5.6.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 177/56


DECIZIA (UE) 2020/742 A CONSILIULUI

din 29 mai 2020

privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania privind prelungirea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Mauritania care expiră la 15 noiembrie 2019

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

În conformitate cu Decizia (UE) 2019/1918 a Consiliului (2), acordul sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania privind prelungirea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Mauritania care expiră la 15 noiembrie 2019 (denumit în continuare „acordul sub forma unui schimb de scrisori”) a fost semnat la 13 noiembrie 2019.

(2)

Scopul acordului sub forma unui schimb de scrisori este de a permite Uniunii și Republicii Islamice Mauritania să colaboreze în continuare pentru a promova o politică de pescuit sustenabilă și exploatarea responsabilă a resurselor piscicole în apele Mauritaniei, precum și pentru a permite navelor Uniunii să pescuiască în aceste ape.

(3)

Acordul sub forma unui schimb de scrisori ar trebui aprobat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania privind prelungirea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Mauritania care expiră la 15 noiembrie 2019 se aprobă în numele Uniunii.

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la punctul 6 din acordul sub forma unui schimb de scrisori (3).

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 29 mai 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

A. METELKO-ZGOMBIĆ


(1)  Aprobarea din 13 mai 2020 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Decizia (UE) 2019/1918 a Consiliului din 8 noiembrie 2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania privind prelungirea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Islamică Mauritania care expiră la 15 noiembrie 2019 (JO L 297 I, 18.11.2019, p. 1).

(3)  Data intrării în vigoare a acordului sub forma unui schimb de scrisori va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.