29.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 244/13


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1114 A CONSILIULUI

din 23 iulie 2020

de aprobare a unor modificări ale Regulamentului de procedură al Eurojust

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (1), în special articolul 5 alineatul (5),

având în vedere Regulamentul de procedură al Eurojust (2), astfel cum a fost adoptat la 20 decembrie 2019,

întrucât:

(1)

Colegiul Eurojust („colegiul”) poate modifica Regulamentul de procedură al Eurojust („regulamentul de procedură”) în conformitate cu procedura urmată și pentru adoptarea acestuia, la propunerea Comitetului executiv sau a unei treimi din membrii colegiului, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1727 și cu articolul 18 din regulamentul de procedură. Modificările respective ale regulamentului de procedură se aprobă de către Consiliu prin intermediul unor acte de punere în aplicare.

(2)

Proiectul de modificare a regulamentului de procedură a fost aprobat de colegiu la 14 iulie 2020, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1727.

(3)

Modificările Regulamentului de procedură ar trebui aprobate de Consiliu.

(4)

Danemarca nu are obligații în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1727 și, prin urmare, nu participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Regulamentul (UE) 2018/1727.

(5)

Irlanda are obligații în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1727 și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Regulamentul (UE) 2018/1727,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă modificările Regulamentului de procedură al Eurojust atașate la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 23 iulie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ROTH


(1)   JO L 295, 21.11.2018, p. 138.

(2)   JO L 50, 24.2.2020, p. 1.


ANEXĂ

MODIFICĂRI ALE REGULAMENTULUI DE PROCEDURĂ AL EUROJUST

COLEGIUL EUROJUST,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 85,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (1), denumit în continuare „Regulamentul privind Eurojust”, în special articolul 5 alineatul (5),

având în vedere Regulamentul de procedură al Eurojust (2) aprobat de Consiliu prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2250 din 19 decembrie 2019 (3) și adoptat de colegiu la 20 decembrie 2019, denumit în continuare „regulamentul de procedură”, în special articolele 2, 3, 5 și 18,

întrucât:

În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul privind Eurojust și articolul 18 din regulamentul de procedură, colegiul poate modifica Regulamentul de procedură al Eurojust conform aceleiași proceduri ca cea urmată pentru adoptarea acestuia, la propunerea Comitetului executiv sau a unei treimi din membrii colegiului. Orice modificare se face cu o majoritate de două treimi din membrii colegiului. În cazul în care nu se poate ajunge la un acord cu o majoritate de două treimi, decizia se adoptă cu majoritate simplă în cursul următoarei reuniuni a colegiului.

Ca răspuns la pandemia de COVID-19, statele membre au luat o serie de măsuri extraordinare de prevenire și limitare a răspândirii bolii. Aceste măsuri au făcut ca prezența fizică a membrilor colegiului să fie foarte dificilă sau imposibilă în cadrul reuniunilor colegiului desfășurate la sediul Eurojust sau în orice alt loc. Acest lucru, la rândul său, a făcut problematică obținerea cvorumului necesar în temeiul articolului 6 alineatul (1) din regulamentul de procedură, precum și organizarea unor reuniuni formale și asigurarea luării deciziilor de către colegiu.

A devenit necesar ca regulamentul de procedură să permită colegiului să organizeze reuniuni prin utilizarea unor mijloace tehnice, inclusiv prin videoconferință, atunci când evenimente extraordinare sau circumstanțe independente de voința membrilor colegiului împiedică colegiul să se reunească în conformitate cu cerințele prevăzute la articolele 2 și 3, la articolul 5 alineatul (2) și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de procedură, pentru a asigura continuitatea activității instituționale,

DECIDE:

Articolul 1

Modificări ale regulamentului de procedură

Articolul 2 din regulamentul de procedură se modifică după cum urmează:

 

se adaugă un nou alineat (13):

„În conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul regulament de procedură, reuniunile colegiului pentru alegerea președintelui pot fi organizate prin utilizarea unor mijloace tehnice, inclusiv prin videoconferință. Aceste mijloace tehnice trebuie să permită membrilor colegiului să voteze electronic anonim pentru a se păstra confidențialitatea și pentru a se verifica participarea lor la acest proces. Celelalte dispoziții ale prezentului articol se aplică acestor reuniuni mutatis mutandis.

Articolul 3 din regulamentul de procedură se modifică după cum urmează:

 

alineatul (3) este înlocuit cu următorul text:

„Procedura de alegere a președintelui prevăzută la articolul 2 alineatele (3)-(13) din prezentul regulament de procedură se aplică mutatis mutandis la alegerea vicepreședinților, fără a se aduce atingere alineatului (4) de la prezentul articol.”

Articolul 5 din regulamentul de procedură se modifică după cum urmează:

 

la alineatul (2), se adaugă al doilea paragraf, după cum urmează:

„În cazul unor evenimente extraordinare sau circumstanțe independente de voința membrilor colegiului (forță majoră) și atunci când colegiul nu se poate întruni în conformitate cu cerințele prezentului alineat din regulamentul de procedură, colegiul poate decide, în conformitate cu articolul 7 din prezentul regulament de procedură, să își organizeze reuniunile prin utilizarea unor mijloace tehnice, inclusiv prin videoconferință. Durata acestei măsuri se stabilește printr-o decizie a colegiului. Respectiva decizie a colegiului poate fi reînnoită în măsura în care evenimentele sau circumstanțele extraordinare (forța majoră) persistă. Astfel de reuniuni ale colegiului pot fi organizate cu condiția ca mijloacele tehnice disponibile să permită membrilor colegiului să fie identificați și să participe la discuții asigurându-se colegialitatea deliberărilor. Dispozițiile articolelor 5 și 6 din prezentul regulament de procedură se aplică acestor reuniuni mutatis mutandis.”

Articolul 2

Intrarea în vigoare și publicarea

Prezentele modificări ale Regulamentului de procedură al Eurojust intră în vigoare la data adoptării.

Modificările regulamentului de procedură se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


(1)   JO L 295, 21.11.2018, p. 138.

(2)   JO L 50, 24.2.2020, p. 1.

(3)   JO L 336, 30.12.2019, p. 309.