ANEXA II
RAPORTAREA AJUSTĂRILOR ȘI DERIVAREA TRANZACȚIILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND FI, SA, FP ȘI SVI
PARTEA 1
Descriere generală a procedurii de derivare a tranzacțiilor
|
1.
|
Tranzacțiile financiare sunt achizițiile nete de active financiare sau creșterile nete de pasive pentru fiecare tip de instrument financiar, respectiv suma tuturor tranzacțiilor financiare care au loc în cursul perioadei de referință relevante. Cadrul de derivare a tranzacțiilor pentru statisticile activelor și pasivelor FI, SA, FP și SVI se bazează pe Sistemul european de conturi naționale și regionale publicat ca anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) (denumit în continuare „SEC 2010”). Dacă este necesar, derogări de la acest standard internațional sunt prevăzute în cadrul prezentei anexe atât în privința conținutului datelor, cât și a denumirii conceptelor statistice. Prezenta anexă se interpretează în conformitate cu SEC 2010 în lipsa unor dispoziții contrare cuprinse în Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2) sau prezenta orientare.
|
|
2.
|
În contextul statisticilor privind FI, SA și FP, BCE calculează tranzacţiile luând în considerare, pentru fiecare post de activ şi de pasiv, diferenţa dintre soldurile la datele de raportare de la sfârşitul perioadei, din care elimină efectul evenimentelor care nu rezultă din tranzacţii („ajustări”). Acestea sunt grupate în două categorii principale „ajustări din reclasificare” și „ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb (2)”. Băncile centrale naționale (BCN) raportează BCE cele două categorii, astfel încât aceste efecte, care nu sunt legate de tranzacții, să poată fi înlăturate din calcularea tranzacțiilor.
|
|
3.
|
În contextul statisticilor SVI, tranzacțiile sunt raportate BCE direct de BCN în locul ajustărilor. Calcularea tranzacțiilor (fie direct de către agenți raportori, fie de către BCN) trebui să corespundă abordării generale față de ajustările din reclasificări și ajustările din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb prevăzute în prezenta anexă.
|
|
4.
|
Tranzacțiile se calculează în general pe bază netă, respectiv nu există o cerință privind identificarea valorii brute a tranzacțiilor financiare sau a cifrei de afaceri. O excepție o constituie statisticile privind FI în cazul cărora Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) impune raportarea separată a emisiunilor noi și a răscumpărărilor de acțiuni/unități ale FI în cursul perioadei de referință.
|
|
5.
|
Tranzacțiile financiar sunt măsurate în general la valoarea de tranzacție – valoarea la care se dobândesc/înstrăinează activele și/sau se creează, se lichidează sau se schimbă pasivele – care poate să nu fie aceeași cu prețul cotat pe piață sau valoarea justă a activului în momentul tranzacției. Valoarea de tranzacție nu include taxe de servicii, onorarii, comisioane sau plăți similare pentru serviciile prestate.
|
|
6.
|
Prezenta anexă stabilește metodologia pentru derivarea tranzacțiilor. Partea 2 se axează pe cerințele de raportare ale BCN cu privire la ajustări. Partea 3 analizează adaptările speciale efectuate în compilarea statisticilor privind FI, SA, FP și SVI.
|
PARTEA 2
Raportarea ajustărilor
|
7.
|
În contextul statisticilor privind FI, SA și FP, BCN trebuie să raporteze BCE „ajustările din reclasificare” și „ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb”.
|
|
8.
|
Secțiunea 1 descrie raportarea ajustărilor din reclasificare și oferă exemple de cazuri de ajustări din reclasificări. Secțiunea 2 descrie raportarea ajustărilor din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb.
|
|
9.
|
Ajustările sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustărilor le corespunde o contrapartidă în funcție de operațiune sau de normele contabile naționale.
|
Secțiunea 1: Ajustări din reclasificare
Secțiunea 1.1. Descriere generală
|
1.
