17.6.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 215/40 |
ORIENTAREA (UE) 2021/975 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 2 iunie 2021
de modificare a Orientării BCE/2014/31 privind măsuri suplimentare temporare legate de operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului (BCE/2021/26)
CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 127 alineatul (2) prima liniuță,
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 3.1 prima liniuță și articolele 5.1, 12.1, 14.3 și 18.2,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu articolul 18.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, pentru a atinge obiectivele Sistemului European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”) pot desfășura operațiuni de creditare cu instituții de credit și cu alți participanți pe piață, pe baza unor garanții corespunzătoare. Condițiile generale în care BCE și BCN sunt pregătite să participe la operațiuni de creditare, inclusiv criteriile în temeiul cărora este stabilită eligibilitatea colateralului pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului, sunt prevăzute în Orientarea (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/60) (1). |
(2) |
Ca răspuns la pandemia de COVID-19, Consiliul guvernatorilor a adoptat la 7 aprilie 2020 și la 22 aprilie 2020 anumite măsuri de relaxare a cerințelor privind garanțiile cu scopul de a asigura în continuare capacitatea contrapărților Eurosistemului de a menține și de a mobiliza garanții suficiente pentru a putea participa la operațiunile de furnizare de lichiditate derulate de Eurosistem și, prin urmare, posibilitatea Eurosistemului de a susține acordarea de credite economiei zonei euro. |
(3) |
Aceste măsuri de relaxare a cerințelor privind garanțiile au fost prevăzute în modificările aduse Orientării BCE/2014/31 a Băncii Centrale Europene (2) prin Orientarea (UE) 2020/515 a Băncii Centrale Europene (ECB/2020/21) (3) și, respectiv, Orientarea (UE) 2020/634 a Băncii Centrale Europene (ECB/2020/29) (4). Considerentele 4 și 6 din Orientarea (UE) 2020/515 (ECB/2020/21) prevăd că măsurile suplimentare prevăzute de modificările introduse în temeiul orientării respective ar trebui să se aplice temporar. Nu a fost specificată nicio dată de încetare a aplicării, cu justificarea că măsurile ar putea fi revocate în orice moment. Orientarea (UE) 2020/634 (ECB/2020/29) prevede că modificările introduse prin intermediul orientării respective rămân în vigoare până la 29 septembrie 2021, întrucât Consiliul guvernatorilor a considerat că acestea ar trebui să se aplice până la prima dată de rambursare anticipată din cadrul celei de-a treia serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (TLTRO-III) aplicabile la momentul respectiv. |
(4) |
La 10 decembrie 2020 Consiliul guvernatorilor a decis să adopte măsuri suplimentare de politică monetară pentru a contribui la menținerea unor condiții favorabile de finanțare în perioada pandemiei, sprijinind astfel fluxul de credite către toate sectoarele economiei, susținând activitatea economică și protejând stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Ca parte a acestor măsuri, Consiliul guvernatorilor a hotărât ca măsurile de relaxare a cerințelor privind garanțiile adoptate de Consiliul guvernatorilor la 7 aprilie 2020 și la 22 aprilie 2020 să se aplice până la data de 30 iunie 2022, iar acest lucru ar trebui să fie reflectat în dispozițiile relevante ale Orientării ECB/2014/31. Aceasta va permite băncilor să continue să utilizeze pe deplin operațiunile de furnizare de lichiditate ale Eurosistemului, în special TLTRO-III. În orice caz, Consiliul guvernatorilor va reevalua aceste măsuri de relaxare a cerințelor privind garanțiile înainte de luna iunie 2022. |
(5) |
Consiliul guvernatorilor consideră că întreaga gamă de măsuri adoptate la 10 decembrie 2020 este necesară și proporțională pentru a contracara riscurile grave la adresa stabilității prețurilor, a mecanismului de transmisie a politicii monetare și a perspectivelor economice din zona euro, care sunt generate de condițiile severe de pandemie care continuă să existe. Consiliul guvernatorilor este în continuare pregătit să își ajusteze toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația evoluează într-un mod susținut în direcția dorită, în concordanță cu angajamentul său în favoarea simetriei. |
(6) |
