(1)

Obiectivul final al politicii macroprudențiale este de a contribui la salvgardarea stabilității sistemului financiar în ansamblu, inclusiv prin consolidarea rezilienței acestuia și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 prevede că monitorizarea și evaluarea potențialelor riscuri sistemice ar trebui să se bazeze pe o un set extins de date și indicatori macroeconomici și microfinanciari relevanți și acordă Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) acces la toate informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în ceea ce privește supravegherea macroprudențială, păstrând în același timp confidențialitatea acestor informații, după cum este necesar.

(3)

Și alte autorități cărora li s-au încredințat adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau alte atribuții de stabilitate financiară, inclusiv autoritățile care furnizează analizele care stau la baza deciziilor de politică macroprudențială, ar trebui să aibă acces la setul relevant de date și indicatori necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor. Informațiile de care dispun autoritățile relevante cu privire la sucursalele de pe teritoriile lor diferă de la un stat membru la altul în ceea ce privește domeniul de aplicare și frecvențele.

(4)

Recomandarea CERS/2011/3 a Comitetului european pentru risc sistemic (3) a recomandat, printre altele, ca statele membre să asigure faptul că autoritățile macroprudențiale au competența de a solicita și obține în timp util toate datele și informațiile cu caracter național relevante pentru exercitarea atribuțiilor ce le revin, inclusiv informații de la autoritățile de supraveghere microprudențială și a pieței valorilor mobiliare și informații din afara perimetrului de reglementare, precum și informații specifice anumitor instituții, pe baza unei cereri motivate și cu mecanisme adecvate pentru asigurarea confidențialității. Cu toate acestea, recomandarea respectivă nu a putut anticipa diversele mecanisme instituționale legate de stabilirea și desfășurarea politicii macroprudențiale care au evoluat în statele membre din 2011 și până în prezent. Prin urmare, aceasta nu a abordat în mod specific anumite mecanisme instituționale care ar putea fi necesare pentru a se asigura că autoritățile macroprudențiale au acces la informații considerate necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, dar de care nu dispun.

(5)

În prezent, furnizarea de servicii financiare transfrontaliere prin intermediul sucursalelor instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță reprezintă o parte importantă a sistemului financiar în mai multe state membre. În aceste state membre, anumite sucursale: (a) au fost desemnate de autoritățile competente ca fiind semnificative în conformitate cu articolul 51 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4); (b) îndeplinesc criteriile prevăzute pentru alte instituții de importanță sistemică în conformitate cu articolul 131 din Directiva 2013/36/UE; (c) îndeplinesc funcții critice pe baza cadrului european de redresare și de rezoluție; sau (d) au o cotă de piață substanțială în activități care sunt relevante din perspectiva stabilității financiare (denumite în continuare „sucursale relevante pentru stabilitatea financiară”). Dreptul Uniunii nu prevede o definiție armonizată a sucursalelor relevante pentru stabilitatea financiară. Se estimează că furnizarea de servicii financiare transfrontaliere prin astfel de sucursale va crește în viitor întrucât integrarea financiară în Uniunea Europeană continuă. Orice autoritate responsabilă de adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau care are alte atribuții de stabilitate financiară trebuie să poată obține anumite informații de bază cu privire la toate sucursalele care funcționează în jurisdicția acesteia ale căror instituții de credit mamă au sediul principal în alt stat membru sau într-o țară terță. Obiectivul este ca autoritatea să poată cel puțin evalua dacă aceste sucursale sunt relevante pentru stabilitatea financiară a țării în care funcționează. Dacă autoritatea apreciază că este cazul, trebuie să și poată obține mai multe informații detaliate cu privire la activitățile acestor sucursale.

(6)

Sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță variază în ceea ce privește dimensiunea și importanța. În cazul în care aceste sucursale sunt considerate relevante pentru stabilitatea financiară în țara în care funcționează, este necesar să se intensifice colaborarea dintre autoritățile relevante ale statului membru gazdă și cele ale statului membru de origine. În astfel de cazuri, schimbul de informații selectate privind instituțiile-mamă și grupurile din care fac parte aceste sucursale este necesar pentru evaluarea eventualelor efecte de amplificare pe care astfel de sucursale le-ar putea avea în perioadele de creștere excesivă a creditului sau în caz de criză. Schimbul de astfel de informații selectate cu privire la respectivele instituții-mamă și grupuri în ceea ce privește fondurile proprii și gradul de îndatorare (inclusiv cerințele privind rezervele relevante), riscul de finanțare și de lichiditate, strategia de afaceri și anumite aspecte ale planurilor de redresare, este, de asemenea, necesar pentru a asigura eficacitatea politicii macroprudențiale în statele membre gazdă ale unor astfel de sucursale.