|
„Ajustările din reclasificare” cuprind orice modificare în bilanțul sectorului de referință care apar ca urmare a schimbărilor în componența și structura unităților de observare statistică cu obligații de raportare, a schimbărilor în clasificarea instrumentelor financiare și a contrapărților, a schimbărilor în definițiile statistice și a corectării (parțiale) a erorilor de raportare, toate acestea ducând la rupturi ale seriilor, afectând astfel comparabilitatea a două solduri succesive de la sfârșitul perioadei. Extinderile zonei euro pot fi considerate un caz special de reclasificare.
|
|
2.
|
BCN raportează informațiile statistice referitoare la ajustările din reclasificare, conform cerinţelor prezentei orientări, folosind informații statistice raportate direct de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, informații în materie de supraveghere, verificări de plauzibilitate, cercetări ad-hoc (de exemplu, în legătură cu valorile aberante), cerințele statistice naționale, informații privind entitățile care intră sau ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și orice alte surse aflate la dispoziția lor. BCN identifică modificările soldurilor care se datorează reclasificărilor şi raportează valoarea netă. O creștere netă a soldurilor datorată reclasificărilor se înscrie cu semn pozitiv, iar o descreștere netă a soldurilor cu semn negativ.
|
|
3.
|
BCN pot face estimări cu privire la ajustările din reclasificare, în special atunci când informațiile statistice nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară. Nu este preconizat ca BCE să opereze ajustări ex post, cu excepția situațiilor în care BCN identifică modificări importante datorate reclasificărilor în informațiile statistice finale, care nu pot fi corectate în timp util de BCN. În acest caz, BCE poate efectua ajustări ex post de comun acord cu BCN relevantă.
|
|
4.
|
BCN trebuie să trimită cel puțin toate ajustările din reclasificare de peste 50 de milioane EUR. Acest prag ajută BCN să decidă dacă să compileze ajustările. Cu toate acestea, atunci când sunt colectate informații relativ detaliate fără a se lua în considerare pragul, încercarea de a aplica un astfel de prag s-ar putea dovedi contraproductivă pentru BCN. Această flexibilitate nu aduce atingere cerinței de consecvență în cadrul informațiilor statistice raportate pentru perioada de referință și între diferitele frecvențe de raportare (și anume între informațiile statistice lunare și trimestriale în cazul FI).
|
|
5.
|
În limitele prevăzute la articolul 3 alineatul (11), articolul 6 alineatul (6), articolul 9 alineatul (5), articolul 12 alineatul (5), articolul 15 alineatul (5) și articolul 17 alineatul (4), BCN trebuie să corecteze erorile de raportare în datele privind soldurile de îndată ce sunt identificate erorile. În mod ideal, corecturile elimină în întregime eroarea din date, mai ales atunci când eroarea afectează o singură perioadă sau un interval de timp limitat. În aceste circumstanțe, nu există nicio ruptură a seriei. Totuși, atunci când eroarea afectează date istorice și nu se efectuează corectarea datelor din trecut sau se efectuează doar pentru un segment temporal limitat, intervine o ruptură a seriei între prima perioadă cu cifra corectată și ultima perioadă care conține valoarea incorectă. În acest caz, BCN trebuie să identifice mărimea rupturii și să înscrie o ajustare la „ajustări din reclasificări”. Acest lucru este aplică și în cazul modificărilor definițiilor statistice care afectează datele raportate și rupturile care se pot datora introducerii, modificării sau abandonării metodelor de extrapolare.
|
Secțiunea 1.2. Cazuri de ajustări din reclasificări
Modificări ale compoziției unităților de observare statistică cu obligații de raportare
|
6.
|
Modificările intervenite în compoziția unităților de observare statistică cu obligații de raportare pot da naștere transferului de activități între sectoarele economice. Astfel de transferuri nu reprezintă tranzacții, motiv pentru care sunt tratate ca ajustări la „reclasificări și alte ajustări”.