Având în vedere că Orientarea (UE) 2020/634 (BCE/2020/29) rămâne în vigoare până la 29 septembrie 2021, este necesar să se asigure că dispozițiile Orientării BCE/2014/31 afectate de respectiva orientare de modificare, în special articolul 8b și anexele IIa și IIb, rămân în vigoare după această dată și în acest scop ar trebui efectuate ajustările legislative necesare. Pentru a evita un vid legislativ în ceea ce privește dispozițiile în cauză, BCN ar trebui să se conformeze prezentei orientări începând cu 30 septembrie 2021. |
(7) |
Prin urmare, Orientarea BCE/2014/31 ar trebui modificată în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTA ORIENTARE:
Articolul 1
Modificări ale Orientării BCE/2014/31
Orientarea BCE/2014/31 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 8a, se adaugă următorul alineat: „(3) Dispozițiile prezentului articol rămân în vigoare până la 30 iunie 2022.” |
2. |
Articolul 8b se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8b Admiterea anumitor active tranzacționabile eligibile și a anumitor emitenți eligibili la 7 aprilie 2020 (1) Termenii folosiți în prezentul articol au sensul stabilit în Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). (2) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 59 alineatul (3), ale articolului 71 și ale articolului 82 alineatul (1) litera (a) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), activele tranzacționabile – altele decât titlurile garantate cu active (ABS) – emise la 7 aprilie 2020 sau înainte de această dată și care, la 7 aprilie 2020, aveau un rating de credit public, furnizat de cel puțin un sistem ECAI acceptat, care îndeplinea cerințele minime de calitate a creditului stabilite de Eurosistem, constituie colateral eligibil pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
Pentru a evita orice îndoială, ratingul de credit public la 7 aprilie 2020, astfel cum se menționează la prezentul alineat, este stabilit de Eurosistem pe baza normelor prevăzute la articolul 82 alineatul (1) litera (a), la articolul 82 alineatul (2), la articolul 83, la articolul 84 literele (a) și (b), la articolul 85 și la articolul 86 din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). (3) În cazul în care îndeplinirea, la 7 aprilie 2020, de către un activ tranzacționabil a cerințelor minime de calitate a creditului aplicabile în Eurosistem se stabilește pe baza unui rating ECAI privind emitentul sau a unui rating ECAI privind garantul furnizat de un sistem ECAI acceptat, respectivul activ tranzacționabil constituie o garanție eligibilă pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
(4) Activele tranzacționabile, altele decât titlurile garantate cu active, care sunt emise după 7 aprilie 2020 și al căror emitent sau garant, după caz, avea la 7 aprilie 2020 un rating de credit public furnizat de cel puțin un sistem ECAI acceptat care îndeplinea cerințele minime de calitate a creditului aplicabile în Eurosistem, constituie colateral eligibil pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
Pentru a evita orice îndoială, ratingul de credit public menționat la litera (a) de la prezentul alineat este stabilit de Eurosistem pe baza normelor prevăzute la articolul 82 alineatul (1) litera (a), la articolul 82 alineatul (2), la articolul 83, la articolul 84 literele (a) și (b), la articolul 85 și la articolul 86 din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). (5) Obligațiunile garantate emise după 7 aprilie 2020 în cadrul unui program de obligațiuni garantate care, la 7 aprilie 2020, avea el însuși o evaluare a creditului, furnizată de cel puțin un sistem ECAI acceptat, care îndeplinea cerințele minime de calitate a creditului din Eurosistem, constituie garanții eligibile pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, cu condiția ca:
(6) Activele tranzacționabile menționate la articolul 87 alineatul (2) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) care, la 7 aprilie 2020, nu aveau un rating de credit public furnizat de un sistem ECAI acceptat, dar care, la 7 aprilie 2020, aveau o evaluare implicită a creditului derivată de către Eurosistem în conformitate cu normele prevăzute la articolul 87 alineatele (1) și (2) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) care corespundea cerințelor de calitate a creditului ale Eurosistemului, constituie garanții eligibile pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, indiferent de data emiterii acestora, cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
