20.10.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/1


DECIZIA (PESC) 2020/1515 A CONSILIULUI

din 19 octombrie 2020

de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare și de abrogare a Deciziei (PESC) 2016/2382

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 42 alineatul (4),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 18 iulie 2005, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2005/575/PESC (1) de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (denumit în continuare „CESA”). Acțiunea comună respectivă a fost înlocuită la 23 iunie 2008 prin Acțiunea comună 2008/550/PESC a Consiliului (2), care, la rândul ei, a fost înlocuită prin Decizia 2013/189/PESC a Consiliului (3). În final, Decizia 2013/189/PESC a fost înlocuită prin Decizia (PESC) 2016/2382 a Consiliului (4).

(2)

La 10 și 11 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat Programul de schimb al tinerilor ofițeri europeni, inspirat de programul Erasmus, și a convenit că un grup de lucru de implementare se va reuni în cadrul consiliului academic executiv al CESA.

(3)

La 26 iunie 2020, Comitetul director al CESA (denumit în continuare „comitetul director”) a convenit asupra recomandărilor privind viitoarele perspective ale CESA.

(4)

Deși personalul CESA ar trebui să fie format în principal din experți naționali detașați, ar putea fi necesară ocuparea anumitor posturi critice cu personal contractual.

(5)

În temeiul Deciziei 2010/427/UE a Consiliului (5), privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), SEAE ar trebui să ofere CESA sprijinul pe care îl primea anterior din partea Secretariatului General al Consiliului.

(6)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2016/2382 ar trebui să fie abrogată,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

CAPITOLUL I

Instituire, misiune, obiective și atribuții

Articolul 1

Instituire

Se instituie Colegiul European de Securitate și Apărare (CESA).

Articolul 2

Misiune

CESA oferă formare și educație în domeniul politicii de securitate și apărare comune a Uniunii (PSAC) în contextul mai larg al politicii externe și de securitate comune (PESC) la nivel european, pentru a dezvolta și promova o înțelegere comună a PESC și a PSAC în rândul personalului civil și militar, precum și pentru a identifica și disemina bune practici privind diverse aspecte ale PESC și PSAC prin activitățile sale de formare și educative („activitățile de formare și educative ale CESA”).

Articolul 3

Obiective

CESA are următoarele obiective:

(a)

să consolideze în continuare cultura europeană în materie de securitate și apărare comună în cadrul Uniunii și să promoveze principiile prevăzute la articolul 21 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) în afara Uniunii;

(b)

să promoveze o mai bună înțelegere a PSAC ca parte esențială a PESC;

(c)

să pună la dispoziția forurilor Uniunii personal calificat capabil să lucreze eficient în toate domeniile din cadrul PSAC în contextul mai larg al PESC;

(d)

să pună la dispoziția administrațiilor publice ale statelor membre personal calificat care să cunoască politicile, instituțiile și procedurile Uniunii în domeniul PSAC;

(e)

să pună la dispoziția misiunilor și operațiilor PSAC personal cu o înțelegere comună a principiilor de funcționare ale misiunilor și operațiilor PSAC și cu simț al unei identități europene comune;

(f)

să ofere formare și educație care să răspundă nevoilor de formare și educaționale ale misiunilor și operațiilor PSAC;

(g)

să sprijine parteneriatele Uniunii în domeniul PSAC, în special parteneriatele cu țările participante la misiunile PSAC;

(h)

să sprijine gestionarea civilă a crizelor, inclusiv în domeniul prevenirii conflictelor, și să stabilească sau să mențină condițiile necesare pentru o dezvoltare durabilă;

(i)

să promoveze inițiativa europeană privind schimburile de tineri ofițeri;

(j)

să promoveze cercetarea la nivel de doctorat în domenii legate de PSAC;

(k)

să pună la dispoziția statelor membre și a administrațiilor Uniunii personal calificat care să cunoască politicile, instituțiile, procedurile și bunele practici ale Uniunii din domeniul securității și apărării cibernetice;

(l)

să contribuie la promovarea relațiilor și a contactelor profesionale între participanții la activitățile de formare și educative.

După caz, se va acorda atenție asigurării coerenței cu alte activități ale Uniunii.

Articolul 4

Atribuțiile CESA

(1)   Principalele atribuții care revin CESA sunt, în conformitate cu misiunea și obiectivele sale, cele de organizare și desfășurare a activităților de formare și educative ale CESA în domeniul PSAC în contextul mai larg al PESC.