|
|
7.
|
O instituţie care intră în sectorul raportor poate transfera activităţi spre unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, în timp ce o instituţie care iese din acesta transferă activităţi dinspre sector. Totuşi, dacă instituţia care intră îşi începe activitatea ex novo după ce s-a alăturat sectorului raportor, aceasta reprezintă o tranzacţie financiară care nu este eliminată din informațiile statistice. În mod asemănător, atunci când o instituție care iese din sectorul raportor își diminuează activitățile înainte de a părăsi sectorul raportor, situația este cuprinsă ca o tranzacție în informațiile statistice.
|
|
8.
|
Efectul net al celor care intră sau ies dintr-un sector asupra activelor și pasivelor agregate ale sectorului raportor în cauză se calculează prin agregarea primelor active și pasive raportate de cei nou-intrați și a ultimelor active și pasive raportate de cei care ies, considerând, pentru fiecare post, diferența dintre cele două. Rezultatul net se înscrie la ajustări din reclasificări. În anumite circumstanțe poate exista un efect asupra raportării contrapărților, care trebuie de asemenea inclus în ajustări, ca o modificare de sector.
|
Modificări ale structurii sectorului raportor
|
9.
|
Modificările structurii sectorului raportor apar în contextul reorganizărilor intragrup sau al fuziunilor, achiziţiilor și divizărilor. Aceste operaţiuni de restructurare a societăţilor conduc în mod obişnuit la modificări ale evaluării activelor şi pasivelor financiare; ajustările din reevaluare sunt introduse pentru a reflecta aceste modificări şi, astfel pentru a permite derivarea corectă a tranzacţiilor. De asemenea, operaţiunile determină deseori transferul de active şi pasive financiare din bilanţul unei unităţi instituţionale în bilanţul alteia (schimbare de proprietate). Limita pentru tratarea transferului de active ca tranzacţii este definită prin existenţa a două unităţi instituţionale separate care acţionează prin acord reciproc. În cazul în care totuși transferurile au loc ca urmare a creării sau dispariției unei unități instituționale, acestea trebuie tratate ca „ajustări din reclasificări”. În special, în cazul în care o fuziune sau o achiziție conduce la dispariția uneia sau mai multor unități instituționale, toate pozițiile încrucișate care au existat între instituțiile care fuzionează și care sunt compensate în momentul în care unitățile încetează să existe dispar din sistem, iar ajustările din reclasificare trebuie raportate în consecință. Divizările societăților sunt tratate în mod simetric.
|
Alte cazuri de ajustări din reclasificări
|
10.
|
Modificările clasificării sectoriale sau ale rezidenţei clienţilor conduc la o reclasificare a activelor/pasivelor faţă de aceste contrapărţi. Modificările clasificării intervin din mai multe motive, de exemplu, deoarece o entitate publică își schimbă sectorul economic după privatizare sau pentru că fuziunile/divizările modifică activitatea principală a societăților. Similar, clasificarea pe instrument a activelor și pasivelor se poate modifica, de exemplu, atunci când creditele devin negociabile și, prin urmare, sunt considerate titluri de natura datoriei în scopuri statistice. Întrucât aceste reclasificări rezultă în modificări ale soldurilor raportate, dar nu reprezintă o tranzacție, trebuie introdusă o ajustare pentru a elimina din statistici impactul acestora.
|
Cazul special al statisticilor privind fondurile de investiții – modificări ale politicii de investiții
|
11.
|
Modificările din sectorul raportor al FI datorate modificărilor politicii de investiții (de exemplu, transformarea fondului de plasament în acțiuni în fond mixt) sunt înregistrate ca tranzacție financiară și nu ca reclasificare. Acest lucru rezultă din faptul că orice modificare în politica investițională necesită acordul investitorilor înainte de a fi efectuată și, prin urmare, este considerată o decizie de investiție activă. O BCN poate deroga de la această regulă implicită și raporta o ajustare din reclasificare doar dacă are informații anterioare (ex ante) referitoare la faptul că modificarea politicii nu s-a datorat unei decizii conștiente luate de investitori.
