17.9.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 239/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2019/1559 AL COMISIEI
din 16 septembrie 2019
de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri aplicabile substanțelor ciflufenamid, fenbuconazol, fluquinconazol și tembotrionă din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 49 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru ciflufenamid, fenbuconazol, fluquinconazol și tembotrionă au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(2) |
Pentru ciflufenamid, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (2). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului pentru produsele de origine animală. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru cornișoni și secară. Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Aceasta a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru porumb, mei, orez, sorg, grâu, păsări de curte (mușchi, grăsime, ficat) și ouă de pasăre, anumite informații nu sunt disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru respectivele produse ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
(3) |
Pentru fenbuconazol, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (3). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduurilor. Ea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru grepfruturi, portocale, migdale, nuci de Brazilia, caju, castane, nuci de cocos, alune, nuci macadamia, nuci de Pecan, semințe de pin, fistic, nuci comune și afine. Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru caise, piersici, prune, castraveți, cornișoni, dovlecei, pepeni galbeni, dovleci și pepeni verzi, anumite informații nu sunt disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru respectivele produse ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
(4) |
Pentru fluquinconazol, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (4). Autoritatea a concluzionat că, în prezent, nu sunt autorizate utilizări sau toleranțe la import pentru fluquinconazol în Uniune și că nu sunt disponibile limite maxime de reziduuri Codex (CXL) pentru respectiva substanță activă. Prin urmare, în niciun produs de origine vegetală sau animală nu ar trebui să apară reziduuri de fluquinconazol. Deoarece nu există riscuri pentru consumatori, LMR-urile pentru fluquinconazol trebuie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la limita specifică de determinare. |
(5) |
Pentru tembotrionă, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (5). Ea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru porcine (ficat, rinichi), bovine (ficat, rinichi) și ecvidee (ficat, rinichi). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru porumbul dulce și condimentele din fructe, anumite informații nu sunt disponibile și că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru respectivele produse ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
(6) |
În ceea ce privește produsele pentru care nu este autorizată utilizarea produsului de protecție a plantelor în cauză și pentru care nu există toleranțe la import sau CXL-uri, LMR-urile ar trebui stabilite la limita specifică de determinare sau ar trebui să se aplice LMR implicită, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(7) |
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide cu privire la necesitatea de a adapta anumite limite de determinare. În privința mai multor substanțe, laboratoarele menționate au concluzionat că, pentru anumite produse de bază, dezvoltarea tehnică necesită stabilirea unor limite specifice de determinare. |
(8) |
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(9) |
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare. |
(10) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință. |
(11) |
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor. |
(12) |
Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordată o perioadă de timp rezonabilă pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din sectorul alimentar să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor. |
(13) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse sau importate în Uniune înainte de 7 aprilie 2020.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 7 aprilie 2020.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 septembrie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels for cyflufenamid according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind revizuirea limitelor maxime de reziduuri existente pentru ciflufenamid în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2018;16(10):5416.
(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels for fenbuconazole according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind revizuirea limitelor maxime de reziduuri existente pentru fenbuconazol în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2018;16(8):5399.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels for fluquinconazole according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind revizuirea limitelor maxime de reziduuri existente pentru fluquinconazol în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2018;16(9):5409.
(5) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Reasoned opinion on the review of the existing maximum residue levels for tembotrione according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Aviz motivat privind revizuirea limitelor maxime de reziduuri existente pentru tembotrionă în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2018;16(9):5417.
ANEXĂ
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
În anexa II se adaugă următoarele coloane pentru ciflufenamid, fenbuconazol, fluquinconazol și tembotrionă: „Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
|
2. |
În partea A din anexa III, coloanele pentru ciflufenamid, fenbuconazol, fluquinconazol și tembotrionă se elimină. |
(*1) Limita de determinare analitică
(1) Pentru lista completă a produselor de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.