7.1.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 4/12


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/7 A COMISIEI

din 5 ianuarie 2021

privind prelungirea măsurii luate de Agenția Finlandeză pentru Siguranță și Substanțe Chimice, prin care se autorizează punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produsului biocid Biobor JF, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

[notificată cu numărul C(2021) 7]

(Numai textele în limbile finlandeză și suedeză sunt autentice)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 55 alineatul (1) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

La 6 mai 2020, Agenția Finlandeză pentru Siguranță și Substanțe Chimice (denumită în continuare „autoritatea competentă”) a adoptat, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, o decizie de autorizare până la data de 2 noiembrie 2020 a punerii la dispoziție pe piață și a utilizării de către utilizatorii profesioniști a produsului biocid Biobor JF pentru tratamentul antimicrobian al rezervoarelor de combustibil și al sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor (denumită în continuare „măsura”). Autoritatea competentă a informat Comisia și autoritățile competente din celelalte state membre în legătură cu măsura și cu justificarea acesteia, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul respectiv.

(2)

Potrivit informațiilor furnizate de autoritatea competentă, măsura a fost necesară pentru a proteja sănătatea publică. Contaminarea microbiologică a rezervoarelor de combustibil și a sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor poate duce la defecțiuni ale motoarelor aeronavelor și la punerea în pericol a navigabilității acestora, punând astfel în pericol siguranța pasagerilor și a echipajului. Pandemia de COVID-19 și restricțiile de zbor care au decurs de aici au dus la staționarea temporară a unui număr mare de aeronave. Imobilitatea aeronavelor constituie un factor agravant al contaminării microbiologice.

(3)

Biobor JF conține 2,2’-(1-metiltrimetilendioxi)bis-(4-metil-1,3,2-dioxaborinan) (număr CAS 2665-13-6) și 2,2’-oxibis(4,4,6-trimetil-1,3,2-dioxaborinan) (număr CAS 14697-50-8), substanțe active destinate utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 6, „conservanți pentru produse în timpul depozitării”, astfel cum sunt definite în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Deoarece respectivele substanțe active nu sunt incluse în programul de lucru stabilit în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide menționate în Regulamentul (UE) nr. 528/2012, acestea trebuie evaluate și aprobate înainte ca produsele biocide care le conțin să poată fi autorizate la nivel național sau la nivelul Uniunii.

(4)

La 4 septembrie 2020, Comisia a primit o cerere motivată din partea autorității competente, prin care se solicita prelungirea măsurii în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea motivată a fost făcută pe baza preocupărilor cu privire la continuarea periclitării siguranței transportului aerian prin contaminarea microbiologică a rezervoarelor de combustibil și a sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor după expirarea autorizației temporare, precum și pe baza argumentului potrivit căruia Biobor JF este esențial pentru ținerea sub control a unei astfel de contaminări microbiologice.

(5)

În conformitate cu informațiile furnizate de autoritatea competentă, singurul produs biocid alternativ recomandat de către producătorii de aeronave și motoare pentru tratamentul contaminării microbiologice a fost retras de pe piață în martie 2020, având în vedere anomaliile grave legate de comportamentul motorului observate după tratamentul cu produsul respectiv.

(6)

După cum a indicat autoritatea competentă, tratamentul mecanic al contaminării microbiologice a rezervoarelor de combustibil și a sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor nu este întotdeauna posibil și procedurile de aviație convenite prevăd tratamentul cu un produs biocid chiar dacă nu este posibilă curățarea mecanică. În plus, tratamentul mecanic ar expune lucrătorii la gaze toxice și, prin urmare, ar trebui să fie evitat.

(7)

Conform informațiilor furnizate de autoritatea competentă, producătorul Biobor JF a luat măsuri în vederea autorizării obișnuite a produsului și se preconizează că cererea de aprobare a substanțelor active pe care le conține va fi înaintată la începutul anului 2021. Aprobarea substanțelor active și autorizarea ulterioară a produsului biocid ar reprezenta o soluție permanentă pentru viitor, dar va fi nevoie de o perioadă de timp destul de lungă pentru finalizarea procedurilor respective.

(8)

Deoarece lipsa unui control asupra contaminării microbiologice a rezervoarelor de combustibil și a sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor ar putea pune în pericol siguranța transportului aerian și pericolul respectiv nu poate fi limitat în mod adecvat prin utilizarea unui alt produs biocid sau prin alte mijloace, este oportun să se permită autorității competente prelungirea măsurii pe o perioadă de maximum 550 de zile începând cu ziua următoare expirării termenului inițial de 180 de zile permis prin decizia autorității competente din 6 mai 2020.

(9)

Având în vedere faptul că măsura a expirat la 3 noiembrie 2020, este necesar ca prezenta decizie să aibă efect retroactiv.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Agenția Finlandeză pentru Siguranță și Substanțe Chimice poate prelungi până la 7 mai 2022 măsura prin care se permite punerea la dispoziție pe piață și utilizarea de către utilizatorii profesioniști a produsului biocid Biobor JF pentru tratamentul antimicrobian al rezervoarelor de combustibil și al sistemelor de alimentare cu combustibil ale aeronavelor.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Agenției Finlandeze pentru Siguranță și Substanțe Chimice.

Aceasta se aplică de la 3 noiembrie 2020.

Adoptată la Bruxelles, 5 ianuarie 2021.

Pentru Comisie

Stella KYRIAKIDES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 167, 27.6.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1).