|
|
12.
|
Acest tratament se aplică, de asemenea, agenților raportori care trec de la sectorul raportor al fondurilor de piață monetară (FPM) la sectorul raportor al FI și invers, ca urmare a schimbărilor intervenite în politica de investiții.
|
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb
Secțiunea 2.1. Descriere generală
|
13.
|
„Ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb” raportate în contextul statisticilor privind FI, SA și FP includ: (i) ajustări pentru scoaterile din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile ale creditelor; (ii) ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor; și (iii) ajustări din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb.
|
|
14.
|
Ajustarea pentru scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile se referă la impactul modificărilor aduse valorilor creditelor înregistrate în bilanț cauzate de aplicarea scoaterilor din evidențele contabile/reducerilor valorii contabile a creditelor.
|
|
15.
|
Ajustarea din reevaluarea prețului activelor și pasivelor se referă la variații în evaluarea activelor și pasivelor care apar datorită unei modificări a prețului la care sunt înregistrate sau tranzacționate activele și pasivele. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea soldurilor de la sfârșitul perioadei datorită modificărilor valorii de referință la care sunt înregistrate activele și pasivele, respectiv câștigurile/pierderile din deținere. De asemenea, poate conține variații de evaluare care rezultă din tranzacții cu active/pasive, respectiv câștigurile/pierderile realizate, luând în considerare practicile naționale divergente.
|
|
16.
|
Variațiile cursurilor de schimb în raport cu euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitul perioadei determină modificări ale valorii activelor și pasivelor în valută externă atunci când sunt exprimate în euro. Dat fiind că aceste modificări reprezintă câștiguri/pierderi din deținere și nu sunt tranzacții financiare, efectele evaluării trebuie identificate, astfel încât să fie excluse din tranzacții. Ajustările din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb pot conţine, de asemenea, modificări ale evaluării ce rezultă din tranzacţii cu active/pasive, respectiv câştiguri/pierderi realizate, luând în considerare practicile naționale divergente.
|
|
17.
|
În vederea transmiterii de informații statistice către BCE, BCN trebuie să se asigure că poziţiile de activ şi pasiv exprimate în monede străine sunt transformate în euro la cursurile de schimb de pe piaţă în vigoare în ziua la care se referă datele. Trebuie utilizate cursurile de schimb de referinţă ale BCE (3).
|
Secțiunea 2.2. Raportarea ajustărilor din reevaluare de către BCN
|
18.
|
Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) și Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2) sunt flexibile în ceea ce privește tipul de informații statistice necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și compilate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.
|
|
19.
|
Prin urmare, pentru a îndeplini cerințele privind FI, SA și FP referitoare la „ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb” prevăzute la articolul 3 alineatul (4), la articolul 6 alineatul (3) și la articolul 9 alineatul (2) din prezenta orientare, BCN ar putea fi nevoite să derive ajustările din informațiile statistice raportate de unitățile de observare statistică cu obligații de raportare în regim titlu-cu-titlu sau element-cu-element sau din informațiile statistice raportate direct cu privire la tranzacții. De asemenea, BCN ar putea fi nevoite să estimeze ajustările în ceea ce privește unele dintre defalcările neraportate de unitățile de observare statistică cu obligații de raportare deoarece nu sunt considerate „cerințe minime”, și anume în tabelul 3 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) și în tabelele 3a și 3b din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).
|
Informații statistice raportate titlu-cu-titlu/element-cu-element
|
20.