(7) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 59 alineatul (3), ale articolului 71 și ale articolului 82 alineatul (1) litera (a) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), titlurile garantate cu active emise la 7 aprilie 2020 sau înainte de această dată și care, la 7 aprilie 2020, aveau cel puțin două ratinguri de credit publice, fiecare furnizat de un sistem ECAI acceptat diferit, care îndeplinea cerințele minime de calitate a creditului ale Eurosistemului stabilite prin Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), constituie garanții eligibile pentru operațiunile de creditare din Eurosistem, cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
Pentru a evita orice îndoială, cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(d) și la articolul 3 alineatul (4) din prezenta orientare nu se aplică TGA menționate la prezentul alineat. (8) ABS, care, la 7 aprilie 2020, au fost admise de Eurosistem drept garanții eligibile în temeiul articolului 3 alineatul (1) din prezenta orientare, rămân eligibile cu condiția ca, oricând după 7 aprilie 2020:
Pentru a evita orice îndoială, articolul 3 alineatul (2) din prezenta orientare nu se aplică TGA menționate la prezentul alineat. (9) Atât timp cât continuă să fie admise drept garanții eligibile de către Eurosistem în conformitate cu prezentul articol, activele tranzacționabile, inclusiv obligațiunile garantate, menționate la alineatele (2)-(6), fac obiectul marjelor de ajustare a valorii prevăzute în anexa IIb la prezenta orientare. TGA menționate la alineatele (7) și (8) fac obiectul marjelor de ajustare a valorii prevăzute în anexa IIb la prezenta orientare. Marjele de ajustare a valorii se calculează pe baza ratingului actual, aplicabil în orice zi după 7 aprilie 2020, în conformitate cu normele privind prioritatea evaluărilor ECAI ale creditului, după cum se prevede în articolele 83-88 ale Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). (10) Pe lângă marjele de ajustare a valorii prevăzute la alineatul (9), se aplică următoarele marje suplimentare de ajustare a valorii:
(11) Pentru a evita orice îndoială, dispozițiile prezentului articol sunt independente și nu sunt luate în considerare în scopul evaluării eligibilității pentru achiziționare directă în cadrul programului de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (PSPP) (*1); al celui de-al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3) (*2); al programului de achiziționare de titluri garantate cu active (ABSPP) (*3); al programului de achiziționare de titluri emise de sectorul corporativ (CSPP) (*4) și al programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (PEPP) (*5). (12) Dispozițiile prezentului articol rămân în vigoare până la 30 iunie 2022. (*1) Decizia (UE) 2020/188 a Băncii Centrale Europene din 3 februarie 2020 privind un program de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (reformare) (BCE/2020/9) (JO L 39, 12.2.2020, p. 12)." (*2) Decizia (UE) 2020/187 a Băncii Centrale Europene din 3 februarie 2020 privind punerea în aplicare a celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (BCE/2020/8) (JO L 39, 12.2.2020, p. 6)." (*3) Decizia (UE) 2015/5 a Băncii Centrale Europene din 19 noiembrie 2014 privind punerea în aplicare a programului de achiziționare de titluri garantate cu active (BCE/2014/45) (JO L 1, 6.1.2015, p. 4)." (*4) Decizia (UE) 2016/948 a Băncii Centrale Europene din 1 iunie 2016 privind punerea în aplicare a programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (BCE/2016/16) (JO L 157, 15.6.2016, p. 28)." (*5) Decizia (UE) 2020/440 a Băncii Centrale Europene din 24 martie 2020 privind un program temporar de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (BCE/2020/17) (JO L 91, 25.3.2020, p. 1).”" |
3. |
Anexa IIa se înlocuiește cu anexa I la prezenta orientare |
4. |
Anexa IIb se înlocuiește cu anexa II la prezenta orientare. |
Articolul 2
Producerea de efecte
(1) Prezenta orientare produce efecte de la data notificării sale către băncile centrale naționale.
(2) Băncile centrale din Eurosistem asigură respectarea prezentei orientări de la 30 septembrie 2021.
Articolul 3
Destinatari
Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.
Adoptată la Frankfurt pe Main, 2 iunie 2021.
Pentru Consiliul guvernatorilor BCE
Președintele BCE
Christine LAGARDE
(1) Orientarea (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene din 19 decembrie 2014 privind punerea în aplicare a cadrului de politică monetară a Eurosistemului (Orientarea privind documentația generală) (BCE/2014/60) (JO L 91, 2.4.2015, p. 3).
