11.10.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 359/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/1783 AL COMISIEI

din 2 iulie 2021

de completare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind standardele tehnice de reglementare care conțin un model de text pentru acordurile de cooperare cu țări terțe

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (Regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (1), în special articolul 26 alineatul (2) al patrulea paragraf,

întrucât:

(1)

Articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 (MAR) prevede că autoritățile competente din statele membre au obligația de a încheia, atunci când este necesar, acorduri de cooperare cu autoritățile competente de supraveghere din țări terțe cu privire la schimbul de informații și la aplicarea în țările terțe a obligațiilor care decurg din respectivul regulament. Acordurile de cooperare privind schimbul de informații pot fi încheiate numai dacă informațiile care urmează să fie divulgate în temeiul acestora fac obiectul unor garanții privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele prevăzute la articolul 27 din regulamentul respectiv, iar astfel de schimburi sunt destinate îndeplinirii unor sarcini ale autorităților competente în cauză.

(2)

Articolul 25 alineatul (8) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 prevede obligația autorităților competente ca, atunci când este posibil, să încheie acorduri de cooperare cu autoritățile de reglementare din țări terțe responsabile pentru piețele spot conexe în conformitate cu articolul 26 din regulamentul respectiv.

(3)

Atunci când încheie noi acorduri de cooperare și când actualizează acordurile de cooperare existente cu autoritățile unor țări terțe, autoritățile competente trebuie să utilizeze, acolo unde este posibil, modelul de text adoptat în temeiul articolului 26 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(4)

Pentru a asigura un nivel de protecție a datelor cu caracter personal conform cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (2), orice transfer de date cu caracter personal către țări terțe ar trebui efectuat în deplină conformitate cu regulamentul respectiv. O modalitate de a face astfel schimb de date cu caracter personal între autoritățile competente și autoritățile de supraveghere din țări terțe este recurgerea la acorduri administrative care să asigure garanții adecvate, conform dispozițiilor de la articolul 46 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679, care includ drepturi opozabile și efective ale persoanelor fizice asupra propriilor date cu caracter personal. În ceea ce privește transferul de date cu caracter personal între autoritățile de supraveghere financiară din Spațiul Economic European („SEE”) și autoritățile de supraveghere financiară din afara SEE, un astfel de acord administrativ a fost elaborat de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) și de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) (3) și a primit avizul favorabil al Comitetului european pentru protecția datelor (CEPD) (4). Toate autoritățile de supraveghere financiară din SEE și o serie de autorități de supraveghere financiară din afara SEE au semnat acordul administrativ ESMA-IOSCO. Având în vedere consensul instituțional larg cu privire la garanțiile privind datele cu caracter personal prevăzute în acordul administrativ ESMA-IOSCO, acesta din urmă reprezintă un model pentru viitoarele acorduri similare care vor reglementa transferul de date cu caracter personal între autoritățile competente și autoritățile de supraveghere din țările terțe care nu sunt părți la Acordul administrativ ESMA-IOSCO. Cu toate acestea, autoritățile statelor membre care recurg la Acordul administrativ ESMA-IOSCO ar avea în continuare obligația de a obține o autorizare din partea autorității pentru protecția datelor, astfel cum se prevede la articolul 46 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679.

(5)

Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ESMA.

(6)

ESMA nu a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament și nici nu a analizat costurile și beneficiile potențiale ale introducerii unor astfel de standarde, deoarece un astfel de demers ar fi fost disproporționat în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul standardelor respective, având în vedere că destinatarii standardelor vor fi doar autoritățile competente din statele membre, nu și participanții la piață.

(7)

ESMA a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor instituit prin articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Acorduri de cooperare

Modelul de text care trebuie utilizat de autoritățile competente din statele membre, atunci când este posibil, pentru acordurile de cooperare încheiate în temeiul articolului 26 alineatul (1) sau al articolului 25 alineatul (8) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Transferul datelor cu caracter personal

În cazul în care autoritățile competente solicită garanții adecvate pentru transferul de date cu caracter personal către autoritățile de supraveghere din țări terțe sub forma unui acord administrativ, în conformitate cu articolul 46 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679, respectivul acord se anexează la acordul de cooperare încheiat în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 și constituie o parte a acestuia.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 iulie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 173, 12.6.2014, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(3)  Acordul administrativ pentru transferul de date cu caracter personal între autoritățile de supraveghere financiară din Spațiul Economic European („SEE”) indicate în apendicele A și fiecare dintre autoritățile din afara SEE indicate în apendicele B, disponibil la adresa:https://www.esma.europa.eu/sites/default/files/administrative_arrangement_aa_for_the_transfer_of_personal_data_between_eea_and_non-eea_authorities.pdf

(4)  Avizul 4/2019 privind proiectul de acord administrativ pentru transferul de date cu caracter personal între autoritățile de supraveghere financiară din Spațiul Economic European (SEE) și autoritățile de supraveghere financiară din afara SEE, disponibil la adresa: https://edpb.europa.eu/our-work-tools/our-documents/opinion-board-art-64/opinion-42019-draft-aa-between-eea-and-non-eea_ro

(5)  Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).


ANEXĂ

Model de text pentru acordurile de cooperare referitoare la schimbul de informații dintre autoritățile competente din statele membre și autoritățile din țări terțe și la aplicarea în țările terțe a obligațiilor care decurg din Regulamentul (UE) nr. 596/2014

1.   Introducere

Descrierea temeiului juridic pentru schimbul de informații al fiecărei autorități semnatare, pentru ca acestea să își poată îndeplini îndatoririle în ceea ce privește actele cu putere de lege și normele administrative referitoare la abuzul de piață.

