28.6.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 175/14


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1099 AL COMISIEI

din 27 iunie 2019

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de articole de masă și articole de bucătărie din ceramică originare din Republica Populară Chineză

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013 al Consiliului din 13 mai 2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de articole de masă și articole de bucătărie din ceramică originare din Republica Populară Chineză (2), în special articolul 3,

întrucât:

A.   PROCEDURA ANTERIOARĂ

(1)

La 13 mai 2013, Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor în Uniune de articole de masă și articole de bucătărie din ceramică (denumite în continuare „articole de masă”) originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”), prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

(2)

Având în vedere numărul mare de producători-exportatori chinezi, Comisia a selectat un eșantion în scopul examinării în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2016/1036.

(3)

Consiliul a impus niveluri individuale ale taxei, variind între 13,1 % și 23,4 %, asupra importurilor de articole de masă pentru societățile incluse în eșantion și o taxă medie ponderată de 17,9 % pentru alte societăți cooperante, neincluse în eșantion. În plus, a fost impus un nivel al taxei de 36,1 % asupra importurilor de articole de masă provenind de la toate celelalte societăți chineze.

(4)

Lista producătorilor-exportatori cooperanți din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 412/2013 a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 803/2014 al Comisiei (3) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2207 al Comisiei (4).

(5)

În temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013, articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv poate fi modificat pentru a se acorda noului producător-exportator nivelul taxei aplicabil societăților cooperante neincluse în eșantion, și anume nivelul taxei medii ponderate de 17,9 %, în cazul în care noul producător-exportator de articole de masă din RPC prezintă Comisiei dovezi suficiente.

B.   CEREREA DE ACORDARE A TRATAMENTULUI DE NOU PRODUCĂTOR-EXPORTATOR

(6)

În luna mai 2018, societatea Fujian Dehua Sanfeng Ceramics Co. Ltd (denumită în continuare „solicitantul”) a prezentat o cerere de acordare a tratamentului de nou producător-exportator (denumit în continuare „tratament de nou producător-exportator” sau „TNPE”), susținând că îndeplinește toate cele trei criterii stabilite la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

(7)

Pentru a-și susține afirmația, solicitantul a răspuns la un chestionar al Comisiei. Ca urmare a analizării răspunsurilor la chestionar, Comisia a solicitat informații și documente justificative suplimentare, care au fost furnizate de solicitant.

C.   ANALIZAREA CERERII

(8)

În ceea ce privește condiția stabilită la articolul 3 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013, și anume faptul că solicitantul nu a exportat în Uniune produsul în cauză pe parcursul perioadei de anchetă, solicitantul a transmis registrul său de vânzări lunare pentru perioada 2011-2017. Din registru a reieșit că solicitantul a început să comercializeze produsul în cauză abia după încheierea perioadei de anchetă, în martie 2012. Această dovadă a fost confirmată de registrul de vânzări internaționale, în care se indica faptul că solicitantul a început să exporte produsul în cauză în luna mai 2012 în SUA și în luna iulie 2012 în Uniune (Franța).

(9)

După verificarea facturilor și a altor documente comerciale, nu s-a găsit nicio dovadă că produsul în cauză ar fi fost exportat în Uniune înaintea datelor respective și/sau pe parcursul perioadei de anchetă. Prin urmare, având în vedere informațiile și documentele disponibile, Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 3 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

(10)

În ceea ce privește condiția stabilită la articolul 3 litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013, Comisia a constatat că, până în 2013, proprietarul solicitantului a deținut acțiuni în alte două societăți. A fost solicitată și examinată documentația referitoare la stabilirea și la activitatea comercială a celor două societăți afiliate, inclusiv conturile și registrele de vânzări și achiziții ale acestora. A fost solicitată și examinată documentația referitoare la stabilirea și la activitatea comercială a celor două societăți afiliate, inclusiv vânzările și achizițiile de produs în cauză. Pe baza documentației furnizate, nu au fost identificate niciun fel de alte legături comerciale sau operaționale cu exportatori sau producători din RPC care fac obiectul măsurilor antidumping. Mai mult decât atât, uneia dintre societățile afiliate i s-a acordat tratamentul de nou producător-exportator în 2017 (5). Prin urmare, Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinește condiția stabilită la articolul 3 litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

(11)

În ceea ce privește condiția stabilită la articolul 3 litera (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013, pe baza documentelor justificative furnizate, Comisia a stabilit că solicitantul a exportat efectiv produsul în cauză în Uniune după încheierea perioadei de anchetă. Solicitantul a furnizat contracte de vânzare-cumpărare semnate de un client din Germania, împreună cu alte documente comerciale referitoare la o tranzacție care a avut loc în luna octombrie 2017. Prin urmare, Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinește condiția stabilită la articolul 3 litera (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

(12)

Industria Uniunii nu a furnizat nicio dovadă/informație din care să reiasă că solicitantul nu a îndeplinit vreunul dintre cele trei criterii.

D.   CONCLUZIE

(13)

Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinește cele trei criterii necesare pentru a fi considerat drept nou producător-exportator. În consecință, Comisia a decis că solicitantului ar trebui să i se acorde tratamentul de nou producător-exportator și că, prin urmare, denumirea acestuia ar trebui adăugată pe lista societăților cooperante neincluse în eșantion care figurează în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013.

E.   COMUNICAREA CONSTATĂRILOR

(14)

Solicitantul și industria Uniunii au fost informați cu privire la elementele și considerentele esențiale pe baza cărora s-a considerat oportun să i se acorde societății Fujian Dehua Sanfeng Ceramics Co. Ltd nivelul taxei antidumping aplicabil producătorilor-exportatori chinezi cooperanți neincluși în eșantion.

(15)

Părților li s-a acordat posibilitatea de a prezenta observații. Nu s-au primit observații.

(16)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din regulamentul de bază,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013, pe lista producătorilor-exportatori chinezi cooperanți neincluși în eșantion se adaugă următoarea societate:

Denumire

Cod adițional TARIC

Fujian Dehua Sanfeng Ceramics Co. Ltd

C485

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 iunie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)   JO L 131, 15.5.2013, p. 1.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 803/2014 al Comisiei din 24 iulie 2014 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de articole de masă și articole de bucătărie din ceramică originare din Republica Populară Chineză (JO L 219, 25.7.2014, p. 33).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2207 al Comisiei din 29 noiembrie 2017 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 412/2013 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de articole de masă și articole de bucătărie din ceramică originare din Republica Populară Chineză (JO L 314, 30.11.2017, p. 31).

(5)   JO L 314, 30.11.2017, p. 31.