7.10.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 355/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1762 AL COMISIEI

din 30 septembrie 2021

de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [„Σητεία Λασιθίου Κρήτης” (Sitia Lasithiou Kritis) (DOP)]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 52 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Greciei de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al denumirii de origine protejate „Σητεία Λασιθίου Κρήτης” (Sitia Lasithiou Kritis), înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 134/98 al Comisiei (2).

(2)

Deoarece modificarea respectivă nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3), în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din regulamentul respectiv.

(3)

Întrucât Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini trebuie aprobată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se aprobă modificarea caietului de sarcini publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu privire la denumirea „Σητεία Λασιθίου Κρήτης” (Sitia Lasithiou Kritis) (DOP).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 septembrie 2021.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Janusz WOJCIECHOWSKI

Membru al Comisiei


(1)   JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 134/98 al Comisiei din 20 ianuarie 1998 de completare a anexei la Regulamentul (CE) nr. 1107/96 privind înregistrarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine în conformitate cu procedura stabilită în articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului (JO L 15, 21.1.1998, p. 6).

(3)   JO C 226, 14.6.2021, p. 12.