2.9.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 309/3


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/1430 AL COMISIEI

din 31 mai 2021

de completare a Regulamentului (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului prin precizarea datelor care trebuie raportate de statele membre în scopul verificării emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor grele noi

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 iunie 2018 privind monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi (1), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește norme privind conformitatea în funcționare a vehiculelor și a motoarelor, durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării, sistemele de diagnosticare la bord ale vehiculului și măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2.

(2)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/956, Comisia are obligația de a monitoriza, în cazul în care sunt disponibile, rezultatele încercărilor efectuate pe șosea în cadrul creat de Regulamentul (CE) nr. 595/2009 în vederea verificării emisiilor de CO2 ale vehiculelor grele noi și a consumului de combustibil al acestora.

(3)

Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei (3) completează cadrul juridic instituit prin Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei (4) pentru omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor în ceea ce privește emisiile și informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor. În special, Regulamentul (UE) 2017/2400 stabilește normele pentru eliberarea de licențe de operare a unui simulator destinat determinării emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor noi care urmează să fie vândute, înmatriculate sau puse în circulație în Uniune, pentru operarea simulatorului menționat, precum și pentru declararea valorilor emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil astfel determinate.

(4)

Pentru ca încercările efectuate pe șosea în scopul verificării emisiilor de CO2 ale vehiculelor grele noi și a consumului de combustibil al acestora să poată fi pe deplin înțelese, este necesar să se analizeze rapoartele de încercare.

(5)

În cazul în care în urma unei proceduri de încercare de verificare efectuate pe șosea nu se obțin rezultate satisfăcătoare, sunt necesare informații suplimentare cu privire la cauzele respingerii, la măsurile care s-au luat în urma acesteia și la rezultatele investigațiilor care vizează să determine cauza unui astfel de respingeri.

(6)

De asemenea, sunt necesare informații cu privire la modul în care diferitele rapoarte de încercare sunt legate de aceeași familie de vehicule care face obiectul investigației.

(7)

Este oportun să se precizeze data până la care autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să raporteze datele necesare pentru monitorizarea rezultatelor încercărilor efectuate pe șosea în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/956 și pentru pregătirea raportului anual în conformitate cu articolul 10 din regulamentul respectiv, astfel încât Comisia să le poată primi în timp util,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Datele care trebuie raportate

În sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/956, autoritățile competente ale statelor membre raportează următoarele date:

(a)

rapoartele de încercare menționate la articolul 20 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei, în termen de cel mult o lună de la data la care producătorul vehiculului a furnizat rapoartele respective autorității de omologare;

(b)

informații privind o investigație pentru a stabili cauza respingerii în urma unei proceduri de încercare de verificare, astfel cum se menționează la articolul 20 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2400, în termen de cel mult o lună de la începerea investigației;

(c)

rezultatele unei investigații menționate la articolul 20 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2400, inclusiv informații privind cauzele respingerii, determinate în conformitate cu al doilea paragraf din articolul menționat, legate de certificarea componentelor, a unităților tehnice separate sau a sistemelor ori de operarea simulatorului, în termen de cel mult o lună de la data la care autoritatea de omologare a stabilit cauza respingerii;

(d)

rapoartele de încercare menționate la articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2400 care poartă numărul certificatului prin care s-au stabilit proprietățile legate de emisiile de CO2 și de consumul de combustibil ale unei familii de rezistență a aerului, în termen de cel mult o lună de la data la care producătorul a furnizat rapoartele respective autorității de omologare;

(e)

pentru fiecare certificat privind proprietățile legate de emisiile de CO2 și de consumul de combustibil ale unei familii de rezistență a aerului, care este acordat, prelungit, refuzat sau retras, documentele descrise în apendicele 1 și 2 la anexa VIII la Regulamentul (UE) 2017/2400, inclusiv anexele, în termen de cel mult o lună de la stabilirea sau primirea documentelor respective de către autoritatea de omologare.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 31 mai 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 173, 9.7.2018, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE și 2005/78/CE (JO L 188, 18.7.2009, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei din 12 decembrie 2017 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor grele și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 582/2011 al Comisiei (JO L 349, 29.12.2017, p. 1).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și de modificare a anexelor I și III la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 167, 25.6.2011, p. 1).