4.5.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 140/34


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/598 AL COMISIEI

din 30 aprilie 2020

privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și fixarea în avans a valorii ajutorului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 18 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1370/2013 al Consiliului din 16 decembrie 2013 privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare și restituții în legătură cu organizarea comună a piețelor produselor agricole (2), în special articolul 4 alineatul (2) litera (b),

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (3), în special articolul 62 alineatul (2) litera (b),

întrucât:

(1)

Din cauza actualei pandemii de COVID-19 și a restricțiilor importante de circulație instituite în statele membre s-a constatat o scădere a cererii pentru anumite produse din sectorul laptelui și al produselor lactate. Răspândirea bolii și măsurile în vigoare limitează disponibilitatea forței de muncă, compromițând în special etapele de producție, de colectare și de prelucrare a laptelui. În plus, închiderea obligatorie a magazinelor, a piețelor în aer liber, a restaurantelor și a altor unități din sectorul ospitalității a dus, de asemenea, la încetarea activităților din industria ospitalității și a cateringului, ceea ce a determinat modificări semnificative ale uzanțelor cererii în ceea ce privește laptele și produsele lactate. În mod tradițional, consumul de lapte și produse lactate din industria ospitalității și a cateringului reprezintă, în funcție de produs, între aproximativ 10 % și 20 % din producția totală a Uniunii. În plus, cumpărătorii din Uniune și de pe piața mondială anulează contracte și întârzie încheierea altora noi, în așteptarea unor scăderi suplimentare ale prețurilor.

(2)

În consecință, prelucrarea laptelui crud produs este parțial reorientată către produse în vrac, cu perioadă îndelungată de valabilitate, care pot fi stocate și care implică mai puțină forță de muncă, precum laptele praf degresat și untul, în cantități care depășesc cererea normală de pe piață.

(3)

Pentru a reduce dezechilibrul rezultat dintre cerere și ofertă, este adecvat să se acorde ajutor pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat.

(4)

Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 al Comisiei (4) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240 al Comisiei (5) stabilesc norme în ceea ce privește implementarea ajutoarelor pentru depozitarea privată. În măsura în care nu se prevede altfel în prezentul regulament, este necesar ca dispozițiile Regulamentului delegat (UE) 2016/1238 și ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1240 să fie aplicate ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat.

(5)

Este necesar ca valoarea ajutorului să fie stabilită în avans, astfel încât să permită instituirea unui sistem operațional rapid și flexibil. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1370/2013, este necesar ca ajutorul pentru depozitare privată stabilit în avans să aibă la bază costurile de depozitare și alte elemente relevante legate de piață. Este adecvat să se stabilească un ajutor aferent costurilor de depozitare fixe de intrare și de ieșire a produselor în cauză, precum și un ajutor pentru fiecare zi de depozitare aferent costurilor de depozitare și finanțare.

(6)

Din motive de eficiență și simplificare administrativă, este necesar ca cererile să vizeze doar laptele praf degresat aflat deja în depozitare și să nu se solicite o garanție. În acest context, este adecvat să se stabilească perioada de depozitare.

(7)

Din motive de eficiență și simplificare administrativă, este necesar să fie stabilită cantitatea minimă de produse care să facă obiectul fiecărei cereri.

(8)

Măsurile instituite pentru a contracara pandemia de COVID-19 pot afecta conformitatea cu cerințele pentru controalele la fața locului în ceea ce privește ajutoarele pentru depozitarea privată în temeiul articolului 60 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240. Este adecvat să se acorde flexibilitate statelor membre vizate de măsurile respective, prin prelungirea perioadei de efectuare a verificărilor introducerilor în depozite sau prin înlocuirea lor cu alte dovezi relevante, precum și prin omiterea necesității de a se efectua controale neanunțate. Prin urmare, este adecvat să se prevadă o derogare de la anumite dispoziții ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1240 pentru a se permite îndeplinirea obiectivelor prezentului regulament.

(9)

Pentru a avea un impact imediat asupra pieței și pentru a contribui la stabilizarea prețurilor, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament prevede un ajutor pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat, astfel cum se menționează la articolul 17 primul paragraf litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, denumit în continuare „ajutor”.

(2)   În măsura în care prezentul regulament nu prevede altfel, se aplică dispozițiile Regulamentului delegat (UE) 2016/1238 și ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1240.

Articolul 2

Produse eligibile

Pentru a beneficia de ajutor, laptele praf degresat trebuie să aibă o calitate comercializabilă acceptabilă și rezonabilă și să aibă originea în Uniune. Produsul trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în secțiunea VI din anexa VI la Regulamentul delegat (UE) 2016/1238.

Articolul 3

Transmiterea și admisibilitatea cererilor

(1)   Cererile de ajutor pot fi depuse începând cu 7 mai 2020. Termenul pentru transmiterea cererilor este 30 iunie 2020.

(2)   Cererile vizează produse care au fost deja depozitate.

(3)   Cantitatea minimă per cerere este de 10 tone.

Articolul 4

Valoarea ajutorului și perioada de depozitare

(1)   Valoarea ajutorului se stabilește după cum urmează:

(a)

5,11 EUR per tonă de produs depozitat în ceea ce privește costurile de depozitare fixe;

(b)

0,13 EUR per tonă per zi de depozitare contractuală.

(2)   Depozitarea contractuală se încheie în ziua precedentă datei retragerii din depozit.

(3)   Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 90 și 180 zile.

Articolul 5

Controale

(1)   Prin derogare de la articolul 60 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240, în cazul în care, ca urmare a măsurilor instituite pentru a contracara pandemia de COVID-19, denumite în continuare „măsurile”, agenția de plăți nu este în măsură să efectueze în timp util verificările menționate la articolul 60 alineatele (1) și (2) din respectivul regulament, statul membru în cauză poate:

(a)

să prelungească perioada menționată la articolul 60 alineatul (1) primul paragraf pentru a efectua respectivele controale cu până la 30 zile de la stoparea măsurilor; sau

(b)

să înlocuiască controalele respective în perioada în care măsurile sunt aplicabile prin utilizarea unor dovezi relevante, inclusiv fotografii geoetichetate sau alte dovezi în format electronic.

(2)   Prin derogare de la articolul 60 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240, în cazul în care, în urma măsurilor, agenția de plăți nu poate efectua controalele la fața locului neanunțate, ea nu este obligată să efectueze controale neanunțate în perioada în care măsurile sunt în vigoare.

Articolul 6

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 aprilie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 346, 20.12.2013, p. 12.

(3)  JO L 347, 20.12.2013, p. 549.

(4)  Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 al Comisiei din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutoarele pentru depozitarea privată (JO L 206, 30.7.2016, p. 15).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240 al Comisiei din 18 mai 2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutorul pentru depozitarea privată (JO L 206, 30.7.2016, p. 71).