10.11.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 396/61


DECIZIA (UE) 2021/1941 A CONSILIULUI

din 9 noiembrie 2021

privind contribuțiile financiare care se plătesc de către părțile la Fondul european de dezvoltare pentru finanțarea respectivului fond, inclusiv plafonul pentru exercițiul 2023, suma anuală pentru exercițiul 2022, suma aferentă primei tranșe pentru exercițiul 2022 și previziunea cu caracter indicativ și neobligatoriu privind sumele anuale preconizate aferente contribuțiilor pentru exercițiile 2024 și 2025

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1), în special articolul 7 alineatul (2) coroborat cu articolul 14 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1877 al Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2015/323 (2), în special articolul 19 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu procedura prevăzută la articolele 19-22 din Regulamentul (UE) 2018/1877, Comisia trebuia să prezinte, până la 15 octombrie 2021, o propunere prin care stabilește plafonul sumei aferente contribuției pentru exercițiul 2023, suma anuală aferentă contribuției pentru exercițiul 2022, suma aferentă primei tranșe a contribuției pentru exercițiul 2022 și previziunea cu caracter indicativ și neobligatoriu privind sumele anuale preconizate aferente contribuțiilor pentru exercițiile 2024 și 2025.

(2)

În temeiul articolului 46 din Regulamentul (UE) 2018/1877, Banca Europeană de Investiții (BEI) transmite Comisiei estimările sale actualizate ale angajamentelor și plăților din cadrul instrumentelor pe care le gestionează.

(3)

În temeiul articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1877, cererile de contribuții utilizează mai întâi sumele stabilite pentru Fondurile europene de dezvoltare („FED-uri”) anterioare. Prin urmare, ar trebui să se lanseze o cerere de fonduri în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1877 pentru Comisie și pentru BEI.

(4)

În temeiul articolului 152 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3) („Acordul de retragere”), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord („Regatul Unit”) rămâne parte la FED până la închiderea celui de al 11-lea FED și a tuturor FED-urilor anterioare neînchise. Cu toate acestea, în temeiul articolului 153 din Acordul de retragere, cota care îi revine Regatului Unit din fondurile dezangajate din proiectele din cadrul celui de al 11-lea FED, dacă fondurile respective au fost dezangajate după 31 decembrie 2020, sau din cadrul FED-urilor anterioare nu se reutilizează.

(5)

Decizia (UE) 2020/1708 a Consiliului (4) stabilește plafonul sumei anuale aferente contribuțiilor care trebuie plătite de părțile la FED pentru exercițiul 2022 la 2 500 000 000 EUR pentru Comisie și la 300 000 000 EUR pentru BEI.

(6)

Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute de prezenta decizie, aceasta ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Plafonul sumei anuale aferente contribuțiilor care trebuie plătite de părțile la FED pentru exercițiul 2023 este de 2 100 000 000 EUR. Această sumă se împarte astfel: 1 800 000 000 EUR pentru Comisie și 300 000 000 EUR pentru BEI.

Articolul 2

Suma anuală aferentă contribuțiilor care trebuie plătite de părțile la FED pentru exercițiul 2022 este de 2 800 000 000 EUR. Această sumă se împarte astfel: 2 500 000 000 EUR pentru Comisie și 300 000 000 EUR pentru BEI.

Articolul 3

Contribuțiile individuale la FED se plătesc Comisiei și BEI de către părțile la FED ca fiind prima tranșă pentru exercițiul 2022, în conformitate cu anexa.

Articolul 4

Suma de 43 000 000 EUR, care provine din fondurile neangajate sau dezangajate aferente proiectelor din cadrul celui de al 8-lea și celui de al 9-lea FED, se restituie prin reducerea plăților din prima tranșă pentru exercițiul 2022, astfel cum se prevede la articolul 3.

