13.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 445/21

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2021/2198 A CONSILIULUI

din 13 decembrie 2021

privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2015/1333 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),

având în vedere Decizia (PESC) 2015/1333 a Consiliului din 31 iulie 2015 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia și de abrogare a Deciziei 2011/137/PESC (1), în special articolul 12 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 31 iulie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/1333.

(2)

La 14 octombrie 2020, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (PESC) 2020/1483 (2), prin care a fost desemnată o persoană implicată în acte care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Libiei și care are legături strânse, inclusiv financiare, cu Grupul Wagner.

(3)

În concluziile sale din 24 și 25 iunie 2021, Consiliul European și-a confirmat angajamentul față de procesul de stabilizare a Libiei sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite și a solicitat progrese în ceea ce privește dialogul politic incluziv și asumat de Libia, precum și retragerea fără întârziere a tuturor forțelor străine și a tuturor mercenarilor.

(4)

Consiliul este în continuare preocupat de situația din Libia și, în special, de actele care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea țării.

(5)

În acest context, o persoană implicată în astfel de acte ar trebui să fie adăugată pe listele persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzute în anexele II și IV la Decizia (PESC) 2015/1333.

(6)

Prin urmare, anexele II și IV la Decizia (PESC) 2015/1333 ar trebui să fie modificate în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele II și IV la Decizia (PESC) 2015/1333 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

(1)  JO L 206, 1.8.2015, p. 34.

(2)  Decizia de punere în aplicare (PESC) 2020/1483 a Consiliului din 14 octombrie 2020 privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2015/1333 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO L 341, 15.10.2020, p. 16).

ANEXĂ

1.

În anexa II la Decizia (PESC) 2015/1333, la rubrica „A. Persoane”, se adaugă următoarea mențiune:

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii în listă

„20.

KUZNETSOV, Aleksandr (Alexander) Sergeevich

(Александр Сергеевич КУЗНЕЦОВ)

Funcție (funcții): Comandant al Companiei 1 de asalt și recunoaștere a Grupului Wagner

Indicativ de apel: Ratibor

Data nașterii: 8 octombrie 1977

Locul nașterii: Nikolskoye, fosta URSS (în prezent, Federația Rusă)

Cetățenie: rusă

Nr. de identificare în cadrul Grupului Wagner: M-0271

Sexul: masculin

Aleksandr Sergeevich Kuznetsov face parte din structura de comandă a Grupului Wagner, o entitate militară privată fără personalitate juridică bazată în Rusia. A preluat comanda Companiei 1 de asalt și recunoaștere a Grupului Wagner în 2014. A fost rănit în septembrie 2019 în Libia în timp ce lupta alături de Armata de eliberare națională libiană în calitate de comandant al agenților militari ai Grupului Wagner. Prin funcția și acțiunile sale, Kuznetsov este responsabil de activitățile Grupului Wagner care amenință pacea, stabilitatea și securitatea Libiei.

13.12.2021”

2.

În anexa IV la Decizia (PESC) 2015/1333, la rubrica „A. Persoane”, se adaugă următoarea mențiune:

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii în listă

„25.