(2)   Activitățile de formare și educative ale CESA includ:

(a)

cursuri de bază și de nivel avansat de promovare a înțelegerii generice a PESC și a PSAC;

(b)

cursuri de dezvoltare a aptitudinilor de conducere;

(c)

cursuri de sprijinire în mod direct a misiunilor și operațiilor PSAC, inclusiv activități de formare și educative anterioare desfășurării misiunii sau operației și în timpul desfășurării acestora;

(d)

cursuri de sprijinire a parteneriatelor UE și a țărilor participante la misiunile și operațiile PSAC;

(e)

module de sprijinire a formării și educației în rândul civililor și militarilor în domeniul PSAC;

(f)

cursuri, seminare, programe și conferințe PSAC pentru public specializat sau axate pe anumite aspecte;

(g)

module comune desfășurate în cadrul Inițiativei europene privind schimburile de tineri ofițeri, inspirată de programul Erasmus; deși nu sunt în mod formal activități de formare și educative ale CESA, CESA va sprijini și promova, de asemenea, semestrele europene și programele de masterat în cotutelă utilizând modulele comune menționate la prezenta literă;

(h)

cursuri de conștientizare și de nivel avansat în domeniul securității cibernetice, inclusiv pentru sprijinirea misiunilor și operațiilor PSAC;

(i)

cursuri și seminare menite să sprijine cercetarea la nivel de doctorat prin schimb de bune practici și experiență.

În conformitate cu deciziile comitetului director menționat la articolul 9, se vor desfășura și alte activități de formare și educative.

(3)   Suplimentar față de activitățile menționate la alineatul (2) din prezentul articol, CESA asigură în special:

(a)

sprijinirea relațiilor care se stabilesc între institutele menționate la articolul 5 alineatul (1) incluse în rețeaua menționată la alineatul respectiv („rețeaua”);

(b)

derularea și dezvoltarea în continuare a unui sistem de e-learning care să vină în sprijinul activităților de formare și educative în domeniul PSAC sau, în cazuri excepționale, care să fie utilizat sub forma unor activități de formare și educative autonome;

(c)

conceperea și furnizarea materialului de formare și educațional în domeniul PSAC, valorificând, de asemenea, materialul relevant deja existent;

(d)

sprijinirea unei asociații de absolvenți din rândul foștilor participanți la activitățile de formare;

(e)

sprijinirea programelor de schimb în domeniul PSAC între institutele de formare și educaționale din statele membre;

(f)

asumarea rolului de administrator de departament al modulului Schoolmaster al proiectului Goalkeeper și furnizarea de contribuții la programul anual al Uniunii de formare în domeniul PSAC prin intermediul acestui modul;

(g)

asumarea rolului de administrator al platformei CD-TXP a Uniunii pentru schimbul de oportunități de formare în domeniul cibernetic;

(h)

furnizarea de sprijin pentru gestionarea formării și educației în domeniile prevenirii conflictelor, gestionării civile a crizelor, stabilirii sau menținerii condițiilor necesare pentru o dezvoltare durabilă și inițiativelor din domeniul reformei sectorului de securitate, precum și în domeniile promovării securității cibernetice și al sensibilizării privind amenințările hibride;

(i)

organizarea și desfășurarea unei conferințe anuale a rețelei, care să reunească experți în materie de formare și educație în domeniul PESC și PSAC, civili și militari, din cadrul institutelor de formare și educaționale și al ministerelor din statele membre, precum și, după caz, actori externi relevanți din domeniul formării și educației;

(j)

menținerea de relații cu actori relevanți din domeniul libertății, securității și justiției, din domeniul dezvoltării și cooperării, precum și cu organizații internaționale relevante;

(k)

sprijinirea Comitetului pentru aspectele civile ale gestionării crizelor și a Grupului de formare a civililor al UE prin administrarea și gestionarea costurilor de deplasare și de cazare legate de activitățile coordonatorilor civili pentru formare;

(l)

participarea la reuniunile grupurilor de formare civilă și militară ale Uniunii, stabilirea cerințelor de formare civilă/militară în baza informațiilor oferite de acestea și luarea în considerare a rezultatelor analizei necesităților în cadrul exercițiului anual de stabilire a priorităților al activităților CESA și de elaborare a programelor de curs ale CESA; și

(m)

continuarea elaborării, menținerii și promovării cadrului sectorial al calificărilor pentru ofițerii militari.

CAPITOLUL II

Organizare

Articolul 5

Rețea

(1)   CESA este organizat ca o rețea care reunește institutele, colegiile, academiile, universitățile, instituțiile, centrele de excelență și alți actori, de natură civilă și militară, din Uniune, care se ocupă de aspecte din domeniul politicii de securitate și apărare și care au fost identificați ca atare de către statele membre, precum și Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE).

