(1)

În contextul răspunsului la criza provocată de pandemia de COVID-19, a fost adoptat pachetul de redresare NextGenerationEU („NGEU”) pentru a se finanța inițiativele de redresare, facilitându-se în același timp tranziția verde și cea digitală a economiei Uniunii Europene. În acest sens, programele NGEU sunt programele finanțate în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului (3), în măsura în care pun în aplicare măsurile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

(2)

În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Decizia (UE, Euratom) 2020/2053, Comisia este autorizată să împrumute fonduri de pe piețele de capital în numele Uniunii până la valoarea de 750 000 de milioane EUR, în prețuri 2018, din care pot fi utilizate, până la valoarea de 360 000 de milioane EUR, în prețuri 2018, pentru oferirea de împrumuturi și până la valoarea de 390 000 de milioane EUR, în prețuri 2018, pentru cheltuieli.

(3)

În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Decizia (UE, Euratom) 2020/2053, rambursarea principalului fondurilor împrumutate urmând a fi utilizate pentru cheltuieli și a dobânzii aferente datorate trebuie să fie suportată de la bugetul Uniunii.

(4)

În conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/241 și cu articolul 220 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (4), costurile aferente împrumutării de fonduri pentru împrumuturile acordate în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 sunt suportate de statele membre beneficiare.

(5)

Odată cu punerea în aplicare a strategiei de finanțare diversificată a Comisiei pentru punerea în aplicare a operațiunilor de împrumut din cadrul NGEU și a operațiunilor de administrare a datoriei din cadrul NGEU, capitalul nu mai este mobilizat pentru fiecare tranzacție în parte. În cadrul modelului respectiv, costurile de finanțare erau clar identificabile și legate de o anumită operațiune de împrumut, iar costurile aferente puteau fi transferate beneficiarului împrumutului împreună cu veniturile obținute din operațiunea de împrumut. În schimb, prin strategia de finanțare diversificată a NGEU, plățile efectuate în cadrul NGEU urmează să fie finanțate prin recurgerea la o singură sursă comună de finanțare, compusă din instrumente de finanțare pe termen scurt și lung, din care se trag resurse atunci când trebuie efectuate plăți către beneficiari. Strategia de finanțare diversificată asigură condițiile cele mai avantajoase atunci când se împrumută fonduri semnificative cu scadențe diferite. Prin urmare, este necesară o abordare personalizată pentru a se calcula și a se atribui costurile comune legate de fiecare plată pe o bază corectă, echitabilă și transparentă.

(6)

Pentru a asigura această abordare corectă, echitabilă și transparentă, Comisia ar trebui să pună în aplicare o metodologie comună și unificată pentru costuri, aplicabilă atât plăților legate de împrumuturi, cât și celor legate de veniturile alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094.

(7)

Ar trebui utilizată o nouă metodologie de alocare a costurilor care să garanteze că nu există o subvenționare încrucișată a costurilor aferente unei categorii de beneficiari de către o alta. Costurile împrumuturilor atribuite creditelor ar trebui să fie imputate integral statelor membre care beneficiază de credite în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241. Costurile împrumuturilor atribuite veniturilor alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094 se impută integral bugetului Uniunii pe baza costurilor reale suportate pentru mobilizarea și plata părții respective din venituri către diferiții beneficiari. Metodologia ar trebui să acopere toate costurile suportate de Comisie pentru împrumuturi în temeiul NGEU, inclusiv toate costurile administrative, și ar trebui să asigure calcularea diferitelor categorii de costuri pentru fiecare plată.

(8)

Această metodologie de calcul și de alocare a costurilor ar trebui să facă distincția între trei categorii de costuri. Prima categorie constă în costul de finanțare, care rezultă din dobânzi și din alte taxe pe care Comisia trebuie să le plătească pentru diferitele instrumente emise pentru finanțarea plăților în cauză. A doua categorie constă în costurile de administrare a lichidității, care reprezintă costurile suportate ca urmare a cuantumurilor deținute temporar în conturile de lichiditate ca rezerve pentru acoperirea plăților viitoare. A treia categorie constă în costurile administrative aferente creării și menținerii capacității tehnice și operaționale de punere în aplicare a unei strategii de finanțare diversificată.

(9)

