25.3.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 104/1 |
DIRECTIVA (UE) 2021/514 A CONSILIULUI
din 22 martie 2021
de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 113 și 115,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
întrucât:
(1) |
Pentru a permite lansarea unor noi inițiative ale Uniunii în domeniul transparenței fiscale, Directiva 2011/16/UE a Consiliului (3) a fost modificată de mai multe ori în ultimii ani. Modificările respective au introdus în principal obligații de raportare, urmate de comunicarea către alte state membre, referitoare la conturile financiare, deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer, rapoartele pentru fiecare țară în parte și modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării. Modificările respective au extins astfel domeniul de aplicare în ceea ce privește schimbul automat de informații. Autoritățile fiscale ale statelor membre dispun acum de un set mai amplu de instrumente de cooperare pentru a depista și a aborda formele de fraudă fiscală, de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale. |
(2) |
În ultimii ani, Comisia a monitorizat aplicarea Directivei 2011/16/UE, iar în 2019 a finalizat o evaluare a acesteia. Deși s-au adus îmbunătățiri semnificative în domeniul schimbului automat de informații, este în continuare nevoie să se îmbunătățească dispozițiile referitoare la toate formele de schimb de informații și de cooperare administrativă. |
(3) |
În temeiul articolului 5 din Directiva 2011/16/UE, autoritatea solicitată trebuie să comunice autorității solicitante toate informațiile de care dispune sau pe care le obține prin efectuarea de anchete administrative, care sunt relevante în mod previzibil pentru administrarea și aplicarea dispozițiilor de drept intern ale statelor membre cu privire la taxele și impozitele care intră sub incidența directivei menționate. Pentru a asigura eficacitatea schimbului de informații și pentru a preveni respingerea nejustificată a cererilor, precum și pentru a asigura securitatea juridică atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru contribuabili, standardul relevanței previzibile convenit la nivel internațional ar trebui să fie delimitat și codificat în mod clar. |
(4) |
Uneori este necesar să se răspundă unor cereri de informații care vizează grupuri de contribuabili care nu pot fi identificați individual, iar relevanța previzibilă a informațiilor solicitate poate fi descrisă numai pe baza unui set de caracteristici comune. Având în vedere acest lucru, administrațiile fiscale ar trebui să continue să utilizeze cererile de informații referitoare la grupuri într-un cadru juridic clar. |
(5) |
Este important ca statele membre să facă schimb de informații privind veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală, deoarece acest domeniu al economiei este predispus utilizării mecanismelor de transfer al profitului din cauza activelor sale suport extrem de mobile. Prin urmare, redevențele definite la articolul 2 litera (b) din Directiva 2003/49/CE a Consiliului (4) ar trebui să fie incluse în lista printre categoriilor de venit care fac obiectul schimbului automat obligatoriu de informații pentru a îmbunătăți consolida combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale. Statele membre ar trebui să depună toate eforturile posibile și rezonabile pentru a include numărul de identificare fiscală (NIF) al rezidenților emis de statul membru de reședință în comunicarea categoriilor de venituri și de capital care fac obiectul schimbului automat obligatoriu de informații. |
(6) |
Digitalizarea economiei a avansat rapid în ultimii ani. Aceasta a generat tot mai numeroase situații complexe legate de frauda fiscală, de evaziunea fiscală și de evitarea obligațiilor fiscale. Dimensiunea transfrontalieră a serviciilor oferite prin utilizarea operatorilor de platforme a creat un mediu complex, în care punerea în aplicare și garantarea respectării normelor fiscale poate fi dificilă. Normele fiscale nu sunt întotdeauna respectate și valoarea veniturilor neraportate este semnificativă. Administrațiile fiscale ale statelor membre nu dețin informații suficiente pentru a evalua și a controla în mod corect venitul brut realizat în țara lor din activități comerciale desfășurate prin intermediul platformelor digitale. Acest aspect ridică probleme deosebite atunci când venitul sau suma impozabilă circulă prin platforme digitale stabilite în altă jurisdicție. |
(7) |
Administrațiile fiscale solicită adesea informații de la operatorii de platforme. Acest lucru generează costuri administrative și de asigurare a conformității semnificative pentru operatorii de platforme. În același timp, unele state membre au impus o obligație unilaterală de raportare, care creează o sarcină administrativă suplimentară pentru operatorii de platforme, întrucât aceștia trebuie să respecte numeroase standarde naționale de raportare. Prin urmare, este esențial să fie introdusă o obligație de raportare standardizată care s-ar aplica în întreaga piață internă. |
(8) |
Având în vedere că cea mai mare parte a veniturilor sau a sumelor impozabile realizate de vânzători pe platformele digitale circulă transfrontalier, raportarea informațiilor referitoare la activitatea relevantă ar avea rezultate pozitive suplimentare dacă informațiile respective ar fi comunicate și statelor membre care ar fi eligibile să impoziteze venitul realizat. În special, schimbul automat de informații între autoritățile fiscale este esențial pentru a pune la dispoziția acestor autorități fiscale informațiile care le sunt necesare pentru a putea evalua corect impozitele pe venit sau profit și taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorate. |
(9) |
Pentru a asigura funcționarea adecvată a pieței interne, normele de raportare ar trebui să fie eficace și simple totodată. Recunoscând dificultățile de depistare a acțiunilor impozabile care se desfășoară în cursul exercitării unei activități comerciale care este facilitată prin platforme digitale și ținând totodată seama de sarcina administrativă suplimentară cu care s-ar confrunta administrațiile fiscale în astfel de cazuri, este necesar să li se impună operatorilor de platforme o obligație de raportare. Operatorii de platforme sunt mult mai în măsură să colecteze și să verifice informațiile necesare cu privire la toți vânzătorii care utilizează o anumită platformă digitală și desfășoară activități pe aceasta. |
(10) |
Obligația de raportare ar trebui să aibă ca obiect atât activitățile transfrontaliere, cât și pe cele fără caracter transfrontalier, pentru a se asigura eficacitatea normelor de raportare, buna funcționare a pieței interne, condiții de concurență echitabile și principiul nediscriminării. În plus, o astfel de aplicare a normelor de raportare ar reduce sarcina administrativă care revine platformelor digitale. |
(11) |