CESA stabilește legături strânse cu instituțiile și agențiile de profil ale Uniunii, în special cu, dar fără a se limita la acestea:

Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL);

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex);

Agenția Europeană de Apărare (AEA);

Centrul Satelitar al Uniunii Europene (Satcen al UE); și

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol).

(2)   După caz, organizațiile internaționale, interguvernamentale, guvernamentale sau neguvernamentale pot obține statutul de „partener de rețea asociat” (PRA), înțelegerile detaliate referitoare la acesta fiind convenite de comitetul director.

(3)   CESA își desfășoară activitatea sub responsabilitatea generală a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).

Articolul 6

Rolul Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene

(1)   Ca parte a rețelei CESA, ISSUE cooperează cu CESA punând la dispoziție expertiza sa și capacitățile sale de obținere a cunoștințelor pentru activitățile de formare ale CESA, inclusiv prin publicațiile ISSUE, în limitele propriilor capacități.

(2)   În special, ISSUE organizează conferințe ținute de analiști ai săi și contribuie la dezvoltarea în continuare a conținutului de tip e-learning al CESA.

(3)   ISSUE sprijină de asemenea asociația de absolvenți a CESA.

Articolul 7

Capacitate juridică

(1)   CESA dispune de capacitatea juridică necesară pentru:

(a)

a-și îndeplini atribuțiile și pentru a-și realiza obiectivele;

(b)

a semna contracte și acorduri administrative necesare pentru funcționarea sa, inclusiv pentru a efectua detașări de personal și pentru a recruta agenți contractuali; pentru a achiziționa echipament, în special echipament de formare;

(c)

pentru a deține conturi bancare; și

(d)

pentru a se constitui parte în cadrul unor proceduri judiciare.

(2)   Orice răspundere care ar putea să rezulte din contractele încheiate de către CESA este acoperită de fondurile disponibile acestuia în temeiul articolelor 16 și 17.

Articolul 8

Structură organizatorică

CESA are următoarea structură organizatorică:

(a)

Comitetul director, care răspunde de coordonarea și conducerea generală a activităților de formare și educative ale CESA;

(b)

Consiliul academic executiv (denumit în continuare „consiliul academic”), care răspunde de asigurarea calității și a coerenței activităților de formare și educative ale CESA;

(c)

Președintele CESA (denumit în continuare „președintele”), unicul reprezentant legal al CESA, care răspunde de gestiunea financiară și administrativă a CESA și care consiliază comitetul director și consiliul academic cu privire la organizarea și gestionarea activităților CESA;

(d)

Secretariatul CESA (denumit în continuare „secretariatul”), care sprijină președintele în îndeplinirea atribuțiilor sale, în special furnizând asistență consiliului academic pentru ca acesta să poată asigura calitatea și coerența globală a activităților de formare și educative ale CESA.

Articolul 9

Comitetul director

(1)   Comitetul director este alcătuit din câte un reprezentant desemnat de fiecare stat membru și reprezintă organul de decizie al CESA. Fiecare membru al comitetului poate fi reprezentat sau însoțit de un supleant.

(2)   În cadrul reuniunilor comitetului director, membrii acestuia pot fi însoțiți de experți.

(3)   Comitetul director este prezidat de un reprezentant al ÎR care are experiența necesară. Comitetul director se reunește cel puțin de patru ori pe an.

(4)   La reuniunile comitetului director pot participa, cu statut de observatori activi, reprezentanți ai țărilor aflate în curs de aderare la Uniune.

(5)   La reuniunile comitetului director participă, fără drept de vot, președintele, alți membri ai personalului CESA, președintele consiliului academic și, după caz, președinții diferitelor configurații ale acestuia, precum și un reprezentant al Comisiei și al altor instituții ale Uniunii, inclusiv SEAE.

(6)   Atribuțiile comitetului director sunt:

(a)

să aprobe și să examineze periodic activitățile de formare și educative ale CESA care reflectă cerințele de formare și de educație convenite în domeniul PSAC;

(b)

să aprobe programa anuală de studiu a CESA;

(c)

să selecteze, stabilind totodată o ordine a priorităților, activitățile de formare și educative care urmează a fi desfășurate în cadrul CESA, ținând seama de resursele puse la dispoziția CESA și de cerințele identificate în materie de formare și educație;

(d)

să selecteze statul membru (statele membre) care să găzduiască activitățile de formare și educative ale CESA și institutele care să le organizeze;

(e)

să decidă cu privire la participarea țărilor terțe la anumite activități de formare și educative ale CESA, conform cadrului politic general stabilit de Comitetul politic și de securitate;

