|
8.7.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 217/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/977 AL COMISIEI
din 7 iulie 2020
de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 889/2008 și (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește controalele referitoare la producția de produse ecologice din cauza pandemiei de COVID-19
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (1), în special articolul 28 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2) al treilea paragraf și articolul 38 literele (c), (d) și (e),
întrucât:
|
(1) |
Pandemia de COVID-19 și amplele restricții de circulație instituite în statele membre și în țări terțe sub forma unor măsuri naționale constituie o provocare excepțională și fără precedent pentru statele membre și pentru operatori în ceea ce privește efectuarea controalelor prevăzute în Regulamentul (CE) 834/2007, precum și în Regulamentele (CE) nr. 889/2008 (2) și (CE) nr. 1235/2008 (3) ale Comisiei. |
|
(2) |
Date fiind informațiile primite de la statele membre, este necesar să se acorde derogări de la anumite dispoziții din Regulamentele (CE) nr. 889/2008 și (CE) nr. 1235/2008. |
|
(3) |
În ceea ce privește controalele oficiale și alte activități oficiale cuprinse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (4), Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/466 al Comisiei (5) permite statelor membre să aplice, până la 1 august 2020, măsuri temporare pentru limitarea riscurilor pentru sănătatea umană, a animalelor și a plantelor și pentru bunăstarea animalelor în situația specifică legată de COVID-19. |
|
(4) |
Mai exact, mai multe state membre și părți interesate au informat Comisia că, din cauza restricțiilor respective și a perturbărilor aferente, le este redusă capacitatea de verificare a integrității produselor ecologice. În mod normal, pentru a efectua inspecțiile fizice în scopul realizării controalelor oficiale, angajații autorităților competente sau, după caz, autoritățile și organismele de control trebuie să viziteze operatorii și/sau să călătorească distanțe lungi. Deoarece în prezent călătoriile și efectuarea inspecțiilor fizice nu sunt permise sau sunt mult restricționate din cauza măsurilor instituite la nivel național, autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea sau organismul de control trebuie să aibă, în schimb, pentru o anumită perioadă, posibilitatea de a-și baza activitățile de control pe controalele documentelor și de a utiliza orice mijloc disponibil de comunicare la distanță. În ceea ce privește operatorii cu risc scăzut, potrivit constatărilor procedurii de evaluare a riscului a autorității competente sau, după caz, a autorității sau a organismului de control, definită la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, este adecvat ca inspecțiile fizice să fie înlocuite cu astfel de controale ale documentelor. În plus, restricțiile de circulație au întârziat efectuarea vizitelor de control anuale, ceea ce a făcut ca autoritățile competente sau, după caz, autoritățile și organismele de control să întâmpine greutăți în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de a efectua vizite suplimentare prin sondaj, inspecții neanunțate și eșantionări în rândul operatorilor cu un anumit profil. |
|
(5) |
Operatorii trebuie să aibă în continuare posibilitatea de a adera la sistemul de producție ecologică. Totuși, în așteptarea reluării activităților de control normale după renunțarea la măsurile instituite la nivel național în legătură cu pandemia de COVID-19, autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea sau organismul de control trebuie să poată amâna inspecțiile fizice și să se bazeze pe controalele documentelor, inclusiv pe controalele efectuate prin mijloacele disponibile de comunicare la distanță, până când vor putea fi reluate operațiunile. |
|
(6) |
Este extrem de important să se continue efectuarea în timp util a investigațiilor referitoare la suspiciunile de nereguli și încălcări ale obligațiilor legate de normele privind producția ecologică. Așadar, este adecvat să se prevadă că investigațiile de acest gen trebuie efectuate prin orice mijloace disponibile, lăsând autorităților și organismelor de control oportunitatea de a efectua într-o etapă ulterioară inspecțiile fizice necesare. |
|
(7) |
În prezent, restricțiile de circulație aplicate de statele membre din cauza pandemiei de COVID-19 împiedică realizarea în timp util a comunicării între statele membre, între organismele de control și statele membre și între statele membre și Comisie în ceea ce privește investigațiile efectuate pentru a se stabili originea neregulilor sau a încălcărilor de obligații constatate. Prin urmare, anumite termene-limită trebuie amânate. |
|
(8) |
Restricțiile de circulație aplicate în prezent de statele membre din cauza pandemiei de COVID-19 pot afecta, de asemenea, posibilitatea autorităților competente de a efectua inspecția anuală asupra organismelor cărora le-au fost delegate sarcini de control. Este necesar să se precizeze faptul că, temporar, o autoritate competentă poate aplica, în schimb, audituri de supraveghere. |
|
(9) |
În plus, din cauza măsurilor introduse în scopul protejării sănătății umane, restricțiile stringente aplicate în sectorul transporturilor afectează serviciile de curierat care ar livra versiunea tipărită pe hârtie și semnată de mână a certificatului de inspecție necesar pentru transporturile importate. Din acest motiv, este important, de asemenea, să se acorde derogări de la dispozițiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește obligația de a avea o versiune pe hârtie a certificatului de inspecție. |
|
(10) |
Prezentul regulament trebuie să se aplice până la sfârșitul lunii septembrie 2020. Totuși, în cazul operatorilor cu risc scăzut, potrivit constatărilor procedurii de evaluare a riscului a autorității competente sau, după caz, a autorității sau a organismului de control, definită la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, trebuie să se permită înlocuirea inspecțiilor fizice relevante cu controale ale documentelor, până la sfârșitul lunii decembrie 2020. Având în vedere informațiile primite de la mai multe state membre, este necesar să se prevadă aplicarea retroactivă a prezentului regulament de la 1 martie 2020. În plus, numărul eșantionărilor, al vizitelor suplimentare prin sondaj și al inspecțiilor neanunțate se calculează pentru întregul an 2020. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(11) |
După declanșarea pandemiei de COVID-19 în China, țara respectivă a impus restricții privind călătoriile încă de la începutul lunii ianuarie 2020. Prin urmare, este adecvată prevederea unei date de aplicare anterioare pentru activitățile de control desfășurate în China. |
|
(12) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Derogări de la Regulamentul (CE) nr. 889/2008
(1) Prin derogare de la articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, în ceea ce privește operatorii cu risc scăzut, potrivit constatărilor procedurii de evaluare a riscului a autorității competente sau, după caz, a autorității sau a organismului de control, definită la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, în contextul restricțiilor de circulație impuse prin măsurile naționale instituite din cauza pandemiei de COVID-19, inspecțiile fizice efectuate în scopul realizării inspecțiilor anuale și al reînnoirii documentelor justificative ale operatorilor din agricultura ecologică pot fi înlocuite cu controale ale documentelor. În cazul operatorilor cu risc scăzut, potrivit constatărilor procedurii de evaluare a riscului a autorității competente sau, după caz, a autorității sau a organismului de control, definită la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, respectivele controale ale documentelor pot fi efectuate, când este necesar, inclusiv prin orice mijloc disponibil de comunicare la distanță.