Având în vedere utilizarea pe scară largă a platformelor digitale în exercitarea activităților comerciale, atât de către persoane fizice, cât și de către entități, este esențial să se asigure faptul că obligația de raportare se aplică indiferent de forma juridică a vânzătorului. Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă o excepție în ceea ce privește entitățile guvernamentale, cărora nu ar trebui să le revină obligația de raportare. |
(12) |
Raportarea veniturilor realizate prin intermediul unor astfel de activități ar trebui să ofere administrațiilor fiscale informațiile cuprinzătoare necesare pentru a evalua corect impozitul pe venit sau profit datorat. |
(13) |
În interesul simplificării și al reducerii costurilor de asigurare a conformității, ar fi rezonabil să se solicite operatorilor de platforme să raporteze într-un singur stat membru veniturile realizate de vânzători prin utilizarea platformei digitale. |
(14) |
Având în vedere specificul și flexibilitatea platformelor digitale, obligația de raportare ar trebui să revină și operatorilor de platforme care exercită o activitate comercială în Uniune, dar care nu au rezidență fiscală, nu sunt constituiți sau administrați într-un stat membru și nici nu au sediu permanent într-un stat membru (denumiți în continuare „operatori de platforme străini”). Aceasta ar asigura condiții de concurență echitabile între toate platformele digitale și ar preveni concurența neloială. Pentru a facilita îndeplinirea acestui obiectiv, operatorilor de platforme străini ar trebui să li se impună să se înregistreze și să raporteze informații într-un singur stat membru în scopul desfășurării de activități pe piața internă. După revocarea înregistrării unui operator de platformă străin, statele membre ar trebui să se asigure că unui astfel de operatori de platforme străin îi revine obligația, atunci când se reînregistrează în Uniune, de a oferi statului membru în cauză garanții adecvate, cum ar fi declarații sub jurământ sau garanții financiare. |
(15) |
Cu toate acestea, este oportun să se stabilească măsuri care să reducă sarcina administrativă pentru operatorii de platforme străini și pentru autoritățile fiscale din statele membre, în cazurile în care există mecanisme adecvate care asigură schimbul de informații echivalente între o jurisdicție din afara Uniunii și un stat membru. În cazurile respective, ar fi oportun ca operatorii de platforme care au raportat informații într-o jurisdicție din afara Uniunii să fie exonerați de obligația de raportare într-un stat membru, în măsura în care informațiile primite de statul membru se referă la activitățile care intră sub incidența prezentei directive și sunt echivalente cu informațiile solicitate în temeiul normelor de raportare prevăzute în prezenta directivă. Pentru a încuraja cooperarea administrativă în acest domeniu cu jurisdicțiile din afara Uniunii și recunoscând nevoia de flexibilitate în negocierea unor acorduri între statele membre și jurisdicțiile din afara Uniunii, prezenta directivă ar trebui să permită unui operator de platformă calificat dintr-o jurisdicție din afara Uniunii să raporteze informații echivalente privind vânzătorii raportabili numai autorităților fiscale dintr-o jurisdicție din afara Uniunii, care, la rândul său, ar urma să transmită aceste informații administrațiilor fiscale ale statelor membre. Ori de câte ori este cazul, acest mecanism ar trebui să fie activat pentru a preveni raportarea și transmiterea informațiilor echivalente de mai multe ori. |
(16) |
Având în vedere că autoritățile fiscale din întreaga lume se confruntă cu provocări legate de creșterea continuă a economiei platformelor digitale, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a elaborat norme-tip pentru raportarea de către operatorii de platforme în ceea ce privește vânzătorii din economia colaborativă și din economia muncii la cerere (denumite în continuare „norme-tip”). Dată fiind prevalența activităților transfrontaliere desfășurate de platformele digitale, precum și de vânzătorii activi pe acestea, se poate preconiza în mod rezonabil că jurisdicțiile din afara Uniunii vor avea suficiente stimulente pentru a urma exemplul Uniunii punând în aplicare colectarea și schimbul reciproc automat de informații cu privire la vânzătorii raportabili, în conformitate cu normele-tip. Deși domeniul de aplicare al normelor-tip nu este identic cu domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește vânzătorii cu privire la care trebuie să fie raportate informații și platformele digitale prin intermediul cărora trebuie să fie raportate informațiile, se preconizează ca normele-tip să prevadă raportarea de informații echivalente cu privire la activitățile relevante care intră atât în domeniul de aplicare al prezentei directive, cât și în cel al normelor-tip, iar aceste domenii de aplicare ar putea fi extinse și mai mult pentru a reglementa și alte activități relevante. |
(17) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Mai precis, Comisia ar trebui să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, dacă informațiile care trebuie să facă obiectul schimbului de informații în temeiul unui acord între autoritățile competente ale unui stat membru și o jurisdicție din afara Uniunii sunt echivalente cu cele indicate în prezenta directivă. Având în vedere că încheierea unor acorduri cu privire la cooperarea administrativă în domeniul fiscal cu jurisdicții din afara Uniunii rămâne de competența statelor membre, acțiunea Comisiei ar putea fi declanșată și ca urmare a unei cereri din partea unui stat membru. Fără a modifica domeniul de aplicare și condițiile prezentei directive, această procedură administrativă ar trebui să asigure securitatea juridică în ceea ce privește corelarea obligațiilor care decurg din prezenta directivă și din orice acorduri privind schimbul de informații pe care statele membre le-ar putea avea cu jurisdicții din afara Uniunii. În acest scop, este necesar ca, urmare a cererii unui stat membru, stabilirea echivalenței să poată fi efectuată și înainte de încheierea preconizată a unui astfel de acord. În cazul în care schimbul de astfel de informații se bazează pe un instrument multilateral, decizia privind echivalența ar trebui luată în ceea ce privește întreg cadru relevant care intră sub incidența unui astfel de instrument. Cu toate acestea, ar trebui să fie în continuare posibilă luarea deciziei privind echivalența, după caz, în legătură cu un instrument bilateral sau cu relația de schimb cu o anumită jurisdicție din afara Uniunii. |
(18) |
În vederea prevenirii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, este oportun ca raportarea activităților comerciale să includă închirierea de bunuri imobile, prestarea de servicii personale, vânzarea de bunuri și închirierea oricăror mijloace de transport. Activitățile desfășurate de un vânzător care acționează în calitate de angajat al operatorului de platformă nu ar trebui să intre în domeniul de aplicare al acestei raportări. |
(19) |
