6.11.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 370/7 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1649 AL CONSILIULUI
din 6 noiembrie 2020
privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (1), în special articolul 32 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012. |
(2) |
Dată fiind gravitatea situației din Siria și având în vedere recentele numiri ministeriale, opt persoane ar trebui adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012. |
(3) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 noiembrie 2020.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ROTH
ANEXĂ
Pe lista prevăzută în secțiunea A (Persoane) din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se adaugă următoarele rubrici:
|
Nume |
Informații de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
„303. |
Bassam TOU’MA (alias TU’MA) (بسام طعمة) |
Data nașterii: 1969 Locul nașterii: Safita, Siria Sexul: masculin |
Ministrul petrolului și resurselor minerale. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
304. |
Hassan GHABACHE (alias GHOBASH, AL-GHABBASH) (حسن غباشة) |
Data nașterii: 1971 Locul nașterii: Damasc, Siria Sexul: masculin |
Ministrul sănătății. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
305. |
Ziyad SABBAGH (زياد صباغ) |
Data nașterii: 1960 Locul nașterii: Alep, Siria Sexul: masculin |
Ministrul industriei. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
306. |
Mohammad Hassan QATANA (حسن قطانة) |
Locul nașterii: Damasc, Siria Sexul: masculin |
Ministrul agriculturii și reformei agrare. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
307. |
Ghassan ZAMEL (alias AL-ZAMIL, AL-ZAMEL) (غسان زامل) |
Data nașterii: 1963 Locul nașterii: Damasc, Siria Sexul: masculin |
Ministrul energiei electrice. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
308. |
Mohamad (alias Mohammad) Fayez BARCHA (alias AL-BARSHA, AL-BARASHA) (محمد فايز برشة) |
Data nașterii: 1955 Locul nașterii: Damasc, Siria Sexul: masculin |
Ministru de stat. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
309. |
Malloul (alias Maloul) HUSSEIN (alias AL-HUSSEIN) (ملول حسين) |
Data nașterii: 1950 Locul nașterii: guvernoratul Al-Hasakah, Siria; Sexul: masculin |
Ministru de stat. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020 |
310. |
Mohammad Samir HADDAD (محمد سمير حداد) |
Data nașterii: 1956 Locul nașterii: Tartus, Siria Sexul: masculin |
Ministru de stat. Numit în august 2020. În calitatea de membru al guvernului, îi revine o parte din răspunderea pentru reprimarea violentă a populației civile de către regimul sirian. |
6.11.2020” |