9.3.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 81/15


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/407 AL COMISIEI

din 3 noiembrie 2020

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în vederea includerii acidului citric drept substanță activă în anexa sa I

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 28 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Acidul citric a fost evaluat ca substanță activă existentă în cadrul programului de examinare prevăzut la articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, instituit prin Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2).

(2)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice („agenția”) a fost adoptat la 16 februarie 2016 de către Comitetul pentru produse biocide (3), luând în considerare concluziile autorității competente responsabile de evaluare. Avizul respectiv a concluzionat că este de așteptat ca produsele biocide care aparțin tipului 2 de produse și care conțin acid citric să îndeplinească cerințele articolului 5 din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), care erau cerințele aplicabile examinării cererii de aprobare a acidului citric în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(3)

Prin urmare, acidul citric a fost aprobat ca substanță activă destinată utilizării în produse biocide care aparțin tipului 2 de produse în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1938 al Comisiei (5).

(4)

Avizul agenției a concluzionat, de asemenea, că acidul citric nu suscită îngrijorări și că este eligibil pentru a fi inclus în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(5)

Prin urmare, ținând seama de avizul agenției, este adecvat să se includă acidul citric în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Întrucât acidul citric a fost evaluat pe baza unui dosar care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE, este necesar ca acidul citric să fie inclus în categoria 6 din anexa I la regulamentul respectiv,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 noiembrie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 167, 27.6.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1).

(3)  Aviz al Comitetului pentru produse biocide privind cererea de aprobare a substanței active: Acid citric, tip de produs: 2, ECHA/BPC/088/2016, adoptat la 16 februarie 2016.

(4)  Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (JO L 123, 24.4.1998, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1938 al Comisiei din 4 noiembrie 2016 de aprobare a acidului citric ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 2 (JO L 299, 5.11.2016, p. 54).


ANEXĂ

În anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012, la Categoria 6 din lista substanțelor active menționate la articolul 25 litera (a), se adaugă următoarea rubrică:

Număr CE

Denumire/Grup

Restricție

Observație

„201-069-1

Acid citric

Gradul minim de puritate a substanței active (*1) 995 g/kg

Nr. CAS 77-92-9


(*1)  Puritatea indicată în această coloană a fost gradul minim de puritate a substanței active evaluate. Substanța activă din produsul introdus pe piață poate avea o puritate egală sau diferită dacă s-a demonstrat că este echivalentă din punct de vedere tehnic cu substanța activă evaluată.”