga)

calcularea deșeurilor periculoase pentru produsele fertilizante UE care conțin sau constau în CMC 13; testarea menționată la punctul 6 din CMC 13 din partea II a anexei II se efectuează cel puțin o dată pe an sau mai devreme decât a fost programată în cazul oricărei modificări semnificative care ar putea afecta siguranța sau calitatea produsului fertilizant UE (de exemplu, prelucrarea loturilor de materii prime cu o compoziție diferită, modificarea condițiilor de proces). Pentru un lot reprezentativ de materii prime care este prelucrat în instalație, proprietatea periculoasă identificată (în conformitate cu punctul 5.1.3.1) și masa totală se măsoară pe diferitele materii prime (1, …, n) și pe materia rezultată care va fi încorporată în produsul fertilizant UE. Rata de încorporare a proprietății periculoase în materia rezultată se calculează după cum urmează:

Image 1

unde:

HPC

=

concentrația proprietății periculoase (mg/kg),

M

=

masa totală (kg)ș; și

i (1-n)

=

diferitele materii prime utilizate în procesul de producție.

Îndepărtarea proprietății periculoase în timpul procesului de producție trebuie să fie de așa natură încât rata de încorporare înmulțită cu concentrația proprietății periculoase a fiecărei materii prime individuale să fie sub valorile-limită stabilite în anexa III la Directiva 2008/98/CE pentru proprietatea periculoasă respectivă.”

2.

Partea introductivă de la punctul 5.1.1.1 se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.1.1.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, personalul cu funcții superioare de conducere din cadrul organizației producătorului:”.

3.

Punctul 5.1.2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.2.1.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, sistemul de calitate asigură conformitatea cu cerințele prevăzute în anexa respectivă.”

4.

Punctul 5.1.3.1 se modifică după cum urmează:

(a)

Partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.3.1.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, examinările și testele cuprind următoarele elemente:”;

(b)

Literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:

„(b)

Personalul calificat efectuează o inspecție vizuală a fiecărui transport de materii prime și verifică compatibilitatea cu specificațiile privind materiile prime care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13 prevăzute în anexa II.

(c)

Producătorul refuză orice transport de orice materie primă dacă, în urma inspecției vizuale, există suspiciuni cu privire la oricare dintre următoarele situații:

(i)

prezența unor substanțe nocive sau periculoase pentru procesul sau pentru calitatea produsului fertilizant UE final;

(ii)

incompatibilitatea cu specificațiile prevăzute la CMC 3, 5, 12 și 13 din anexa II, în special prin prezența unor materiale plastice care duce la depășirea valorii-limită pentru impuritățile macroscopice.”;

(c)

litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

Se prelevă eșantioane din materiile rezultate, pentru a se verifica dacă acestea respectă specificațiile prevăzute în CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, și dacă proprietățile materiilor rezultate nu pun în pericol produsul fertilizant UE din punctul de vedere al conformității cu cerințele relevante din anexa I.”;

(d)

la litera (fa), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(fa)

Pentru materiile care fac parte din CMC 12 și 13, eșantioanele de materii rezultate se prelevă cel puțin cu următoarea frecvență implicită sau mai devreme decât au fost programate dacă are loc vreo modificare semnificativă care ar putea afecta calitatea produsului fertilizant UE:”;

(e)

litera (fb) se înlocuiește cu următorul text:

„(fb)

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 12 și 13, fiecărui lot sau porțiune de producție i se atribuie un cod unic în scopul gestionării calității; cel puțin un eșantion la 3000 de tone din aceste materii sau un eșantion la două luni, oricare dintre acestea survine mai devreme, se depozitează în stare bună timp de cel puțin doi ani.”;

(f)

litera (g) punctul (iv) se înlocuiește cu următorul text:

„(iv)

în ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 12 și 13, se măsoară eșantioanele de referință menționate la litera (fb) și se iau măsurile corective necesare pentru a se evita ca aceste materii să fie transportate și utilizate ulterior.”

5.

La punctul 5.1.4.1, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.4.1.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, dosarele de calitate demonstrează un control eficient al materiilor prime, al producției, al depozitării și conformității materiilor prime și a materiilor care rezultă din procesul de producție cu cerințele corespunzătoare ale prezentului regulament. Fiecare document este lizibil și disponibil la locul (locurile) de utilizare, iar orice versiune ieșită din uz este retrasă rapid de la toate locurile în care este utilizată sau, cel puțin, este identificată ca fiind ieșită din uz. Documentația privind managementul calității trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:”.

6.

La punctul 5.1.5.1, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.5.1.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, producătorul întocmește un program anual de audit intern, în scopul de a verifica conformitatea cu sistemul de calitate, cu următoarele componente:”.

7.

La punctul 6.3.2, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„6.3.2.

În ceea ce privește materiile care fac parte din CMC 3, 5, 12 și 13, astfel cum sunt definite în anexa II, organismul notificat prelevă și analizează eșantioane din materiile care rezultă din procesul de producție în cursul fiecărui audit, iar auditurile respective se efectuează cu următoarea frecvență:”.