24.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 270/57


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1756 AL COMISIEI

din 23 octombrie 2019

de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr. 136/2004 în ceea ce privește includerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista țărilor terțe autorizate să introducă în Uniune transporturi de fân și de paie

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate (1), în special articolul 19 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 29 martie 2017, Regatul Unit a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). La 11 aprilie 2019, Consiliul European a adoptat, de comun acord cu Regatul Unit, Decizia (UE) 2019/584 (2) privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE. În conformitate cu decizia respectivă, perioada prevăzută la articolul 50 alineatul (3) din TUE a fost prelungită până la 31 octombrie 2019. Prin urmare, legislația Uniunii va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 1 noiembrie 2019 („data retragerii”).

(2)

Directiva 97/78/CE stabilește principiile de bază ale organizării controalelor sanitar-veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Uniune. În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din directiva respectivă, Comisia trebuie să întocmească o listă a produselor vegetale care trebuie supuse controalelor sanitar-veterinare la frontieră deoarece pot prezenta un risc de răspândire a unor boli infecțioase sau contagioase ale animalelor în Uniune, precum și o listă a țărilor terțe care pot fi autorizate să exporte aceste produse vegetale către Uniune.

(3)

În consecință, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei (3) enumeră fânul și paiele ca produse vegetale care trebuie supuse controalelor sanitar-veterinare la frontieră, în timp ce anexa V la regulamentul respectiv conține lista țărilor din care statele membre sunt autorizate să importe fân și paie.

(4)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a furnizat garanțiile necesare pentru ca această țară să respecte condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 136/2004 pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse de fân și de paie după data retragerii, prin respectarea în continuare a legislației Uniunii pentru o perioadă inițială de cel puțin nouă luni.

(5)

Prin urmare, luând în considerare aceste garanții specifice furnizate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și pentru a se evita orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale după data retragerii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ar trebui inclus în lista țărilor terțe autorizate să introducă în Uniune transporturi de fân și de paie, stabilită în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 136/2004.

(6)

Prin urmare, anexa V la Regulamentul (CE) nr. 136/2004 ar trebui modificată în consecință.

(7)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 noiembrie 2019, cu excepția cazului în care legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 136/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 noiembrie 2019.

Cu toate acestea, regulamentul nu se aplică dacă legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 octombrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9.

(2)  Decizia (UE) 2019/584 a Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 11 aprilie 2019 privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE (JO L 101, 11.4.2019, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei din 22 ianuarie 2004 de stabilire a procedurilor controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră ale Comunității la importul produselor provenind din țări terțe (JO L 21, 28.1.2004, p. 11).


ANEXĂ

La anexa V la Regulamentul (CE) nr. 136/2004, după intrarea referitoare la Chile, se introduce următorul rând:

„GB

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”