|
Există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare menționate la articolul 3 alineatul (6), la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 9 alineatul (3) pentru valorile mobiliare colectate titlu-cu-titlu:
Opțiunea 1: agenții raportori raportează BCN informații statistice titlu-cu-titlu care permit BCN să derive ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb:
|
—
|
FI raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelul 2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38);
|
|
—
|
SA raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
|
|
—
|
FP raportează informațiile statistice titlu-cu-titlu solicitate la punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
|
Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la „ajustările din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb” care trebuie transmise BCE. Orientări privind modul de derivare a aproximărilor în conformitate cu articolul 3 alineatul (7), articolul 6 alineatul (4) și articolul 9 alineatul (3) din prezenta orientare sunt disponibile în „Manualul pentru statisticile privind fondurile de investiții” publicat pe website-ul BCE.
Opțiunea 2: agenții raportori raportează BCN tranzacțiile (adică valorile cumulate ale achizițiilor și vânzărilor de valori mobiliare care au avut loc în cursul perioadei de referință) în regim titlu-cu-titlu, după cum urmează:
|
—
|
FI raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelul 2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38);
|
|
—
|
SA raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50);
|
|
—
|
FP raportează în conformitate cu punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) 2018/231 (BCE/2018/2).
|
BCN calculează ajustările din reevaluare făcând diferența dintre soldurile de la sfârșitul perioadei, eliminând tranzacțiile și ajustările din reclasificare, dacă există, menționate în partea 2 secțiunea 1 din prezenta anexă. BCN transmit BCE ajustările din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
|
|
21.
|
BCN pot urma o abordare similară pentru alte active decât valorile mobiliare atunci când colectează informații statistice element-cu-element.
|
Informații statistice raportate pe bază agregată
|
22.
|
Pentru activele și pasivele colectate pe bază agregată, există următoarele trei opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb:
Opțiunea 1: agenții raportori raportează ajustările din reevaluare agregate (4)
BCN care aleg această metodă agregă ajustările din reevaluare raportate de agenţii raportori în vederea transmiterii datelor către BCE.
Opțiunea 2: agenții raportori raportează tranzacțiile agregate. Agenții raportori acumulează tranzacții în cursul perioadei de referință și transmit BCN valoarea achizițiilor și a vânzărilor; BCN care primesc informații statistice privind tranzacțiile calculează ajustările din reevaluare făcând diferența dintre soldurile de la sfârșitul perioadei și eliminând tranzacțiile și ajustările din reclasificare, dacă există, menționate în partea 2 secțiunea 1 din prezenta anexă.
BCN transmit BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
Opțiunea 3: BCN derivă aproximările pe baza datelor furnizate de agenţii raportori.
|
PARTEA 3
Norme speciale și adaptări
|
23.
|
Dobânda la depozite, credite și titluri de natura datoriei emise și deținute este înregistrată pe bază de angajament și se înregistrează ca o tranzacție până la plata acesteia. Cu toate acestea, orientările privind instrumentul cu care dobânda acumulată este înregistrată în informațiile statistice transmise de BCN către BCE diferă în ceea ce privește statisticile privind FI, SA, FP și SVI.
|
|
24.
|
În cazul statisticilor privind FI, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la „alte active” sau „alte pasive”, după cum este cazul. Dobânda acumulată aferentă titlurilor de natura datoriei deținute se înregistrează împreună cu instrumentul în cauză. Titlurile de natura datoriei emise nu se înregistrează într-un post separat, fiind incluse în alte pasive.
|
|
25.
|
În cazul statisticilor privind SA, dobânda acumulată se înregistrează în toate cazurile cu instrumentul în cauză.
|
|
26.
|
În cazul statisticilor privind FP, dobânda acumulată se înregistrează în toate cazurile, pe baza celei mai bune estimări, cu instrumentul în cauză.
|
|
27.
|
În cazul statisticilor privind SVI, dobânda acumulată este înregistrată în toate cazurile la „alte active” sau „alte pasive”, după caz.
|
GLOSAR
Administrația centrală (central government) înseamnă „administrația centrală” (subsector S.1311) astfel cum este definită la punctul 2.114 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Alte fonduri (alte fonduri) sunt fonduri de investiţii, altele decât fondurile de obligaţiuni, fondurile de plasament în acţiuni, fondurile mixte, fondurile imobiliare şi fondurile de hedging.