(7)

Din aceste motive, se consideră necesară furnizarea setului de informații indicat în Recomandarea C pentru ca autoritățile însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții privind stabilitatea financiară să își poată îndeplini mandatele. Aceste informații ar trebui furnizate autorităților respective în urma unei cereri motivate, pe baza principiului necesității de a cunoaște și în limitele legislației Uniunii și legislației naționale aplicabile. În cazul în care aceste autorități trebuie să obțină informații suplimentare pentru a-și îndeplini atribuțiile și pentru a monitoriza sau evalua riscurile sistemice, sau în scopul dezvoltării de noi instrumente de politică, acestea ar trebui să primească informațiile suplimentare respective în urma unei cereri motivate.

(8)

Nici Directiva 2013/36/UE, în special articolul 56, nici Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) nu împiedică sau creează obstacole în calea schimbului de informații între autoritățile competente și autoritățile sau organismele însărcinate cu menținerea stabilității sistemului financiar în statele membre, în exercitarea funcțiilor lor de supraveghere. Deși dreptul Uniunii oferă un cadru pentru schimbul de informații între autoritățile relevante în scopuri microprudențiale, nu există niciun cadru pentru schimbul de informații în scopuri macroprudențiale.

(9)

Băncile centrale colectează informații privind sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță. Băncile centrale naționale din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale sunt încurajate să comunice aceste informații autorităților relevante în urma unei cereri motivate și pe baza principiului necesității de a cunoaște, deoarece acest lucru este considerat a fi un mod eficient de facilitare a exercitării atribuțiilor lor.

(10)

Existența unor acorduri bine concepute care să reglementeze schimbul de informații privind sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță ar putea sprijini autoritățile însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții privind stabilitatea financiară în îndeplinirea atribuțiilor lor. Utilizarea unor memorandumuri de înțelegere ar introduce standardizare și previzibilitate și ar crea o bază comună în ceea ce privește stabilirea informațiilor relevante pentru exercitarea atribuțiilor lor; în plus, memorandumurile de înțelegere sunt considerate a fi un mijloc eficace și eficient de îndeplinire a obiectivului de a institui o cultură a schimbului de informații între autoritățile relevante în scopuri macroprudențiale. În acest sens, Forumul macroprudențial al țărilor baltice și nordice (Nordic-Baltic Macroprudential Forum) (6) și cel mai recent memorandum de înțelegere privind cooperarea și coordonarea în domeniul stabilității financiare transfrontaliere din regiunea baltică și nordică (7) ar putea servi drept puncte de referință pentru un cadru de cooperare strânsă între autoritățile relevante.

(11)

În conformitate cu principiul subsidiarității, statul membru relevant ar trebui să fie cel care să aleagă autoritatea relevantă pentru a colecta informații în scopuri de stabilitate financiară sau în scopuri macroprudențiale.

(12)

În conformitate cu articolul 40 din Directiva 2013/36/UE, autoritățile competente ale statelor membre gazdă pot solicita tuturor instituțiilor de credit care au sucursale pe teritoriul lor să le transmită periodic rapoarte cu privire la activitățile lor din statele membre gazdă respective. Această raportare poate fi solicitată: (i) în scopuri informative și statistice; (ii) pentru identificarea sucursalelor ca fiind semnificative; sau (iii) în scopurile de supraveghere încredințate autorității competente gazdă în temeiul Directivei 2013/36/UE. Nu este clar dacă informațiile colectate în temeiul articolului respectiv pot fi utilizate și în scopuri macroprudențiale, deoarece dispoziția relevantă nu face distincția între supravegherea microprudențială și cea macroprudențială. Prin urmare, Comisia Europeană ar trebui să aibă în vedere, în cadrul revizuirii prevăzute la articolul 513 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă dreptul Uniunii ar trebui revizuit pentru a clarifica faptul că informațiile de la sucursale pot fi colectate și în scopuri macroprudențiale.