(2) Orientarea BCE/2014/31 a Băncii Centrale Europene din 9 iulie 2014 privind măsuri suplimentare temporare legate de operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului și de modificare a Orientării BCE/2007/9 (JO L 240, 13.8.2014, p. 28).
(3) Orientarea (UE) 2020/515 a Băncii Centrale Europene din 7 aprilie 2020 de modificare a Orientării BCE/2014/31 privind măsuri suplimentare temporare legate de operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului (BCE/2020/21) (JO L 110 I, 8.4.2020, p. 26).
(4) Orientarea (UE) 2020/634 a Băncii Centrale Europene din 7 mai 2020 de modificare a Orientării BCE/2014/31 privind măsuri suplimentare temporare legate de operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului (BCE/2020/29) (JO L 148, 11.5.2020, p. 10).
ANEXA I
Anexa IIa la Orientarea BCE/2014/31 se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXA IIa
Nivelurile marjelor de ajustare a valorii (în %) aplicate titlurilor garantate cu active eligibile în temeiul articolului 3 alineatul (2) și al articolului 8b din prezenta orientare
Calitatea creditului |
Durata de viață medie ponderată (Weighted Average Life) (*) |
Marja de ajustare a valorii |
Nivelul 3 |
[0,1) |
4,8 |
[1,3) |
7,2 |
|
[3,5) |
10,4 |
|
[5,7) |
12,0 |
|
[7,10) |
14,4 |
|
[10, ∞) |
24,0 |
|
Nivelul 4 |
[0,1) |
11,2 |
[1,3) |
15,2 |
|
[3,5) |
18 |
|
[5,7) |
24,8 |
|
[7,10) |
30,4 |
|
[10, ∞) |
43,2 |
(*) De ex. [0,1) durată de viață medie ponderată (weighted average life, WAL) mai mică de un an, [1,3) WAL egală cu sau mai mare de un an și sub trei ani etc.
ANEXA II
Anexa IIb la Orientarea BCE/2014/31 se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXA IIb
Nivelurile marjelor de ajustare a valorii (în %) aplicate activelor tranzacționabile, altele decât titlurile garantate cu active, prevăzute la articolele 8a și 8b
|
Categoria I |
Categoria II |
Categoria III |
Categoria IV |
|||||
Calitatea creditului |
Scadență reziduală (ani) (*1) |
Cupon fix sau variabil |
cupon zero |
Cupon fix sau variabil |
cupon zero |
Cupon fix sau variabil |
cupon zero |
Cupon fix sau variabil |
cupon zero |
Nivelul 4 |
[0,1) |
6,4 |
6,4 |
8 |
8 |
12,8 |
12,8 |
20 |
20 |
[1,3) |
9,6 |
10,4 |
12 |
15,2 |
16 |
18,4 |
28 |
30 |
|
[3,5) |
11,2 |
12 |
16 |
20 |
19,2 |
23,6 |
33,6 |
37,2 |
|
[5,7) |
12,4 |
13,6 |
20 |
24,8 |
22,4 |
28,4 |
36,8 |
40,4 |
|
[7,10) |
13,2 |
14,4 |
21,6 |
28,4 |
24,8 |
32 |
40 |
44,8 |
|
[10, ∞) |
14,4 |
16,8 |
23,2 |
31,6 |
26,4 |
34,8 |
41,6 |
46,8 |
|
Nivelul 5 |
[0,1) |
8 |
8 |
12 |
12 |
22,4 |
22,4 |
24 |
24 |
[1,3) |
11,2 |
12 |
16 |
19,2 |
25,6 |
28 |
32 |
34 |
|
[3,5) |
13,2 |
14 |
22,4 |
26,4 |
28,8 |
33,2 |
38,4 |
42 |
|
[5,7) |
14,4 |
15,6 |
27,2 |
32 |
31,6 |
37,6 |
43,2 |
46,8 |
|
[7,10) |
15,2 |
16,4 |
28,8 |
35,6 |
33,2 |
40,4 |
46,4 |
51,2 |
|
[10, ∞) |
16,4 |
18,8 |
30,4 |
38,8 |
33,6 |
42 |
48 |
53,2 |
(*1) De ex. [0,1) scadență reziduală mai mică de un an, [1,3) scadență reziduală egală cu sau mai mare de un an și sub trei ani etc.