(f)

să adopte programa de curs pentru toate activitățile de formare și educative ale CESA;

(g)

să ia act de rapoartele de evaluare a cursurilor;

(h)

să ia act de raportul general anual privind activitățile de formare și educative ale CESA și să adopte recomandările cuprinse în acesta, în vederea transmiterii lor către organismele relevante ale Consiliului;

(i)

să ofere o orientare generală pentru lucrările consiliului academic;

(j)

să numească președinții consiliului academic și ai diferitelor configurații ale acestuia;

(k)

să adopte deciziile necesare pentru funcționarea CESA în măsura în care acestea nu sunt atribuite altor organisme;

(l)

să aprobe bugetul anual și orice buget rectificativ, acționând pe baza propunerilor președintelui;

(m)

să aprobe situația financiară anuală și să acorde descărcarea de gestiune președintelui;

(n)

să aprobe normele suplimentare aplicabile cheltuielilor gestionate de CESA;

(o)

să aprobe orice acord de finanțare și/sau acord de natură tehnică cu Comisia, SEAE, o agenție a Uniunii sau un stat membru cu privire la finanțarea și/sau execuția cheltuielilor CESA;

(p)

să contribuie la procesul de selecție a președintelui, astfel cum este prevăzut la articolul 11 alineatul (3);

(q)

să evalueze îndeplinirea atribuțiilor de către președinte în vederea unei eventuale prelungiri a mandatului acestuia, astfel cum se menționează la articolul 11 alineatul (4).

(7)   Comitetul director își aprobă propriul regulament de procedură.

(8)   Cu excepția cazului prevăzut la articolul 2 alineatul (6) din normele financiare aplicabile cheltuielilor finanțate de CESA și finanțării cheltuielilor CESA, care figurează în anexa la prezenta decizie („normele financiare”), comitetul director hotărăște cu majoritate calificată, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (4) din TUE.

Articolul 10

Consiliul academic executiv

(1)   Consiliul academic este alcătuit din reprezentanți de rang înalt din institutele cu caracter civil sau militar și din alți actori identificați de statele membre pentru a sprijini desfășurarea activităților de formare și educative ale CESA, precum și din directorul ISSUE sau reprezentantul directorului.

(2)   Președintele consiliului academic este desemnat de comitetul director din rândul membrilor consiliului academic.

(3)   La reuniunile consiliului academic sunt invitați să participe reprezentanți ai SEAE și ai Comisiei.

(4)   La reuniunile consiliului academic sunt invitați să participe, în calitate de observatori activi, reprezentanți de rang înalt ai partenerilor de rețea asociați.

(5)   La reuniunile consiliului academic pot fi invitați să participe, în calitate de observatori, experți din mediul universitar și înalți funcționari ai instituțiilor Uniunii și ai instituțiilor naționale. După caz, la reuniunile consiliului academic pot fi invitați să participe experți din mediul universitar și înalți funcționari care reprezintă institute care nu fac parte din rețea.

(6)   Consiliului academic îi revin următoarele atribuții:

(a)

să ofere consiliere academică și recomandări comitetului director;

(b)

să pună în aplicare, prin intermediul rețelei, programa anuală de studiu convenită;

(c)

să supravegheze sistemul de e-learning;

(d)

să elaboreze programa de curs pentru toate activitățile de formare și educative ale CESA;

(e)

să asigure coordonarea generală în ceea ce privește activitățile de formare și educative ale CESA în toate institutele;

(f)

să analizeze nivelul activităților de formare și educative derulate în cursul anului universitar anterior;

(g)

să prezinte comitetului director propuneri de activități de formare și educative pentru anul universitar următor;

(h)

să asigure o evaluare sistematică a tuturor activităților de formare și educative ale CESA și să aprobe rapoartele de evaluare a cursurilor;

(i)

să contribuie la proiectul de raport general anual cu privire la activitățile CESA;

(j)

să sprijine punerea în aplicare a Inițiativei europene privind schimburile de tineri ofițeri, inspirată de programul Erasmus.

(7)   În exercitarea atribuțiilor sale, consiliul academic se poate reuni în diferite configurații, în funcție de proiecte. Consiliul academic elaborează normele și măsurile care guvernează crearea și funcționarea acestor configurații asupra cărora urmează să convină comitetul director. Fiecare configurație raportează cu privire la activitățile sale consiliului academic general cel puțin o dată pe an, după care mandatul său poate fi prelungit.

(8)   Membrii secretariatului sprijină și asistă consiliul academic și fiecare dintre configurațiile sale. Membrii respectivi participă la reuniuni fără a avea drept de vot. Dacă nu poate fi identificat niciun alt candidat, un membru poate, în același timp, să prezideze reuniunile.

