10.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 222/10


DECIZIA (UE) 2020/986 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 18 iunie 2020

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (EGF/2020/000 TA 2020 – Asistență tehnică la inițiativa Comisiei)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (1), în special articolul 11 alineatul (2),

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (2), în special punctul 13,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.

(2)

FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 prevede că, la inițiativa Comisiei, un maxim de 0,5 % din valoarea anuală maximă a FEG se poate utiliza în fiecare an pentru asistența tehnică.

(4)

În consecință, FEG ar trebui mobilizat pentru a pune la dispoziție suma de 345 000 EUR pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2020, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 345 000 EUR în credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 18 iunie 2020.

Pentru Parlamentul European

Președintele

D. M. SASSOLI

Pentru Consiliu

Președintele

N. BRNJAC


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 855.

(2)  JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

(3)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).