Calculul costului de finanțare care rezultă din operațiunile de împrumut pe termen lung ar trebui să fie derivat din costurile generate de toate operațiunile de împrumut efectuate în perioada de șase luni în care, de regulă, cade data plății. Compartimentarea în perioade de șase luni este justificată de necesitatea de a se asigura că costurile de finanțare imputate plății sunt strâns legate de ratele predominante de pe piață în momentul în care sunt efectuate și nu se bazează pe costurile de finanțare suportate într-o anumită perioadă de timp îndepărtată. Astfel, instrumentele de finanțare și costurile aferente sunt alocate intervalelor relevante. Sursa comună exactă de instrumente de finanțare este stabilită numai la închiderea intervalului de șase luni. Acest lucru ar trebui să permită aplicarea aceluiași cost de finanțare în cazul oricărei plăți simultane atribuite aceluiași interval de timp și ar trebui să asigure, în special, o abordare corectă, echitabilă și transparentă între statele membre. Statele membre și bugetul Uniunii pentru veniturile alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094 ar trebui să își plătească cota care le revine. Astfel se evită caracterul arbitrar sau fortuit al sistemul tradițional „back-to-back”, în care costurile pentru orice beneficiar dat erau condițiile care puteau fi obținute în ziua în care avea loc împrumutul. Cu excepția primului interval de timp, care ar trebui să acopere perioada 1 iunie 2021-31 decembrie 2021, fiecare interval de timp ar trebui să acopere o perioadă de șase luni începând cu 1 ianuarie sau cu 1 iulie. Ultima perioadă activă a intervalului ar trebui să se încheie la 31 decembrie 2026, ceea ce are ca rezultat crearea a unsprezece intervale. Intervalele de timp ar trebui să înceteze să existe după realizarea rambursării integrale a plăților finanțate.

(10)

Deși ratele dobânzilor percepute beneficiarilor de împrumuturi vor fi stabile, va exista o recalculare periodică și marginală a ratelor atunci când trebuie înlocuite instrumentele ajunse la scadență din sursa comună de finanțare. Comisia își va dezvolta capacitatea de a utiliza instrumente derivate, cum ar fi swapurile, pentru a gestiona orice risc rezidual de rată a dobânzii și pentru a oferi statelor membre opțiunea unor credite cu dobândă fixă. Costurile aferente acestui împrumut cu dobândă fixă ar trebui suportate integral și exclusiv de statele membre care exercită această opțiune.

(11)

Cuantumurile plăților dintr-un interval de timp ar trebui să fie egale cu cuantumul instrumentelor de finanțare pe termen lung atribuite intervalului de timp respectiv. În majoritatea cazurilor, plata veniturilor va avea loc în același interval de timp și va fi atribuită aceluiași interval de timp ca și emiterea instrumentelor de finanțare pe termen lung utilizate pentru mobilizarea veniturilor. Cu toate acestea, întârzierile neprevăzute în efectuarea plăților pot conduce la situații în care veniturile din finanțarea pe termen lung au fost mobilizate, dar nu pot fi plătite conform planificării inițiale. În acest caz, plata poate fi amânată și poate avea loc în perioada următorului interval de timp. Cu toate acestea, în cazul în care fondurile pentru aceste nevoi de finanțare specifice au fost deja mobilizate și atribuite intervalului de timp anterior, ele nu pot fi utilizate pentru alte nevoi în acest interval de timp. În aceste condiții, plățile aferente ar trebui să poată fi atribuite intervalului de timp căruia au fost atribuite instrumentele de finanțare. De asemenea, ar trebui să fie posibil ca instrumentele de finanțare pe termen lung din următorul interval de timp să fie atribuite intervalului de timp anterior în cazul în care cuantumul instrumentelor de finanțare pe termen lung din respectivul interval de timp nu este suficient pentru acoperirea cuantumului plăților.

(12)

Comisia va trebui, de asemenea, să anticipeze, în intervalul de timp precedent, nevoile de plată care apar la începutul următorului interval de timp. Pentru a se face față unor astfel de situații și pentru a se asigura că Comisia dispune în condiții avantajoase de resursele necesare pentru a efectua plăți care au loc în apropierea tranziției dintre intervalele de timp, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a atribui instrumente de finanțare pe termen lung următorului interval de timp.

(13)

Capacitatea de administrare a lichidității operațiunilor de finanțare prin accesarea împrumuturilor pe termen scurt și deținerea de numerar în scopuri prudențiale este o caracteristică esențială și definitorie a strategiei de finanțare diversificată. Această administrare a lichidității va permite Comisiei să răspundă tuturor nevoilor de plată și să adapteze emisiunea la condițiile de piață. Această capacitate generează costuri de mobilizare a veniturilor prin emisiunea de valori mobiliare de îndatorare pe termen scurt și prin deținerea temporară a unor venituri într-un cont de lichiditate pentru a se garanta capacitatea de efectuare a tuturor plăților la cerere. Prezenta decizie ar trebui să stabilească o bază pentru calcularea acestor costuri de lichiditate și pentru perceperea lor pe o bază corectă și echitabilă de la toți beneficiarii relevanți ai veniturilor în cursul anului în cauză.

(14)

Necesitățile de plată mai mari decât cuantumul instrumentelor de finanțare pe termen lung alocate intervalului de timp respectiv sau plata dobânzilor pot conduce la un deficit de lichiditate în cadrul unui interval de timp. Necesitățile de plată mai mici decât cuantumul instrumentelor de finanțare pe termen lung alocate intervalului de timp respectiv sau plățile de răscumpărare primite de NGEU în legătură cu plățile de efectuat care sunt alocate intervalului pot conduce la un excedent de lichiditate. Compensarea acestor excedente sau deficite de lichiditate sunt cerințe inevitabile pentru punerea în aplicare a strategiei de finanțare din cadrul NGEU. Aceste costuri nu ar trebui să fie suportate de intervalele de timp respective, ci ar trebui să fie izolate și gestionate ca parte a unor costuri distincte de administrare a lichidității. Este necesar să se instituie un mecanism de separare a costurilor generate de deficitele sau excedentele de lichiditate, astfel încât acestea să poată fi absorbite de programul de finanțare în sens mai larg sub forma costurilor de administrare a lichidității. Comisia ar trebui să utilizeze intervalul de administrare a lichidității pentru a echilibra orice sold de numerar pozitiv sau negativ din intervalele de timp cu cuantumul total al plăților.