(13)

Sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-o țară terță fac doar obiectul legislației naționale, iar legislațiile naționale în acest domeniu nu sunt armonizate de dreptul Uniunii. În urma modificărilor recente aduse de Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului (8), articolul 47 din Directiva 2013/36/UE prevede că autoritățile naționale competente colectează de la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-o țară terță un set minim de informații, suplimentate de orice alte informații considerate necesare pentru a permite monitorizarea cuprinzătoare a activităților unei sucursale. Astfel de informații are trebui să fie transmise autorităților însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară, atunci când este posibil și adecvat. În cadrul revizuirii pe care o efectuează, astfel cum este prevăzută la articolul 513 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și menționată mai sus, cu privire la oportunitatea revizuirii dreptului Uniunii pentru a clarifica faptul că informațiile de la sucursale pot fi colectate și în scopuri macroprudențiale, Comisia ar trebui să ia în considerare și fezabilitatea colectării de date în astfel de scopuri de la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-o țară terță.

(14)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (9) (denumit în continuare „Regulamentul MUS”), BCE este autoritatea competentă în raport cu instituțiile de credit semnificative în contextul Mecanismului unic de supraveghere (MUS). Ca atare, BCE este responsabilă de supravegherea instituțiilor de credit semnificative și cooperează îndeaproape cu autoritățile naționale competente (ANC) pentru a-și îndeplini atribuțiile prin intermediul unor echipe comune de supraveghere, care includ membrii ai personalului BCE și al autorităților naționale competente relevante. Aceasta permite schimbul rapid și prompt de informații referitoare la instituțiile de credit supravegheate. Autoritățile însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară pot solicita și obține informații de la BCE, în rolul său de supraveghere, cu privire la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru.

(15)

În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul privind MUS, BCE este responsabilă cu evaluarea măsurilor macroprudențiale adoptate de autoritățile naționale și, atunci când se consideră necesar, pentru aplicarea unor niveluri mai ridicate ale cerințelor privind amortizoarele de capital și a unor măsuri mai stricte. În acest sens, informațiile privind sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță se încadrează în categoriile de informații care pot fi necesare pentru ca BCE să își îndeplinească aceste atribuții.

(16)

Autoritățile competente ale statelor membre care nu participă la MUS pot coopera și face schimb de informații cu privire la instituțiile de credit supravegheate în cadrul colegiilor de supraveghetori instituite în temeiul articolelor 51 și 116 din Directiva 2013/36/UE, acestea servind drept vehicule pentru coordonarea atribuțiilor de supraveghere legate de activitățile transfrontaliere desfășurate de o instituție de credit.

(17)

Acest mecanism transfrontalier de schimb de informații se concentrează pe obiectivele supravegherii microprudențiale. Prin urmare, articolele 51 și 116 din Directiva 2013/36/UE și Regulamentul delegat (UE) 2016/98 al Comisiei (10), care stabilește condițiile generale de funcționare a colegiilor de supraveghetori, nu prevăd în mod specific participarea autorităților însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară în colegiile de supraveghere relevante. Cu toate acestea, autoritatea competentă relevantă din statul membru de origine este, în principiu, în măsură să invite alte entități să participe la reuniuni ale colegiilor de supraveghetori, cu condiția ca toți membrii colegiului să fie de acord. Anumite informații referitoare la instituția de credit de care ține sucursala și care sunt distribuite în cadrul colegiilor de supraveghetori pot fi relevante pentru scopuri macroprudențiale. În acest sens, autoritățile competente sunt încurajate să invite autoritățile relevante însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară să fie implicate în luarea în considerare a unor teme specifice de interes macroprudențial care sunt discutate în cadrul colegiilor de supraveghetori. Includerea explicită a unor astfel de autorități relevante în colegiile de supraveghetori ca potențiali observatori în temeiul Regulamentului delegat (UE) nr. 2016/98 al Comisiei ar putea oferi o mai mare certitudine în ceea ce privește acest rol. Invitarea reprezentanților autorităților macroprudențiale la reuniunile colegiilor de supraveghetori pentru a informa alți participanți cu privire la riscurile macroprudențiale sau evoluțiile în materie de reglementare în domeniile macroprudențiale poate fi benefică și pentru discuțiile din cadrul colegiilor de supraveghetori.

(18)

Pentru a asigura o abordare consecventă, eficientă și eficace a schimbului de informații în sensul prezentei recomandări, Autoritatea Bancară Europeană (ABE), în cooperare cu CERS, ar trebui să elaboreze orientări pentru schimbul de informații și să monitorizeze acest schimb. Pentru a obține un anumit grad de convergență a informațiilor primite de la părțile interesate relevante, ABE ar trebui să stabilească un cadru comun pentru memorandumurile de înțelegere în cooperare cu toate părțile interesate relevante.