Brokeri în valori mobiliare şi produse financiare derivate (BVMPFD) (
security and derivative dealers), clasificaţi ca AIF, sunt societăţi financiare autorizate să presteze servicii de investiţii către terţi prin investiţii în instrumente financiare pe cont propriu şi a căror activitate principală constă în următoarele activităţi de intermediere financiară:
|
(a)
|
tranzacţionarea pe cont propriu şi/sau pe risc propriu, în calitate de „brokeri în valori mobiliare şi produse financiare derivate”, de instrumente financiare noi sau existente prin achiziţionarea şi vânzarea acestor instrumente financiare în scopul exclusiv de a beneficia de marja dintre preţul de achiziţie şi cel de vânzare. Aceasta include, de asemenea, activităţile de formare a pieţei;
|
|
(b)
|
subscrierea de instrumente financiare și/sau plasarea de instrumente financiare cu angajament ferm;
|
|
(c)
|
sprijinirea firmelor în emiterea de noi instrumente financiare prin plasarea de noi instrumente financiare care implică fie un angajament ferm de subscriere, fie un angajament condiționat de garanție a emisiunii, față de emitenții de emisiuni noi.
|
Filialele (subsidiary) sunt entități constituite separat al căror capital social este deținut în majoritate sau în totalitate de altă entitate.
Fond tranzacționat la bursă (exchange traded funds) înseamnă un „fond tranzacționat la bursă al unui OPCVM”, astfel cum este definit la punctul 3 subpunctul 4 din Ghidul (AEVMP/2012/832) al AEVMP din 18 decembrie 2012 privind OPCVM-urile de tip ETF şi alte aspecte legate de OPCVM-uri. AEVMP defineşte un OPCVM tranzacţionabil de tip ETF ca un OPCVM ale cărui titluri de participare (cel puţin o clasă de unităţi de fond sau de acţiuni) sunt tranzacţionate pe parcursul unei zile pe cel puţin o piaţă reglementată sau un sistem alternativ de tranzacţionare cu cel puţin un formator de piaţă care ia măsuri pentru a se asigura că valoarea unităţilor sau acţiunilor respectivului OPCVM nu diferă semnificativ de valoarea activului net şi, dacă este cazul, valoarea indicativă a activului net. În sensul prezentei orientări, non-OPCVM-urile care respectă definiţia AEVMP privind fondurile tranzacţionate la bursă ar trebui incluse aici.
Fonduri de fonduri (funds of funds) sunt fonduri de investiţii care investesc în principal în acţiuni sau unităţi ale fondurilor de investiţii. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiţii ca fonduri de fonduri se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiţii, documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog.
Fonduri de hedging (hedge funds),în sensul prezentei orientări, înseamnă orice organisme de plasament colectiv, indiferent de structura lor juridică conform legilor naţionale, care aplică strategii de investiţii relativ libere în vederea obţinerii de venituri pozitive în termeni absoluţi, şi ai căror manageri, pe lângă onorariile de management, sunt remuneraţi în funcţie de rentabilitatea fondului. Din acest motiv, fondurile de hedging au puţine restricţii cu privire la tipurile de instrumente financiare în care pot investi şi pot folosi de aceea, în mod flexibil, o gamă variată de tehnici financiare, care implică efectul de levier, vânzarea în lipsă sau orice alte tehnici. Această definiţie cuprinde, de asemenea, fonduri care investesc, în tot sau în parte, în alte fonduri de hedging, cu condiţia de a se încadra în rest în definiţie. Aceste criterii de identificare a fondurilor de hedging trebuie evaluate în funcţie de prospectul de ofertă publică, precum şi de regulamentele fondurilor, statutele sau normele interne stabilite, de documentele de subscriere sau contractele de investiţii, de documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog în ceea ce privește fondul.
