10.9.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 296/1


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1260 A CONSILIULUI

din 4 septembrie 2020

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1855 de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 287 din Directiva 2006/112/CE, România poate scuti de la plata taxei pe valoarea adăugată („TVA”) persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în monedă națională a 35 000 EUR, la cursul de schimb din ziua aderării sale la Uniune.

(2)

Prin Decizia de punere în aplicare 2012/181/UE a Consiliului (2), România a fost autorizată să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE („măsura de derogare”) pentru a scuti de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în monedă națională a 65 000 EUR, la cursul de schimb din ziua aderării sale la Uniune. Măsura de derogare a expirat la 31 decembrie 2014.

(3)

Prin Decizia de punere în aplicare 2014/931/UE a Consiliului (3), România a fost autorizată să aplice în continuare măsura de derogare până la 31 decembrie 2017.

(4)

Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1855 a Consiliului (4), România a fost autorizată să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE pentru a scuti de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în monedă națională a 88 500 EUR la cursul de schimb de la data aderării sale. Aplicarea măsurii de derogare a fost autorizată până la 31 decembrie 2020 sau până la data intrării în vigoare a unei directive de modificare a dispozițiilor articolelor 281-294 din Directiva 2006/112/CE, dacă această dată este anterioară.

(5)

La 18 februarie 2020, Consiliul a adoptat Directiva (UE) 2020/285 (5) de modificare a articolelor 281-294 din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici. Directiva (UE) 2020/285 permite, de asemenea, statelor membre să scutească persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală în statul membru nu depășește pragul de 85 000 EUR sau echivalentul în monedă națională al acestei sume.

(6)

Printr-o scrisoare înregistrată la Comisie la 14 ianuarie 2020, România a solicitat autorizarea de a continua aplicarea măsurii de derogare după data de 31 decembrie 2020.

(7)

În temeiul articolului 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis celorlalte state membre, prin scrisoarea din 18 februarie 2020, cererea prezentată de România. Prin scrisoarea din 19 februarie 2020, Comisia a înștiințat România că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(8)

Din informațiile furnizate de România reiese că motivele care stau la baza măsurii de derogare rămân în mare măsură neschimbate. Măsura de derogare este o măsură de simplificare care reduce obligațiile în materie de TVA pentru o serie de întreprinderi mici. De asemenea, măsura degrevează administrația fiscală de sarcina de a monitoriza colectarea unui volum redus de venituri de la un număr mare de întreprinderi mici. Menținerea actualului prag de scutire pare să fie o modalitate eficace de economisire a resurselor administrative și de reducere a evaziunii fiscale.

(9)

Măsura de derogare este și va rămâne opțională pentru persoanele impozabile. Persoanele impozabile pot să opteze în continuare pentru regimul normal de TVA în temeiul articolului 290 din Directiva 2006/112/CE.

(10)

Conform informațiilor furnizate de România, măsura de derogare va avea numai un efect neglijabil asupra valorii globale a încasărilor din impozite ale României colectate în stadiul consumului final.

(11)

Măsura de derogare nu va avea efecte adverse asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA, deoarece România va efectua un calcul de compensare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului (6).

(12)

Dat fiind impactul potențial pozitiv al măsurii de derogare în ceea ce privește reducerea sarcinii administrative și a costurilor de conformare pentru întreprinderile mici și pentru administrația fiscală, precum și lipsa oricărui impact major asupra veniturilor totale generate din TVA, România ar trebui să fie autorizată să aplice în continuare măsura de derogare.

(13)

Autorizația de a aplica măsura de derogare ar trebui să fie acordată pentru o perioadă limitată de timp. Termenul ar trebui să fie suficient pentru a permite evaluarea eficacității și a caracterului adecvat al pragului. În plus, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2020/285, statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2024, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 1 din directiva respectivă și aplică respectivele dispoziții începând de la 1 ianuarie 2025. Prin urmare, este oportun ca România să fie autorizată să aplice măsura de derogare până la 31 decembrie 2024.

(14)

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1855 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1855, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2018 până la 31 decembrie 2024.”

Articolul 2

Prezenta decizie produce efecte de la data notificării acesteia.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează României.

Adoptată la Bruxelles, 4 septembrie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ROTH


(1)   JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare 2012/181/UE a Consiliului din 26 martie 2012 de autorizare a României de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 92, 30.3.2012, p. 26).

(3)  Decizia de punere în aplicare 2014/931/UE a Consiliului din 16 decembrie 2014 de prelungire a aplicării Deciziei de punere în aplicare 2012/181/UE de autorizare a României de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 365, 19.12.2014, p. 145).

(4)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1855 a Consiliului din 10 octombrie 2017 de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 265, 14.10.2017, p. 19).

(5)  Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici (JO L 62, 2.3.2020, p. 13).

(6)  Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (JO L 155, 7.6.1989, p. 9).