16.11.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 405/1


REGULAMENTUL (UE) 2021/1985 AL CONSILIULUI

din 15 noiembrie 2021

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

având în vedere Decizia 2012/642/PESC a Consiliului din 15 octombrie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus (1),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului (2) pune în aplicare Decizia 2012/642/PESC și prevede în special înghețarea fondurilor și a resurselor economice și interzice punerea de fonduri sau resurse economice la dispoziția persoanelor, entităților și organismelor responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului sau de reprimarea societății civile și a opoziției democratice, sau ale căror activități subminează în mod grav democrația sau statul de drept în Belarus sau care beneficiază de pe urma regimului Lukașenko sau îl sprijină.

(2)

La 15 noiembrie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/1990 (3), care introduce un criteriu suplimentar de desemnare pentru a permite aplicarea de măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care organizează sau contribuie la activități ale regimului Lukașenko care facilitează trecerea ilegală a frontierelor externe ale Uniunii sau transferul unor bunuri interzise și transferul ilegal al unor bunuri care fac obiectul unor restricții, inclusiv bunuri periculoase, pe teritoriul unui stat membru.

(3)

Este necesar ca modificarea respectivă să fie reflectată în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 pentru a permite punerea în aplicare corectă și uniformă a interdicției în întreaga Uniune.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se adaugă următorul alineat:

„(6)   Anexa I cuprinde, de asemenea, o listă care enumeră:

(a)

persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2012/642/PESC, au fost identificate de Consiliu ca organizând sau contribuind la activități ale regimului Lukașenko care facilitează:

(i)

trecerea ilegală a frontierelor externe ale Uniunii; sau

(ii)

transferul unor bunuri interzise și transferul ilegal al unor bunuri care fac obiectul unor restricții, inclusiv bunuri periculoase, pe teritoriul unui stat membru; și

(b)

persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (d) din Decizia 2012/642/PESC, au fost identificate de Consiliu ca fiind persoane, entități sau organisme deținute ori controlate de persoanele, de entitățile sau de organismele menționate la litera (a).”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 noiembrie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES


(1)   JO L 285, 17.10.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului din 18 mai 2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO L 134, 20.5.2006, p. 1).

(3)  Decizia (PESC) 2021/1990 a Consiliului din 15 noiembrie 2021 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus (a se vedea pagina 10 din prezentul Jurnal Oficial).