31.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2020/1138 AL COMISIEI

din 27 mai 2020

de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1076 al Parlamentului European și al Consiliului pentru a include Insulele Solomon în anexa I

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1076 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind aplicarea la produsele originare din anumite state care fac parte din grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) a regimurilor prevăzute în acordurile privind stabilirea sau care conduc la stabilirea acordurilor de parteneriat economic (1), în special articolul 2 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (UE) 2016/1076 enumeră țările cărora li se aplică regimurile de acces pe piață prevăzute de regulamentul respectiv.

(2)

La 17 februarie 2020, Consiliul a aprobat, în numele Uniunii, aderarea Insulelor Solomon la Acordul interimar de parteneriat economic dintre Uniune și statele din Pacific. În urma depunerii de către Insulele Solomon a actului de aderare, Acordul interimar de parteneriat economic se aplică cu titlu provizoriu între Uniune și Insulele Solomon începând de la data de 17 mai 2020.

(3)

Prin urmare, Insulele Solomon trebuie incluse în anexa I,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În anexa I la Regulamentul (UE) 2016/1076, după cuvintele „REPUBLICA SEYCHELLES”, se introduce următorul text:

 

„INSULELE SOLOMON”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 mai 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 185, 8.7.2016, p. 1.