15.2.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 44/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/260 AL COMISIEI

din 14 februarie 2019

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 în ceea ce privește volumele schimburilor comerciale tradiționale între anumite regiuni ultraperiferice ale Uniunii și Regatul Unit

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 247/2006 al Consiliului (1), în special articolul 14,

întrucât:

(1)

Regatul Unit a prezentat, la 29 martie 2017, notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatele nu se vor mai aplica Regatului Unit de la data intrării în vigoare a unui acord de retragere sau, în lipsa încheierii unui acord, la doi ani după respectiva notificare, și anume începând cu data de 30 martie 2019, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, decide în unanimitate să extindă această perioadă.

(2)

Acordul de retragere, astfel cum a fost convenit între negociatori, conține prevederi pentru aplicarea dispozițiilor legislației Uniunii în Regatul Unit și pe teritoriul acestuia după data de la care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia. Dacă respectivul acord intră în vigoare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 al Comisiei (2) se va aplica Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în timpul perioadei de tranziție în conformitate cu acordul respectiv și va înceta să se aplice la sfârșitul perioadei respective.

(3)

Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 al Comisiei prevede posibilitatea ca operatorii economici să exporte, în cadrul schimburilor comerciale tradiționale sau regionale, și să expedieze, în cadrul unor schimburi comerciale tradiționale, produse prelucrate care conțin materii prime ce au beneficiat de regimul specific de aprovizionare, menționat la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 228/2013. Prelucrătorii care intenționează să exporte sau să expedieze produsele respective în acel cadru pot face acest lucru în limitele cantităților anuale indicate în anexele II-V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014. Lista țărilor terțe către care pot fi exportate aceste produse este stabilită în anexa VI la Regulamentul respectiv.

(4)

Pentru a se evita o posibilă perturbare a schimburilor comerciale tradiționale dintre regiunile ultraperiferice în cauză și Regatul Unit, volumele produselor prelucrate relevante, care sunt în prezent expediate din Madeira și Insulele Canare către Regatul Unit ca stat membru, ar trebui să fie exprimate ca exporturi către țări terțe în anexele III și IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014. În plus, Regatul Unit ar trebui să fie numit țară terță în anexa VI la regulamentul respectiv.

(5)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 ar trebui modificat în consecință.

(6)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (3), încetarea aplicării actelor stabilită pentru o anumită dată survine la expirarea ultimei ore din ziua corespunzătoare acelei date. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu ziua următoare celei în care Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind plățile directe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele III, IV și VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică începând cu ziua următoare celei în care Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 februarie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 78, 20.3.2013, p. 23.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 al Comisiei din 20 februarie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (JO L 63, 4.3.2014, p. 13).

(3)  Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (JO L 124, 8.6.1971, p. 1).


ANEXĂ

Anexele III, IV și VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 180/2014 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa III, tabelul referitor la Madeira se modifică după cum urmează:

(a)

rândurile referitoare la pozițiile 1905 și 2009 și la subpozițiile 2202 10 și 2202 90 se înlocuiesc cu următorul text:

„1905

116 100

400

2009

*13 480

*20

2202 10

2202 90

752 100

42 900 ”

(b)

rândul referitor la poziția 2208 se înlocuiește cu următorul text:

„2208

*24 800

*31 200 ”

2.

În tabelul din anexa IV, rândul referitor la subpoziția 1704 90 se înlocuiește cu următorul text:

„1704 90

417 500

229 000 ”

3.

În anexa VI, textul privind Insulele Azore și Madeira se înlocuiește cu următorul text:

„ Țări terțe în care se exportă, în cadrul comerțului regional, produse prelucrate provenind din Azore și Madeira

Angola, Canada, Capul Verde, Guineea-Bissau, Maroc, Mozambic, Africa de Sud, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și Venezuela”.