29.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 243/3


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1119 A COMISIEI

din 27 iulie 2020

privind prelungirea măsurii luate de Consiliul executiv pentru sănătate și securitate (Health and Safety Executive) din Regatul Unit, prin care se autorizează punerea la dispoziție pe piață și utilizarea în exterior a produsului biocid Ficam D, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

[notificată cu numărul C(2020) 4968]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 55 alineatul (1) al treilea paragraf coroborat cu articolul 131 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (2),

întrucât:

(1)

La 3 septembrie 2019, Consiliul executiv pentru sănătate și securitate (Health and Safety Executive) din Regatul Unit (denumit în continuare „autoritatea competentă”) a adoptat, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, o decizie de autorizare a punerii la dispoziție pe piață și a utilizării în exterior a produsului biocid Ficam D, utilizat împotriva cuiburilor de viespi asiatice, până la 1 martie 2020 (denumită în continuare „măsura”). Autoritatea competentă a informat Comisia și autoritățile competente din celelalte state membre în legătură cu măsura sa și justificarea acesteia, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menționat.

(2)

În conformitate cu informațiile furnizate de autoritatea competentă, măsura în cauză a fost necesară pentru a proteja animalele și mediul, în special albinele melifere și alte insecte benefice. Viespea asiatică (Vespa velutina nigrithorax de Buysson, 1905) este inclusă în lista speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 al Comisiei (3), deoarece există dovezi științifice care arată că este probabil ca această specie să aibă un impact negativ semnificativ asupra biodiversității sau asupra serviciilor ecosistemice conexe. Mai precis, viespea asiatică reprezintă o amenințare pentru albinele melifere și pentru alte insecte benefice, pe care le atacă, perturbându-le rolul ecologic.

(3)

Articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede obligația statelor membre de a aplica rapid măsuri de eradicare după depistarea pe teritoriul lor a unei specii incluse în lista respectivă, într-un stadiu timpuriu al invaziei.

(4)

Ficam D este o pudră care conține bendiocarb ca substanță activă și care este aprobată pentru utilizare în produsele biocide din tipul de produs 18 (Insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode), astfel cum este definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Ficam D a fost autorizat în conformitate cu legislația națională a Regatului Unit în domeniul produselor biocide și a constituit un element central al răspunsului Regatului Unit la tratarea și neutralizarea cuiburilor de viespi asiatice. Autorizarea Ficam D în temeiul Regulamentul (UE) nr. 528/2012 a limitat utilizarea acestui produs strict la utilizarea în interior, din cauza posibilelor preocupări legate de mediu în cazul utilizării sale în exterior.

(5)

La 28 ianuarie 2020, Comisia a primit o cerere motivată din partea autorității competente, prin care se solicita prelungirea măsurii în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost formulată pe baza preocupărilor cu privire la faptul că albinele melifere și alte insecte benefice ar putea fi puse în pericol de viespea asiatică după data de 1 martie 2020 și ținând seama de faptul că Ficam D este un produs esențial pentru limitarea pericolului reprezentat de viespea asiatică.

(6)

Autoritatea competentă a căutat alte soluții pentru tratarea cuiburilor de viespi asiatice, precum și alternative la tratarea directă a cuiburilor, de exemplu cu ajutorul momelilor. Cu toate acestea, este nevoie de timp pentru testarea și analizarea alternativelor, pentru a confirma viabilitatea și eficacitatea acestora și pentru a identifica cea mai bună alternativă la Ficam D.

(7)

În plus, potrivit autorității competente, studiile inițiale cu privire la alternative demonstrează că tratarea cuiburilor de viespi asiatice cu Ficam D prezintă avantaje față de alte alternative. Tratamentul cu Ficam D nu necesită aplicări repetate, ceea ce împiedică eliberarea de regine capabile să construiască cuiburi noi; acest produs nu agită cuiburile, ceea ce este important mai ales atunci când tratamentul are loc în zone locuite, și nu necesită scufundarea cuiburilor, ca produsele pe bază de lichide, ceea ce ar conduce la dezintegrarea cuiburilor și ar face dificil sau imposibil de realizat analize de laborator indispensabile, cum ar fi analiza genetică menită să determine înrudirea cuiburilor.

(8)

Întrucât lipsa controlului asupra viespii asiatice ar putea pune în pericol albinele melifere și alte insecte benefice și întrucât acest pericol nu poate fi limitat în mod adecvat prin alte mijloace, este oportun să se permită autorității competente să prelungească măsura în anumite condiții.

(9)

Având în vedere faptul că măsura a expirat la 2 martie 2020, este necesar ca prezenta decizie să aibă efect retroactiv.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Consiliul executiv pentru sănătate și securitate (Health and Safety Executive) din Regatul Unit poate prelungi autorizația de punere la dispoziție pe piață și de utilizare în exterior a produsului biocid Ficam D până la sfârșitul perioadei de tranziție menționate în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice sau până la 3 septembrie 2021, oricare dintre aceste date este mai recentă, cu excepția Irlandei de Nord, pentru care Consiliul poate prelungi autorizația până la 3 septembrie 2021, cu condiția să se asigure că produsul este utilizat exclusiv de către operatori certificați aflați sub supravegherea sa.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Prezenta decizie se aplică începând cu 2 martie 2020.

Adoptată la Bruxelles, 27 iulie 2020.

Pentru Comisie

Stella KYRIAKIDES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 167, 27.6.2012, p. 1.

(2)  JO L 29, 31.1.2020, p. 7.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 al Comisiei din 13 iulie 2016 de adoptare a unei liste a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 189, 14.7.2016, p. 4).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive (JO L 317, 4.11.2014, p. 35).