Din motive de reducere a costurilor inutile pentru asigurarea conformității suportate de vânzătorii care desfășoară activități de închiriere de bunuri imobiliare, cum ar fi lanțurile hoteliere sau operatorii de turism, ar trebui să existe un prag al numărului de închirieri pentru fiecare bun imobil listat, peste care obligația de raportare să nu se aplice. Cu toate acestea, ar trebui să fie introduse garanții adecvate pentru a se evita riscul eludării obligațiilor de raportare de către intermediari care apar pe platforme digitale drept vânzători unici, deși gestionează un număr mare de unități imobile. |
(20) |
Obiectivul prevenirii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale ar putea fi asigurat prin impunerea obligației pentru operatorii de platforme de a raporta într-o etapă timpurie veniturile realizate prin platformele digitale, înainte ca autoritățile fiscale ale statelor membre să realizeze evaluările fiscale anuale. Pentru a facilita activitatea autorităților fiscale ale statelor membre, informațiile raportate ar trebui să facă obiectul schimbului în termen de o lună de la raportare. Pentru a facilita schimbul automat de informații și a spori utilizarea eficientă a resurselor, schimbul de informații ar trebui să se realizeze electronic prin intermediul rețelei comune de comunicații (CCN) existente dezvoltate de Uniune. |
(21) |
În cazul în care operatorii de platforme străini raportează autorităților fiscale din jurisdicțiile respective din afara Uniunii informații echivalente referitoare la vânzătorii raportabili, autoritățile fiscale din respectivele jurisdicții ar trebui să asigure punerea în aplicare efectivă a procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare. Totuși, dacă acest lucru nu se întâmplă, operatorilor de platforme străini ar trebui să le revină obligații de a se înregistra și de a raporta informații în Uniune, iar statele membre ar trebui să asigure respectarea obligațiilor de înregistrare, de diligență fiscală și de raportare de către operatorii de platforme străini în cauză. Prin urmare, statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. Având în vedere că platformele digitale au adesea o acoperire geografică largă, este oportun ca statele membre să depună eforturi de a-și coordona acțiunile atunci când urmăresc asigurarea respectării cerințelor de înregistrare și de raportare aplicabile platformelor digitale care își desfășoară activitatea din jurisdicții din afara Uniunii, inclusiv împiedicând, în ultimă instanță, platformele digitale să își desfășoare activitatea în interiorul Uniunii. În limitele competenței sale, Comisia ar trebui să faciliteze coordonarea acestor acțiuni ale statelor membre, ținând seama de eventualele măsuri comune care ar urma să fie luate în privința platformelor digitale, precum și de diferențele dintre eventualele măsuri aflate la dispoziția statelor membre. |
(22) |
Este necesar să se consolideze dispozițiile Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește prezența funcționarilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru și efectuarea unor controale simultane de către două sau mai multe state membre pentru a se asigura aplicarea eficace a respectivelor dispoziții. Prin urmare, răspunsurile la cererile privind prezența funcționarilor altui stat membru ar trebui să fie transmise de către autoritatea competentă a statului membru solicitat într-un termen determinat. Atunci când funcționarii unui stat membru sunt prezenți pe teritoriul altui stat membru în timpul unei anchete administrative sau participă la o anchetă administrativă prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, aceștia ar trebui să respecte normele procedurale prevăzute de statul membru solicitat pentru a intervieva în mod direct persoane fizice și a examina evidențe. |
(23) |
Un stat membru care intenționează să efectueze un control simultan ar trebui să-i revină obligația de a le comunica celorlalte state membre vizate intenția sa. Din motive de eficiență și de securitate juridică, este oportun să se prevadă că autorității competente din fiecare stat membru vizat îi revine obligația să răspundă într-un termen determinat. |
(24) |
Controalele multilaterale efectuate cu sprijinul programului Fiscalis 2020 instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1286/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6) au demonstrat avantajul controalelor coordonate privind unul sau mai mulți contribuabili care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din două sau mai multe state membre. Astfel de acțiuni comune se realizează în prezent numai pe baza aplicării coroborate a dispozițiilor existente referitoare la prezența funcționarilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru și la controalele simultane. Totuși, respectiva practică a arătat în numeroase cazuri că sunt necesare îmbunătățiri suplimentare pentru a asigura securitatea juridică. |
(25) |
Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui să fie completată cu o serie de dispoziții care să clarifice mai bine cadrul și principiile de bază care ar trebui să se aplice atunci când autoritățile competente din statele membre optează să recurgă la un control comun. Controalele comune ar trebui să reprezinte un instrument suplimentar pentru cooperarea administrativă în domeniul fiscal între statele membre, care ar completa cadrul existent care prevede posibilitatea prezenței funcționarilor din alt stat membru în birourile administrative, a participării lor la anchete administrative, precum și a controalelor simultane. Controalele comune ar urma să ia forma unor anchete administrative desfășurate în comun de autoritățile competente din două sau mai multe state membre și ar avea legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din statele membre respective. Controalele comune pot avea un rol important, contribuind la o mai bună funcționare a pieței interne. Controalele comune ar trebui să fie structurate astfel încât să ofere securitate juridică contribuabililor prin intermediul unor norme procedurale clare, inclusiv prin măsuri pentru reducerea riscului dublei impozitări. |
(26) |
În scopul asigurării securității juridice, dispozițiile Directivei 2011/16/UE referitoare la controalele comune ar trebui să prevadă, de asemenea, principalele aspecte ale detaliilor suplimentare privind respectivul instrument, de exemplu în ceea ce privește termenul determinat pentru a răspunde la o cerere de control comun, sfera drepturilor și a obligațiilor funcționarilor care participă la un control comun și procedura care conduce la întocmirea unui raport final al unui control comun. Respectivele dispoziții referitoare la controalele comune nu ar trebui să fie interpretate ca aducând atingere unei proceduri care ar avea loc într-un stat membru în conformitate cu dreptul intern ca o consecință sau măsură ulterioară controlului comun, cum ar fi impozitarea sau evaluarea fiscală printr-o decizie a autorităților fiscale din statele membre, procedura de recurs sau de soluționare în legătură cu acestea sau căile de atac aflate la dispoziția contribuabililor în urma acestor proceduri. Pentru a se asigura securitatea juridică, raportul final al unui control comun ar trebui să reflecte constatările asupra cărora au convenit autoritățile competente în cauză. În plus, autoritățile competente în cauză ar putea conveni, de asemenea, ca raportul final al unui control comun să includă orice aspect în privința căruia nu s-a putut ajunge la un acord. Constatările din raportul final al unui control comun asupra cărora s-a convenit de comun acord ar trebui luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritățile competente ale statelor membre participante în urma controlului comun respectiv. |
