|
29.10.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 359/5 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1572 AL COMISIEI
din 28 octombrie 2020
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/626 în ceea ce privește listele cu țări terțe și regiuni ale acestora din care este autorizată introducerea în Uniunea Europeană a produselor lactate și a insectelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (1), în special articolul 127 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate de autoritățile competente din statele membre în vederea verificării conformității cu legislația Uniunii, printre altele în domeniul siguranței alimentelor, în toate etapele de producție, prelucrare și distribuție. În special, regulamentul menționat prevede cerința ca anumite animale și mărfuri să intre în Uniune numai dintr-o țară terță sau dintr-o regiune a unei țări terțe care figurează în lista întocmită de Comisie în acest scop. |
|
(2) |
Regulamentul delegat (UE) 2019/625 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2017/625. În special, articolul 3 din respectivul regulament delegat prevede norme referitoare la anumite animale și mărfuri a căror introducere în Uniune este autorizată numai dacă provin din țări terțe sau regiuni ale acestora care sunt incluse în lista cu astfel de animale și mărfuri prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 al Comisiei (3). |
|
(3) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 prevede sau se referă la astfel de liste cu țări terțe sau regiuni ale acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman. |
|
(4) |
Articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 prevede că transporturile de lapte crud, de colostru, de produse lactate și de produse pe bază de colostru destinate consumului uman sunt autorizate pentru introducere în Uniune numai în cazul în care provin din țări terțe sau regiuni ale acestora autorizate pentru importul în Uniune în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei (4). Înainte de data aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/626, erau autorizate și alte țări terțe, pe baza cerințelor de sănătate publică pentru importul transporturilor de anumite produse lactate, prin trimiteri la articolele 3 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 605/2010. Din greșeală, aceste trimiteri la articolele 3 și 4 Regulamentul (UE) nr. 605/2010 nu au fost incluse în articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 și trebuie adăugate. Prin urmare, articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 trebuie modificat în consecință. |
|
(5) |
Articolul 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 prevede că transporturile de insecte destinate consumului uman se autorizează pentru introducere în Uniune numai în cazul în care provin și au fost expediate dintr-o țară terță sau o regiune a acesteia menționată în anexa IIIa la respectivul regulament de punere în aplicare. Astfel, țările terțe și regiunile acestora trebuie să fie autorizate pentru introducerea de insecte în Uniune și enumerate corespunzător numai dacă oferă dovezi și garanții adecvate că respectă cerințele prevăzute la articolul 127 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625 și la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2019/625. |
|
(6) |
La 4 decembrie 2019, Thailanda a transmis Comisiei chestionarul relevant pentru evaluare în vederea exportului către UE de insecte destinate consumului uman. |
|
(7) |
La 6 aprilie 2020, Thailanda a furnizat Comisiei dovezi și garanții suficiente pentru a fi inclusă în lista țărilor terțe sau a regiunilor acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de insecte. Așadar, Thailanda trebuie inclusă în lista prevăzută în anexa IIIa la din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626, iar anexa respectivă trebuie modificată în consecință. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 10 Lista țărilor terțe sau a regiunilor acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de lapte crud, colostru, produse lactate și produse pe bază de colostru Transporturile de lapte crud, de colostru, de produse lactate și de produse pe bază de colostru destinate consumului uman sunt autorizate pentru introducere în Uniune numai în cazul în care provin din țări terțe sau regiuni ale acestora autorizate pentru importul în Uniune în conformitate cu articolele 2, 3 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 605/2010.” |
|
2. |
Anexa IIIa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 octombrie 2020.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(2) Regulamentul delegat (UE) 2019/625 al Comisiei din 4 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele pentru intrarea în Uniune a transporturilor de anumite animale și mărfuri destinate consumului uman (JO L 131, 17.5.2019, p. 18).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626 al Comisiei din 5 martie 2019 privind listele cu țări terțe sau regiuni ale acestora din care este autorizată introducerea în Uniunea Europeană a anumitor animale și mărfuri destinate consumului uman, de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/759 în ceea ce privește aceste liste (JO L 131, 17.5.2019, p. 31).
(4) Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei din 2 iulie 2010 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și sănătate publică și de certificare veterinară pentru introducerea în Uniunea Europeană a laptelui crud, a produselor lactate, a colostrului și a produselor pe bază de colostru destinate consumului uman (JO L 175, 10.7.2010, p. 1).
ANEXĂ
În anexa IIIa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/626, după rubrica referitoare la Coreea de Sud se adaugă rubrica următoare:
|
„TH |
Thailanda” |
|