(2) În ceea ce privește operatorii, cu excepția celor menționați la alineatul (1) din prezentul articol, și în ceea ce privește operatorii care doresc să adere pentru prima oară la sistemul de producție ecologică, precum și în toate celelalte cazuri, cum ar fi recunoașterea retroactivă, în contextul restricțiilor de circulație impuse prin măsurile naționale instituite din cauza pandemiei de COVID-19, inspecția fizică menționată la articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 este efectuată de îndată ce pot fi reluate activitățile de control și certificare în statele membre și în țara terță în cauză, după ridicarea măsurilor naționale legate de pandemia de COVID-19. Până atunci, controalele documentelor în scopul realizării inspecției anuale, al eliberării și reînnoirii documentelor justificative ale operatorilor din agricultura ecologică și al recunoașterii retroactive pot fi efectuate, când este necesar, inclusiv prin orice mijloc disponibil de comunicare la distanță.
(3) Prin derogare de la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, numărul eșantioanelor care trebuie prelevate și analizate de organismul sau autoritatea de control în fiecare an corespunde unui procentaj de cel puțin 2 % din numărul de operatori pe care îi controlează.
(4) Prin derogare de la articolul 92a alineatul (4) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, răspunsul la notificarea referitoare la produsele neconforme menționat în teza respectivă se transmite în termen de 60 de zile calendaristice de la data notificării inițiale.
(5) Prin derogare de la articolul 92c alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, vizitele suplimentare de control prin sondaj realizate conform dispozițiilor articolului 65 alineatul (4) din regulamentul menționat vizează 5 % dintre operatorii sub contract, conform categoriei de risc căreia îi aparțin.
(6) Prin derogare de la articolul 92c alineatul (2) al doilea paragraf litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, cel puțin 5 % dintre toate inspecțiile și vizitele efectuate în conformitate cu articolul 65 alineatele (1) și (4) sunt neanunțate.
(7) Prin derogare de la articolul 92e din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, „inspecția anuală” a organismului de control menționat la articolul respectiv planificată până la 30 septembrie 2020 poate fi înlocuită cu un „audit de supraveghere anual” efectuat, de asemenea, prin orice mijloc disponibil de comunicare la distanță, atât timp cât măsurile de urgență instituite la nivel național, în statele membre în cauză, din cauza pandemiei de COVID-19 împiedică autoritatea competentă să efectueze inspecția respectivă.
Articolul 2
Derogări de la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008
(1) Prin derogare de la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, certificatul de inspecție se eliberează de către autoritatea sau organismul de control relevant prin introducerea tuturor informațiilor necesare și validarea căsuței 18 în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES). Certificatul este vizat de autoritatea competentă a statului membru relevant prin validarea căsuței 20 în TRACES și este completat de primul destinatar în TRACES.
(2) Prin derogare de la articolul 13 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, când verifică un transport, autoritatea competentă relevantă a statului membru vizează certificatul de inspecție prin validarea căsuței 20 în TRACES.
(3) Prin derogare de la articolul 15 alineatul (4) primul paragraf a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, răspunsul la notificarea referitoare la produsele neconforme menționat în teza respectivă se transmite în termen de 60 de zile calendaristice de la data transmiterii notificării inițiale.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 martie 2020 până la 30 septembrie 2020.
Articolul 1 alineatul (1) se aplică însă de la 1 martie 2020 până la 31 decembrie 2020.
Articolul 1 alineatele (3), (5) și (6) se aplică de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2020.
În ceea ce privește activitățile de control desfășurate în China, prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2020 la 30 septembrie 2020.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 7 iulie 2020.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.
(2) Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul (JO L 250, 18.9.2008, p. 1).
(3) Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 334, 12.12.2008, p. 25).
(4) Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, JO L 95, 7.4.2017, p. 1.
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/466 al Comisiei din 30 martie 2020 privind măsurile temporare de limitare a riscurilor pentru sănătatea umană, a animalelor și a plantelor și pentru bunăstarea animalelor în timpul anumitor perturbări grave ale sistemelor de control ale statelor membre determinate de boala cauzată de noul coronavirus (COVID-19) (JO L 98, 31.3.2020, p. 30).