9.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 203/3


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/922 A CONSILIULUI

din 7 iunie 2021

de autorizare a Danemarcei să aplice o rată redusă de impozitare pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor aflate la dană într-un port

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (1), în special articolul 19,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/993 a Consiliului (2), Danemarca a fost autorizată, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE, să aplice, până la 18 iunie 2021, o rată redusă de impozitare pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor, altele decât ambarcațiunile private de agrement, aflate la dană într-un port (denumită în continuare „energie electrică furnizată din rețeaua terestră”).

(2)

Prin scrisoarea din 5 mai 2020, Danemarca a solicitat autorizarea de a continua să aplice o rată redusă de impozitare pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE. Autoritățile daneze au furnizat informații suplimentare în scrisoarea din 16 februarie 2021.

(3)

Prin rata redusă de impozitare pe care intenționează să o aplice, Danemarca își propune să continue promovarea utilizării energiei electrice furnizate din rețeaua terestră. Utilizarea acestui tip de energie electrică este considerată a fi o modalitate mai puțin dăunătoare pentru mediu de a satisface necesarul de energie electrică al navelor aflate la dană într-un port, în comparație cu arderea păcurii grele pe navele respective.

(4)

În măsura în care utilizarea energiei electrice furnizate din rețeaua terestră permite evitarea emisiilor de poluanți atmosferici rezultați din arderea păcurii grele, acest lucru contribuie la îmbunătățirea la nivel local a calității aerului în porturi și la reducerea nivelului de zgomot. Prin urmare, potrivit așteptărilor, continuarea aplicării ratei reduse de impozitare pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră va contribui la obiectivele politicilor Uniunii în materie de mediu, sănătate și climă.

(5)

Autorizarea Danemarcei în vederea continuării aplicării unei rate reduse de impozitare pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră nu depășește ceea ce este necesar pentru creșterea gradului de utilizare a acestui tip de energie electrică, deoarece producerea de energie electrică la bord va rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție alternativă mai competitivă. Din același motiv și din cauza gradului relativ redus în prezent de pătrundere pe piață a tehnologiei, este puțin probabil ca rata redusă de impozitare să conducă la denaturarea semnificativă a concurenței pe durata sa de aplicare și, așadar, nu va influența în mod negativ buna funcționare a pieței interne.

(6)

Fiecare autorizație acordată în temeiul articolului 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE trebuie să fie strict limitată în timp. Pentru ca perioada de autorizare să fie suficient de lungă pentru a nu-i descuraja pe operatorii economici relevanți să facă investițiile necesare, este oportun ca autorizația să fie acordată pentru perioada 18 iunie 2021-17 iunie 2027. Cu toate acestea, autorizația trebuie să înceteze să se aplice de la data aplicării oricărei dispoziții generale privind avantajele fiscale pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră adoptate de Consiliu în temeiul articolului 113 sau al oricărei alte dispoziții relevante din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în cazul în care astfel de dispoziții devin aplicabile înainte de 17 iunie 2027.

(7)

Pentru a oferi securitate juridică operatorilor economici și pentru a evita o potențială creștere a sarcinii administrative pentru distribuitorii și redistribuitorii de energie electrică, este necesar ca autorizația solicitată să asigure continuitatea cu regimul anterior autorizat prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/993.

(8)

Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind ajutoarele de stat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Danemarca este autorizată să aplice o rată redusă de impozitare pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor, altele decât ambarcațiunile private de agrement, aflate la dană într-un port, cu condiția respectării nivelurilor minime de impozitare menționate la articolul 10 din Directiva 2003/96/CE.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 18 iunie 2021 până la 17 iunie 2027.

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul, hotărând în temeiul articolului 113 sau al oricărei alte dispoziții relevante din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, adoptă norme generale privind avantaje fiscale pentru energia electrică furnizată din rețeaua terestră, aplicarea prezentei decizii încetează în ziua în care devin aplicabile respectivele norme generale.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Regatului Danemarcei.

Adoptată la Luxemburg, 7 iunie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

F. VAN DUNEM


(1)  JO L 283, 31.10.2003, p. 51.

(2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/993 a Consiliului din 19 iunie 2015 de autorizare a Danemarcei să aplice o rată redusă a taxei la energia electrică furnizată în mod direct navelor aflate la dană în port, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE (JO L 159, 25.6.2015, p. 68).