17.5.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 129/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/791 AL COMISIEI

din 16 mai 2019

de modificare pentru a 302-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatele (1) și (5),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.

(2)

La 14 mai 2019, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o mențiune pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, precum și să elimine o mențiune de pe lista respectivă. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui modificată în consecință.

(3)

Pentru a se asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 mai 2019.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

1.

La rubrica „Persoane juridice, grupuri și entități” se adaugă următoarea mențiune: „Islamic State in Iraq and the Levant – Khorasan (ISIL - K) [alias (a) ISIL Khorasan, (b) Islamic State's Khorasan Province, (c) ISIS Wilayat Khorasan, (d) ISIL's South Asia Branch, e) South Asian Chapter of ISIL]. Alte informații: Statul Islamic în Irak și Levant - Khorasan (ISIL - K) a fost format la 10 ianuarie 2015 de un fost comandant al Tehrik-e Taliban Pakistan (TTP) și a fost instituit de foști comandați ai facțiunii Taliban care au depus jurământul de loialitate față de Statul Islamic în Irak și Levant (entitate înscrisă pe listă sub numele de Al-Qaida in Iraq). ISIL - K a revendicat numeroase atacuri, atât în Afganistan, cât și în Pakistan. Data desemnării menționată la articolul 7e litera (e): 14.5.2019.”

2.

Se elimină următoarea mențiune de la rubrica „Persoane fizice”: „Nessim Ben Mohamed Al-Cherif Ben Mohamed Saleh Al-Saadi [alias (a) Nassim Saadi, (b) Dia el Haak George, (c) Diael Haak George, (d) El Dia Haak George, (e) Abou Anis, (f) Abu Anis]. Adresa: (a) Via Monte Grappa 15, Arluno (Milano), Italia; (b) Via Cefalonia 11, Milano, Italia (domiciliu, ultima adresă cunoscută). Data nașterii: (a) 30.11.1974, (b) 20.11.1974. Locul nașterii: (a) Haidra Al-Qasreen, Tunisia; (b) Liban; (c) Algeria. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: M788331 (pașaport tunisian emis la 28.9.2001 și expirat la 27.9.2006). Alte informații: (a) aflat în detenție în Italia până la 27.4.2012; (b) numele tatălui: Mohamed Sharif; (c) numele mamei: Fatima. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 12.11.2003.”