(9)   Regulamentul de procedură al consiliului academic și al fiecăreia dintre configurațiile acestuia se adoptă de către comitetul director.

Articolul 11

Președintele CESA

(1)   Președintele:

(a)

răspunde de activitățile CESA;

(b)

este unicul reprezentant legal al CESA;

(c)

răspunde de gestiunea financiară și administrativă a CESA;

(d)

consiliază comitetul director și consiliul academic și sprijină activitatea acestora; și

(e)

este reprezentantul CESA pentru activitățile de formare și educative din cadrul și din afara rețelei.

(2)   Candidații la funcția de președinte sunt persoane cu o expertiză și o experiență recunoscute și de lungă durată în domeniul formării și educației. Statele membre pot propune candidați pentru funcția de președinte. Membrii personalului din cadrul instituțiilor Uniunii și din cadrul SEAE pot candida la această funcție, în conformitate cu normele aplicabile.

(3)   Procesul de preselecție este organizat sub responsabilitatea ÎR. Comisia de preselecție este alcătuită din trei reprezentanți ai SEAE. Aceasta este prezidată de președintele comitetului director. Pe baza rezultatelor preselecției, ÎR furnizează comitetului respectiv o recomandare cu o listă scurtă cuprinzând cel puțin trei candidați, elaborată în ordinea preferinței comisiei de preselecție. Cel puțin jumătate din candidații de pe lista scurtă ar trebui să provină din statele membre. În cursul procesului de selecție, candidații prezintă comitetului respectiv viziunea lor asupra CESA, după care, statele membre sunt invitate să clasifice candidații printr-un vot secret, dat în scris. Președintele este numit de ÎR ca membru al personalului SEAE pentru o perioadă de maximum trei ani.

(4)   Înainte de încheierea perioadei menționate la alineatul (3), comitetul director evaluează îndeplinirea atribuțiilor sale de președinte, în special în raport cu obiectivele stabilite pe care le-a prezentat în cursul procesului de selecție. Pe baza acestei evaluări, comitetul respectiv fie propune prelungirea mandatului președintelui actual, fie lansează o nouă procedură de selecție pentru alegerea unui nou președinte. În cazul din urmă, actualul președinte nu poate candida pentru poziția respectivă. În cazul prelungirii, durata totală a mandatului președintelui nu poate depăși cinci ani.

(5)   Președintelui îi revin, în special, următoarele atribuții:

(a)

să ia toate măsurile necesare, inclusiv adoptarea măsurilor administrative interne și publicarea comunicărilor, în vederea asigurării funcționării eficace a activităților CESA;

(b)

să elaboreze proiectul preliminar al raportului anual al CESA și proiectul preliminar al programului de lucru care urmează să fie înaintate comitetului director, pe baza propunerilor prezentate de consiliul academic;

(c)

să coordoneze implementarea programului de lucru al CESA;

(d)

să mențină contacte cu autoritățile competente din statele membre;

(e)

să mențină contacte cu actorii externi relevanți în materie de formare și educație în domeniul PESC și PSAC;

(f)

să încheie, acolo unde este necesar, acorduri de natură tehnică privind activitățile de formare și educative ale CESA cu autoritățile competente și cu actorii relevanți în materie de formare și educație în domeniul PESC și PSAC;

(g)

să îndeplinească orice altă atribuție care îi este repartizată de către comitetul director.

(6)   Președintele răspunde de gestiunea financiară și administrativă a CESA și în special:

(a)

întocmește și prezintă comitetului director orice proiect de buget;

(b)

adoptă bugetele după aprobarea acestora de către comitetul director;

(c)

este ordonatorul de credite pentru bugetul CESA;

(d)

deschide unul sau mai multe conturi bancare în numele CESA;

(e)

negociază, prezintă comitetului director și încheie orice acord de finanțare și/sau acord de natură tehnică cu Comisia, cu SEAE sau cu un stat membru cu privire la finanțarea și/sau execuția cheltuielilor CESA;

(f)

selectează personalul secretariatului, asistat de un grup de selecție;

(g)

negociază și semnează în numele CESA orice schimb de scrisori pentru detașarea la CESA de personal din cadrul secretariatului;

(h)

negociază și semnează în numele CESA orice contract de muncă pentru personalul plătit din bugetul CESA;

(i)

în general, reprezintă CESA în cazul tuturor actelor juridice cu implicații financiare;

(j)

prezintă comitetului director conturile anuale ale CESA.

(7)   Președintele răspunde pentru activitățile sale în fața comitetului director.