Fondurile de investiții în societăți necotate (private equity funds) sunt fonduri de investiții care nu utilizează efectul de levier și care investesc în principal în instrumente de capital și în instrumente care sunt similare din punct de vedere economic cu instrumentele de capital emise de societăți necotate. O subcategorie de fonduri de investiţii în societăţi necotate sunt fondurile de capital de risc, care investesc în întreprinderi nou-înfiinţate. Fondurile de investiţii în societăţi necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) se constituie în mod normal ca fonduri închise sau societăţi în comandită simplă administrate de o societate de investiţii în societăţi necotate sau de o societate de capital de risc, în cazul fondurilor de capital de risc. În timp ce fondurile de investiţii în societăţi necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) sunt clasificate ca fonduri de investiţii, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), societăţile de investiţii în societăţii necotate şi societăţile de capital de risc sunt clasificate ca auxiliari financiari (SEC 2010, categoria S.126) dacă administrează exclusiv activele fondurilor de investiţii în societăţi necotate şi fondurile de capital de risc şi ca alţi intermediari financiari (SEC 2010, categoria S.125), în cazul în care investesc pe cont propriu în societăţi necotate.
Fondurile de plasament în acțiuni (equity funds) sunt fonduri de investiţii care investesc în principal în participații. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiţii ca fonduri de plasament în acţiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiţii, documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog.
Fondurile de plasament în obligațiuni (bond funds) sunt fonduri de investiţii (FI) care investesc în principal în titluri de natura datoriei. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiţii ca fonduri de plasament în obligaţiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiţii, documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog.
Fondurile deschise de investiţii (open-end investment funds) sunt fonduri de investiţii ale căror unităţi sau acţiuni sunt, la cererea deţinătorilor, răscumpărate sau rambursate direct sau indirect din activele întreprinderii.
Fondurile imobiliare (real estate funds) sunt fonduri de investiţii care investesc în principal în imobile. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiţii ca fonduri imobiliare se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiţii, documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog.
Fondurile închise de investiţii (closed-end investment funds) sunt FI având un număr fix de acţiuni emise, ale căror acţionari trebuie să cumpere sau să vândă acţiunile existente pentru a se alătura fondului sau a îl părăsi.
Fondurile mixte (mixed funds) sunt fonduri de investiţii care investesc atât în participații, cât şi în obligaţiuni, fără a avea o politică prevalentă în favoarea vreunui instrument. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiţii ca fonduri mixte se deduc din prospectul de ofertă publică, regulamentele fondurilor, actele constitutive, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiţii, documentele comerciale sau orice alte declaraţii având un efect analog.
Leasingul financiar (financial lease) reprezintă un contract prin care proprietarul legal al unui bun de folosință îndelungată (denumit în continuare „locator”) împrumută bunul respectiv unui terț (denumit în continuare „locatar”) pentru mare parte sau chiar pentru întreaga durată de viață economică a bunului în schimbul unor rate regulate care acoperă prețul bunului și o dobândă. Se presupune că în fapt locatarul beneficiază de toate avantajele care decurg din folosirea bunului şi suportă toate costurile şi riscurile asociate proprietăţii.
Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (undertakings for collective investments in transferable securities) sunt fonduri de investiţii care au fost constituite în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5).
Reasigurările acceptate (accepted reinsurance) reprezintă nivelul de capital deținut de SA pentru a putea onora viitoarele indemnizații care decurg din obligațiile sale de reasigurare de viață.
Rezerve de reconciliere (reconciliation reserves) înseamnă rezerve (cum ar fi beneficiile nedistribuite), astfel cum sunt definite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2450 al Comisiei (6). Acestea rezultă în principal din diferențele dintre evaluarea contabilă și evaluarea menționată la articolul 75 din Directiva 2009/138/CE.