Declarație potrivit căreia, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative care constituie temeiul juridic pentru schimbul de informații și cu acordurile de cooperare, autoritățile semnatare își pot acorda reciproc asistență.

2.   Definiții

O listă adecvată de definiții care să acopere termenii utilizați în acorduri.

3.   Conținutul asistenței care trebuie să fie acordată

Descrierea tipului de asistență care trebuie să fie acordată în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (1), cum ar fi:

(a)

obținerea de informații conținute în dosarele autorității semnatare care primește cererea;

(b)

obținerea de declarații sau de informații de la orice persoană;

(c)

obținerea de documente de la persoane sau entități, inclusiv prin efectuarea de inspecții la fața locului;

(d)

obținerea de înregistrări ale datelor de transfer, în măsura în care acest lucru este permis de dreptul intern și, după caz, cu asistența autorității judiciare competente, în funcție de punerea în aplicare a articolului 23 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sau de orice competență echivalentă acordată prin legislația țării terțe relevante;

(e)

obținerea sau sprijinirea obținerii înghețării sau a punerii sub sechestru a activelor în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sau cu orice competență echivalentă acordată prin legislația țării terțe relevante;

(f)

obținerea sau sprijinirea obținerii încetării temporare a oricărei practici contrare actelor cu putere de lege și normelor administrative referitoare la abuzul de piață, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) litera (k) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sau cu orice competență echivalentă acordată prin legislația țării terțe relevante;

4.   Dispoziții generale – refuzul acordării de asistență

Enumerarea cazurilor în care cererile de cooperare pot fi refuzate, cum ar fi:

(a)

cererea nu a fost formulată în conformitate cu acordurile;

(b)

cererea ar necesita ca autoritatea semnatară care primește cererea să acționeze într-un mod care ar încălca dreptul intern;

(c)

comunicarea informațiilor relevante ar putea avea consecințe negative pentru securitatea jurisdicției căreia i-a fost adresată cererea, în special în ceea ce privește lupta împotriva terorismului sau a altor infracțiuni grave;

(d)

satisfacerea cererii este de natură să afecteze ancheta sau activitățile de asigurare a ordinii publice ale autorității care primește cererea sau, dacă este cazul, o anchetă penală;

(e)

s-a inițiat deja o procedură judiciară pentru aceleași fapte și împotriva acelorași persoane pe lângă autoritățile relevante ale jurisdicției căreia i-a fost adresată cererea;

(f)

s-a pronunțat deja o hotărâre definitivă cu privire la persoanele respective pentru aceleași fapte în jurisdicția căreia i-a fost adresată cererea.

Asistența nu va fi refuzată pe baza faptului că tipul de comportament care face obiectul investigației nu ar constitui o încălcare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative referitoare la abuzul de piață ale autorității care primește cererea.

5.   Trimiterea și prelucrarea cererilor de asistență

Descrierea procedurii de trimitere și de prelucrare a cererilor de asistență.

6.   Utilizarea permisă a informațiilor

Descrierea normelor privind utilizarea permisă a informațiilor, în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, și, mai concret, menționarea faptului că informațiile furnizate trebuie să aibă drept scop îndeplinirea sarcinii autorităților semnatare de a asigura respectarea și aplicarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative referitoare la abuzul de piață. Informațiile schimbate trebuie utilizate exclusiv în scopurile menționate în cererea de asistență.

În cazul în care o autoritate semnatară care depune cererea intenționează să utilizeze informațiile furnizate în temeiul acordului în orice alt scop decât scopurile menționate în prezenta secțiune, aceasta trebuie să obțină acordul prealabil al autorității semnatare care primește cererea.

7.   Restricții privind confidențialitatea

Descrierea normelor privind confidențialitatea oricăror informații divulgate, primite, schimbate sau transmise. Descrierea trebuie să includă următoarele elemente:

(a)

toate informațiile care fac obiectul unui schimb între semnatari în conformitate cu acordurile încheiate și care privesc condițiile comerciale sau operaționale ori alte chestiuni economice sau personale trebuie considerate confidențiale și intră sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional, cu excepția cazului în care autoritatea care furnizează informațiile precizează, la momentul comunicării, că informațiile respective pot fi comunicate sau a cazului în care comunicarea lor este necesară pentru proceduri judiciare;

(b)

obligația de păstrare a secretului profesional se aplică tuturor persoanelor care lucrează sau au lucrat pentru semnatari sau pentru orice autoritate sau întreprindere de pe piață căreia oricare dintre semnatari i-a delegat competențe, inclusiv auditorilor și experților contractați de semnatar. Informațiile care intră sub incidența secretului profesional nu pot fi divulgate niciunei alte persoane sau autorități decât în temeiul unor dispoziții prevăzute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern sau în temeiul unor dispoziții prevăzute în legislația țării terțe în cauză care sunt cel puțin echivalente cu acestea.

Informațiile schimbate nu trebuie comunicate niciunei alte autorități sau entități decât cu acordul prealabil al semnatarului care le-a furnizat inițial.

8.   Dispoziții generale – identificarea unui punct de contact

Desemnarea unor puncte de contact de către autoritățile semnatare, pentru a facilita cooperarea în cadrul acordurilor.

9.   Dispoziții generale – clauză de revizuire

Revizuirea periodică de către autoritățile semnatare a funcționării și eficacității acordurilor de cooperare, în vederea extinderii sau a modificării domeniului de aplicare sau a funcționării acordurilor, în cazul în care acest lucru va fi considerat necesar.

10.   Alte dispoziții – diverse


(1)  Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO L 173, 12.6.2014, p. 1).