12.11.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 401/1


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1968 A CONSILIULUI

din 9 noiembrie 2021

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/2429 de autorizare a Letoniei să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE stabilesc dreptul persoanelor impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) percepută pentru livrările de bunuri și prestările de servicii pe care le primesc în scopul operațiunilor lor impozabile. În temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din respectiva directivă, utilizarea activelor comerciale pentru scopurile private ale persoanelor impozabile sau ale personalului acestora sau, mai general, în alte scopuri decât desfășurarea activității lor, este tratată ca prestare de servicii.

(2)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2429 a Consiliului (2) a autorizat Letonia, până la 31 decembrie 2018, să limiteze la 50 % dreptul de deducere a TVA plătite pentru cumpărarea, luarea în leasing, achiziția intracomunitară și importul de autoturisme cu o greutate maximă autorizată care nu depășește 3 500 de kilograme și cu cel mult opt scaune, în afară de scaunul conducătorului auto, precum și pentru cheltuielile legate de întreținere, reparații și carburant pentru astfel de autoturisme. De asemenea, autorizarea scutește persoanele impozabile de obligația de a trata utilizarea în alte scopuri decât în interes de serviciu a unor astfel de autoturisme drept prestare de servicii.

(3)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1921 a Consiliului (3) a prelungit validitatea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/2429 până la 31 decembrie 2021.

(4)

Prin scrisoarea din 21 aprilie 2021, Letonia a solicitat Comisiei autorizarea de a continua să aplice măsura specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE pentru a limita dreptul de deducere în ceea ce privește cheltuielile legate de anumite autoturisme care nu sunt utilizate exclusiv în interes de serviciu (denumită în continuare „cererea”).

(5)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea celorlalte state membre prin scrisori datate 10 iunie 2021. Prin scrisoarea din 14 iunie 2021, Comisia a notificat Letoniei că dispune de toate informațiile pe care le consideră necesare pentru evaluarea cererii.

(6)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2429, Letonia a prezentat un raport care cuprinde o reexaminare a procentajului fixat pentru deducerea TVA. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, și anume experiența acumulată în urma auditurilor fiscale și datele statistice referitoare la utilizarea autoturismelor în scop personal, Letonia afirmă că limita de 50 % se justifică în continuare și rămâne adecvată.

(7)

Dat fiind impactul pozitiv al măsurii speciale asupra sarcinii administrative a contribuabililor și a administrațiilor fiscale prin simplificarea colectării TVA și prevenirea evaziunii fiscale generate prin ținerea incorectă a contabilității, Letonia ar trebui să fie autorizată să aplice în continuare măsura specială.

(8)

Prelungirea măsurii speciale ar trebui să fie limitată în timp pentru a permite evaluarea eficacității sale și determinarea procentului adecvat.

(9)

În cazul în care consideră că este necesară o nouă prelungire a măsurii speciale după 2024, Letonia ar trebui să transmită Comisiei, până la 31 martie 2024, un raport care cuprinde o reexaminare a procentajului aplicabil, împreună cu cererea de prelungire.

(10)

Măsura specială va avea doar un efect neglijabil asupra cuantumului total al încasărilor din impozite colectate în etapa de consum final și nu va afecta resursele proprii ale Uniunii provenite din TVA.

(11)

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2429 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 6 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2429 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

(1)   Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2016. Aceasta expiră la 31 decembrie 2024.

(2)   Orice cerere de prelungire a autorizării prevăzute în prezenta decizie se transmite Comisiei până la 31 martie 2024 și este însoțită de un raport care cuprinde o reexaminare a procentajului prevăzut la articolul 1.”

Articolul 2

Prezenta decizie produce efecte de la data notificării.

Aceasta se aplică de la 1 ianuarie 2022.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Letonia.

Adoptată la Bruxelles, 9 noiembrie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

A. ŠIRCELJ


(1)   JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2429 a Consiliului din 10 decembrie 2015 de autorizare a Letoniei să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 334, 22.12.2015, p. 15).

(3)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1921 a Consiliului din 4 decembrie 2018 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/2429 de autorizare a Letoniei să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 311, 7.12.2018, p. 36).