Articolul 12

Secretariatul CESA

(1)   Secretariatul îl asistă pe președinte în îndeplinirea atribuțiilor sale.

(2)   Secretariatul oferă sprijin comitetului director, consiliului academic, inclusiv configurațiilor acestuia, și institutelor pentru gestionarea, coordonarea și organizarea activităților de formare și educative ale CESA.

(3)   Secretariatul sprijină și asistă consiliul academic în asigurarea calității și coerenței globale a activităților de formare și educative ale CESA și în asigurarea faptului că acestea se desfășoară în conformitate cu evoluțiile politicilor Uniunii. În special, acestea contribuie la asigurarea faptului că toate etapele furnizării activităților de formare și educative, de la conținutul programei de curs și dezvoltarea acesteia, la abordarea metodologică, se desfășoară la cele mai înalte standarde cu putință.

(4)   Fiecare institut care formează rețeaua CESA desemnează un punct de contact cu secretariatul, care să se ocupe de aspectele organizatorice și administrative legate de organizarea activităților de formare și educative ale CESA.

(5)   Secretariatul cooperează strâns cu Comisia și cu SEAE.

Articolul 13

Personalul CESA

(1)   Personalul CESA este compus din:

(a)

personal detașat la CESA de către instituțiile Uniunii, SEAE și agențiile Uniunii;

(b)

experți naționali detașați la CESA de către statele membre;

(c)

agenți contractuali, în cazul în care niciun expert național nu a fost identificat, și în urma aprobării din partea comitetului director.

(2)   CESA poate găzdui stagiari și experți-formatori invitați.

(3)   Numărul membrilor personalului CESA este decis de comitetul director, împreună cu bugetul pentru anul următor, acesta având o legătură clară cu numărul activităților de formare și educative ale CESA și cu alte atribuții astfel cum figurează la articolul 4.

(4)   Decizia ÎR de instituire a normelor aplicabile experților naționali detașați pe lângă SEAE se aplică mutatis mutandis experților naționali detașați la CESA de către statele membre. Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (6) se aplică personalului detașat la CESA de către instituțiile Uniunii, inclusiv agenților contractuali plătiți din bugetul CESA.

(5)   Comitetul director, la propunerea ÎR, stabilește, în măsura necesară, condițiile aplicabile stagiarilor și experților-formatori invitați.

(6)   Personalul CESA nu poate încheia contracte și nu își poate asuma niciun fel de obligații financiare în numele CESA fără autorizarea prealabilă în scris din partea președintelui.

CAPITOLUL III

Finanțare

Articolul 14

Contribuțiile în natură la activitățile de formare și educative

(1)   Fiecare stat membru, instituție a Uniunii, agenție a Uniunii și institut, precum și SEAE suportă toate costurile aferente participării sale la CESA, inclusiv salariile, diurnele, cheltuielile de călătorie și de ședere, precum și costurile legate de sprijinul organizațional și administrativ acordat activităților de formare și educative ale CESA.

(2)   Fiecare participant la activitățile de formare și educative ale CESA suportă toate costurile aferente participării sale.

Articolul 15

Sprijin din partea SEAE

(1)   SEAE suportă toate costurile ocazionate de găzduirea președintelui și a secretariatului în spațiile sale, inclusiv costurile legate de tehnologia informației, detașarea președintelui și detașarea unui membru al personalului cu grad de asistent în cadrul secretariatului.

(2)   SEAE oferă CESA sprijinul administrativ necesar pentru recrutarea și gestionarea personalului său și pentru execuția bugetului său.

Articolul 16

Contribuția din bugetul general al Uniunii Europene

(1)   CESA primește o contribuție anuală sau multianuală de la bugetul general al Uniunii Europene. Respectiva contribuție poate acoperi, în special, costurile pentru sprijinirea activităților de formare și educative și costurile aferente experților naționali detașați la CESA de către statele membre, precum și costurile aferente unui agent contractual.

(2)   Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor CESA pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2021 este de 2 055 156 EUR.

Valoarea de referință financiară menită să acoperire cheltuielile CESA pentru perioade ulterioare este stabilită de Consiliu.

(3)   În urma deciziei Consiliului menționate la alineatul (2), președintele negociază un acord de finanțare cu Comisia.

Articolul 17

Contribuții voluntare

(1)   În scopul finanțării unor activități specifice, CESA poate primi și gestiona contribuții voluntare din partea statelor membre, a institutelor sau a altor donatori. Respectivele contribuții sunt alocate pentru anumite scopuri de CESA.

(2)   Acordurile de natură tehnică referitoare la contribuțiile menționate la alineatul (1) sunt negociate de președinte.

