6.11.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 285/7


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1853 AL COMISIEI

din 5 noiembrie 2019

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului din 7 iulie 2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2465/96 (1), în special articolul 11 litera (b),

întrucât:

(1)

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 cuprinde lista organismelor publice, a corporațiilor și a agențiilor, a persoanelor fizice și juridice, a organismelor și a entităților fostului guvern irakian care, în temeiul regulamentului menționat, fac obiectul înghețării fondurilor și a resurselor economice care se aflau în afara Irakului la data de 22 mai 2003.

(2)

La 30 octombrie 2019, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să elimine două mențiuni de pe lista persoanelor sau a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3)

Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 noiembrie 2019.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 169, 8.7.2003, p. 6.


ANEXĂ

În anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se elimină următoarele mențiuni:

„183.

STATE ORGANISATION FOR IRRIGATION PROJECTS (alias GENERAL ESTABLISHMENT FOR IRRIGATION PROJECTS). Adrese: (a) Northgate, Karanteena, P.O. Box 148, Baghdad, Iraq; (b) Al-Muadham, near Engineering College, P.O. Box 14186, Baghdad, Iraq.

184.

STATE ORGANISATION FOR LAND RECLAMATION [alias (a) GENERAL ESTABLISHMENT FOR PLANTATION AND DEVELOPMENT OF THE RECLAIMED LANDS, (b) GENERAL ESTABLISHMENT FOR EXECUTION OF LAND RECLAMATION CONTRACTS, (c) GENERAL ESTABLISHMENT FOR LAND RECLAMATION OF CENTRAL AND NORTHERN AREAS, (d) GENERAL ESTABLISHMENT FOR LAND RECLAMATION OF SOUTHERN AREAS]. Adrese: (a) Amiriya, Abu Gharib, P.O. Box 6161, Baghdad, Iraq; (b) P.O. Box 6061, Aamrlya 7, Nisan, Iraq; (c) P.O. Box 609, Al-Sadoon St., Baghdad, Iraq; (d) P.O. Box 27, Wasit Province, Kut, Iraq.”