15.6.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 188/16


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/783 A COMISIEI

din 12 iunie 2020

de modificare a Deciziei 2012/757/UE în ceea ce privește măsurile de adaptare a frecvenței controlului medical periodic al personalului feroviar care îndeplinește sarcini critice pentru siguranță, în afara mecanicilor de locomotivă, în contextul pandemiei de COVID-19

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (1), în special articolul 5 alineatul (11),

întrucât:

(1)

Statele membre au informat Comisia cu privire la dificultățile cu care se confruntă în privința reînnoirii anumitor certificate sau licențe ale personalului care îndeplinește sarcini critice pentru siguranță, în afara mecanicilor de locomotivă, din cauza măsurilor luate ca urmare a pandemiei de COVID-19.

(2)

În urma acestor măsuri, nu a putut fi respectată frecvența controalelor medicale periodice ale personalului care îndeplinește sarcini critice pentru siguranță, în afara mecanicilor de locomotivă, în conformitate cu punctul 4.7.2.2.1 din anexa I la Decizia 2012/757/UE a Comisiei (2). Pentru a se asigura continuitatea serviciilor, trebuie acordată o perioadă suplimentară de șase luni pentru finalizarea acestor controale. Acest lucru nu trebuie să aducă atingere controalelor medicale suplimentare sau frecvenței sporite, în cazul în care starea de sănătate a membrului personalului o impune.

(3)

Prin urmare, Decizia 2012/757/UE trebuie modificată în consecință.

(4)

Începând de la 1 martie 2020, este posibil ca personalul care îndeplinește sarcini critice pentru siguranță să nu fi fost în măsură să respecte frecvența controalelor periodice, din cauza pandemiei de COVID-19. Prin urmare, pentru a se evita orice insecuritate juridică, prelungirea perioadei în care trebuie finalizate controalele medicale periodice trebuie să se aplice de la 1 martie 2020.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797.

(6)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurilor stabilite în prezenta decizie, aceasta trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La punctul 4.7.2.2.1 din anexa I la Decizia 2012/757/UE, se adaugă următorul paragraf:

„Fără a se aduce atingere punctului 4.7.2.2.3 referitor la controalele medicale și/sau la evaluările psihologice suplimentare, în cazul în care un control medical periodic ar fi trebuit să fie finalizat între 1 martie 2020 și 31 august 2020, perioada în care trebuie finalizat se prelungește cu 6 luni. Această prelungire nu se aplică atunci când medicul a stabilit o frecvență mai mare de control, cu excepția cazului în care statul membru decide altfel. Întreprinderea feroviară și administratorul de infrastructură trebuie să dispună de proceduri de control al riscului ca personalul să se prezinte la lucru în stare inaptă pentru muncă.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 12 iunie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 138, 26.5.2016, p. 44.

(2)  Decizia 2012/757/UE a Comisiei din 14 noiembrie 2012 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul exploatare și gestionarea traficului al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de modificare a Deciziei 2007/756/CE (JO L 345, 15.12.2012, p. 1).