Articolul 18

Implementarea proiectelor

(1)   CESA poate depune candidaturi pentru proiecte de cercetare și alte tipuri de proiecte în domeniul PESC. CESA poate acționa în calitate de coordonator de proiect sau de membru. Președintele poate fi atașat „consiliului consultativ” al unui astfel de proiect. Președintele poate delega această atribuție unuia dintre președinții configurațiilor consiliului academic sau unui membru al secretariatului.

(2)   Contribuția provenită de la proiectele respective trebuie evidențiată în bugetul rectificativ al CESA și utilizată conform atribuțiilor și obiectivelor CESA.

Articolul 19

Norme financiare

Normele financiare se aplică cheltuielilor finanțate de CESA și finanțării respectivelor cheltuieli.

CAPITOLUL IV

Dispoziții diverse

Articolul 20

Participarea la activitățile de formare și educative ale CESA

(1)   La toate activitățile de formare și educative ale CESA pot participa resortisanți din toate statele membre și statele aflate în curs de aderare la Uniune. Institutele care organizează și desfășoară aceste activități asigură aplicarea acestui principiu fără excepție.

(2)   În principiu, la activitățile de formare și educative ale CESA pot participa, de asemenea, resortisanți din țările candidate la aderarea la Uniune și, după caz, din alte state terțe și organizații, în special pentru activitățile de formare și educative menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (d).

(3)   Participanții fac parte din personalul civil/diplomatic/polițienesc/militar care se ocupă de aspecte din domeniul PSAC și PESC și din experții care urmează să participe la misiuni și operații PSAC.

Pot fi invitați să participe la activitățile de formare și educative ale CESA reprezentanți, printre altele, ai organizațiilor internaționale, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor universitare și mass-mediei, precum și membri ai comunității de afaceri.

(4)   Unui participant care a absolvit un curs CESA i se acordă un certificat semnat de ÎR. Detaliile privind acest certificat fac obiectul unei reexaminări permanente de către comitetul director. Certificatul este recunoscut de statele membre și de instituțiile Uniunii.

Articolul 21

Cooperare

CESA cooperează cu organizații internaționale și alți actori relevanți, precum institute naționale de formare și educație din state terțe, în special, dar fără a se limita la cele menționate la articolul 5 alineatul (2), și valorifică cunoștințele specializate ale acestora.

Articolul 22

Reglementări de securitate

Decizia 2013/488/UE a Consiliului (7) se aplică CESA.

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 23

Continuitate

Normele și reglementările adoptate pentru punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2016/2382 rămân în vigoare în scopul punerii în aplicare a prezentei decizii în măsura în care sunt compatibile cu prezenta decizie, până la modificarea sau abrogarea acestora.

Articolul 24

Abrogare

Decizia (PESC) 2016/2382 se abrogă.

Articolul 25

Revizuire

(1)   Cel târziu la 20 octombrie 2024, președintele inițiază o reexaminare a activităților de formare și educative, consultând toate părțile interesate.

(2)   Reexaminarea este prezentată comitetului director.

Articolul 26

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.

Articolul 27

Publicare

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 19 octombrie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KLOECKNER


(1)  Acțiunea comună 2005/575/PESC a Consiliului din 18 iulie 2005 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) (JO L 194, 26.7.2005, p. 15)

(2)  Acțiunea Comună 2008/550/PESC a Consiliului din 23 iunie 2008 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) și de abrogare a Acțiunii comune 2005/575/PESC (JO L 176, 4.7.2008, p. 20).

(3)  Decizia 2013/189/PESC a Consiliului din 22 aprilie 2013 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) și de abrogare a Acțiunii comune 2008/550/PESC (JO L 112, 24.4.2013, p. 22).

(4)  Decizia (PESC) 2016/2382 a Consiliului din 21 decembrie 2016 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) și de abrogare a Deciziei 2013/189/PESC (JO L 352, 23.12.2016, p. 60).

(5)  Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO L 201, 3.8.2010, p. 30).

(6)  Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile funcționarilor Comisiei (JO L 56, 4.3.1968, p. 1).

(7)  Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (JO L 274, 15.10.2013, p. 1).


ANEXĂ

NORME FINANCIARE APLICABILE CHELTUIELILOR FINANȚATE DE CESA ȘI FINANȚĂRII CHELTUIELILOR CESA

Articolul 1

Principii bugetare

(1)   Bugetul CESA, întocmit în euro, reprezintă actul care prevede și autorizează, pentru fiecare exercițiu financiar, toate veniturile CESA și toate cheltuielile finanțate de CESA.