Securitizările legate de asigurare (insurance-linked securitisations) sunt securitizări unde există un transfer de poliţe de asigurare realizat prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii către un SVI sau unde există un transfer al riscurilor de asigurare de la o societate de asigurare sau reasigurare la un SVI care îşi finanţează în întregime expunerea la aceste riscuri prin emiterea de instrumente de finanţare, iar drepturile de rambursare ale investitorilor în aceste instrumente de finanţare sunt subordonate obligaţiilor de reasigurare ale SVI.
Securitizările sintetice (synthetic securitisations) sunt securitizări în cazul cărora există un transfer al riscului de credit al unui activ sau al unui grup de active care se realizează prin utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit, a garanțiilor sau a oricărui mecanism similar.
|
|
Securitizările tradiționale (traditional securitisations) sunt securitizările în cazul cărora există un transfer al riscului de credit al unui activ sau al unui grup de active care se realizează fie prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii al activelor care fac obiectul securitizării sau prin subparticipare.
|
|
|
Societăţi financiare care desfăşoară activităţi de creditare (financial corporations engaged in lending): clasificate ca AIF, sunt societăţi financiare specializate în principal în finanţarea prin active a gospodăriilor şi societăţilor nefinanciare. Se includ în această categorie societăţile care se specializează în leasing financiar, factoring, credit ipotecar şi credit de consum. Aceste societăţi financiare pot opera sub forma juridică a unei societăţi de construcţii, a unei instituţii de credit municipal etc.
|
|
|
Societăți financiare specializate (specialised financial corporations) (subdiviziune din cadrul subsectorului S.125) înseamnă „societate financiară specializată” astfel cum este definită la punctul 2.93 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
|
Societățile de asigurare de viață (life insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare de viață, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare generală. Societățile de asigurare pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Societățile de asigurare generală (non-life insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare generală, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare de viață. Societățile de asigurare generală pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Societățile de asigurare mixte (composite insurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare atât activități directe de asigurare de viață, cât și activități directe de asigurare generală. În cazul societăților de asigurare care fac obiectul Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), între acestea sunt incluse societățile de asigurare care intră sub incidența articolului 73 alineatele (2) și (5) din Directiva 2009/138/CE. Societățile de asigurare mixte pot fi autorizate, de asemenea, să desfășoare activități de reasigurare (activități de reasigurare de viață și/sau generale, în funcție de legislația națională).
Societățile de reasigurare (reinsurance corporations) sunt societăți de asigurare care au fost autorizate să desfășoare activități de reasigurare, dar care nu au fost autorizate să desfășoare activități directe de asigurare. Activitățile de reasigurare pot include activitatea de reasigurare de viață, activitatea de reasigurare generală sau o combinație între activitatea de asigurare de viață și activitatea de reasigurare generală.
Sucursalele (branches) sunt entități neconstituite ca societate, fără personalitate juridică proprie, deținute în întregime de societatea-mamă.
(1) Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 174, 26.6.2013, p. 1).
(2) Categoria „ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb” include scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile a creditelor.
(3) A se vedea comunicatul de presă al BCE din 8 iulie 1998, „Stabilirea de standarde comune de piață”, disponibil pe website-ul BCE, la adresa www.ecb.europa.eu
(4) În cazul statisticilor privind FI și în conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), BCN colectează de la FI datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și de curs de schimb sau, în mod alternativ, colectează doar datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și datele necesare care acoperă, cel puțin, o defalcare pe monede în lire sterline, dolari SUA, yeni japonezi și franci elvețieni, necesară pentru a calcula reevaluările datorate modificărilor cursului de schimb.
(5) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2450 al Comisiei din 2 decembrie 2015 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește machetele pentru transmiterea informațiilor către autoritățile de supraveghere în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 347 31.12.2015, p. 1)
(7) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Directiva Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