(19)

Prezenta recomandare nu aduce atingere mandatelor privind politica monetară ale băncilor centrale din Uniune.

(20)

Recomandările CERS sunt publicate după informarea destinatarilor și după ce Consiliul general a informat Consiliul Uniunii Europene cu privire la intenția sa de a emite aceste recomandări și i-a dat posibilitatea de a-și prezenta reacțiile față de acestea,

1.

să facă schimb de informațiile considerate necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor legate de adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau pentru alte atribuții de stabilitate financiară, în mod eficace și eficient, în ceea ce privește sucursalele dintr-un stat membru gazdă ale instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță. Schimbul de informații ar trebui să se facă după primirea unei cereri motivate de informații cu privire la astfel de sucursale, ținând seama de orientările emise de ABE în conformitate cu subrecomandarea C (1), cerere transmisă de o autoritate relevantă a statului membru gazdă care a fost însărcinată cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară. Informațiile care urmează să fie distribuite ar trebui să fie proporționale cu relevanța sucursalelor pentru stabilitatea financiară din statul membru gazdă;

2.

să încheie memorandumuri de înțelegere sau alte forme de aranjamente voluntare pentru cooperare și schimb de informații între ele – sau cu o autoritate relevantă dintr-o țară terță – privind sucursalele din statul membru gazdă ale instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță, dacă acest lucru este considerat necesar și adecvat de către toate părțile implicate pentru a facilita schimbul de informații.

1.

să evalueze dacă există obstacole în legislația Uniunii care împiedică autoritățile însărcinate cu adoptarea și/sau activarea măsurilor de politică macroprudențială sau cu alte atribuții de stabilitate financiară să dețină sau să obțină informațiile necesare privind sucursalele pentru a îndeplini aceste funcții sau pentru a îndeplini atribuțiile respective;

2.

să propună ca legislația Uniunii să fie modificată pentru a elimina orice astfel de obstacole, în cazul în care Comisia Europeană concluzionează, ca urmare a evaluării sale, că astfel de obstacole există.

1.

să emită orientări în conformitate cu recomandarea A pentru schimbul de informații între autoritățile relevante cu privire la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru, care ar trebui să includă lista minimă a informațiilor care trebuie distribuite pe baza principiului necesității de a cunoaște și în limitele legislației Uniunii și ale legislațiilor naționale aplicabile. Lista ar trebui să includă elemente de informație din fiecare dintre următoarele categorii cel puțin:

2.

să monitorizeze în mod regulat, în cooperare cu CERS, eficacitatea și eficiența schimbului de informații între autoritățile relevante cu privire la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul principal într-un alt stat membru sau într-o țară terță.

(a)

„sucursală” înseamnă un punct de lucru care reprezintă o parte dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit și care desfășoară direct toate sau unele dintre tranzacțiile specifice activității instituțiilor de credit;

(b)

„instituție de credit” înseamnă o instituție de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

„sucursală relevantă pentru stabilitatea financiară” înseamnă o sucursală dintr-un stat membru gazdă a unei instituții de credit cu sediul principal în alt stat membru sau într-o țară terță, care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:

(d)

„stat membru gazdă” înseamnă stat membru gazdă astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

„stat membru de origine” înseamnă stat membru de origine astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 43 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)

„autoritate competentă” înseamnă o autoritate publică sau un organism recunoscut oficial în dreptul intern, care este împuternicit în temeiul dreptului intern să supravegheze instituțiile de credit ca parte a sistemului de supraveghere existent în statul membru respectiv, și BCE în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013;

(g)

„memorandum de înțelegere” înseamnă un acord voluntar care stabilește modul în care autoritățile relevante intenționează să coopereze între ele și precizează detaliile datelor și informațiilor care urmează să fie distribuite, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile.

(h)

„autoritate relevantă” înseamnă:

1.

2.

(a)

Până la 31 decembrie 2020, autoritățile relevante trebuie să transmită CERS și Consiliului un raport interimar cu privire la punerea în aplicare a recomandării A.

(b)

Până la 31 decembrie 2024, autoritățile relevante trebuie să transmită CERS și Consiliului un raport final privind punerea în aplicare a Recomandării A, ținând seama de eventualele modificări ale legislației naționale și ale legislației UE, precum și ale orientărilor ABE.

1.

2.