(2)   Bugetul trebuie să fie echilibrat din punctul de vedere al veniturilor și cheltuielilor.

(3)   Veniturile și cheltuielile finanțate de CESA pot fi executate doar prin alocarea la o rubrică din bugetul CESA.

Articolul 2

Adoptarea bugetelor

(1)   Președintele elaborează anual un proiect de buget pentru următorul exercițiu financiar care începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie în anul respectiv. Proiectul de buget include creditele considerate necesare pentru acoperirea cheltuielilor care urmează să fie finanțate de CESA în respectiva perioadă și o prognoză a veniturilor preconizate să acopere aceste cheltuieli.

(2)   Creditele sunt clasificate după caz în funcție de tip sau de scop în capitole și articole. În proiect sunt incluse comentarii detaliate pe articole.

(3)   Venitul este alcătuit din contribuțiile voluntare ale statelor membre sau ale altor donatori, precum și din contribuția anuală de la bugetul general al Uniunii Europene.

(4)   Președintele prezintă un raport bugetar detaliat cu privire la exercițiul financiar anterior până la 31 martie. Președintele propune comitetului director proiectul de buget pentru următorul exercițiu financiar până la 31 iulie.

(5)   Comitetul director aprobă proiectul de buget până la 31 octombrie.

(6)   În cazul în care CESA primește o contribuție multianuală de la bugetul general al Uniunii Europene, comitetul director aprobă bugetul anual prin consens.

Articolul 3

Transferuri de credite

În cazul unor situații neprevăzute, asupra transferurilor de credite între liniile bugetare sau rubricile bugetare ale contribuției menționate la articolul 16, care nu depășesc 25 % din respectivele linii sau rubrici bugetare, poate decide președintele, care informează comitetul director cu privire la astfel de transferuri. Transferurile de credite între liniile sau rubricile bugetare care depășesc 25 % din liniile sau rubricile bugetare se transmit comitetului director în cadrul unui buget rectificativ al CESA, în vederea aprobării.

Articolul 4

Reportări de credite

(1)   Creditele necesare pentru plata unor obligații legale asumate până la data de 31 decembrie a unui exercițiu financiar se reportează pentru exercițiul financiar următor.

(2)   Creditele care provin din contribuții voluntare se reportează pentru exercițiul financiar următor.

(3)   Creditele care provin din proiecte se reportează pentru exercițiul financiar următor.

(4)   Președintele poate reporta alte credite din buget pentru exercițiul financiar următor cu aprobarea comitetului director.

(5)   Alte credite se anulează la sfârșitul exercițiului financiar.

Articolul 5

Execuția bugetară și gestionarea personalului

În scopul execuției bugetare și al gestionării personalului, CESA recurge cât de mult posibil la structurile administrative existente ale Uniunii, în special SEAE.

Articolul 6

Conturi bancare

(1)   Toate conturile bancare ale CESA sunt deschise la o instituție financiară de prim rang cu sediul social într-un stat membru și reprezintă conturi curente sau pe termen scurt în euro.

(2)   Nu se autorizează niciun fel de descoperire de cont la conturile bancare ale CESA.

Articolul 7

Plăți

Toate plățile dintr-un cont bancar al CESA necesită semnătura președintelui și a unui alt membru al personalului CESA.

Articolul 8

Contabilitate

(1)   Președintele se asigură că gestionarea conturilor care indică veniturile, cheltuielile și inventarul activelor CESA se desfășoară în conformitate cu standardele contabile acceptate la nivel internațional pentru sectorul public.

(2)   Președintele prezintă comitetului director conturile anuale pentru un anumit exercițiu financiar până la data de 31 martie a anului următor, împreună cu raportul detaliat menționat la articolul 2 alineatul (4) din normele financiare.

(3)   Dacă este necesar, serviciile contabile necesare pot fi externalizate.

Articolul 9

Audit

(1)   Anual se realizează un audit al conturilor CESA.

(2)   Serviciile de audit necesare se externalizează.

(3)   Rapoartele de audit se pun la dispoziția comitetului director, împreună cu raportul detaliat menționat la articolul 2 alineatul (4) din normele financiare.

Articolul 10

Descărcare de gestiune

(1)   Comitetul director decide, pe baza raportului detaliat, a conturilor anuale și a raportului anual de audit, acordarea sau nu a descărcării de gestiune președintelui în ceea ce privește execuția bugetului CESA.

(2)   Președintele ia toate măsurile adecvate pentru a convinge comitetul director că poate fi acordată descărcarea de gestiune și pentru a răspunde observațiilor din deciziile de acordare a descărcării de gestiune, după caz.