(27) |
Pentru a se asigura securitatea juridică, ar trebui să se prevadă că în ceea ce privește controalele comune, acestea ar trebui să se desfășoare într-un mod coordonat și convenit în prealabil și în conformitate cu normele de drept material și procedural ale statului membru în care au loc activitățile controlului comun. Cerințele respective pot include și o obligație prin care să se asigure faptul că funcționarii unui stat membru care au participat la controlul comun dintr-un alt stat membru participă, de asemenea, dacă este necesar, la orice proceduri privind plângeri, reexaminări sau căi de atac în statul membru respectiv. |
(28) |
Drepturile și obligațiile funcționarilor care participă la controlul comun, în perioada în care aceștia sunt prezenți la activități desfășurate într-un alt stat membru, ar trebui să fie stabilite în conformitate cu legislația statului membru în care au loc activitățile controlului comun. Totodată, pe lângă respectarea legislației statului membru în care au loc activitățile controlului comun, funcționarii unui alt stat membru nu ar trebui să exercite nicio competență care ar depăși sfera competențelor care le sunt conferite în temeiul legislației propriului stat membru. |
(29) |
Deși obiectivul dispozițiilor privind controalele comune este de a oferi un instrument util pentru cooperarea administrativă în domeniul fiscal, nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să fie interpretată ca fiind contrară normelor în vigoare privind cooperarea în materie judiciară între statele membre. |
(30) |
Ca principiu, este important ca informațiile comunicate în temeiul Directivei 2011/16/UE să fie utilizate pentru stabilirea, administrarea și colectarea taxelor și impozitelor care intră în domeniul de aplicare material al directivei menționate. Deși acest lucru a fost valabil și până în prezent, din cauza cadrului neclar au apărut incertitudini cu privire la utilizarea informațiilor respective. În consecință și ținând seama de importanța TVA-ului pentru funcționarea pieței interne, este oportun să se clarifice faptul că informațiile comunicate între statele membre pot să fie utilizate și pentru stabilirea, administrarea și recuperarea TVA-ului și a altor taxe și impozite indirecte. |
(31) |
Un stat membru care comunică informații unui alt stat membru în scopuri fiscale ar trebui să permită utilizarea respectivelor informații în alte scopuri, în măsura în care acest lucru este permis de dreptul intern al ambelor state membre. Un stat membru poate face acest lucru fie permițând utilizarea în alt scop în urma unei cereri obligatorii din partea celuilalt stat membru, fie comunicând tuturor statelor membre o listă a celorlalte scopuri permise. |
(32) |
Pentru a ajuta administrațiile fiscale care participă la schimbul de informații în temeiul prezentei directive, statele membre ar trebui să elaboreze, cu sprijinul Comisiei, modalitățile practice, inclusiv, după caz, un acord comun între operatori de date și un acord între operatorul de date și persoana împuternicită de operator sau modele ale acestora. Doar persoanele acreditate în mod corespunzător de autoritatea de acreditare în materie de securitate a Comisiei pot avea acces la informațiile comunicate în temeiul Directivei 2011/16/UE și furnizate pe cale electronică prin intermediul CCN și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru gestionarea, întreținerea, și dezvoltarea registrului central privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și a CCN. De asemenea, Comisia este responsabilă pentru asigurarea securității registrului central privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și a CCN. |
(33) |
Pentru a preveni încălcările securității datelor și pentru a limita eventualele prejudicii, este extrem de important să se îmbunătățească securitatea tuturor datelor care fac obiectul schimbului de date între autoritățile competente ale statelor membre în cadrul Directivei 2011/16/UE. Prin urmare, directiva respectivă ar trebui să fie completată cu norme privind procedura pe care trebuie să o urmeze statele membre și Comisia în cazul unei încălcări a securității datelor într-un stat membru, precum și în cazurile în care încălcarea are loc în cadrul CCN. Având în vedere caracterul sensibil al datelor care ar putea face obiectul unei încălcări a securității datelor, ar fi oportun să se prevadă măsuri precum solicitarea suspendării schimbului de informații cu statul membru (statele membre) în care a avut loc încălcarea securității datelor sau suspendarea accesului la CCN pentru unul sau mai multe state membre până la remedierea încălcării securității datelor. Având în vedere caracterul tehnic al proceselor legate de schimbul de date, statele membre, cu sprijinul Comisiei, ar trebui să convină cu privire la modalitățile practice necesare pentru punerea în aplicare a procedurilor care trebuie urmate în cazul unei încălcări a securității datelor, precum și cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a preveni încălcarea securității datelor pe viitor. |
(34) |
Pentru a asigura condiții uniforme în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei 2011/16/UE și, în special, schimbul automat de informații între autoritățile competente, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a adopta un formular-tip cu un număr limitat de rubrici, inclusiv regimul lingvistic. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. |
(35) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7). |
(36) |
Orice prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cadrul Directivei 2011/16/UE ar trebui să respecte în continuare Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și Regulamentul (UE) 2018/1725. Prelucrarea datelor este prevăzută în Directiva 2011/16/UE exclusiv cu scopul de a servi unui interes public general, și anume în materie fiscală și în scopul combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, al protejării veniturilor fiscale și al promovării unei impozitări echitabile, ceea ce consolidează oportunitățile de incluziune socială, politică și economică în statele membre. Prin urmare, trimiterile la dreptul relevant al Uniunii în materie de protecție a datelor din Directiva 2011/16/UE ar trebui actualizate și extinse la normele stabilite de prezenta directivă. Acest lucru este important în special în scopul asigurării securității juridice pentru operatorii de date și persoanele împuternicite de operatori în înțelesul Regulamentelor (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725, asigurându-se totodată protecția drepturilor persoanelor vizate. |
(37) |
Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a dreptului la protecția datelor cu caracter personal și a libertății de a desfășura activități comerciale. |
(38) |
Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume cooperarea administrativă eficientă între statele membre în condiții compatibile cu funcționarea adecvată a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre deoarece obiectivul prezentei directive de a îmbunătăți cooperarea dintre administrațiile fiscale necesită norme uniforme care pot fi eficace în situații transfrontaliere, dar acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv. |
(39) |
Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui să fie modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 2011/16/UE se modifică după cum urmează:
1. |
Articolul 3 se modifică după cum urmează:
|
2. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 5a Relevanța previzibilă (1) În sensul unei cereri menționate la articolul 5, informațiile solicitate sunt relevante în mod previzibil dacă, la momentul transmiterii cererii, autoritatea solicitantă consideră că, în conformitate cu dreptul său intern, există o posibilitate rezonabilă ca informațiile solicitate să fie relevante pentru situația fiscală a unuia sau mai multor contribuabili identificați prin nume sau în alt mod și să fie justificate în scopul anchetei. (2) În scopul demonstrării relevanței previzibile a informațiilor solicitate, autoritatea solicitantă furnizează autorității solicitate cel puțin următoarele informații:
(3) În cazul în care o cerere menționată la articolul 5 vizează un grup de contribuabili care nu pot fi identificați individual, autoritatea solicitantă furnizează autorității solicitate cel puțin următoarele informații:
|
3. |
La articolul 6, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Cererea menționată la articolul 5 poate conține o cerere motivată de efectuare a unei anchete administrative. În cazul în care autoritatea solicitată consideră că nu este necesară o anchetă administrativă, aceasta informează de îndată autoritatea solicitantă cu privire la motivele acestei decizii.” |
4. |
La articolul 7, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Autoritatea solicitată furnizează informațiile prevăzute la articolul 5 în cel mai scurt timp posibil, în termen de trei luni de la data primirii cererii. Totuși, în cazul în care autoritatea solicitată nu este în măsură să răspundă cererii în termenul stabilit, aceasta notifică autorității solicitante fără întârziere și, în orice caz, în termen de trei luni de la primirea cererii, motivele nerespectării termenului și data la care consideră că va fi în măsură să ofere un răspuns. Acest termen nu poate depăși șase luni de la data primirii cererii. Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea solicitată deține deja informațiile cerute, transmiterea acestora se face în termen de două luni de la data primirii cererii.” |
5. |
La articolul 7, alineatul (5) se elimină. |
6. |
Articolul 8 se modifică după cum urmează:
|
7. |
Articolul 8a se modifică după cum urmează:
|
8. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 8ac Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații raportate de Operatorii de platforme (1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune Operatorilor de platforme cărora le revine obligația de raportare să îndeplinească procedura de diligență fiscală și să îndeplinească cerințele de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa V. De asemenea, fiecare stat membru asigură punerea în aplicare efectivă și respectarea acestor măsuri în conformitate cu secțiunea IV din anexa V. (2) În temeiul cerințelor aplicabile privind procedura de diligență fiscală și cerințele de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa V, autoritatea competentă a unui stat membru unde a avut loc raportarea în conformitate cu alineatul (1) comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul prevăzut la alineatul (3), autorității competente a statului membru de rezidență al Vânzătorului raportabil, determinat în temeiul anexei V secțiunea II punctul D, iar în cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, autorității competente a statului membru în care sunt situate bunurile imobile, următoarele informații referitoare la fiecare Vânzător raportabil:
În cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, se comunică următoarele informații suplimentare:
(3) Comunicarea în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol se efectuează prin intermediul formularului-tip menționat la articolul 20 alineatul (4), în termen de două luni de la încheierea Perioadei de raportare aferente cerințelor de raportare aplicabile ale Operatorului de platformă care are obligația de raportare. Primele informații se comunică pentru Perioadele de raportare care încep la 1 ianuarie 2023. (4) Pentru a asigura respectarea cerințelor de raportare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, fiecare stat membru stabilește normele necesare pentru a impune unui Operator de platformă care are obligația de raportare în sensul anexei V secțiunea I punctul A subpunctul 4 litera (b) să se înregistreze în Uniune. Autoritatea competentă a statului membru de înregistrare alocă un număr individual de identificare unui astfel de Operator de platformă care are obligația de raportare. Statele membre stabilesc normele în temeiul cărora un Operator de platformă care are obligația de raportare poate alege să se înregistreze la autoritatea competentă dintr-un singur stat membru în conformitate cu normele prevăzute în anexa V secțiunea IV punctul F. Statele membre iau măsurile necesare pentru a impune ca un Operator de platformă care are obligația de raportare în sensul anexei V secțiunea I punctul A subpunctul 4 litera (b), a cărui înregistrare a fost revocată în conformitate cu anexa V secțiunea IV punctul F subpunctul 7, să poată fi autorizat să se reînregistreze numai cu condiția de a furniza autorităților statului membru în cauză garanții adecvate privind angajamentul său de a respecta cerințele de raportare din Uniune, inclusiv orice cerință de raportare neîndeplinită. Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, modalitățile practice necesare pentru înregistrarea și identificarea Operatorilor de platforme care au obligația de raportare. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2). (5) În cazul în care un Operator de platformă este considerat Operator de platformă exclus, autoritatea competentă a statului membru în care s-a făcut demonstrația în conformitate cu anexa V secțiunea I punctul A subpunctul 3 notifică acest lucru autorităților competente din toate celelalte state membre, inclusiv orice modificări ulterioare. (6) Până la 31 decembrie 2022, Comisia întocmește un registru central în care se înregistrează informațiile care trebuie notificate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol și care trebuie comunicate în conformitate cu anexa V secțiunea IV punctul F subpunctul 2. Registrul central respectiv este pus la dispoziția autorităților competente din toate statele membre. (7) La solicitarea motivată a unui stat membru sau din proprie inițiativă, Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, dacă informațiile care trebuie să facă obiectul schimbului automat de informații în temeiul unui acord între autoritățile competente ale statului membru în cauză și o jurisdicție din afara Uniunii, în sensul anexei V secțiunea I punctul A subpunctul 4c, sunt echivalente cu cele precizate în anexa V secțiunea III punctul B. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2). Un stat membru care solicită măsura menționată la primul paragraf trimite Comisiei o cerere motivată. În cazul în care Comisia consideră că nu dispune de toate informațiile necesare pentru evaluarea cererii, aceasta contactează statul membru în cauză în termen de două luni de la primirea cererii și precizează informațiile suplimentare care sunt necesare. Odată ce Comisia dispune de toate informațiile pe care le consideră necesare, aceasta informează statul membru solicitant în termen de o lună și transmite informațiile relevante comitetului menționat la articolul 26 alineatul (2). Atunci când acționează din proprie inițiativă, Comisia adoptă un act de punere în aplicare, astfel cum se menționează la primul paragraf, numai după ce un stat membru a încheiat cu o jurisdicție din afara Uniunii un acord privind stabilirea autorității competente care impune schimbul automat de informații privind vânzătorii care obțin venituri din activități facilitate prin intermediul Platformelor. Atunci când stabilește dacă informațiile sunt echivalente în sensul primului paragraf în legătură cu o Activitate relevantă, Comisia ține seama în mod corespunzător de măsura în care regimul pe care se bazează aceste informații corespunde celui prevăzut în anexa V, în special în ceea ce privește:
Pentru a stabili că informațiile nu mai sunt echivalente se aplică aceeași procedură.” |
9. |
Articolul 8b se modifică după cum urmează:
|
10. |
Articolul 11 se modifică după cum urmează:
|
11. |
La articolul 12, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru implicat decide dacă dorește să participe la controalele simultane. Aceasta confirmă autorității competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică refuzul său motivat în termen de 60 de zile de la primirea propunerii.” |
12. |
Se introduce următoarea secțiune: „SECȚIUNEA IIa Controale comune Articolul 12a Controale comune (1) O autoritate competentă dintr-unul sau mai multe state membre poate solicita unei autorități competente dintr-un alt stat membru (sau din alte state membre) să desfășoare un control comun. Autoritățile competente solicitate răspund la cererea de control comun în termen de 60 de zile de la primirea acesteia. Autoritățile competente solicitate pot respinge o cerere de efectuare a unui control comun din partea unei autorități competente dintr-un stat membru din motive justificate. (2) Controalele comune se desfășoară într-un mod coordonat, convenit în prealabil, inclusiv în ceea ce privește regimul lingvistic, de către autoritățile competente din statul membru solicitant și statul membru solicitat și în conformitate cu normele legale și procedurale ale statului membru în care au loc activitățile controlului comun. În fiecare stat membru în care au loc activitățile controlului comun, autoritatea competentă din statul membru respectiv desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea și coordonarea controlului comun în statul membru respectiv. Drepturile și obligațiile funcționarilor statelor membre care participă la controlul comun, atunci când aceștia sunt prezenți la activități desfășurate într-un alt stat membru, se stabilesc în conformitate cu legislația statului membru în care au loc activitățile controlului comun. În cadrul respectării legislației statului membru în care au loc activitățile controlului comun, funcționarii unui alt stat membru nu exercită nicio competență care ar depăși sfera competențelor care le sunt conferite în temeiul legislației propriului stat membru. (3) Fără a aduce atingere alineatului (2), statul membru în care au loc activitățile controlului comun ia măsurile necesare astfel încât:
(4) În cazul în care autoritățile competente din două sau mai multe state membre desfășoară un control comun, se străduiesc să convină asupra faptelor și circumstanțelor relevante pentru controlul comun și depun eforturi pentru a ajunge, pe baza rezultatelor controlului comun, la un acord privind situația fiscală a persoanei (persoanelor) controlate. Constatările controlului comun sunt incluse într-un raport final. Aspectele asupra cărora autoritățile competente convin sunt reflectate în raportul final și sunt luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritățile competente ale statelor membre participante în urma controlului comun respectiv. Sub rezerva primului paragraf, acțiunile întreprinse de către autoritățile competente ale unui stat membru sau de oricare dintre funcționarii acestuia în urma unui control comun și orice alte proceduri din statul membru respectiv, cum ar fi o decizie a autorităților fiscale, o procedură privind o cale de atac sau o soluționare aferentă, au loc în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv. (5) Persoana sau persoanele controlate sunt informate cu privire la rezultatul controlului comun, primind inclusiv o copie a raportului final, în termen de 60 de zile de la data emiterii raportului final.” |
13. |
Articolul 16 se modifică după cum urmează:
|
14. |
Articolul 20 se modifică după cum urmează:
|
15. |
La articolul 21, se adaugă următorul alineat: „(7) Comisia dezvoltă o interfață centrală securizată de cooperare administrativă în domeniul fiscal și asigură sprijin tehnic și logistic pentru respectiva interfață, în care statele membre comunică prin intermediul formularelor-tip în temeiul articolului 20 alineatele (1) și (3). Autoritățile competente ale tuturor statelor membre au acces la respectiva interfață. În scopul colectării de statistici, Comisia are acces la informațiile privind schimburile înregistrate în interfață și care pot fi extrase automatizat. Comisia are acces numai la date anonime și agregate. Accesarea de către Comisie nu aduce atingere obligației statelor membre de a furniza statistici privind schimbul de informații în conformitate cu articolul 23 alineatul (4). Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, modalitățile practice necesare. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).” |
16. |
La articolul 22, alineatul (1a) se înlocuiește cu următorul text: „(1a) În scopul punerii în aplicare și al asigurării respectării normelor de drept ale statelor membre care pun în aplicare prezenta directivă, precum și pentru asigurarea funcționării cooperării administrative pe care o instituie, statele membre asigură prin lege accesul autorităților fiscale la mecanismele, procedurile, documentele și informațiile menționate la articolele 13, 30, 31, 32a și 40 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (*1). (*1) Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).”" |
17. |