Articolul 5

Previziunea cu caracter indicativ și neobligatoriu privind suma anuală preconizată aferentă contribuțiilor pentru exercițiul 2024 este de 1 500 000 000 EUR pentru Comisie și la 300 000 000 EUR pentru BEI, iar pentru exercițiul 2025 la 900 000 000 EUR pentru Comisie și la 9 000 000 EUR pentru BEI.

Articolul 6

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 9 noiembrie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

A. ŠIRCELJ


(1)  JO L 210, 6.8.2013, p. 1.

(2)  JO L 307, 3.12.2018, p. 1.

(3)  JO L 29, 31.1.2020, p. 7.

(4)  Decizia (UE) 2020/1708 a Consiliului din 13 noiembrie 2020 privind contribuțiile financiare care trebuie plătite de statele membre pentru finanțarea Fondului european de dezvoltare, inclusiv plafonul pentru exercițiul 2022, suma anuală pentru exercițiul 2021, prima tranșă pentru exercițiul 2021 și previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind sumele anuale preconizate aferente contribuțiilor pentru exercițiile 2023 și 2024 (JO L 385, 17.11.2020, p. 13).


ANEXĂ

Prima tranșă a contribuțiilor la FED pentru exercițiul 2022 (EUR)

STATELE MEMBRE ȘI REGATUL UNIT

Cheie al 11-lea FED în %

Prima tranșă pentru exercițiul 2022 (EUR)

Total

BEI

Al 11-lea FED

Comisia

Al 11-lea FED

BELGIA

3,24927

3 249 270,00

35 741 970,00

38 991 240,00

BULGARIA

0,21853

218 530,00

2 403 830,00

2 622 360,00

CEHIA

0,79745

797 450,00

8 771 950,00

9 569 400,00

DANEMARCA

1,98045

1 980 450,00

21 784 950,00

23 765 400,00

GERMANIA

20,57980

20 579 800,00

226 377 800,00

246 957 600,00

ESTONIA

0,08635

86 350,00

949 850,00

1 036 200,00

IRLANDA

0,94006

940 060,00

10 340 660,00

11 280 720,00

GRECIA

1,50735

1 507 350,00

16 580 850,00

18 088 200,00

SPANIA

7,93248

7 932 480,00

87 257 280,00

95 189 760,00

FRANȚA

17,81269

17 812 690,00

195 939 590,00

213 752 280,00

CROAȚIA

0,22518

225 180,00

2 476 980,00

2 702 160,00

ITALIA

12,53009

12 530 090,00

137 830 990,00

150 361 080,00

CIPRU

0,11162

111 620,00

1 227 820,00

1 339 440,00

LETONIA

0,11612

116 120,00

1 277 320,00

1 393 440,00

LITUANIA

0,18077

180 770,00

1 988 470,00

2 169 240,00

LUXEMBURG

0,25509

255 090,00

2 805 990,00

3 061 080,00

UNGARIA

0,61456

614 560,00

6 760 160,00

7 374 720,00

MALTA

0,03801

38 010,00

418 110,00

456 120,00

ȚĂRILE DE JOS

4,77678

4 776 780,00

52 544 580,00

57 321 360,00

AUSTRIA

2,39757

2 397 570,00

26 373 270,00

28 770 840,00

POLONIA

2,00734

2 007 340,00

22 080 740,00

24 088 080,00

PORTUGALIA

1,19679

1 196 790,00

13 164 690,00

14 361 480,00

ROMÂNIA

0,71815

718 150,00

7 899 650,00

8 617 800,00

SLOVENIA

0,22452

224 520,00

2 469 720,00

2 694 240,00

SLOVACIA

0,37616

376 160,00

4 137 760,00

4 513 920,00

FINLANDA

1,50909

1 509 090,00

16 599 990,00

18 109 080,00

SUEDIA

2,93911

2 939 110,00

32 330 210,00

35 269 320,00

REGATUL UNIT

14,67862

14 678 620,00

161 464 820,00

176 143 440,00

TOTAL UE-27 ȘI REGATUL UNIT

100,00

100 000 000,00

1 100 000 000,00

1 200 000 000,00