(15)

Punerea în aplicare a strategiei de finanțare diversificată impune achiziția de noi capacități necesare pentru a obține cel mai avantajos acces la piețele de capital și pentru a asigura întreținerea acestei infrastructuri în mod continuu și eficace. Aceasta include costurile necesare pentru menținerea conturilor de lichidități, pentru dobândirea capacității de a organiza licitații pentru titluri și obligațiuni ale UE și pentru punerea în aplicare a unor noi capacități interne de prelucrare a datelor. Astfel de costuri generate direct din punerea în aplicare a operațiunilor de împrumut și de plată din cadrul NGEU ar trebui tratate drept cheltuieli indirecte care fac distincție între costurile legate de crearea infrastructurii de împrumut și de plată din cadrul NGEU și costurile legate de întreținerea acesteia. Aceste costuri ar trebui să fie incluse în costul serviciilor pentru cheltuielile de regie.

(16)

Costul serviciilor pentru cheltuielile de regie combină toate costurile administrative suportate direct pentru punerea în aplicare a NGEU. Aceste costuri apar fie sub formă de costuri de înființare, legate de costurile punctuale de dezvoltare a anumitor capacități operaționale, fie sub formă de costuri recurente care sunt costuri inevitabile direct atribuibile operațiunilor din cadrul NGEU și care au loc în timp.

(17)

Deși costurile recurente ar trebui să constituie partea principală a costurilor anuale regulate imputate plăților care au loc într-un anumit an, costurile de înființare ar trebui să fie imputate ca taxe unice.

(18)

Costurile administrative incluse în costul serviciilor pentru cheltuielile de regie ar trebui să se limiteze la o listă închisă a costurilor direct legate de NGEU. Costul agregat al serviciilor pentru cheltuielile de regie reprezintă o parte foarte limitată din costurile agregate ale operațiunilor din cadrul NGEU. Comisia ar urma să organizeze consultări adecvate, inclusiv cu experți din statele membre, înainte de a extinde lista costurilor administrative în cazul în care va apărea o nevoie justificată în viitor. O astfel de consultare ar urma să aibă loc, de asemenea, înainte de modificarea altor aspecte ale acestei metodologii, care va influența costurile care urmează să fie suportate din bugetul Uniunii sau de statele membre.

(19)

Procesul de facturare ex post ar trebui conceput astfel încât să asigure recuperarea costurilor începând cu 2022 și până în momentul în care operațiunile de împrumut și operațiunile de administrare a datoriei din cadrul NGEU nu mai generează costuri.

(20)

Comisia ar trebui să emită un aviz de confirmare pentru fiecare plată, fie pentru veniturile alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094, fie pentru împrumuturile acordate statelor membre în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 („împrumuturi în cadrul MRR”).

(21)

Împrumuturile în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 urmează să fie puse în aplicare în condiții financiare standard (scadență și profil de rambursare) pentru fiecare plată efectuată către statele membre. În ceea ce privește plățile pentru veniturile alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094, avizul de confirmare ar trebui să fie principalul element justificativ care determină aceste condiții financiare pentru bugetul UE. Avizul de confirmare trebuie să stabilească declarația de costuri pe baza condițiilor sale financiare. Aceste condiții ar trebui să includă data plății, cuantumul sprijinului financiar, data plății costurilor de finanțare aferente veniturilor alocate externe în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/2094.

(22)

Trimiterile adecvate din acordurile de împrumut semnate de statele membre vor clarifica faptul că costurile plăților sunt determinate prin aplicarea metodologiei stabilite prin prezenta decizie.

(23)

Metodologia de alocare a costurilor determină metoda de calculare a costurilor îndatorării suportate atât de la buget în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Decizia (UE, Euratom) 2020/2053, cât și de statele membre în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/241. În consecință, acesta constituie o măsură pentru administrarea operațiunilor de împrumut și de creditare în înțelesul articolului 5 alineatul (3) din Decizia (UE, Euratom) 2020/2053 și al articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2021/241.

(24)

Pentru a asigura alocarea uniformă a costurilor în cadrul pachetului de redresare NGEU, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 iunie 2021. Întrucât prezenta decizie ar trebui să se aplice operațiunilor de împrumut și plăților din cadrul programului NGEU care au avut loc înainte de intrarea sa în vigoare, aceasta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aplicarea prezentei decizii în cazul împrumuturilor acordate statelor membre în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 ar trebui să aibă loc la data intrării în vigoare a acordurilor de împrumut relevante,