La articolul 23a, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Informațiile comunicate Comisiei de un stat membru în temeiul articolului 23, precum și orice raport sau document elaborat de Comisie pe baza acestor informații pot fi transmise altor state membre. Astfel de informații transmise intră sub incidența secretului de serviciu și beneficiază de protecția acordată informațiilor asemănătoare conform dreptului intern al statului membru care le-a primit. Rapoartele și documentele elaborate de Comisie, menționate în primul paragraf, pot fi utilizate de statele membre doar în scopuri analitice, nu se publică și nici nu se pun la dispoziția unei alte persoane sau a unui alt organism fără acordul expres al Comisiei. Prin excepție de la primul și al doilea paragraf, Comisia poate publica anual rezumate anonimizate ale datelor statistice pe care i le comunică statele membre în conformitate cu articolul 23 alineatul (4).” |
18. |
Articolul 25 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 25 Protecția datelor (1) Orice schimb de informații efectuat în temeiul prezentei directive intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (*2). Totuși, în scopul aplicării corecte a prezentei directive, statele membre limitează domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 13, la articolul 14 alineatul (1) și la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2016/679, în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 23 alineatul (1) litera (e) din regulamentul respectiv. (2) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (*3) se aplică în cazul oricărei prelucrări de date cu caracter personal în temeiul prezentei directive de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii. Cu toate acestea, în scopul aplicării corecte a prezentei directive, domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 15, articolul 16 alineatul (1) și articolele 17-21 din Regulamentul (UE) 2018/1725 este limitat în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 25 alineatul (1) litera (c) din regulamentul respectiv. (3) Instituțiile financiare raportoare, intermediarii, Operatorii de platforme care au obligația de raportare și autoritățile competente din statele membre sunt considerați operatori de date atunci când, acționând individual sau în comun, stabilesc scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) 2016/679. (4) Prin excepție de la alineatul (1), fiecare stat membru se asigură că fiecare Instituție financiară raportoare, intermediar sau, după caz, Operator de platformă care are obligația de raportare, care se află în jurisdicția sa:
Prin excepție de la primul paragraf litera (b), fiecare stat membru stabilește normele care impun Operatorilor de platforme care au obligația de raportare obligația de a informa Vânzătorii raportabili în legătură cu Contraprestația raportată. (5) Informațiile prelucrate în conformitate cu prezenta directivă se păstrează pentru o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru atingerea obiectivelor prezentei directive și, în orice caz, în conformitate cu normele de drept intern referitoare la termenele de prescripție aplicabile fiecărui operator de date. (6) Statul membru în care a avut loc o încălcare a securității datelor raportează fără întârziere Comisiei încălcarea securității datelor și eventuale măsuri de remediere ulterioare. Comisia informează fără întârziere toate statele membre cu privire la încălcarea securității datelor care i-a fost raportată sau de care are cunoștință și cu privire la eventuale măsuri de remediere. Fiecare stat membru poate suspenda schimbul de informații către statul membru (statele membre) în care a avut loc încălcarea securității datelor, notificând în scris Comisia și statul membru (statele membre) în cauză. O astfel de suspendare are efect imediat. Statul membru (statele membre) în care a avut loc încălcarea securității datelor investighează, oprește și remediază încălcarea securității datelor și solicită Comisiei, printr-o cerere scrisă, suspendarea accesului la CCN în sensul prezentei directive, dacă încălcarea securității datelor nu poate fi oprită imediat și în mod corespunzător. La cererea respectivă, Comisia suspendă accesul la CCN al statului membru (statelor membre) respectiv(e) în sensul prezentei directive. După raportarea de către statul membru în care a avut loc încălcarea securității datelor a remedierii încălcării securității datelor, Comisia restabilește accesul la CCN al statului membru (statelor membre) în cauză în sensul prezentei directive. În cazul în care unul sau mai multe state membre solicită Comisie să verifice în comun dacă încălcarea securității datelor a fost remediată cu succes, Comisia restabilește accesul la CCN al statului membru (statelor membre) respectiv(e) în sensul prezentei directive după verificarea respectivă. Atunci când are loc o încălcare a securității datelor în registrul central sau în CCN în sensul prezentei directive și când ar putea fi afectat schimbul între statele membre prin intermediul CCN, Comisia informează statele membre cu privire la încălcarea securității datelor și la eventualele măsuri de remediere luate, fără întârzieri nejustificate. Astfel de măsuri de remediere pot include suspendarea accesului la registrul central sau la CCN în sensul prezentei directive până la remedierea încălcării securității datelor. (7) Statele membre, asistate de Comisie, convin asupra modalităților practice necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol, inclusiv asupra unor proceduri de gestionare a încălcărilor securității datelor care sunt aliniate la bunele practici recunoscute la nivel internațional, și, după caz, asupra unui acord comun între operatori de date, a unui acord între operatorul de date și persoana împuternicită de operator sau a unor modele ale acestora. (*2) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1)." (*3) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).”" |
19. |
Articolul 25a se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 25a Sancțiuni Statele membre stabilesc normele referitoare la sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și în ceea ce privește articolele 8aa, 8ab și 8ac și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.” |
20. |
Se adaugă anexa V, al cărei text figurează în anexa la prezenta directivă. |
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă și publică până la 31 decembrie 2022 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Statele membre aplică aceste acte începând cu 1 ianuarie 2023.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2023, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 1 punctul 1 litera (d) din prezenta directivă, referitor la articolului 3 punctul 26 din Directiva 2011/16/UE, precum și articolului 1 punctul 12 din prezenta directivă referitor la secțiunea IIa din Directiva 2011/16/UE. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Statele membre aplică actele respective cel târziu de la 1 ianuarie 2024
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 22 martie 2021.
Pentru Consiliu
Președintele
M. do C. ANTUNES
(1) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
(2) Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
(3) Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1).
(4) Directiva 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăților de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite (JO L 157, 26.6.2003, p. 49).
(5) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(6) Regulamentul (UE) nr. 1286/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program de acțiune pentru a îmbunătăți funcționarea sistemelor de impozitare în Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 (Fiscalis 2020) și de abrogare a Deciziei nr. 1482/2007/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 25).
(7) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
(8) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
ANEXĂ
„ANEXA V
PROCEDURA DE DILIGENȚĂ FISCALĂ, CERINȚE DE RAPORTARE ȘI ALTE NORME PENTRU OPERATORII DE PLATFORME
Prezenta anexă stabilește procedura de diligență fiscală, cerințele de raportare și alte norme care trebuie să fie aplicate de către Operatorii de platforme care au obligația de raportare pentru a permite statelor membre să comunice, prin schimb automat, informațiile menționate la articolul 8ac din prezenta directivă.
Prezenta anexă stabilește, de asemenea, normele și procedurile administrative pe care statele membre trebuie să le instituie pentru a asigura atât punerea în aplicare efectivă, cât și respectarea procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare prevăzute în aceasta.
SECȚIUNEA I
DEFINIȚIILE TERMENILOR
Următorii termeni au sensul definit în dispozițiile următoare:
A. |
Operatori de Platforme care au Obligația de Raportare
|
B. |
Vânzători Raportabili
|
C. |
Alte definiții
|
SECȚIUNEA II
PROCEDURA DE DILIGENȚĂ FISCALĂ
În scopul identificării Vânzătorilor Raportabili se aplică procedura descrisă în continuare.
A. |
Vânzători care nu fac obiectul examinării Pentru a determina dacă un Vânzător care este o Entitate se califică drept Vânzător Exclus în sensul descris la secțiunea I punctul B subpunctul 4 literele (a) și (b), un Operator de Platformă care are Obligația de Raportare poate utiliza informațiile disponibile în mod public sau o confirmare din partea Vânzătorului care este o Entitate. Pentru a determina dacă un Vânzător se califică drept Vânzător Exclus în sensul descris la secțiunea I punctul B subpunctul 4 literele (c) și (d), un Operator de Platformă care are Obligația de Raportare poate utiliza evidențele aflate la dispoziția sa. |
B. |
Colectarea informațiilor despre Vânzător
|
C. |
Verificarea informațiilor despre Vânzător
|
D. |
Determinarea statului membru (statelor membre) de rezidență al(e) Vânzătorului în sensul prezentei directive
|
E. |
Colectarea informațiilor privind bunul imobil închiriat Dacă un Vânzător desfășoară o Activitate Relevantă care implică închirierea de bunuri imobile, Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare colectează adresa fiecărui Bun Imobil Listat și, dacă a fost emis, numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia prevăzut de dreptul intern al statului membru în care se află. Dacă un Operator de Platformă care are Obligația de Raportare a facilitat peste 2 000 de Activități Relevante prin închirierea unui Bun Imobil Listat pentru același Vânzător care este o Entitate, Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare colectează documente justificative, date sau informații conform cărora Bunul Imobil Listat este deținut de același proprietar. |
F. |
Termenele de finalizare și de valabilitate ale procedurii de diligență fiscală
|
G. |
Aplicarea procedurii de diligență fiscală exclusiv Vânzătorilor Activi Un Operator de Platformă care are Obligația de Raportare poate alege să îndeplinească procedura de diligență fiscală în temeiul punctelor A-F exclusiv în ceea ce privește Vânzătorii Activi. |
H. |
Îndeplinirea procedurii de diligență fiscală de către terți
|
SECȚIUNEA III
CERINȚE DE RAPORTARE
A. |
Calendarul și modalitatea de raportare
|
B. |
Informațiile care urmează a fi raportate Fiecare Operator de Platformă care are Obligația de Raportare comunică următoarele informații:
|
SECȚIUNEA IV
PUNEREA ÎN APLICARE EFECTIVĂ
În temeiul articolului 8ac, statele membre instituie norme și proceduri administrative pentru a asigura punerea în aplicare efectivă și respectarea procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare stabilite în secțiunile II și III din prezenta anexă.
A. |
Norme de asigurare a respectării cerințelor de colectare și verificare prevăzute în secțiunea II
|
B. |
Norme care impun Operatorilor de Platforme care au Obligația de Raportare să păstreze evidența măsurilor întreprinse și orice informații pe care s-au bazat în îndeplinirea procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare, precum și să aplice măsuri adecvate pentru obținerea acestor evidențe
|
C. |
Procedurile administrative de verificare a respectării, de către Operatorii de Platforme care au Obligația de Raportare, a procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare Statele membre stabilesc procedurile administrative de verificare a respectării, de către Operatorii de Platforme care au Obligația de Raportare, a procedurii de diligență fiscală și a cerințelor de raportare prevăzute în secțiunile II și III. |
D. |
Procedurile administrative de comunicare ulterioară cu Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare în situațiile în care se raportează informații incomplete sau incorecte Statele membre stabilesc procedurile de comunicare ulterioară cu Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare în situațiile în care informațiile raportate sunt incomplete sau incorecte. |
E. |
Procedura administrativă de alegere a unui singur stat membru în care să se raporteze informațiile Dacă un Operator de Platformă care are Obligația de Raportare în sensul secțiunii I punctul A subpunctul 4 litera (a) îndeplinește oricare dintre condițiile menționate la această dispoziție în mai multe state membre, Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare alege unul dintre respectivele state membre pentru îndeplinirea cerințelor de raportare în temeiul secțiunii III. Operatorul de Platformă care are Obligația de Raportare informează toate autoritățile competente din respectivele state membre în legătură cu alegerea sa. |
F. |
Procedura administrativă de înregistrare unică a unui Operator de Platformă care are Obligația de Raportare
|
(*1) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).»